Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – vă solicită să dispuneți, în regim de urgență, revocarea Circularei nr. 26564/17.04.2026, aprobată de secretarul de stat Sorin Ion, referitoare la transmiterea datelor privind reducerea cheltuielilor de personal în anul 2026 față de anul 2025, pentru inspectoratele școlare și unitățile de educație extrașcolară.
Domnule Ministru,
În primul rând, vă rugăm să observați că Circulara nr. 26564/17.04.2026 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor obligatorii ale art. 4 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (înregistrat la M.M.F.T.S.S.-U.P.D.S.P.S. sub nr. 1104/09.07.2025 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 5/14.08.2025), în condițiile în care federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar nu au fost consultate anterior emiterii acesteia.
În plus, deși în conținutul Circularei nr. 26564/17.04.2026 se invocă prevederile art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, prin solicitarea de a se raporta cu celeritate datele privind reducerea cheltuielilor de personal se încalcă însăși prevederile exprese ale art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026 care exceptează de la măsura reducerii cheltuielilor de personal din cadrul UNITĂȚILOR și INSTITUȚIILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT.
Vă rugăm să aveți în vedere că legiuitorul nu a exceptat doar unitățile de învățământ preuniversitar, ci a exceptat TOATE UNITĂȚILE ȘI INSTITUȚIILE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT.
În ceea ce privește unitățile de educație extrașcolară, redăm prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează aceste unități:
- potrivit art. 19 lit. c), unitățile de educație extrașcolară din sistemul național de învățământ (cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor, Palatul Național al Copiilor din București și centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București pentru Excelență) fac parte din rețeaua școlară;
- pct. 47 din Anexa la lege: „47. Rețeaua școlară națională reprezintă totalitatea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților de educație extrașcolară acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, cuprinse în sistemul național de învățământ preuniversitar.”
- pct. 50 din Anexa la lege: „50. Sistemul național de învățământ preuniversitar este constituit din totalitatea unităților de învățământ de stat, particular și confesionale, precum și a unităților de educație extrașcolară, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în cadrul de organizare prevăzut de prezenta lege.”
Din prevederile legale mai sus redate rezultă că unitățile de educație extrașcolară sunt parte a sistemului național de învățământ preuniversitar și sunt parte componentă a rețelei școlare, deci sunt unități din învățământul preuniversitar de stat.
Faptul că, potrivit art. 145 din Legea nr. 198/2023, Ministerul Educației și Cercetării asigură finanțarea unităților pentru activități extrașcolare nu constituie un argument pentru a dispune unităților de educație extrașcolară să ia măsuri de reducere a cheltuielilor de personal.
În ceea ce privește inspectoratele școlare, acestea sunt în mod evident instituții care funcționează în învățământul preuniversitar – a se vedea în acest sens dispozițiile art. 3 lit. s), art. 53, art. 63 alin. (5) rap. la alin. (1), art. 78 alin. (3), art. 115 alin. (2) lit. j), art. 119 alin. (1) etc. din Legea nr. 198/2023.
În consecință, unitățile de educație extrașcolară și inspectoratele școlare fac parte din categoria UNITĂȚILOR ȘI INSTITUȚIILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, astfel că sunt exceptate de la măsura reducerii cheltuielilor de personal în anul 2026.
Pentru aceste considerente, se impune, în regim de urgență, revocarea Circularei nr. 26564/17.04.2026.
Sunt suficiente argumente pentru a nu mai sta deoparte.
Nu așteptați la „cotitură”! Pentru un profesor care formează caractere nu stă în picioare argumentul: „vor rezolva ceilalți și problemele mele”.
Reacționați și împreună putem opri evoluțiile negative din educație.
Orice contraargument care începe cu „sindicatele...”, „liderii...” nu-și găsește locul în contextul actual.
Dacă nu v-am atras atenția, parcurgeți și rândurile care urmează...
I
Politicile economice și sociale ale Guvernului au condus la diminuarea unor drepturi ale personalului din educație:
1) mărirea normei didactice;
2) blocarea ocupării posturilor vacante pentru personalul didactic auxiliar și personalul administrativ, generând volum excesiv de muncă și activitate suplimentară ce nu este remunerată;
3) necompensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat la încetarea contractului individual de muncă;
4) neplata drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești;
5) creșterea efectivelor de elevi/preșcolari/antepreșcolari la clasă/grupă și comasările abuzive ale unităților de învățământ;
6) diminuarea remunerației pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora;
7) neacordarea sporurilor pentru condiții de muncă;
8) creșterea obligației de catedră pentru cadrele didactice care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, ceea ce afectează condițiile în care aceste categorii își desfășoară activitatea;
9) birocrația excesivă și politizarea actului educațional;
10) protecția insuficientă a personalului din învățământ în cazul diferitelor forme de violență în spațiul școlar.
