Federațiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar și superior – FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” și FEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ „ALMA MATER” – afiliate confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național C.S.D.R, C.N.S.L.R. – FRĂȚIA și Carte Alfa, resping categoric ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar.
Propunere de introducere a unei indemnizații „de senioritate” este umilitoare, iar întreaga anexă privitoare la învățământ (în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizațiilor sindicale) demonstrează desconsiderarea personalului din educație.
PREȘEDINTE PREȘEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET” F.N.S. „ALMA MATER”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
O victorie cu gust amar…
sau despre zeloți și mileiști autohtoni
Suntem în preajma unui nou an școlar, unul care se anunță deja ca greu și zbuciumat. Ca și cel pe care tocmai l-am trăit, anticiparea din debutul celui abia trecut cum că va sta sub semnul „austerității, minciunilor și ... al protestelor” confirmându-se cu vârf și îndesat. Am avut parte din toate acestea, iar lucrurile nu par să se fi încheiat, în pofida blocării deocamdată a mult-discutatei legi a salarizării în sistemul public.
Un fapt îmbucurător, dar care nu ar trebui să ne oprească din a auzi tot mai frecventele clamări care vehiculează o nețărmurită admirație pentru un individ ajuns la putere prin Argentina, Javier „Drujbă” Milei pe numele și supranumele sale, și ale sale „mari” reforme. Exemplu preferat al liberalilor și useriștilor români, este privit aproape cu adulație de indivizi ziși politicieni preocupați însă mai curând de averile celor mai avuți decât de cei care se mai recunosc încă români. „Marcator”, se spune, al unui mare succes: eficiența abordării de tip „drujbă” în ceea ce privește cheltuielile publice. Copiată aceasta, este drept într-un stil ceva mai „șmecheresc”, și de cel care va rămâne în posteritate drept „Ilie Sărăcie” (aflat într-o concurență acerbă pentru „cel mai bun din parcare” cu „Piticul atomic” sau „Premierul-zero”), abordarea a reușit în Argentina să triumfe împotriva inflației, ba chiar să genereze o creștere economică (speranțele și amintitului confrate mioritic). De apreciat la o primă vedere, dar în realitate un avertisment sumbru despre unde pot duce abordările libertariano-progresiste (iar aici citiți ce trebuie raportat la politica românească). „Marile succese” sunt în fapt rezultatele unui colaps deliberat și orchestrat al veniturilor populației, salariile și pensiile fiind într-atât de zdrobite încât partea din „plăcinta” națională (cunoscută sub numele de „P.I.B.”) s-a tot și se tot micșorează pentru cetățeanul de rând. Instituționalizarea unor salarii și pensii mici, a unui nivel de trai redus la minim și „modernizarea muncii” (a se citi creșterea numărului de ore de muncă și dereglementarea legislativă în sensul revenirii la un statut al muncii aducând cu cel din secolul XIX) sunt adevăratele unelte ale „marii victorii”.
Sună cunoscut toate acestea? Cu siguranță. Limbajul nu este același, dar măsurile luate sau încercate sunt suficient de străvezii pentru a nu exista umbră de îndoială în ceea ce privește modelul. Începând cu reducerile drastice ale cheltuielilor publice (cu precădere în domenii vitale precum educația și sănătatea, dar fără a leza „scurgerile” bugetare atâta vreme cât nu este vorba de salarii, pensii sau responsabilitate socială), încercările de destructurare a instituțiilor statului (nu pentru o mai bună funcționare, ci pentru un transfer al controlului din public în privat sau chiar mai simplu adesea, pe modelul „pleacă ai voștri ca să vină ai noștri”) și mergând până la recent eșuata lege a salarizării.
În această ultimă privință, am înclina mai întâi să spunem că o parte a clasei politice românești s-a mai trezit la realitate, ba chiar ne-am dori o astfel de trezire care să scoată România din fruntea topurilor cu creșterea marilor averi și a acumulărilor de capital și poate să o urce de pe ultimele poziții în ceea ce privește salarizarea, pensiile și nivelul de trai. Nu de alta, dar „fantasticul” P.I.B. despre care ni se tot povestește ar permite cu vârf și îndesat. Ne-am dori, o repetăm, deși eșecul acestei legi pare a se datora mai curând (doar?) presiunilor sindicale (din educație și sănătate, respectiv domeniul public), beneficiare acestea, trebuie să o recunoaștem, de anumite jocuri politice al căror scop rămâne încă neclar. Evident, ar fi de dorit ca cei care au blocat proiectul așa-zisei legi a salarizării în domeniul public, o lege a sărăcirii în fapt, să o fi făcut convinși că și cei de rând merită să trăiască și ei mai bine, dar avem încă rezerve în acest sens.
