Reprezentând o constantă a manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, acestea derulate sub genericul „Săptămâna educației”, vineri, 9 octombrie 2026, a avut loc lansarea volumelor selectate în cadrul ediției din acest an, a XIII-a, a Concursului de manuscrise „Magister”.
Lansarea volumelor, a căror prezentare a fost realizată de doamna Simona Țene, inspector școlar pentru limba și literatura română la I.S.J. Hunedoara, s-a realizat într-un cadru festiv la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, în prezența autorilor, a reprezentanților S.I.P. Județul Hunedoara în calitate de inițiatori și organizatori ai concursului, dar și în prezența unui numeros public.
Beneficiind de colaborarea Editurii Karina, prin Alin Bonța, volumele laureate ale acestei ediții a concursului, în cadrul celor trei secțiuni, au fost:
Secțiunea „Literatură”
- volumul de poezie „Catedra dintre lumină și rană”, autor Doina Bălțat;
- volumul de poezie „Îngerii lucrează în schimburi?”, autor Mihai Marc;
Secțiunea „Tratate/Studii”
- volumul de critică literară „Sub semnul lecturii”, autor Doina Bălțat;
- volumul „Karate-Do. Drumul caracterului”, coord. Marius Liviu Biji
Secțiunea „Didactica”
- volumul „CooLit – Literatura română pentru liceeni în 600 de întrebări”, autor Anamaria Muntean;
- volumul „Între teatru și comunicare didactică”, autor Florina Poenaru.
Documente atașate:
Prezentare volume premiate
Vineri, 9 octombrie 2026, în cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației”, dedicate acestea zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, a avut loc, la sala „Spiru Haret” de la I.S.J. Hunedoara, în organizarea S.I.P. Județul Hunedoara, conferința/dezbatere „Educația este putere”.
La lucrările Conferinței au participat aproximativ 180 persoane: lideri de sindicat, directori, inspectori, cadre didactice și invitați.
De asemenea, au fost prezenți în calitate de invitați o serie de reprezentanți ai administrației publice centrale, județene și locale:
Széll Lörincz – Instituția Prefectului Județul Hunedoara - prefect;
Alin Adam Țambă – Consiliul Județean Hunedoara - vicepreședinte;
Radu Trifon – Episcopia Devei și Hunedoarei – părinte consilier eparhial;
Natalia Intotero – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Ilie Toma – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Tiberiu Claudiu Barstan – Parlamentul României - deputat A.U.R.;
Pollyanna Hannellore Hangan – Parlamentul României - deputat U.S.R.;
Anamaria Gavrilă – Parlamentul României - deputat P.O.T.;
Vasilică Potecă – Parlamentul României - senator A.U.R;
Călin Petru Marian – Parlamentul României - senator P.N.L.;
Emil Ioan Rîșteiu – Primăria Simeria – primar;
Furdui Ovidiu Ilie – Primăria Crișcior – primar.
Maria Ștefănie – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – inspector școlar general.
Conferința, dorită de către S.I.P. Județul Hunedoara ca un prilej de a aduce față în față oameni politici, decidenți hunedoreni și salariați din educație, a debutat în conținutul său prin prezentarea materialului suport intitulat „Educația este putere.” (atașat prezentului articol). Prin acesta, cu referire directă la problemele educației hunedorene și nu numai, pornindu-se de la multiplele semnificații ale „puterii” educației, inclusiv puterea sindicală dovedită în 2023, dar și în acest an prin blocarea unei legi a salarizării injuste, s-a solicitat oamenilor politici și decidenților să se poziționeze în raport cu sloganul global UNICEF din acest an, și anume „Alături de profesori”, adresându-se direct următoarea întrebare:
Oameni politici, dar și decidenți, sunteți gata să fiți, prin fapte și mai ales bugete, „Alături de profesori”, alături de educație și de puterea sa, sau veți continua să vă temeți de puterea educației, indiferent de aspectul adus în discuție?
