Reprezentând o constantă a manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, acestea derulate sub genericul „Săptămâna educației”, vineri, 9 octombrie 2026, a avut loc lansarea volumelor selectate în cadrul ediției din acest an, a XIII-a, a Concursului de manuscrise „Magister”.
Lansarea volumelor, a căror prezentare a fost realizată de doamna Simona Țene, inspector școlar pentru limba și literatura română la I.S.J. Hunedoara, s-a realizat într-un cadru festiv la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, în prezența autorilor, a reprezentanților S.I.P. Județul Hunedoara în calitate de inițiatori și organizatori ai concursului, dar și în prezența unui numeros public.
Beneficiind de colaborarea Editurii Karina, prin Alin Bonța, volumele laureate ale acestei ediții a concursului, în cadrul celor trei secțiuni, au fost:
Secțiunea „Literatură”
- volumul de poezie „Catedra dintre lumină și rană”, autor Doina Bălțat;
- volumul de poezie „Îngerii lucrează în schimburi?”, autor Mihai Marc;
Secțiunea „Tratate/Studii”
- volumul de critică literară „Sub semnul lecturii”, autor Doina Bălțat;
- volumul „Karate-Do. Drumul caracterului”, coord. Marius Liviu Biji
Secțiunea „Didactica”
- volumul „CooLit – Literatura română pentru liceeni în 600 de întrebări”, autor Anamaria Muntean;
- volumul „Între teatru și comunicare didactică”, autor Florina Poenaru.
Documente atașate:
Prezentare volume premiate
Vineri, 9 octombrie 2026, în cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației”, dedicate acestea zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, a avut loc, la sala „Spiru Haret” de la I.S.J. Hunedoara, în organizarea S.I.P. Județul Hunedoara, conferința/dezbatere „Educația este putere”.
La lucrările Conferinței au participat aproximativ 180 persoane: lideri de sindicat, directori, inspectori, cadre didactice și invitați.
De asemenea, au fost prezenți în calitate de invitați o serie de reprezentanți ai administrației publice centrale, județene și locale:
Széll Lörincz – Instituția Prefectului Județul Hunedoara - prefect;
Alin Adam Țambă – Consiliul Județean Hunedoara - vicepreședinte;
Radu Trifon – Episcopia Devei și Hunedoarei – părinte consilier eparhial;
Natalia Intotero – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Ilie Toma – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Tiberiu Claudiu Barstan – Parlamentul României - deputat A.U.R.;
Pollyanna Hannellore Hangan – Parlamentul României - deputat U.S.R.;
Anamaria Gavrilă – Parlamentul României - deputat P.O.T.;
Vasilică Potecă – Parlamentul României - senator A.U.R;
Călin Petru Marian – Parlamentul României - senator P.N.L.;
Emil Ioan Rîșteiu – Primăria Simeria – primar;
Furdui Ovidiu Ilie – Primăria Crișcior – primar.
Maria Ștefănie – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – inspector școlar general.
Conferința, dorită de către S.I.P. Județul Hunedoara ca un prilej de a aduce față în față oameni politici, decidenți hunedoreni și salariați din educație, a debutat în conținutul său prin prezentarea materialului suport intitulat „Educația este putere.” (atașat prezentului articol). Prin acesta, cu referire directă la problemele educației hunedorene și nu numai, pornindu-se de la multiplele semnificații ale „puterii” educației, inclusiv puterea sindicală dovedită în 2023, dar și în acest an prin blocarea unei legi a salarizării injuste, s-a solicitat oamenilor politici și decidenților să se poziționeze în raport cu sloganul global UNICEF din acest an, și anume „Alături de profesori”, adresându-se direct următoarea întrebare:
Oameni politici, dar și decidenți, sunteți gata să fiți, prin fapte și mai ales bugete, „Alături de profesori”, alături de educație și de puterea sa, sau veți continua să vă temeți de puterea educației, indiferent de aspectul adus în discuție?
