Federațiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar și superior – FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” și FEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ „ALMA MATER” – afiliate confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național C.S.D.R, C.N.S.L.R. – FRĂȚIA și Carte Alfa, resping categoric ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar.
Propunere de introducere a unei indemnizații „de senioritate” este umilitoare, iar întreaga anexă privitoare la învățământ (în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizațiilor sindicale) demonstrează desconsiderarea personalului din educație.
PREȘEDINTE PREȘEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET” F.N.S. „ALMA MATER”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
O victorie cu gust amar…
sau despre zeloți și mileiști autohtoni
Suntem în preajma unui nou an școlar, unul care se anunță deja ca greu și zbuciumat. Ca și cel pe care tocmai l-am trăit, anticiparea din debutul celui abia trecut cum că va sta sub semnul „austerității, minciunilor și ... al protestelor” confirmându-se cu vârf și îndesat. Am avut parte din toate acestea, iar lucrurile nu par să se fi încheiat, în pofida blocării deocamdată a mult-discutatei legi a salarizării în sistemul public.
Un fapt îmbucurător, dar care nu ar trebui să ne oprească din a auzi tot mai frecventele clamări care vehiculează o nețărmurită admirație pentru un individ ajuns la putere prin Argentina, Javier „Drujbă” Milei pe numele și supranumele sale, și ale sale „mari” reforme. Exemplu preferat al liberalilor și useriștilor români, este privit aproape cu adulație de indivizi ziși politicieni preocupați însă mai curând de averile celor mai avuți decât de cei care se mai recunosc încă români. „Marcator”, se spune, al unui mare succes: eficiența abordării de tip „drujbă” în ceea ce privește cheltuielile publice. Copiată aceasta, este drept într-un stil ceva mai „șmecheresc”, și de cel care va rămâne în posteritate drept „Ilie Sărăcie” (aflat într-o concurență acerbă pentru „cel mai bun din parcare” cu „Piticul atomic” sau „Premierul-zero”), abordarea a reușit în Argentina să triumfe împotriva inflației, ba chiar să genereze o creștere economică (speranțele și amintitului confrate mioritic). De apreciat la o primă vedere, dar în realitate un avertisment sumbru despre unde pot duce abordările libertariano-progresiste (iar aici citiți ce trebuie raportat la politica românească). „Marile succese” sunt în fapt rezultatele unui colaps deliberat și orchestrat al veniturilor populației, salariile și pensiile fiind într-atât de zdrobite încât partea din „plăcinta” națională (cunoscută sub numele de „P.I.B.”) s-a tot și se tot micșorează pentru cetățeanul de rând. Instituționalizarea unor salarii și pensii mici, a unui nivel de trai redus la minim și „modernizarea muncii” (a se citi creșterea numărului de ore de muncă și dereglementarea legislativă în sensul revenirii la un statut al muncii aducând cu cel din secolul XIX) sunt adevăratele unelte ale „marii victorii”.
Sună cunoscut toate acestea? Cu siguranță. Limbajul nu este același, dar măsurile luate sau încercate sunt suficient de străvezii pentru a nu exista umbră de îndoială în ceea ce privește modelul. Începând cu reducerile drastice ale cheltuielilor publice (cu precădere în domenii vitale precum educația și sănătatea, dar fără a leza „scurgerile” bugetare atâta vreme cât nu este vorba de salarii, pensii sau responsabilitate socială), încercările de destructurare a instituțiilor statului (nu pentru o mai bună funcționare, ci pentru un transfer al controlului din public în privat sau chiar mai simplu adesea, pe modelul „pleacă ai voștri ca să vină ai noștri”) și mergând până la recent eșuata lege a salarizării.
În această ultimă privință, am înclina mai întâi să spunem că o parte a clasei politice românești s-a mai trezit la realitate, ba chiar ne-am dori o astfel de trezire care să scoată România din fruntea topurilor cu creșterea marilor averi și a acumulărilor de capital și poate să o urce de pe ultimele poziții în ceea ce privește salarizarea, pensiile și nivelul de trai. Nu de alta, dar „fantasticul” P.I.B. despre care ni se tot povestește ar permite cu vârf și îndesat. Ne-am dori, o repetăm, deși eșecul acestei legi pare a se datora mai curând (doar?) presiunilor sindicale (din educație și sănătate, respectiv domeniul public), beneficiare acestea, trebuie să o recunoaștem, de anumite jocuri politice al căror scop rămâne încă neclar. Evident, ar fi de dorit ca cei care au blocat proiectul așa-zisei legi a salarizării în domeniul public, o lege a sărăcirii în fapt, să o fi făcut convinși că și cei de rând merită să trăiască și ei mai bine, dar avem încă rezerve în acest sens.