De asemenea, a fost prezentat și conținutul mapei conferinței (atașat prezentului articol), acesta aducând în discuție principalele probleme ale sistemului educațional:
- trendul negativ al progresului României în ceea ce privește obiectivul „Educație de calitate”, în ultimii ani înregistrându-se mai curând o creștere a decalajului în raport cu mediile Uniunii Europene;
- trendul descendent al rezultatelor obținute la testările internaționale, dar și în cazul examenelor naționale, cumulate acestea cu ratele mari ale abandonului școlar și absenteismului;
- subfinanțarea constantă și acutizată a școlii românești, cea mai redusă la nivelul Uniunii Europene, indiferent dacă sunt considerate fondurile publice sau fondurile private;
- supraaglomerarea colectivelor de elevi, desființarea sistematică a unităților de învățământ din mediul rural, ratele mici de cuprindere în învățământul obligatoriu;
- supraaglomerarea timpului de lucru al cadrelor didactice, care depășește curent 40 de ore/săptămână, tendință accentuată de creșterea normei didactice, dar și de atribuirea a tot mai multe sarcini administrative;
- amenințările relative la asigurarea resursei umane calificate în sistemul educațional prin prisma reducerii veniturilor salariaților din educație, coroborat cu proiectele vehiculate în acest an cu privire la legea salarizării, toate acestea confirmând fără drept de apel dezinteresul clasei politice și nu numai pentru educație.
Pe parcursul conferinței, alternând cu luările de poziții ale oamenilor politici și decidenților educaționali au fost punctate de către salariații din educația hunedoreană și alte probleme, dintre care se pot aminti:
- datoria oamenilor politici și a decidenților de a face ceva concret și adecvat realității pentru învățământ, nu dictat doar de interese politice și contabile;
- bulversările aduse calendarului școlar în fiecare an și necesitatea de a reveni la un calendar școlar clar și precis (cursuri 15 septembrie-15 iunie), fără a se da posibilitatea modificării acestuia potrivit altor interese;
- birocratizarea excesivă a procesului didactic, ultimul pas fiind cel care impune existența unui portofoliu personal de dimensiuni considerabile, și transformarea profesorului în funcționar public, asistent social, statistician etc.
- fragmentarea normei didactice în multe cazuri în mult prea multe școli și lipsa personalului calificat etc.
Luările de poziție? Printre multe altele, următoarele (fără a preciza nominal pe cei care le-au susținut):
- în ultimii ani s-au făcut pași importanți pentru modernizarea școlilor, dar nu trebuie uitat că în centrul priorităților educației trebuie să fie profesorul ca cel care are puterea de a face educația;
- avem adesea impresia că suntem niște cobai, ceea ce se resimte nu doar în mediul educațional;
- în măsura în care copiii sunt cea mai importantă resursă a României trebuie să o dovedim și printr-un buget public adecvat;
- inadecvarea tăierilor care au afectat sistemul educațional sub actuala guvernare, după ce în prealabil au fost adoptate legi ale educației cu un proces minim de consultare;
- multe dintre măsurile adoptate la nivelul Parlamentului sunt „deturnate” de către diferitele nivele ale executivului;
- suntem părtași și vinovați pentru eșecul educației, dar la fel cum unii dintre noi ar trebui să plece acasă, la fel ar trebui să plece acasă și profesorii care nu își fac treaba;
- școala românească insistă prea mult pe memorare, fără a prioritiza gândirea critică și capacitatea de utilizare a cunoștințelor;
- se ignoră „elefantul din cameră”: salarizarea, dar și celelalte așa-zis reforme din ultimii ani, în realitate aberații;
- problema proiectului legislativ relativ la introducerea uniformelor școlare, prilej cu care chiar s-a cerut un vot al sălii (în proporție covârșitoare în favoarea introducerii acestora) etc.
Desigur, întâlnirea a fost presărată de inevitabilele dispute ale oamenilor politici, care, la modul general și aproape fără excepție, și-au arătat susținerea pentru educație. Mai mult, problemele educației au fost punctate incisiv, cumva inedit într-un astfel de context, chiar și de factorii decidenți locali (în pofida faptului că deciziile curente sunt într-o anumită măsură antagonice cu astfel de poziționări).
