Reprezentând o constantă a manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, acestea derulate sub genericul „Săptămâna educației”, vineri, 9 octombrie 2026, a avut loc lansarea volumelor selectate în cadrul ediției din acest an, a XIII-a, a Concursului de manuscrise „Magister”.
Lansarea volumelor, a căror prezentare a fost realizată de doamna Simona Țene, inspector școlar pentru limba și literatura română la I.S.J. Hunedoara, s-a realizat într-un cadru festiv la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, în prezența autorilor, a reprezentanților S.I.P. Județul Hunedoara în calitate de inițiatori și organizatori ai concursului, dar și în prezența unui numeros public.
Beneficiind de colaborarea Editurii Karina, prin Alin Bonța, volumele laureate ale acestei ediții a concursului, în cadrul celor trei secțiuni, au fost:
Secțiunea „Literatură”
- volumul de poezie „Catedra dintre lumină și rană”, autor Doina Bălțat;
- volumul de poezie „Îngerii lucrează în schimburi?”, autor Mihai Marc;
Secțiunea „Tratate/Studii”
- volumul de critică literară „Sub semnul lecturii”, autor Doina Bălțat;
- volumul „Karate-Do. Drumul caracterului”, coord. Marius Liviu Biji
Secțiunea „Didactica”
- volumul „CooLit – Literatura română pentru liceeni în 600 de întrebări”, autor Anamaria Muntean;
- volumul „Între teatru și comunicare didactică”, autor Florina Poenaru.
Documente atașate:
Prezentare volume premiate
Vineri, 9 octombrie 2026, în cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației”, dedicate acestea zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, a avut loc, la sala „Spiru Haret” de la I.S.J. Hunedoara, în organizarea S.I.P. Județul Hunedoara, conferința/dezbatere „Educația este putere”.
La lucrările Conferinței au participat aproximativ 180 persoane: lideri de sindicat, directori, inspectori, cadre didactice și invitați.
De asemenea, au fost prezenți în calitate de invitați o serie de reprezentanți ai administrației publice centrale, județene și locale:
Széll Lörincz – Instituția Prefectului Județul Hunedoara - prefect;
Alin Adam Țambă – Consiliul Județean Hunedoara - vicepreședinte;
Radu Trifon – Episcopia Devei și Hunedoarei – părinte consilier eparhial;
Natalia Intotero – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Ilie Toma – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Tiberiu Claudiu Barstan – Parlamentul României - deputat A.U.R.;
Pollyanna Hannellore Hangan – Parlamentul României - deputat U.S.R.;
Anamaria Gavrilă – Parlamentul României - deputat P.O.T.;
Vasilică Potecă – Parlamentul României - senator A.U.R;
Călin Petru Marian – Parlamentul României - senator P.N.L.;
Emil Ioan Rîșteiu – Primăria Simeria – primar;
Furdui Ovidiu Ilie – Primăria Crișcior – primar.
Maria Ștefănie – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – inspector școlar general.
Conferința, dorită de către S.I.P. Județul Hunedoara ca un prilej de a aduce față în față oameni politici, decidenți hunedoreni și salariați din educație, a debutat în conținutul său prin prezentarea materialului suport intitulat „Educația este putere.” (atașat prezentului articol). Prin acesta, cu referire directă la problemele educației hunedorene și nu numai, pornindu-se de la multiplele semnificații ale „puterii” educației, inclusiv puterea sindicală dovedită în 2023, dar și în acest an prin blocarea unei legi a salarizării injuste, s-a solicitat oamenilor politici și decidenților să se poziționeze în raport cu sloganul global UNICEF din acest an, și anume „Alături de profesori”, adresându-se direct următoarea întrebare:
Oameni politici, dar și decidenți, sunteți gata să fiți, prin fapte și mai ales bugete, „Alături de profesori”, alături de educație și de puterea sa, sau veți continua să vă temeți de puterea educației, indiferent de aspectul adus în discuție?