II
Proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice propune pentru personalul din învățământul preuniversitar salarii care nu sunt conforme cu importanța declarată a muncii noastre.
În plus, după parcurgerea Proiectului, te întrebi:
- Unde a dispărut „neuropsihicul”?
- Dar gradația de merit?
- Dirigenția..,. se mai face?
III.
Există și alte intenții care „răzbat” din declarațiile guvernanților:
- eliminarea titularizării în sistemul național de învățământ;
- normă didactică diferențiată în funcție de importanța disciplinei;
- introducerea educației fizice în norma didactică a învățătorului/profesorului pentru învățământ primar.
În acest context, credem că solicitările noastre sunt de bun simț.
Le puteți parcurge în materialele atașate.
Materiale atașate:
Marți, 05 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Validare listă posturi vacante/rezervate valabile pentru concursul național de ocupare posturi, 2026
II. Solicitări de la unități de învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă lista posturilor vacante/rezervate valabile pentru concursul național de ocupare posturi, 2026, conform anexei 1.
Se fac precizări referitor la modificarea posturilor din palate și cluburi, radiere posturi și durata de valabilitate.
II. Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” Brad – se aprobă transformarea grupă mică SBS în grupă mare SBS.
III. Diverse:
1. Se aprobă lista excepții EduSal pentru luna aprilie2026.
2. Președintele S.I.P. Județul Hunedoara solicită convocarea reprezentantului S.I.P. Județul Hunedoara la ședințele cu personalul I.S.J. Hunedoara.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
După cum bine se cunoaște deja, luni, 19 octombrie, a avut loc o întâlnire de lucru care a reunit pe Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
În cadrul întâlnirii au fost abordate diferite probleme cu care se confruntă la momentul actual învățământul preuniversitar, sintetic concluziile fiind date publicității prin intermediul unui comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării.
Acesta, în urma preluării și interpretării sale de către presă, în stilul isteric-catastrofal care pare să se fi generalizat, pe lângă doza consistentă de ignoranță în ceea ce privește situația reală din sistem, a generat o anumită „neliniște” în rândul salariaților din educație, manifestată aceasta din plin pe diferitele rețele de socializare.
Având în vedere toate aceste aspecte, ținând seama de faptul că informația relevantă cu privire la acțiunile sindicale este de obținut chiar de la organizațiile sindicale, în privința cărora, cel puțin în ceea ce privește educația, nu sunt temeiuri pentru a li se reproșa acțiuni care să ignore interesele colective ale membrilor de sindicat, pornind de la conținutul comunicatului de presă sunt de făcut următoarele precizări:
Pe lângă aceste aspecte, în cadrul întâlnirii a fost reclamată de către președinții celor două federații sindicale și accelerarea demersului de elaborare a normelor metodologice prevăzute de Legea 185/2020 privind desfășurarea orelor de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială, respectiv cele privind reducerea normei didactice de predare cu 2-4 ore/săptămână a profesorilor care desfășoară activitatea de mentorat, cu scopul evident de a se recunoaște până la nivel de salarizare anumite activități derulate de o parte a cadrelor didactice.
În final, subliniind faptul că sindicatul este al nostru, al membrilor de sindicat, apreciind că prin acțiunile întreprinse S.I.P. Județul Hunedoara și federația sindicală la care suntem afiliați, F.S.E. „Spiru Haret”, au dovedit că nu urmăresc nimic altceva decât protejarea și promovarea intereselor membrilor de sindicat, nu în ultimul rând faptul că informațiile puse la dispoziție pe diferitele canale de comunicare au fost întotdeauna corecte și conforme, vă asigurăm că nu suntem decât „vocea” colectivă a membrilor de sindicat.
Atașăm, pentru o mai bună edificare, și comunicatul emis de Ministerul Educației și Cercetării.
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Sindicatul este al nostru, al membrilor de sindicat | 150.673 | APPLICATION/PDF | 2020-10-21 13:41:52 |