Întâlnirea s-a finalizat prin sublinierea faptului că salariații și sindicatele din educație știu foarte bine ceea ce vor. Problema ar fi cu cei care creează legile, pe de o parte, cu cei care iau decizii întru aplicarea lor, pe de altă parte. Aici ar fi nevoie să se gândească foarte profund la ceea ce este de făcut întru binele educației, iar nu întru satisfacerea intereselor de partid, protejarea scaunului propriu sau salvgardarea obiectivelor bugetar-contabilicești.
Documente atașate:
- Incitare Conferința „Educația este putere”
- Mapa Conferinței „Educația este putere”
Miercuri, 4 noiembrie 2026, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 12 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică:
- informare privind probleme profesionale și sindicale;
- probleme organizatorice;
- probleme diverse ridicate de liderii de sindicat prezenți.
În cadrul ședinței au fost abordate probleme de actualitate, astfel:
- prima de carieră didactică – prin O.U.G. nr. 48/2026, la solicitarea organizațiilor sindicale, s-au adus modificări legislației existente, în sensul reluării procedurilor astfel încât până la finalul acestui an calendaristic să se realizeze alocarea sumelor și pentru cei mai mult de 50.000 de colegi care nu au beneficiat de prima de carieră didactică;
- alocația/indemnizația de hrană –-> implicații în indemnizația de concediu: opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene în această speță dă dreptate sindicatelor; urmează o serie de acțiuni în instanță pentru plata diferențelor salariale ce rezultă de aici;
- concursului pentru ocuparea funcțiilor de director / director adjunct din unitățile de învățământ: derularea activităților conform O. M.E.C. nr. 4155/2026;
- conținutul întâlnirii dintre reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ cu reprezentanții Ministerului Educației – în cadrul întâlnirii au fost abordate probleme precum: principiile proiectului legii salarizării (salariul profesorului debutant egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salariul profesorului cu gradul I și vechime de peste 25 de ani egal cu cel al unui medic specialist); repararea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025 (norma didactică, efectivele la clasă și tariful la plata cu ora); adoptarea unei legislații mai dure împotriva violenței școlare, inclusiv prin protejarea adecvată a salariaților din educație; necesitatea unui proces de debirocratizare; încadrarea personalului de îngrijire în educația timpurie; deblocarea plății drepturilor salariale obținute prin sentințe etc.
- continuarea acțiunilor de restrângere a activităților educative din rațiuni exclusiv contabile, ultima dintre acestea privind comasarea la nivel județean în cadrul unei singure personalități juridice a cluburilor sportive școlare, pe de o parte, a Palatului Copiilor Deva și a cluburilor școlare, pe de altă parte (demersul a debutat prin blocarea scoaterii la concurs a unor posturi, desființarea în urmare a unor grupe, iar acum desființarea juridică a mai multor unități datorită, printre altele, numărului mic de copii);
- „schimbările” produse la nivelul funcțiilor de conducere în învățământul hunedorean.
În cadrul ședinței au fost discutate și aprobate situațiile financiare aferente lunii septembrie 2026. De asemenea, s-a analizat situația statistică privind derularea ședințelor de sindicat în teritoriu, precum și situația comunicării borderourilor cu încasarea cotizației.
Pentru a preîntâmpina apariția unor sincope în derularea activității sindicatului, s-a reiterat că deținerea calității de membru de sindicat/lider de sindicat implică și anumite obligații, precum:
- organizarea/participarea la ședința lunară de sindicat;
- informarea liderului/membrilor de sindicat și reactualizarea panoului de afișaj sindical;
- verificarea statutului în cadrul organizației a celor nou veniți în unitate (cereri de înscriere/transfer);
- verificarea lunară a borderourilor și transmiterea acestora către organizația județeană;
- solicitarea în scris a unor drepturi, după caz: prima de instalare, decontul navetei etc.;
- transmiterea la sediul S.I.P. Județul Hunedoara a materialelor solicitate;
- o atitudine pozitivă și constructivă față de organizația sindicală.
