În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2026, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat miercuri, 10 iunie, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 11-12 iunie 2026 sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: inspectorat@isj.hd.edu.ro.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 15 – 19 iunie.
În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara și apoi în cadrul Consiliului de administrație s-a aprobat redistribuirea celor 6 locuri rămase disponibile (4 la personalul didactic de predare și 2 la personalul didactic auxiliar), astfel:
- 1 loc educatoare;
- 1 loc învățători;
- 1 loc educație fizică;
- 1 loc discipline tehnice;
- 1 loc secretar;
- 1 loc informatician.
În redistribuirea acestor locuri s-a ținut cont, în principal, de prevederea din Metodologie privind acordarea unui număr de gradații egal cu 16 % din angajații în specialitate respectivă.
Alte detalii se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT - 2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041877.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041878.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041904.pdf
Fișele de (auto)evaluare (15) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Joi, 11 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă următoarea problemă:
I. Redistribuirea gradațiilor de merit rămase neutilizate, conform art. 10, alin.4 din O.M.E.C. ne. 3919/14.05.2026
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se prezintă Hotărârea comisiei paritare referitor la situația locurilor rămase nedistribuite.
Se aprobă redistribuirea gradațiilor de merit rămase neutilizate:
- didactic auxiliar, 2 locuri (laborant și supraveghetor de noapte) se vor redistribui la secretar și informatician;
- didactic, 4 locuri ( 2 educație muzicală și 2 CJRAE) se vor redistribui astfel: câte 1 loc pentru educatori, învățători, educație fizică și sport și discipline tehnice – profesori.
Astăzi, vineri, 15 ianuarie 2021, a avut loc ședința Biroului Executiv/Consiliului Liderilor Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. La ședință au participat 51 de lideri sindicali din toate județele țării. Ședința a fost organizată online de-a lungul a patru ore și jumătate. Pentru mai bine de o oră s-a alăturat și ministrul educației, dl. Sorin Mihai Câmpeanu.
În prima parte a ședinței, fiecare județ a prezentat problemele specifice cu care se confruntă membrii de sindicat în această perioadă.
S-a realizat o sinteză a acestora, sinteză care a fost prezentată ministrului educației atunci când s-a alăturat discuțiilor.
Dintre cele punctate de ministrul educației ar fi de consemnat:
- reluarea cursurilor față în față:
- începând cu 8 februarie, condiționat de situația epidemiologică;
- progresiv (preșcolar, primar, clasele terminate etc);
- renunțarea la varianta de predare „hibrid”;
- activități remediale:
- după reluarea cursurilor față în față se vor constata „minusurile”;
- a fost modificat R.O.F.U.I.P. în sensul că se permite amânarea încheierii situației pe semestrul I cu 4-8 săptămâni;
- în această perioadă (4-8 săptămâni) se pot efectua activitățile remediale, unde este cazul;
- activitățile vor fi plătite în sistem „plata cu ora”; se intenționează schimbarea formulei de calcul actuale (1/72 din bază) cu o formulă care să conducă la o sumă motivantă pentru profesori;
- proiectul planului de școlarizare:
- sunt probleme la clasele a IX-a; aproximativ 1400 clase mai puține decât anul trecut;
- se vor analiza cu I.S.J.-urile proiectele transmise;
- se intenționează reducerea numărului maxim de elevi la clasele de început de ciclu (clasa a IX-a);
- se finalizează planurilor de școlarizare ținând cont de noile efective aprobate;
- structura anului școlar 2021-2022:
- un proiect echilibrat aflat în dezbatere publică;
- una din „necunoscute”: „se vor mai da teze sau nu?”;
- bugetul / finanțarea:
- prognostic optimist în sensul că bugetul, în cifre brute, va fi mai mare decât cel anterior;
- finanțarea per capita va fi îmbunătățită astfel încât să acopere toate cheltuielile materiale;
- pentru îmbunătățirea salarizării se vor folosi fonduri din programul P.O.C.U. (30 milioane euro); se intenționează stimularea celor cu rezultate în activitate (progres școlar);
- apreciere „interesantă”:
- activitatea noastră este centrată pe elev; toate problemele din educație nu pot fi rezolvate de minister sau inspectorate, totul depinde de profesor, profesorul trebuie să fie elementul central;
- vaccinarea:
- necesară pentru revenirea la normalitate;
- săptămâna viitoare angajatorii (unitatea de învățământ) vor începe programarea angajaților; prioritate (în ordine): educatorii, învățătorii, profesori, cei ce vin în contact direct cu elevii, apoi ceilalți;
- aplicarea Legii 153/2017 (creșterile salariale):
- „da, de acord, ... nu se poate profesori fără motivație, ... devotamentul nostru are limite ..., dar în această privință nu sunt optimist ..., încerc să compensez prin celelalte măsuri”.