Iar motivele sunt destul de simple: chiar dacă la nivel general s-a blocat această lege menită să ne facă mai săraci, zbaterea cotidiană își păstrează ritmul, pe zi ce trece mai tăindu-se câte ceva. Iar începutul de an școlar pare să vină cu o intensificare a măsurilor menite să mai distrugă și ceea ce mai funcționează. Fără îndoială, ne gândim la nenumăratele inițiative de încadrare în subfinanțarea programată a sistemului educațional, în prezent fiind în curs „adecvarea” personalului didactic auxiliar și administrativ la numărul de formațiuni de studiu și numărul de copii/elevi. Inițiată și aceasta, ca multe altele, prin tot felul de circulare și adrese (multe abuzând de o interpretare „creativă” a legii), venerate acestea mai ceva ca textele sfinte de către tot ocupantul de funcție, chiar dacă prin fiecare dintre acestea responsabilitatea efectivă este pusă în cârca executantului ținător de scaun, se purcede la înfăptuirea sa. Cu alte cuvinte, va urma un nou „măcel”, pompos îmbrăcat în sintagma „încadrarea în buget”, actanți fiind zeloții isejiști întru zelotificarea celor care diriguiesc la firul ierbii, se spune, bunul mers al școlilor (în realitate „terorizați” cu proiectatul concurs de scaune din acest an). Oarecum de înțeles zelul, având în vedere criticile ministeriale relative la faptul că educația hunedoreană numără cei mai puțini copii/elevi pe cap de personal didactic auxiliar, respectiv pe cap de personal administrativ, bucurându-se totodată de un loc eminent în depășirea bugetului alocat. De înțeles, de acord, dar numai în măsura în care tot ceea ce contează este scaunul propriu, indiferent care ar fi acela, fiindcă altfel ne-am putea gândi că situația educației hunedorene este cea mai bună în ceea ce privește încadrarea cu personal (în realitate insuficient, în pofida bălmăjelilor lemnoase cu care ministerialii împroașcă isejiștii, iar aceștia directorii), totodată dovedind fără drept de apel că celebrul „cost per capita” este de fapt un instrument de degradare programată a educației.
Dar să ne bucurăm de victoria obținută (lăsând de-o parte pentru moment norma didactică crescută, plata cu ora anemică, reduceri de venituri, reduceri de activitate, prime de carieră didactică cu care nu prea ai ce face, manuale lipsă, standarde de evaluare inaplicabile etc.), cu atât mai mult atunci când guvernanții, dintre care mulți nu au călcat pe la un loc de muncă adevărat în viața lor sau dacă au făcut-o vreodată au dat de mult uitării o astfel de „înjosire” existențială, iar „pensia” și-o programează prin Monaco sau Dubai, clamează că eșecul legii salarizării în domeniul public se datorează „șantajiștilor sindicali”. Parcă ți se încarcă inima de energie și voie bună. Din păcate, revenind la realitate, „victoria” este doar una de etapă. Obținută cu foarte mare greutate, ținând seama de o anumită dezimplicare a membrilor de sindicat (lipsa apetenței pentru mișcări de protest, acceptarea îngăduitoare a măsurilor reductive, a comasărilor/reducerilor de clase și școli etc.), este doar un pas, lupta guvernanților întru organizarea „scurgerilor” banului public în alte buzunare fiind doar amânată pentru ultima parte a acestui an.
Oricum, „șantajiști sindicali” sună foarte bine venind din partea celor care ne conduc, deși de dorit ar fi ca „șantajul” să îmbrace cămașa forței, una suficient de mare pentru ca aberanți de genul care produc astfel de sintagme sau care țin să precizeze că „bugetarii și pensionarii nu produc nimic, ci doar generează costuri, fiind paraziți care își vor omorî curând gazda, sugând prea mult sânge” să-și găsească, oricât de necreștinește sună, obștescul sfârșit... politic și social. Din nefericire, incapacitatea salariaților din mediul privat de a se organiza, de a-și apăra și promova propriile interese (faptul că aproape o treime dintre ei sunt plătiți la salariul minim, chiar și acesta departe de posibilitățile pe care le oferă P.I.B.-ul României, se datorează chiar acestei incapacități de organizare sindicală) și subminarea permanentă a sindicatelor din domeniul public, ne plasează destul de departe de o astfel de forță. Ceea ce nu înseamnă că lupta nu se poate sau nu ar mai trebui dusă...