De asemenea, a fost prezentat și conținutul mapei conferinței (atașat prezentului articol), acesta aducând în discuție principalele probleme ale sistemului educațional:
- trendul negativ al progresului României în ceea ce privește obiectivul „Educație de calitate”, în ultimii ani înregistrându-se mai curând o creștere a decalajului în raport cu mediile Uniunii Europene;
- trendul descendent al rezultatelor obținute la testările internaționale, dar și în cazul examenelor naționale, cumulate acestea cu ratele mari ale abandonului școlar și absenteismului;
- subfinanțarea constantă și acutizată a școlii românești, cea mai redusă la nivelul Uniunii Europene, indiferent dacă sunt considerate fondurile publice sau fondurile private;
- supraaglomerarea colectivelor de elevi, desființarea sistematică a unităților de învățământ din mediul rural, ratele mici de cuprindere în învățământul obligatoriu;
- supraaglomerarea timpului de lucru al cadrelor didactice, care depășește curent 40 de ore/săptămână, tendință accentuată de creșterea normei didactice, dar și de atribuirea a tot mai multe sarcini administrative;
- amenințările relative la asigurarea resursei umane calificate în sistemul educațional prin prisma reducerii veniturilor salariaților din educație, coroborat cu proiectele vehiculate în acest an cu privire la legea salarizării, toate acestea confirmând fără drept de apel dezinteresul clasei politice și nu numai pentru educație.
Pe parcursul conferinței, alternând cu luările de poziții ale oamenilor politici și decidenților educaționali au fost punctate de către salariații din educația hunedoreană și alte probleme, dintre care se pot aminti:
- datoria oamenilor politici și a decidenților de a face ceva concret și adecvat realității pentru învățământ, nu dictat doar de interese politice și contabile;
- bulversările aduse calendarului școlar în fiecare an și necesitatea de a reveni la un calendar școlar clar și precis (cursuri 15 septembrie-15 iunie), fără a se da posibilitatea modificării acestuia potrivit altor interese;
- birocratizarea excesivă a procesului didactic, ultimul pas fiind cel care impune existența unui portofoliu personal de dimensiuni considerabile, și transformarea profesorului în funcționar public, asistent social, statistician etc.
- fragmentarea normei didactice în multe cazuri în mult prea multe școli și lipsa personalului calificat etc.
Luările de poziție? Printre multe altele, următoarele (fără a preciza nominal pe cei care le-au susținut):
- în ultimii ani s-au făcut pași importanți pentru modernizarea școlilor, dar nu trebuie uitat că în centrul priorităților educației trebuie să fie profesorul ca cel care are puterea de a face educația;
- avem adesea impresia că suntem niște cobai, ceea ce se resimte nu doar în mediul educațional;
- în măsura în care copiii sunt cea mai importantă resursă a României trebuie să o dovedim și printr-un buget public adecvat;
- inadecvarea tăierilor care au afectat sistemul educațional sub actuala guvernare, după ce în prealabil au fost adoptate legi ale educației cu un proces minim de consultare;
- multe dintre măsurile adoptate la nivelul Parlamentului sunt „deturnate” de către diferitele nivele ale executivului;
- suntem părtași și vinovați pentru eșecul educației, dar la fel cum unii dintre noi ar trebui să plece acasă, la fel ar trebui să plece acasă și profesorii care nu își fac treaba;
- școala românească insistă prea mult pe memorare, fără a prioritiza gândirea critică și capacitatea de utilizare a cunoștințelor;
- se ignoră „elefantul din cameră”: salarizarea, dar și celelalte așa-zis reforme din ultimii ani, în realitate aberații;
- problema proiectului legislativ relativ la introducerea uniformelor școlare, prilej cu care chiar s-a cerut un vot al sălii (în proporție covârșitoare în favoarea introducerii acestora) etc.
Desigur, întâlnirea a fost presărată de inevitabilele dispute ale oamenilor politici, care, la modul general și aproape fără excepție, și-au arătat susținerea pentru educație. Mai mult, problemele educației au fost punctate incisiv, cumva inedit într-un astfel de context, chiar și de factorii decidenți locali (în pofida faptului că deciziile curente sunt într-o anumită măsură antagonice cu astfel de poziționări).
Întâlnirea s-a finalizat prin sublinierea faptului că salariații și sindicatele din educație știu foarte bine ceea ce vor. Problema ar fi cu cei care creează legile, pe de o parte, cu cei care iau decizii întru aplicarea lor, pe de altă parte. Aici ar fi nevoie să se gândească foarte profund la ceea ce este de făcut întru binele educației, iar nu întru satisfacerea intereselor de partid, protejarea scaunului propriu sau salvgardarea obiectivelor bugetar-contabilicești.