De asemenea, a fost prezentat și conținutul mapei conferinței (atașat prezentului articol), acesta aducând în discuție principalele probleme ale sistemului educațional:
- trendul negativ al progresului României în ceea ce privește obiectivul „Educație de calitate”, în ultimii ani înregistrându-se mai curând o creștere a decalajului în raport cu mediile Uniunii Europene;
- trendul descendent al rezultatelor obținute la testările internaționale, dar și în cazul examenelor naționale, cumulate acestea cu ratele mari ale abandonului școlar și absenteismului;
- subfinanțarea constantă și acutizată a școlii românești, cea mai redusă la nivelul Uniunii Europene, indiferent dacă sunt considerate fondurile publice sau fondurile private;
- supraaglomerarea colectivelor de elevi, desființarea sistematică a unităților de învățământ din mediul rural, ratele mici de cuprindere în învățământul obligatoriu;
- supraaglomerarea timpului de lucru al cadrelor didactice, care depășește curent 40 de ore/săptămână, tendință accentuată de creșterea normei didactice, dar și de atribuirea a tot mai multe sarcini administrative;
- amenințările relative la asigurarea resursei umane calificate în sistemul educațional prin prisma reducerii veniturilor salariaților din educație, coroborat cu proiectele vehiculate în acest an cu privire la legea salarizării, toate acestea confirmând fără drept de apel dezinteresul clasei politice și nu numai pentru educație.
Pe parcursul conferinței, alternând cu luările de poziții ale oamenilor politici și decidenților educaționali au fost punctate de către salariații din educația hunedoreană și alte probleme, dintre care se pot aminti:
- datoria oamenilor politici și a decidenților de a face ceva concret și adecvat realității pentru învățământ, nu dictat doar de interese politice și contabile;
- bulversările aduse calendarului școlar în fiecare an și necesitatea de a reveni la un calendar școlar clar și precis (cursuri 15 septembrie-15 iunie), fără a se da posibilitatea modificării acestuia potrivit altor interese;
- birocratizarea excesivă a procesului didactic, ultimul pas fiind cel care impune existența unui portofoliu personal de dimensiuni considerabile, și transformarea profesorului în funcționar public, asistent social, statistician etc.
- fragmentarea normei didactice în multe cazuri în mult prea multe școli și lipsa personalului calificat etc.
Luările de poziție? Printre multe altele, următoarele (fără a preciza nominal pe cei care le-au susținut):
- în ultimii ani s-au făcut pași importanți pentru modernizarea școlilor, dar nu trebuie uitat că în centrul priorităților educației trebuie să fie profesorul ca cel care are puterea de a face educația;
- avem adesea impresia că suntem niște cobai, ceea ce se resimte nu doar în mediul educațional;
- în măsura în care copiii sunt cea mai importantă resursă a României trebuie să o dovedim și printr-un buget public adecvat;
- inadecvarea tăierilor care au afectat sistemul educațional sub actuala guvernare, după ce în prealabil au fost adoptate legi ale educației cu un proces minim de consultare;
- multe dintre măsurile adoptate la nivelul Parlamentului sunt „deturnate” de către diferitele nivele ale executivului;
- suntem părtași și vinovați pentru eșecul educației, dar la fel cum unii dintre noi ar trebui să plece acasă, la fel ar trebui să plece acasă și profesorii care nu își fac treaba;
- școala românească insistă prea mult pe memorare, fără a prioritiza gândirea critică și capacitatea de utilizare a cunoștințelor;
- se ignoră „elefantul din cameră”: salarizarea, dar și celelalte așa-zis reforme din ultimii ani, în realitate aberații;
- problema proiectului legislativ relativ la introducerea uniformelor școlare, prilej cu care chiar s-a cerut un vot al sălii (în proporție covârșitoare în favoarea introducerii acestora) etc.