Totodată, în contextul actual este important:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim mai „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme scopului existenței sale.
Toate materialele folosite în cadrul ședinței sunt postate pe site-ul nostru în cadrul rubricii
SIP Hunedoara/Activitate/Biroul Executiv/2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=3121&t=2026
Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” a luat act de Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4549/2020 pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități prevăzute în anexa nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Subliniem următoarele:
I. Ordinul în cauză are în vedere prevederile art. 27 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Presupunem că, fiind vorba despre suspendarea unor activități de ocupare a unor posturi, s-a avut în vedere alin. (3) al art. 27, potrivit căruia: „Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), precum și la art. 11 și 12.”
Cunoaștem punctul de vedere al reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale, referitor la suspendarea ocupării prin concurs inclusiv a posturilor didactice / catedrelor din învățământul preuniversitar, însă apreciem că aceștia se află într-o gravă eroare, neținând cont de specificul învățământului preuniversitar și al mobilității personalului din sistem.
Astfel:
1. Niciodată până în prezent, atunci când prin acte normative (legi, ordonanțe, ordonanțe de urgență) a fost supendată, cu caracter general, ocuparea prin concurs a posturilor din sectorul public, suspendarea nu a afectat concursul național unic de titularizare sau etapele specifice de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar.
2. Aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 55/2020 este limitată la perioada stării de alertă – însă foarte multe etape vizate de suspendare nu au legătură cu starea de alertă, desfășurându-se în afara acesteia.
3. Art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 suspendă exclusiv ocuparea prin concurs a posturilor vacante. Însă, prin O MEC nr. 4549/2020, se suspendă și etape din Calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar care nu au legătură cu concursul național unic de titularizare – de exemplu: detașarea în interesul învățământului (pct. 14 din Calendar), stabilirea personalului didactic pensionat care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 80 alin. (1) din metodologie și solicită reîncadrarea în funcția de personal didactic (pct. 13 din Calendar), soluționarea cererilor cadrelor didactice a căror reducere de activitate nu a fost soluționată în etaptele anterioare (pct. 15 din Calendar), modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) din metodologie (pct. 18 din Calendar) etc.
II. O.M.E.C. nr. 4549/2020 – deși este un act administrativ cu caracter normativ – a fost emis fără consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar în cadrul comisiei de dialog social, fapt ce contravine dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar aplicabil.
III. Analizând succesiunea actelor normative, constatăm că:
1. Legea nr. 55/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 15 mai 2020 și a intrat în vigoare la data de 18 mai 2020.
2. Calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2020-2021 (anexa nr. 19 la Metodologia-cadru) a fost modificat, cu decalarea corespunzătoare a etapelor prevăzute la pct. 12-25, prin OMEC nr. 4302/2020, în vigoare de la data de 26 mai 2020 (data publicării în Monitorul Oficial), când deja Legea nr. 55/2020 era aplicabilă.
De ce nu s-a reglementat încă de atunci suspendarea concursului național unic de titularizare? Oare nu pentru că s-a apreciat că, în fapt și în drept, dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 nu sunt aplicabile sistemului de învățământ preuniversitar?
IV. În fine, nu putem să nu observăm eroarea din titlul OMEC nr. 4549/2020 și de la art. 1 alin. (1), care fac trimitere la Metodologia-cadru privind mobilitatea, aprobată prin OMEC nr. 5259/2020(?!), în loc de 5259/2019, cum este corect. Respectiva eroare lipsește de efect suspendarea etapelor care debutează în data de 18 iunie 2020, ceea ce înseamnă că acestea vor începe să se deruleze, pentru ca apoi să fie suspendate (se schimbă regulile „în timpul jocului”, ceea ce, din nou, nu este în regulă).
În aceste condiții, se solicită revocarea imediată a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4549/2020.