Documente atașate:
- Incitare Conferința „Educația este putere”
- Mapa Conferinței „Educația este putere”
Ajuns la cea de a XIII-a ediție, Salonul Județean ProfArt, în cadrul manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, acestea derulate sub genericul „Săptămâna educației”, a fost lansat vineri, 9 octombrie 2026.
Beneficiind de sprijinul și implicarea domnului Robert Humel, curator al expoziției, ediția din acest an a Salonului a reunit, sub tema „InterSpații”, 34 de expozanți, salariați din educația hunedoreană, lucrările expuse acoperind o arie vastă de expresie artistică.
Lansarea Salonului a fost onorată și de o laudatio semnată de domnul Marin Florin Ilieș, director al Colegiului Național „Decebal” Deva, acesta concluzionând că prin această manifestare și prin tema aleasă „arta și educația își recunosc misiunea comună: aceea de a face lumea nu doar mai frumoasă, ci și mai profund umană”.
Expoziția va fi găzduită de Galeria Națională de Artă „Forma” până la finalul lunii octombrie 2026, în perioada 1 noiembrie 2026-31 august 2027 lucrările expuse urmând a putea fi admirate la sediul S.I.P. Județul Hunedoara.
Totodată, cu această ocazie a avut loc și lansarea volumului dedicat ediției 2025 a Salonului Județean „ProfArt”, sub tema „Peisaje mentale”, volum apărut în condiții grafice extraordinare prin grija Editurii Karina din Deva și care reunește lucrările celor 37 de expozanți ai acestei ediții.
Documente atașate:
Plata personalului din comisiile desemnate în cadrul diferitelor concursuri este stabilită în acest an prin O MEC nr. 4515/2020.
Astfel, sunt aprobate normele de plată a personalului din cadrul comisiilor desemnate în cadrul:
- concursului național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2020;
- examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020;
- admiterii în învățământul liceal de stat, în învățământul profesional de stat și în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului național al calificărilor, pentru anul școlar 2020-2021.
- evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a, examenului național de bacalaureat, examenelor de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învățământul profesional, liceal și postliceal, sesiunile anului 2020.
Personalul remunerat, care asigură desfășurarea activităților în cadrul comisiilor menționate, poate opta pentru achitarea drepturilor bănești, pentru una din variantele:
a) în baza contractului civil de furnizare servicii pentru activități independente ocazionale, încheiat cu unitățile de învățământ preuniversitar sau inspectoratul școlar în care persoanele respective au prestat activitatea/activitățile pentru care sunt retribuite;
b) în baza contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată, cu timp parțial, încheiate cu unitățile de învățământ preuniversitar/inspectoratul școlar în care membrii comisiilor respective au funcția de bază în anul școlar 2019-2020.
În situația în care persoana optează pentru încheierea unui contract civil de furnizare servicii pentru activități independente ocazionale conform alin. (1) lit. a), remunerația cuvenită reprezintă prețul contractului și este supusă exclusiv impozitării cu 10%.
În situația în care persoana optează pentru încheierea unui contract individual de muncă, potrivit alin. (1) lit. b), retribuția cuvenită reprezintă salariul brut, din care se rețin: impozit - 10%, CAS - 25% și CASS - 10%.
Drepturile bănești stabilite pentru acest an sunt cu 20-25 % mai mari decât cele din anul trecut.
Sumele stabilite pentru fiecare comisie respectiv funcție în cadrul comisiei pot fi consultate în cadrul anexelor la ordin:
- Anexa 1 – norme de plată pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar;
- Anexa 2 - norme de plată pentru examenul național de definitivare în învățământ;
- Anexa 3 - norme de plată pentru admiterea în învățământul liceal de stat, în învățământul profesional de stat și în învățământul dual;
- Anexa 4 - norme de plată pentru evaluare națională, bacalaureat, absolvire/certificare a calificării profesionale;
- Anexa 5 – model de contract civil de furnizare servicii.
O MEC nr. 4515/2020 poate fi accesat în cadrul rubricilor Juridic/Legislație/Legislație salarizare/Examene sau Ministerul Educației/Ordine de ministru.