Federațiile sindicale reprezentative din educație au demarat procedurile pentru modificarea și completarea Legii Învățământului Preuniversitar.
Primul pas: în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din data de 03 februarie 2026 a fost publicat textul Inițiativei legislative cetățenești intitulate „LEGE pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru modificarea altor acte normative”.
Textul inițiativei poate fi parcurs în Monitorul Oficial citat anterior sau în materialul atașat.
Pasul următor: în perioada următoare trebuie procedat la strângerea de semnături pentru susținerea acesteia. Pentru a putea finaliza acest demers prin depunerea inițiativei la Parlament, avem nevoie de susținerea fiecărui angajat din unitățile de învățământ, dar și a părinților și elevilor majori – prin semnarea listelor de susținători, în raport de localitatea (comună, oraș etc.) în care își au domiciliul sau reședința.
Alte detalii vor fi transmise prin liderii grupelor sindicale, prin postarea unor materiale informative pe grupurile de WhatsApp și conturile de Facebook.
Documente atașate
P R O I E C T D E L E G E
pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru modificarea altor acte normative.
Având în vedere nemulțumirile personalului din învățământ determinate de politicile economice și sociale ale Guvernului (stabilite prin O.U.G. nr. 156/2024, Legea nr. 141/2025 și O.U.G. nr. 52/2025), având ca efect diminuarea unor drepturi prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (înregistrat la M.M.F.T.S.S.-U.P.D.S.P.S. sub nr. 1104/09.07.2025 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 5/14.08.2025), respectiv:
1) mărirea normei didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și de evaluare curentă – ceea ce contravine art. 14 din CCMUNSNCIP;
2) blocarea ocupării posturilor vacante – generând prestarea de muncă suplimentară neremunerată (cu încălcarea art. 19 din CCMUNSNCIP);
3) necompensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat la încetarea contractului individual de muncă – ceea ce contravine art. 28 din CCMUNSNCIP;
4) neplata drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești – ceea ce contravine art. 35 din CCMUNSNCIP;
5) neacordarea sporurilor pentru condiții de muncă – ceea ce contravine art. 43 din CCMUNSNCIP.
SALARIAȚII DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SOLICITĂ:
1. revenirea la norma didactică de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și de evaluare curentă prevăzută la art. 207 din Legea nr. 198/2023;
2. revenirea la efectivele de elevi/preșcolari/antepreșcolari la clasă/grupă reglementate de art. 23 din Legea nr. 198/2023 anterior modificărilor operate prin Legea nr. 141/2025;
3. deblocarea ocupării posturilor vacante;
4. plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
5. compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat la încetarea contractului individual de muncă;
6. plata drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești – atât tranșele restante, cât și cele aferente anului 2026;
7. acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
8. acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar stabilit prin contractele colective de muncă aplicabile etc.).
În situația în care guvernanții vor fi în continuare indiferenți față de solicitările noastre și întrucât acțiunile F.S.L.I. și F.S.E. „SPIRU HARET” sunt puse în slujba intereselor membrilor acestora, vă propunem NEPARTICIPAREA LA SIMULĂRILE EXAMENELOR NAȚIONALE / GREVĂ ÎN PERIOADA DESFĂȘURĂRII SIMULĂRILOR EXAMENELOR NAȚIONALE.
Solicitați liderului sindical din unitate să vă pună la dispoziție tabelul pentru semnături.
ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE GUVERNUL NU VA REVENI ÎN PERIOADA URMĂTOARE ASUPRA MĂSURILOR LUATE, ÎN LUNA APRILIE VOM DECLAȘA REFERENDUMUL PENTRU GREVĂ GRENERALĂ ÎNCEPÂND CU ULTIMA DECADĂ A LUNII MAI 2026!
Miercuri, 11 ianuarie 2026, a avut loc ședința Consiliului Liderilor S.I.P. Județul Hunedoara, respectiv Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 133 lideri de organizații sindicale, lideri de zonă, președintele, cenzorii organizației etc.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materialele suport folosite în cadrul ședinței au fost: Adresa nr. 145/09.02.2026 privind Inițiativa legislativă cetățenească, Ghid practic „Semnarea Inițiativei Legislative Cetățenești”, Lista cu susținătorii inițiativei legislative cetățenești, afișe „Inițiativa legislativă cetățenească”, Greva – ce trebuie să știi?, Starea actuală din sistemul de învățământ preuniversitar.
În cadrul ședinței au fost abordate probleme de actualitate, insistându-se în special pe următoarele aspecte:
Toate materialele folosite în cadrul ședinței sunt postate în cadrul rubricii SIP Hunedoara/Activitate/Consiliul Liderilor/2026 (https://nou.siphd.ro/?a=3122).