Iar motivele sunt destul de simple: chiar dacă la nivel general s-a blocat această lege menită să ne facă mai săraci, zbaterea cotidiană își păstrează ritmul, pe zi ce trece mai tăindu-se câte ceva. Iar începutul de an școlar pare să vină cu o intensificare a măsurilor menite să mai distrugă și ceea ce mai funcționează. Fără îndoială, ne gândim la nenumăratele inițiative de încadrare în subfinanțarea programată a sistemului educațional, în prezent fiind în curs „adecvarea” personalului didactic auxiliar și administrativ la numărul de formațiuni de studiu și numărul de copii/elevi. Inițiată și aceasta, ca multe altele, prin tot felul de circulare și adrese (multe abuzând de o interpretare „creativă” a legii), venerate acestea mai ceva ca textele sfinte de către tot ocupantul de funcție, chiar dacă prin fiecare dintre acestea responsabilitatea efectivă este pusă în cârca executantului ținător de scaun, se purcede la înfăptuirea sa. Cu alte cuvinte, va urma un nou „măcel”, pompos îmbrăcat în sintagma „încadrarea în buget”, actanți fiind zeloții isejiști întru zelotificarea celor care diriguiesc la firul ierbii, se spune, bunul mers al școlilor (în realitate „terorizați” cu proiectatul concurs de scaune din acest an). Oarecum de înțeles zelul, având în vedere criticile ministeriale relative la faptul că educația hunedoreană numără cei mai puțini copii/elevi pe cap de personal didactic auxiliar, respectiv pe cap de personal administrativ, bucurându-se totodată de un loc eminent în depășirea bugetului alocat. De înțeles, de acord, dar numai în măsura în care tot ceea ce contează este scaunul propriu, indiferent care ar fi acela, fiindcă altfel ne-am putea gândi că situația educației hunedorene este cea mai bună în ceea ce privește încadrarea cu personal (în realitate insuficient, în pofida bălmăjelilor lemnoase cu care ministerialii împroașcă isejiștii, iar aceștia directorii), totodată dovedind fără drept de apel că celebrul „cost per capita” este de fapt un instrument de degradare programată a educației.
Dar să ne bucurăm de victoria obținută (lăsând de-o parte pentru moment norma didactică crescută, plata cu ora anemică, reduceri de venituri, reduceri de activitate, prime de carieră didactică cu care nu prea ai ce face, manuale lipsă, standarde de evaluare inaplicabile etc.), cu atât mai mult atunci când guvernanții, dintre care mulți nu au călcat pe la un loc de muncă adevărat în viața lor sau dacă au făcut-o vreodată au dat de mult uitării o astfel de „înjosire” existențială, iar „pensia” și-o programează prin Monaco sau Dubai, clamează că eșecul legii salarizării în domeniul public se datorează „șantajiștilor sindicali”. Parcă ți se încarcă inima de energie și voie bună. Din păcate, revenind la realitate, „victoria” este doar una de etapă. Obținută cu foarte mare greutate, ținând seama de o anumită dezimplicare a membrilor de sindicat (lipsa apetenței pentru mișcări de protest, acceptarea îngăduitoare a măsurilor reductive, a comasărilor/reducerilor de clase și școli etc.), este doar un pas, lupta guvernanților întru organizarea „scurgerilor” banului public în alte buzunare fiind doar amânată pentru ultima parte a acestui an.
Oricum, „șantajiști sindicali” sună foarte bine venind din partea celor care ne conduc, deși de dorit ar fi ca „șantajul” să îmbrace cămașa forței, una suficient de mare pentru ca aberanți de genul care produc astfel de sintagme sau care țin să precizeze că „bugetarii și pensionarii nu produc nimic, ci doar generează costuri, fiind paraziți care își vor omorî curând gazda, sugând prea mult sânge” să-și găsească, oricât de necreștinește sună, obștescul sfârșit... politic și social. Din nefericire, incapacitatea salariaților din mediul privat de a se organiza, de a-și apăra și promova propriile interese (faptul că aproape o treime dintre ei sunt plătiți la salariul minim, chiar și acesta departe de posibilitățile pe care le oferă P.I.B.-ul României, se datorează chiar acestei incapacități de organizare sindicală) și subminarea permanentă a sindicatelor din domeniul public, ne plasează destul de departe de o astfel de forță. Ceea ce nu înseamnă că lupta nu se poate sau nu ar mai trebui dusă...