Desigur, întâlnirea a fost presărată de inevitabilele dispute ale oamenilor politici, care, la modul general și aproape fără excepție, și-au arătat susținerea pentru educație. Mai mult, problemele educației au fost punctate incisiv, cumva inedit într-un astfel de context, chiar și de factorii decidenți locali (în pofida faptului că deciziile curente sunt într-o anumită măsură antagonice cu astfel de poziționări).
Întâlnirea s-a finalizat prin sublinierea faptului că salariații și sindicatele din educație știu foarte bine ceea ce vor. Problema ar fi cu cei care creează legile, pe de o parte, cu cei care iau decizii întru aplicarea lor, pe de altă parte. Aici ar fi nevoie să se gândească foarte profund la ceea ce este de făcut întru binele educației, iar nu întru satisfacerea intereselor de partid, protejarea scaunului propriu sau salvgardarea obiectivelor bugetar-contabilicești.
Documente atașate:
- Incitare Conferința „Educația este putere”
- Mapa Conferinței „Educația este putere”
Miercuri, 4 noiembrie 2026, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 12 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică:
- informare privind probleme profesionale și sindicale;
- probleme organizatorice;
- probleme diverse ridicate de liderii de sindicat prezenți.
În cadrul ședinței au fost abordate probleme de actualitate, astfel:
- prima de carieră didactică – prin O.U.G. nr. 48/2026, la solicitarea organizațiilor sindicale, s-au adus modificări legislației existente, în sensul reluării procedurilor astfel încât până la finalul acestui an calendaristic să se realizeze alocarea sumelor și pentru cei mai mult de 50.000 de colegi care nu au beneficiat de prima de carieră didactică;
- alocația/indemnizația de hrană –-> implicații în indemnizația de concediu: opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene în această speță dă dreptate sindicatelor; urmează o serie de acțiuni în instanță pentru plata diferențelor salariale ce rezultă de aici;
- concursului pentru ocuparea funcțiilor de director / director adjunct din unitățile de învățământ: derularea activităților conform O. M.E.C. nr. 4155/2026;
- conținutul întâlnirii dintre reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ cu reprezentanții Ministerului Educației – în cadrul întâlnirii au fost abordate probleme precum: principiile proiectului legii salarizării (salariul profesorului debutant egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salariul profesorului cu gradul I și vechime de peste 25 de ani egal cu cel al unui medic specialist); repararea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025 (norma didactică, efectivele la clasă și tariful la plata cu ora); adoptarea unei legislații mai dure împotriva violenței școlare, inclusiv prin protejarea adecvată a salariaților din educație; necesitatea unui proces de debirocratizare; încadrarea personalului de îngrijire în educația timpurie; deblocarea plății drepturilor salariale obținute prin sentințe etc.
- continuarea acțiunilor de restrângere a activităților educative din rațiuni exclusiv contabile, ultima dintre acestea privind comasarea la nivel județean în cadrul unei singure personalități juridice a cluburilor sportive școlare, pe de o parte, a Palatului Copiilor Deva și a cluburilor școlare, pe de altă parte (demersul a debutat prin blocarea scoaterii la concurs a unor posturi, desființarea în urmare a unor grupe, iar acum desființarea juridică a mai multor unități datorită, printre altele, numărului mic de copii);
- „schimbările” produse la nivelul funcțiilor de conducere în învățământul hunedorean.
În cadrul ședinței au fost discutate și aprobate situațiile financiare aferente lunii septembrie 2026. De asemenea, s-a analizat situația statistică privind derularea ședințelor de sindicat în teritoriu, precum și situația comunicării borderourilor cu încasarea cotizației.
Pentru a preîntâmpina apariția unor sincope în derularea activității sindicatului, s-a reiterat că deținerea calității de membru de sindicat/lider de sindicat implică și anumite obligații, precum:
- organizarea/participarea la ședința lunară de sindicat;
- informarea liderului/membrilor de sindicat și reactualizarea panoului de afișaj sindical;
- verificarea statutului în cadrul organizației a celor nou veniți în unitate (cereri de înscriere/transfer);
- verificarea lunară a borderourilor și transmiterea acestora către organizația județeană;
- solicitarea în scris a unor drepturi, după caz: prima de instalare, decontul navetei etc.;
- transmiterea la sediul S.I.P. Județul Hunedoara a materialelor solicitate;
- o atitudine pozitivă și constructivă față de organizația sindicală.