Fiind conștienți că la întrebarea „ce te-ar face să dai votul unui politician care prin ideologie și program îți spune că nu-l interesează amărâții de salariați și pensionari, ci cei care „duc în spate” România spre culmi de bunăstare și progres?” nu vom reuși să dăm vreun răspuns, după cum rămân la fel de misterioase bălmăjelile antisindicale având în vedere că doar prin faptul că mai rezistăm în aceste organizații ne este un pic mai bine, pornim cu încredere în noul an școlar, încredere că va trebui să luptăm... și o vom face indiferent de numărul zeloților și mileiștilor ieșiți în cale.
Un an școlar pe cât se poate de fructuos!
Miercuri, 26 august a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă completarea anexei referitoare la numirea directorilor/directorilor adjuncți, acorduri de detașare existente.
2. Se aprobă solicitarea C.J.R.A.E. Hunedoara de a reorganiza servicii educaționale, transformarea posturilor existente în profesori itinerant pentru Școala Gimnazială nr. 3 Lupeni, Grădinița Seminarului Teologic Prislop și Colegiul Național „Decebal” Deva.
3. Se aprobă cererile de pensionare la limită de vârstă pentru 2 cadre didactice, începând cu data de 01.09.2026.
4. Se prezintă informativ avizele pentru numirea în funcțiile de inspectori școlari.
5. Se prezintă informativ ordinul MEC referitor la degrevarea personalului didactic.
6. Se prezintă informativ ordinul MEC referitor la aprobarea numărului de gradații de merit.
7. Se aprobă cererea de monitorizare a Creșei „Sfânta Ana” Uricani pentru extinderea locației.
8. Se prezintă adresa Compartimentului salarizare a I.S.J. Hunedoara referitor la reducerea de posturi pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, conform adresei UFPIP nr. 1177/24.08.2026, impactul financiar.
9. Se aprobă reducerea 1 post paznic și 1 post spălătoreasă la Clubul Sportiv Școlar Hunedoara.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Partea a II-a - Interpretarea
AÈ›i citit povestea È™i după cum vă „ameninÈ›am”, urmează interpretarea.
Nu va fi chiar ceea ce vă aÈ™teptaÈ›i, dar pe undeva pe acolo... Vom porni de la o întrebare - care sunt problemele educaÈ›iei româneÈ™ti?, aÈ™a încât ceea ce vom face efectiv va fi să le inventariem:
1. DisfuncÈ›ionalitatea structurilor manageriale, începând cu ministerul, trecând prin inspectorate È™i încheind cu fiecare unitate È™colară - cauzele amintite privesc politizarea (cu precizarea că fiecare putere dă vina pe cealaltă, singura soluÈ›ie fiind repolitizarea, mascată sub forma unor concursuri sau nu, aÈ™a încât lucrurile s-au întâmplat întotdeauna în mod identic; iar pentru că problema nu a găsit soluÈ›ie, s-a decis lichidarea sa, unul dintre exemplele care revin obsesiv la unii „specialiÈ™ti în educaÈ›ie” fiind desfiinÈ›area inspectoratelor È™colare), centralizarea (cu precizarea că nimeni nu poate demonstra beneficiile descentralizării, fără a lua în calcul excepÈ›iile, atâta câtă a fost pusă în operă; dacă am fi sinceri, iar cei din sistem cam È™tiu acest lucru, este evident că chiar în È™i aceste condiÈ›ii sistemul este relativ haotic, aÈ™a încât nu este greu să ne închipuim ce ar fi dacă fiecare unitate de învățământ s-ar abramburi doar de capul ei), birocraÈ›ia (cu precizarea că am trăit deja câteva valuri de debirocratizare, fiecare dintre ele ascunzând „sub preÈ™” un anumit număr de hârtii - edificatoare în acest sens este situaÈ›ia comisiilor, dar inventând multe altele, într-atât de multe că bietului director nu îi mai rămâne timp să conducă È™i È™coala, alergând mai curând, atunci când apucă, pe la orele pe care trebuie totuÈ™i să le facă) etc.
