În cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației 2024”, în perioada 1-31 octombrie, se va organiza, la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, Salonul Județean „ProfArt”.
Acesta are drept scop să aducă în atenția publicului colegii profesori care îmbină activitatea la catedră cu preocuparea pentru artele vizuale.
Tema ediției din acest an: „eleganța culorii”.
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 01-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean „ProfArt”, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza, în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației”, vineri, 4 octombrie 2024.
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Afiș: „ProfArt 2024 – eleganța culorilor”
În perioada 4-11 octombrie 2024, S.I.P. Județul Hunedoara va organiza, în cadrul manifestărilor din „Săptămâna educației”, a X-a ediție a concursului de manuscrise „Magister”.
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Afiș „Magister” 2024
Luni, 22 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, după cum urmează:
a) Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara - se acordă aviz organizare concurs 1 post paznic.
II. Diverse:
1. Se aprobă schimbarea centrului de examen pentru definitivat de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva la Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva.
2. Se aprobă Procedura operațională privind repartizarea preșcolarilor/ antepreșcolarilor, etapa de ajustări.
3. Se aprobă 2 cereri de pensionare anticipată a unor cadre didactice, începând cu data de 01.08.2024.
4. Se acordă aviz pentru eliberarea actelor de studii, după cum urmează:
a. diplomă bacalaureat, promoția 2008;
b. diplomă bacalaureat, promoția 2003.
5. Se aprobă recuperarea programului de lucru din ziua de 16.08.2024 prin prelungirea programului de lucru cu 30 de minute dimineața și 30 de minute după amiaza în intervalul 01-08.08.2024.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Având în vedere prevederile art. 38 alin. (41) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora personalul didactic din învățământ ar fi trebuit să beneficieze, începând cu 1 septembrie 2021, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022;
Întrucât:
Față de refuzul Guvernului de a acorda creșterea salarială prevăzută de lege, în actualul context al creșterii inflației și a prețurilor la utilități și nu numai, consecința fiind scăderea accentuată a puterii de cumpărare;
Noi, semnatarii prezentei Petiții, solicităm Guvernului României majorarea salariilor începând cu 1 septembrie 2021 și aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toți angajații din învățământ.
De asemenea, în condițiile elaborării unei noi legi a salarizării, solicităm ca, la stabilirea grilelor de salarizare pentru personalul din învățământ, principiul de bază să fie acela că salariul profesorului debutant reprezintă o pătrime din indemnizația Președintelui României.
Susținem toate demersurile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER“ pentru atingerea acestor obiective.
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Petiție „Vrem salarii decente în educație” | 170.907 | APPLICATION/PDF | 2021-09-03 19:06:53 |