Fiind conștienți că la întrebarea „ce te-ar face să dai votul unui politician care prin ideologie și program îți spune că nu-l interesează amărâții de salariați și pensionari, ci cei care „duc în spate” România spre culmi de bunăstare și progres?” nu vom reuși să dăm vreun răspuns, după cum rămân la fel de misterioase bălmăjelile antisindicale având în vedere că doar prin faptul că mai rezistăm în aceste organizații ne este un pic mai bine, pornim cu încredere în noul an școlar, încredere că va trebui să luptăm... și o vom face indiferent de numărul zeloților și mileiștilor ieșiți în cale.
Un an școlar pe cât se poate de fructuos!
Luni, 7 septembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Evaluare directori unități învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Se aprobă situația calificativelor acordate celor 167 de directori și directori adjunct astfel:
165 de directori și directori adjunct au obținut calificativul „Foarte bine” și 2 calificativul „Bine”.
III. Diverse:
1. Se aprobă diminuarea cu 1 clasă a IX-a, învățământ profesional.
2. Se aprobă rapoartele de doctorat pentru directorii unităților de învățământ.
3. Se aprobă protocolul de colaborare dintre „Fund World Vision” și I.S.J. Hunedoara.
4. Se aprobă numirea reprezentantului legal al I.S.J. Hunedoara în cele 2 proiecte în parteneriat cu C.J.R.A.E. Hunedoara.
5. Se prezintă, spre informare, ordinul de serviciu – corp control M.E.C, tematica de control.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Partea I - Povestea
Vă mai aduceți aminte?
În România, precum în oricare altă È›ară (este aceasta o generalizare asumată), funcÈ›ionează un sistem de învățământ.
Aceasta ar fi premisa, indiferent de modul în care se întâmplă acest lucru sau de eficacitatea care îl caracterizează.
Iar dacă suntem de acord cu acest lucru, suntem deja în atmosfera trebuincioasă...
Cu alte cuvinte, a fost odată ca niciodată o emisiune, radio, la care au participat diferiÈ›i „actori educaÈ›ionali” È™i în cadrul căreia au încercat să-È™i decline părerile, vorba cântecului, „aÈ™a cum poate ea” („aÈ™a cum pot ei”, ca nu cumva să fim acuzaÈ›i de niscai „crime gramaticale”).
Cine? Când? Cum? Nu are mare importanță. De fapt, fiecare dintre actori nu a făcut decât să reia „refrene” bine-cunoscute, reanimate de fiecare dată când sistemul educaÈ›ional reajunge în atenÈ›ia opiniei publice (mai curând, È›inând seama de faptul că niciuna dintre probleme nu È™i-a găsit până în prezent rezolvarea, a diferiÈ›ilor „părerologi” care-È™i asumă cum că ar avea de-a face cu numita „opinie publică”).
Importante sunt problemele ridicate. Chiar avem probleme în educaÈ›ie? Nu vă grăbiÈ›i să răspundeÈ›i, fiindcă repede vă veÈ›i regăsi în alambicata situaÈ›ie a cetățeanului turmentat sau, cu alte cuvinte, „unde dai È™i unde crapă”...
De dat au dat alÈ›ii. Ca mai întotdeauna! De această dată „Făt-Frumosul” avea numele de PISA, plecat în peÈ›it cu aproape doi ani în urmă, printre „Ilenele Cosânzene” inventariate, minune mare (nu o luaÈ›i chiar ad litteram, că s-a mai întâmplat de câteva ori, dar am apreciat că merge pentru efect), fiind È™i una pe nume România (oricum È™mecher È™i Făt-Frumos, care vine atât de rar, dar le bulversează atât de profund pe Ilene, că în rest nici nu prea-È™i aduc aminte cum că există).
Și a încercat să îi vadă calitățile. A încercat ea să-l încânte cu faptul că È™coala trebuie să formeze caractere È™i încearcă, după „putință”, să contribuie la realizarea tinerilor în parcursul lor în viață (cineva de pe funcÈ›ia de ministru), mergând până la a se referi la zecile de caiete pe care elevii le învață pentru bacalaureat È™i la anii de È™coală care nu le oferă elevilor competenÈ›e pentru a ieÈ™i în societate (un elev căruia, prin funcÈ›ie, i s-a recunoscut calitatea de „părerolog”).
Rezultatul? Șoc È™i groază... „Făt-Frumos” a cam dat cu tifla la ofertă È™i nu s-a uitat decât la lectură, matematică È™i È™tiinÈ›e.
Ce a constatat? Ignorând „zdroaba” Ileanei, a apreciat că nu-i cine È™tie ce de capul ei, lucrurile dovedindu-se a fi aproape aÈ™a cum i se povestise deja cu alte ocazii: AÈ™a că a trecut la alte Ilene, mult mai promițătoare. Cel puÈ›in aÈ™a îÈ™i aducea el aminte.