2. Lipsa de pregătire È™i/sau de interes a cadrelor didactice - cauzele aduse în discuÈ›ie se leagă de formarea iniÈ›ială precară (cu precizarea că aceasta a fost însoÈ›ită de o presiune tot mai mare pentru o intrare cât mai uÈ™oară în sistem, până într-acolo încât a început să se arate cu degetul către calitatea de titular), salarizarea precară (cu precizarea că în ultimii ani a devenit puÈ›in mai acceptabilă, dar este departe de a reprezenta o motivaÈ›ie în sensul propriu al termenului, aÈ™a încât cei care îÈ™i aleg o astfel de carieră sunt animaÈ›i fie de vocaÈ›ie, fie de incapacitatea de a demonstra „ceva” într-un alt domeniu; habar nu avem care sunt proporÈ›iile, dar avem o bănuială È™i s-ar putea să fie aceeaÈ™i cu a dumneavoastră), birocraÈ›ia (cu precizarea că acesta copleÈ™eÈ™te cadrul didactic, de unde È™i o anumită „îndepărtare” a sa de actul didactic, fără ca cineva să vadă că acest lucru are ca principală cauză absenÈ›a personalului didactic auxiliar È™i nedidactic necesar, baÈ™ca ,,pustietatea' cronică a resurselor) etc.
3. Reforma „cronică” - cauzele care s-ar putea aduce în discuÈ›ie se leagă cu certitudine de politizare (cu precizarea că adesea avem de-a face de fapt cu o mască, în realitate fiecare dintre cei care s-au perindat pe la conducerea ministerului, adesea de o aceeaÈ™i culoare politică, a dorit să „vopsească” sistemul în culorile îndrăgite de sine, ca È™i cum ar fi avut de-a face cu dormitorul personal), „părerologie” (cu precizarea că, evident, o astfel de „È™tiință” nu există, dar sunt mari È™anse să îi punem fundamentele în România, fiecare dintre ocupanÈ›ii de funcÈ›ii apreciind că odată ce s-au aÈ™ezat pe scaun, părerile le-au devenit adevăruri eterne; „boala” nu este, desigur, doar a lor, ci mai curând cu precădere a cohortelor de „specialiÈ™ti în educaÈ›ie” È™i a batalioanelor de „iniÈ›iative civile”, ca È™i cum educaÈ›ia ar fi mai curând un câmp de luptă sau ce puÈ›in un meci de fotbal), bramburismul legal È™i procedural (nici măcar Aghiuță nu-È™i mai dă seama întotdeauna ce mai este valabil È™i ce nu, baÈ™ca înclinaÈ›ia naturală a românului către poezie, pe care o vede în toate cele, până È™i în legile sau normele pe care trebuie să le aplice, È™i le aplică întotdeauna... după ureche) etc.
4. Pustietatea - cu siguranță aici nu v-aÈ›i prins despre ce vrem să vorbim, deÈ™i poate ideea aÈ›i mai întâlnit-o: în È™coli bate vântul (uragan de-a dreptul, fără totuÈ™i să-l putem încadra pe un anumit nivel) cu privire la dotări. Ne tot uităm la tot felul de sisteme educaÈ›ionale performante È™i plângem de necaz, uitând, de fapt, că suntem printre cele mai eficiente sisteme educaÈ›ionale dacă este să luăm în calcul ceea ce se introduce în acesta, diferenÈ›a în privinÈ›a dotărilor fiind adesea ca È™i cum am lua un individ din preistorie (poate că exagerăm puÈ›in) È™i i-am pune în mână ultimul răcnet în materie de telefoane (cel mai probabil va aprecia că i-am oferit o piatră de o formă mai ciudată, plus că luminiÈ›ele È™i semnele care tot defilează pe ecranul acestuia ne-ar oferi rapid râvnitul titlu de vrăjitori). Cauzele? SubfinanÈ›area cronică (visăm la 6%, deÈ™i È›inând seama de când facem asta, ne-ar trebui vreo 10% cel puÈ›in vreo trei decenii de acum încolo ca să aducem boii dinaintea căruÈ›ei, iar după ultimele informaÈ›ii, vom continua să visăm pe mai departe, bugetul alocat anul viitor educaÈ›iei aducând cu „promisiunile deÈ™arte” care se tot toarnă în capul celor atât de naivi că habar nu au cu ce se mănâncă acestea), dezinteresul (al societății în primul rând, care „plânge” atunci când È™coala îi cere ceva, întreaga vină pentru că odrasla nu citeÈ™te sau nu cumpără o carte revenind acesteia, chiar dacă sărmanul copil nu a văzut sămânță de carte pe acasă, exceptând manualele pe care i le tot bagă pe gât È™coala, grele È™i acelea, în aÈ™a măsură că majoritatea au devenit broÈ™uri) È™i birocraÈ›ia (asta ca să ilustrăm pe deplin ideea „unde dai È™i unde crapă”: teoretic, cadrele didactice îÈ™i confecÈ›ionează sau È™i-ar putea confecÈ›iona o mare parte dintre materialele didactice, dar problema ar fi cu timpul È™i cu banii necesari, aÈ™a cum arătam mai sus; fără a nega cum că „marea lehamite”, contradictorie vocaÈ›iei, s-a cam coborât È™i pe aici).
