În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2026, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat miercuri, 10 iunie, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 11-12 iunie 2026 sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: inspectorat@isj.hd.edu.ro.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 15 – 19 iunie.
În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara și apoi în cadrul Consiliului de administrație s-a aprobat redistribuirea celor 6 locuri rămase disponibile (4 la personalul didactic de predare și 2 la personalul didactic auxiliar), astfel:
- 1 loc educatoare;
- 1 loc învățători;
- 1 loc educație fizică;
- 1 loc discipline tehnice;
- 1 loc secretar;
- 1 loc informatician.
În redistribuirea acestor locuri s-a ținut cont, în principal, de prevederea din Metodologie privind acordarea unui număr de gradații egal cu 16 % din angajații în specialitate respectivă.
Alte detalii se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT - 2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041877.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041878.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041904.pdf
Fișele de (auto)evaluare (15) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Miercuri, 10 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă următoarea problemă:
I. Aprobare listă cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor în cadrul concursului de acordare a gradației de merit, sesiunea 2026
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor în cadrul concursului de acordare a gradației de merit, sesiunea 2026: 93 locuri la personalul didactic, 3 locuri la personal didactic de conducere/îndrumare și control și 15 locuri la personalul didactic auxiliar.
Lista este postată aici:
https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – solicită Guvernului României să dispună Ministerului Sănătății să reevalueze Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ. Acest act administrativ cu caracter normativ va avea drept efecte blocarea activității unităților de învățământ și transformarea acestora în focare de infecție. Cele două federații consideră că aceste teste pot fi foarte ușor făcute de către părinți, aceștia urmând să comunice posibilele cazuri de infectare.
Solicităm Guvernului României să intervină de urgență pentru anularea Instrucțiunii emise de Ministrului Sănătății în condițiile în care aceasta nu poate fi aplicată în unitățile de învățământ, întrucât nu sunt pregătite pentru a gestiona deșeurile medicale periculoase, așa cum prevede Ordinul nr. 1226/2012. Subliniem că personalul din unitățile de învățământ nu a avut niciodată tangență cu Normele tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și dintr-o dată li se cere să le cunoască și să le aplice, existând și riscul suportării unor sancțiuni dacă nu le respectă. Școala nu e unitate sanitară, în sensul Ordinului nr. 1226/2012 și nici nu poți transfera personalului școlii atribuții rezultând din acesta.
Ținând cont de pericolul la care ar fi supuși angajații, care nu beneficiază nici măcar de echipament de protecție, considerăm că aceste testări, dacă se organizează în unitatea de învățământ, pot fi făcute doar de către personal medical calificat.
În plus, testările vor afecta grav actul educațional deoarece, ținând cont de numărul mare de elevi, nu au cum să se realizeze într-un timp scurt, ceea ce ar conduce la blocarea procesului de predare-învățare.
O altă problemă pe care o semnalăm este legată de momentul în care se fac aceste teste. Potrivit instrucțiunii, elevii (înțelegem că actul nu vizează și preșcolarii) trebuie să „evite consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului“. Dacă s- ar ține cont de această prevedere, ar însemna că toți copiii ar trebui să nu mănânce și să nu bea nimic înainte de a ajunge la școală. Suntem curioși și noi câți părinți vor accepta să-și trimită la școală copiii în aceste condiții!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” consideră în continuare că este nevoie de testare, însă aceasta trebuie făcută în familie. Astfel, s-ar asigura și un prim triaj, deoarece copiii bolnavi nu ar mai intra în contact cu colegii și nu ar mai putea transmite virusul.
Menționăm că inclusiv Societatea Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri a solicitat ca testele să fie făcute în familie, prezentând dezavantajele administrării acestora în școli:
1. copiii cu infecție intră în colectivitate și astfel este anulat rolul principal al screening-ului, acela de identificare a infecției înainte de intrarea copiilor în colectivitate, astfel încât colegii să poată continua cursurile cu prezență fizică
2. administrarea testelor necesită existența acordului informat al părintelui
3. clasele necesită dezinfecția riguroasă, în cazul apariției unui caz pozitiv
4. în izolator pot fi prezenți simultan mai mulți elevi cu test pozitiv
5. colegii de clasă ai unui copil depistat pozitiv în clasă vor fi considerați contacți direcți, deoarece au stat împreună fără mască în spațiu închis, și vor trebui să treacă în on-line
6. colectarea testelor folosite, în special a celor pozitive, trebuie să se facă în condiții de siguranță.
Având în vedere opiniile prezentate de specialiști și faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare, niciun salariat din învățământul preuniversitar nu poate fi constrâns să realizeze această testare, nu trebuie să surprindă faptul că cele mai multe cadre didactice vor refuza efectuarea acestor testări.
În cazul în care Guvernul României nu va interveni pentru corectarea anomaliilor din această Instrucțiune, iar asupra cadrelor didactice se vor face presiuni pentru a se implica în testarea elevilor, conform numeroaselor semnale pe care le primim, acestea sunt hotărâte să protesteze.