Miercuri, 29 mai 2024, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat cei 13 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse, ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței au fost: Magister (draft – va fi finalizat și distribuit la ședința Consiliului Liderilor din 12 iunie), Informare privind ziua de 5 iunie, Situație statistică privind voucherele de vacanță restante obținute prin sentințe judecătorești, Situație statistică privind numărul membrilor de sindicat S.I.P. Județul Hunedoara, Situații financiare martie 2024.
Dintre problemele mai importante propuse pe ordinea de zi sau ridicate în timpul ședinței subliniem:
1. Începând cu data de 1 iunie 2024, salariile tuturor categoriilor de angajați din educație se vor mări cu 7%, în medie.
2. „Efect secundar” al majorărilor salariale din ultimul an: indemnizația de hrană și voucherele de vacanță se acordă doar angajaților la care salariu net, pentru funcția de bază, nu depășește 8000 lei. Pe de altă parte, cei aflați în această situație, dacă vor face un elementar calcul matematic comparativ, vor constatata că „plusurile” salariale lunare din ultimul an depășesc cu mult cele două indemnizații menționate.
3. Sporul pentru condiții de muncă: detaliile tehnice privind baza legală, cuantumul sporului, condițiile de acordare și procedura de acordare sunt prezentate detaliat pe site-ul nostru, la rubrica JURIDIC, CONSULTAȚII JURIDICE, SPORUL PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ, link direct. După aproximativ cinci ani de procese cu unități școlare, I.S.J. și, în final M.E., am reușit să deblocăm aplicația EduSal în așa fel încât, pentru cei îndreptățiți, să se poată calcula lunar sporul menționat.
4. Indemnizația pentru titlul științific de doctor și drepturile salariale aferente gradului didactic I NU se pot cumula dacă gradul I a fost obținut prin echivalare, cei aflați în această situație trebuind să opteze doar pentru un singur drept. Baza legală: Legea 153/2017 a salarizării unitare în sistemul bugetar și, mai recent, Decizia Curții Constituționale nr. 97/16 martie 2023. De remarcat faptul că în județul Hunedoara cele două drepturi au putut fi cumulate până în acest an, urmare a demersurilor S.I.P. Județul Hunedoara.
5. Gradația de merit sesiunea 2024: sunt în plină desfășurare activitățile de evaluare a dosarelor depuse. În acest an, la nivelul județului Hunedoara au fost alocate un număr de 129 de locuri pentru personalul didactic de predare, 6 pentru personalul de conducere, îndrumare și control și 16 locuri pentru personalul didactic auxiliar. S.I.P. Județul Hunedoara va participa, prin observatorii desemnați, la toate etapele acestui concurs.
6. Hotărâri judecătorești și drepturi restante: la ora la care citiți aceste rânduri sumele au fost deja plătite. În județul nostru se află în plată următoarele titluri executorii: calculul drepturilor salariale la salariul de bază în plată (în general anul trei de plată), aplicarea corectă a tranșelor de vechime/încadrare din vechea legislație (anul trei de plată).
7. Cardurile pentru dezvoltarea carierei didactice/profesionale restante au fost trimise prin Poștă începând cu data de 28 mai. După distribuirea lor urmează și alimentarea cu sumele cuvenite.
8. Facilități – Clinicile Sante: Începând cu 1 iunie 2024, membrii F.S.E. „SPIRU HARET" și implicit S.I.P. Județul Hunedoara vor beneficia de analize la tarife speciale în cadrul Clinicilor SANTE, mai precis de o reducere de 15% din prețul analizelor. Detalii pe site, la rubrica FACILITĂȚI sau link direct.
9. Calitatea de membru S.I.P. Hunedoara: se descoperă în continuare o serie de „anomalii” în ceea ce privește calitatea de membru de sindicat. Doar salariații care plătesc în mod complet și integral cotizația sindicală (0,75% din veniturile brute obținute, atât în situația în care există un singur contract de muncă, cât și în cea a existenței mai multor contracte individuale de muncă) sunt membrii cu drepturi depline. Ceilalți colegi pot sta în continuare „la cotitură” în speranța că vor beneficia și ei de rezultatele obținute de colegii sindicaliști.
10. Este important în continuare:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim mai „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme, după cum s-a dovedit, scopului existenței sale;
- să sprijinim activitatea liderului de sindicat, inclusiv prin participarea la ședințele de sindicat și realizarea în timp util a diferitelor documente.
Toate materialele utilizate în cadrul ședinței se regăsesc la rubrica S.I.P. HUNEDOARA / Activitate / Biroul Executiv - link direct.