În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2026, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat miercuri, 10 iunie, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 11-12 iunie 2026 sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: inspectorat@isj.hd.edu.ro.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 15 – 19 iunie.
În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara și apoi în cadrul Consiliului de administrație s-a aprobat redistribuirea celor 6 locuri rămase disponibile (4 la personalul didactic de predare și 2 la personalul didactic auxiliar), astfel:
- 1 loc educatoare;
- 1 loc învățători;
- 1 loc educație fizică;
- 1 loc discipline tehnice;
- 1 loc secretar;
- 1 loc informatician.
În redistribuirea acestor locuri s-a ținut cont, în principal, de prevederea din Metodologie privind acordarea unui număr de gradații egal cu 16 % din angajații în specialitate respectivă.
Alte detalii se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT - 2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041877.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041878.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041904.pdf
Fișele de (auto)evaluare (15) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Miercuri, 10 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă următoarea problemă:
I. Aprobare listă cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor în cadrul concursului de acordare a gradației de merit, sesiunea 2026
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor în cadrul concursului de acordare a gradației de merit, sesiunea 2026: 93 locuri la personalul didactic, 3 locuri la personal didactic de conducere/îndrumare și control și 15 locuri la personalul didactic auxiliar.
Lista este postată aici:
https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Miercuri, 25 noiembrie 2020, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 12 lideri de zonă ai S.I.P. Județul Hunedoara, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ședința a avut pe ordinea de zi următoarea problematică:
Materiale suport folosite în cadrul ședinței:
Dintre problemele propuse pe ordinea de zi sau ridicate de membrii Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara subliniem:
1. Problematica acțiunilor în instanță pentru calculul corect și recuperarea sumelor cuvenite și neplătite în ceea ce privește drepturile salariale ale personalului didactic.
Astfel, în acest sens s-a subliniat că această campanie de procese continuă, atât pentru cei care au fost funcționat în unitățile de învățământ după data de 01.09.2017 și până în prezent, și care au fost omiși din diferite motive (subliniem, mai ales pentru colegii care funcționează în mai multe unități de învățământ, că pentru a beneficia de diferențele salariale, dar și de plata drepturilor salariale în viitor, au nevoie de o sentință opozabilă fiecărei unități în care au funcționat sau funcționează), cât și pentru cadrele didactice care s-au pensionat, dar au fost încadrate în unități de învățământ în perioada 01.09.2017-01.09.2019.
Totodată, s-a precizat faptul că este necesară realizarea unor astfel de procese pentru cadrele didactice care au fost încadrate în învățământ sau într-o altă unitate școlară după data de 01.09.2020.
Informații suplimentare, precum și modele ale documentelor necesare sunt postate pe site-ul organizației la rubrica: JURIDIC - CONSULTAȚII JURIDICE – CALCULUL DREPTURILOR SALARIALE.
2. Activitățile curente ale S.I.P. Județul Hunedoara se desfășoară în mod normal. Chiar și în actualele condiții se ține legătura permanent cu toate organizațiile de zonă, cu Federația „Spiru Haret”, cu Ministerul Educației și cu I.S.J. Hunedoara și se caută soluții pentru fiecare situație/problemă/persoană etc.
3. Nu există pierderi salariale. Informațiile vehiculate de presă privind tăierea unor drepturi/sporuri nu privesc angajații din educație.
S-a reiterat nevoia/rugămintea ca în actuala situație:
Toate materialele utilizate în cadrul ședinței pot fi consultate/descărcate de pe site, de la rubrica: S.I.P. HUNEDOARA/ Activitate/Biroul Executiv.