Mai ales Ileana cu care se tot compara România, una la modă, deosebit de apreciată: S-a tot frecat la ochi, dar până la urmă a înghiÈ›it în sec. O fi arătat ea bine, dar parcă dincolo de gard începea să se zărească-un leopard...
În fine. Poate că ar fi trebuit să insiste asupra cauzelor (statul pe la È™coală, „starea de bine” a elevilor, ba chiar È™i ideea cum că programa anormal de încărcată face ca un elev de clasa a VI-a, care merge în Marea Britanie, va intra direct în clasa a VIII-a acolo, pe care la propriu nu a È™tiut cum să o înÈ›eleagă, È›inând seama că cei de „acolo” stau ceva mai bine, într-atât că ar fi picat la propriul test dacă ar fi făcut greÈ™eala de a încredinÈ›a în altă parte realizarea itemilor), dar era cam presat de timp.
A aruncat doar un ochi către timpul petrecut pe la È™coală, înÈ›elegând deja câteva lucruri. Nu a insistat, preferând să vadă cam cum se gospodăresc Ilenele, nu de alta, dar nici nu îÈ™i dorea una deosebit de cheltuitoare.
Deja perspectiva a început să i se tulbure, pendulând între bani mai puÈ›ini, fără prea mult timp pentru „tencuitul faÈ›adei”, dar „curățică” sau „mână spartă”, mai mult în faÈ›a oglinzii, dar cu alură de „prinÈ›esă”.
A avut chiar o clipă în care a rămas, cum se spune, mască, dar peste care a trecut repede, deÈ™i nouă, chiar dacă pe fugă (fiecare „părerolog” încercând să-È™i facă auzită propria-i opinie, deÈ™i, evident, pe Făt-Frumos l-ar fi interesat mai curând studiile, iar nu „becul sclipitor” din mintea fiecăruia), nu ne-a scăpat: cu buzunarele precum unele locuri după sezonul uraganelor È™i schimbându-È™i rochiile chiar mai repede decât reuÈ™eau bieÈ›ii croitori să le însăileze (cam ăștia erau văzuÈ›i vinovaÈ›i de toate), una dintre Ilene, nu chiar de nebăgat în seamă, se proclamase deja regina sa.
Se plesni cu palma peste frunte È™i alte câteva gesturi (pe care le trecem sub tăcere) la fel de expresive după ce o auzi ce spune: profesorii se comportă duplicitar pentru „a păcăli meseria”, având în vedere programa încărcată È™i dezechilibrul puternic între ore (un „croitoraÈ™ părerolog”, mare specialist în „croitoria educaÈ›ională”, deÈ™i pentru el catedra este un fel de pegas - animalul nu bicicleta, că asta din urmă abia ce a fost reanimată - pe care îl poÈ›i încăleca din zbor), sindicatele ar trebui să-È™i asume nu neapărat vina, ci responsabilitatea (aducea cu un „părerolog elev”, È›inând cont de o altă idee adusă în discuÈ›ie, cum că numitele au acuzat că elevii nu vor să înveÈ›e), primul pas pentru reformarea sistemului de învățământ ar fi o schimbare legată de legea care reduce numărul de ore (aceeaÈ™i ea din funcÈ›ia-i înaltă), È™coala nu este neapărat îmbătrânită, ci este orientată pe conÈ›inut (tot ea, decisă să dea bine-n poză, deÈ™i meteahna era că tot ce-avem e „formă”) etc.
Și gata cu povestea. Ce? E fără coadă? Posibil, dar Făt-Frumos a dat cu basca de pământ, dintr-o dată burlac convins, aÈ™a că povestea n-are coadă. Și nici aÈ™a de culÈ›i nu vă daÈ›i, cum că nici „la cap” nu excelează, mai ales că Făt-Frumos, om serios totuÈ™i, conÈ™tient de datoria lui față de È›ară, s-a dus acasă È™i a încercat să vadă cum de povestea ieÈ™i aÈ™a de dezlânată. Ignoră chiar È™i faptul că una dintre Ilene (cea deja convinsă că-i regina) i se uita peste umăr, s-a aÈ™ezat la biroul său È™i a purces la a-È™i interpreta propria-i poveste (puÈ›in „parÈ™iv”, pentru a avea o reacÈ›ie imediată, îÈ™i struni atenÈ›ia chiar către aceasta). Dar desigur, aceasta este o altă poveste... Nu pierdeÈ›i Partea a II-a - Interpretarea È™i, ca să fim È™i noi cu moÈ›, Partea a III-a - Concluziile!