Totodată, în contextul actual este important:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim mai „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme scopului existenței sale.
Toate materialele folosite în cadrul ședinței sunt postate pe site-ul nostru în cadrul rubricii
SIP Hunedoara/Activitate/Biroul Executiv/2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=3121&t=2026
FederaÈ›ia Sindicatelor din EducaÈ›ie „SPIRU HARET” condamnă declaraÈ›iile unor lideri de opinie, care zilele acestea nu fac altceva decât să transforme corpul profesoral în paria societății, fără a căuta adevăraÈ›ii vinovaÈ›i, fără a realiza că societatea, în ansamblul său, este responsabilă.
De fiecare dacă când apar rezultatele unei testări sau un studiu internaÈ›ional, luăm foc cu toÈ›ii È™i începem să aruncăm cu pietre în cei care ne vin mai la îndemână - corpul profesoral.
După prezentarea rezultatelor testelor PISA 2018, mulÈ›i «experÈ›i» în educaÈ›ie au găsit de cuviință să îÈ™i dea cu părerea, din nou, despre calitatea actului educaÈ›ional È™i să acuze organizaÈ›iile sindicale că înfrânează reforma.
Dar, în România, formarea elevilor are la bază alte principii, iar programele nu sunt compatibile din punct de vedere al conÈ›inuturilor È™i structurii cu testele PISA.
În mod similar, formarea cadrelor didactice pentru evaluare pune accentul pe alte aspecte decât cele din evaluările de tip PISA.
Independent de rezultatele acestei evaluări, este de necontestat faptul că elevii români, când ajung în unitățile È™i instituÈ›iile de învățământ din afară (È™i mă refer aici la toate nivelurile) sunt printre cei mai buni.
Oare un elev care provine dintr-o È›ară aflată în vârful ierarhiei PISA ar putea face față sistemului de evaluare din România?
FederaÈ›ia „SPIRU HARET” cere experÈ›ilor să vină să spună care este adevărul despre aceste teste internaÈ›ionale È™i dacă modelele de subiecte sunt adaptate la sistemul de învățământ românesc.
De asemenea, solicităm public răspunsuri din partea experților la următoarele:
Cu toÈ›ii am trecut prin È™coala românească È™i suntem oamenii de astăzi datorită È™colii româneÈ™ti. Oare suntem analfabeÈ›i funcÈ›ionali, oare nu suntem buni? Oare nu suntem profesioniÈ™ti? Critica È™i aruncatul cu piatra au devenit sporturi naÈ›ionale, însă ce se întâmplă după? Este societatea civilă pregătită să găsească adevăraÈ›ii vinovaÈ›i?
Sau, mai bine, să lăsăm vinovaÈ›ii de-o parte È™i să căutăm soluÈ›ii? Dacă este nevoie, pentru a progresa, pentru a schimba ceva, ne asumăm să fim vinovaÈ›ii de serviciu - educatori, învățători, profesori, sindicate - ne punem È™i È›intă pe piept. Însă, după ce terminaÈ›i de criticat, vă aÈ™teptăm È™i cu soluÈ›ii la următoarele probleme:
Până atunci, până când nu vom găsi împreună soluÈ›ii la problemele de mai sus, vom continua să ne lamentăm.
FederaÈ›ia Sindicatelor din EducaÈ›ie „SPIRU HARET” va apăra întotdeauna drepturile È™i va promova interesele personalului din sistemul educaÈ›ional. Milităm pentru un învățământ bazat pe calitate, susÈ›inut financiar corespunzător importanÈ›ei sale strategice.