5. Absenteismul „cronic” - una dintre activitățile curente ale cadrelor didactice este aceea de a consemna absenÈ›ele elevilor, unele dintre acestea urmând a fi motivate. Iar aici începe aventura. Pe lângă numărul mare de absenÈ›e nemotivate (câte sunt consemnate È™i acestea, proporÈ›iile fiind mai mari decât o spun hârtiile), È™i acolo unde acestea sunt motivate, dacă te apleci ceva mai mult asupra „motivaÈ›iilor”, o dai în râsu'-plânsu': de la boli care mai de care mai mortale sau cu o frecvență care te face să te întrebi dacă nu cumva motivarea este postumă, la chefuri, excursii, concedii, shopping È™i cam tot ceea ce v-ar mai putea trece prin cap, de aÈ™a manieră încât parcă întreaga societate este chitită, dincolo de declaraÈ›iile mai mult sau mai puÈ›in sforăitoare, împotriva È™colii (medicii È™i părinÈ›ii luptând din greu în linia întâi). Câteva cauze: complicitatea (de partea părinÈ›ilor, medicilor È™i, inevitabil, a cadrelor didactice, mulÈ›i dintre noi pierzându-È™i obiÈ™nuinÈ›a de a consemna absenÈ›ele sau dobândind-o pe aceea de a le motiva cu mult prea multă uÈ™urință), dezinteresul (al societății în ansamblu, cam nimeni neîntrebându-se ce caută o mulÈ›ime de copii pe străzi, prin parcuri, în baruri etc. chiar în timpul programului È™colar) È™i absenÈ›a responsabilității (elevi, părinÈ›i, medici, cadre didactice etc., întreaga societate cu alte cuvinte sau cam tot ce miÈ™că).
6. Indisciplina „cronică” - de care parte? am întreba. Ca să fim sinceri, de ambele. Fiecare, ceea ce nu este o trăsătură doar a sistemului educaÈ›ional, ci a societății româneÈ™ti, luptă eroic să facă doar ce-l taie pe el capul. Ce i se poate întâmpla? Mai nimic. Când te pedepseÈ™te unul, te salvează altul È™i tot aÈ™a, un rol exemplar revenind aici, în cele din urmă, justiÈ›iei (hilară treabă, dacă nu ar fi „groasă”: ce ziceÈ›i de situaÈ›ia în care un elev execută o elevă cu o lovitură de picior în piept, este pedepsit exemplar de consiliul profesoral, dar instanÈ›a suspendă decizia pentru a nu „distruge” viitorul individului, aÈ™a încât acesta să-È™i poată susÈ›ine liniÈ™tit examenul de bacalaureat? - doar un exemplu, fără a fi consideraÈ›i părtinitori: probleme, multe, sunt È™i de partea cealaltă). Cauze? Mult prea multe, aÈ™a încât ne vom limita doar la câteva: libertinajul comportamental (familia în primul rând; desigur, fiecare copil este o bucurie, dar de aici până la a-i permite orice, fără restricÈ›ii È™i fără distincÈ›ia între bine È™i rău, este cale lungă, deÈ™i ea este parcursă în ritm alert, până într-acolo încât sunt numeroÈ™i părinÈ›ii care, atunci când mai dau pe la È™coală, folosesc cu multă nonÈ™alanță o motivaÈ›ie care te lasă perplex: „nu am ce să-i fac!”), complicitatea (a celor din È™coală cel mai adesea, care au devenit atât de „orbi” încât nu mai văd decât „buturugile” deosebit de mari, de obicei mult prea târziu pentru a nu se mai împiedica de ele), bramburismul legal È™i procedural (tot modificând la norme este greu să îÈ›i mai dai seama care mai sunt valabile È™i care nu, fără a neglija faptul că avalanÈ™a de prevederi È™i precizări, de excepÈ›ii È™i de intervenÈ›ii externe nu a făcut decât să inducă un anumit blocaj care lasă cel mai adesea È™coala fără capacitate de reacÈ›ie) etc.