Către MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
DOMNULUI MINISTRU MIHAI DIMIAN
Stimate Domnule Ministru,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – vă adresează rugămintea de a dispune ACHITAREA ÎN CEL MAI SCURT TIMP a tranșei aferente anului 2026 din drepturile bănești dispuse prin hotărârile judecătorești, cuvenite salariaților din învățământ și pentru care nu s-a realizat plata.
Potrivit informațiilor primite, la nivelul țării există următoarele situații:
1) salariați care nu au primit nimic, deoarece drepturile cuvenite acestora depășesc valoarea de 10.000 lei/beneficiar, astfel că plata a fost condiționată de efectuarea unui audit cu privire la sumele cuvenite potrivit hotărârilor judecătorești;
2) salariați care, de asemenea, nu au primit nimic, deoarece unitățile de învățământ fie nu au calculat, fie nu au comunicat necesarul de plată în termenul impus de minister;
3) salariați care au primit doar o parte din drepturile cuvenite, deoarece sumele alocate au fost insuficiente.
Domnule Ministru,
Neplata drepturilor dispuse prin hotărârile judecătorești în favoarea salariaților aflați în situațiile de mai sus este lipsită de fundament legal, discriminatorie și contravine dispozițiilor aplicabile în materia executării hotărârilor judecătorești. Astfel:
În calitate de ordonator principal de credite pentru sumele acordate de la bugetul de stat cu titlul de drepturi salariale sau diferențe de drepturi salariale, Ministerul Educației și Cercetării TREBUIE SĂ ASIGURE PLATA INTEGRALĂ A DREPTURILOR SALARIALE care se cuvin salariaților din sistemul educațional potrivit hotărârilor judecătorești, în raport de tranșa anuală care trebuie plătită (calculată în funcție de anul pronunțării hotărârii judecătorești).
Vă rugăm să aveți în vedere că, potrivit art. 435 din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătorești definitive constituie titlu executoriu și sunt obligatorii față de părțile din proces. Totodată, nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor este infracțiune, incriminată de art. 287 alin. (1) lit. e) din Codul penal.
În același timp, prin art. 35 alin. (3) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (înregistrat la M.M.F.T.S.S.-U.P.D.S.P.S. sub nr. 1104/09.07.2025 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 5/14.08.2025) unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar sunt obligate să calculeze și să transmită inspectoratului școlar și/sau ordonatorului principal de credite sumele necesare pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive. Totodată, constituie abatere disciplinară [potrivit art. 38 alin. (4) din același contract colectiv], refuzul de a se calcula sumele stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.
Astfel, unitatea de învățământ obligată prin titlu/titluri executoriu/executorii trebuie să asigure plata integrală a tranșei care se cuvine beneficiarilor, iar Ministerul Educației și Cercetării trebuie să aloce fondurile necesare – nu să creeze discriminare între salariați, prin măsuri de amânare a plății sumelor cuvenite, pe o perioadă nedeterminabilă din acest an.
Faptul că Ministerul Educației și Cercetării a dispus plata acestor diferențe salariale în luna aprilie, odată cu plata drepturilor salariale aferente lunii martie, a fost opțiunea acestuia de a nu aștepta finele anului 2026 (data limită pentru plata tranșelor din hotărârile judecătorești, stabilită prin art. XXIII din Legea nr. 141/2025 coroborat cu art. 3 alin. (2) din O.M.E.C. nr. 3226/2026 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii de către unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat în anul 2026 ), dar nu poate constitui un motiv pentru prejudicierea salariaților din învățământ care beneficiază de mai multe tipuri de drepturi salariale acordate prin hotărâri judecătorești și care se află în ultimii ani de plată eșalonată (ceea ce a determinat cuantumul mare al sumelor de încasat).
Reamintim că există salariați din învățământul preuniversitar care beneficiază, în baza mai multor hotărâri judecătorești, de:
- plata majorărilor/creșterilor salariale prevăzute de art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și art. 8 din Anexa nr. I cap. I lit. B „Reglementări specifice personalului didactic din învățământ", respectiv art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
- plata salariului de bază cuvenit prin utilizarea tranșelor de vechime în învățământ, instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2017;
- plata indemnizației de concediu de odihnă cu luarea în calcul a indemnizației de hrană;
- plata indemnizației de concediu de odihnă pentru activitatea desfășurată în baza unui contract individual de muncă încheiat în regim de plata cu ora;
- plata sporului pentru condiții de muncă etc.
Multe dintre aceste hotărâri sunt la achitarea ultimei tranșe de eșalonare, de 35% din valoarea titlului executoriu, astfel încât diferențele salariale cuvenite (fără inflație și dobânda legală penalizatoare acordată de instanță) depășesc suma de 10.000 de lei/salariat beneficiar.
În aceste condiții, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, vă solicită ca, în regim de urgență, să dispuneți PLATA INTEGRALĂ A DIFERENȚELOR DE DREPTURI SALARIALE CARE SE CUVIN TUTUROR SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, potrivit hotărârilor judecătorești definitive, ÎN CUANTUMUL CUVENIT, în raport de tranșa care trebuie achitată în anul 2026, concomitent cu ALOCAREA SUMELOR necesare pentru achitarea integrală a tranșelor aferente anului 2026 din titlurile executorii, astfel cum au dispus instanțele judecătorești, inclusiv acolo unde, din eroare, salariaților li s-au achitat sume conform O.U.G. nr. 48/2022).
Cunoaștem cu toții motivațiile care ne-au condus la organizarea acestui referendum, deosebit de succint ele putând fi rezumate în „scăderea drastică a veniturilor în educație”... precum și amenințările care se profilează, bine cunoscute și acestea, cel puțin din informările transmise de organizația sindicală...
Și totuși! Afectând până în prezent aproape în exclusivitate profesorii și ocupanții de funcții de conducere, ținând seama de rezultatele referendumului, ar fi de sesizat în primul rând că solidaritatea a devenit un termen poate mult prea complex pentru a mai suscita emoție la fiecare dintre noi. Astfel, încercând să înțelegem reacțiile colegilor din nedidactic, din auxiliar, din învățământul preșcolar și primar, dar fără a uita personalul de conducere, în majoritate negative în raport cu ideea declanșării unei greve generale (fără niciun fel de personalizare aici, raportat la o anumită școală sau zonă), singura idee care ar putea fi luată în calcul s-ar lega îndeaproape de „capra vecinului”, poate nu pe moarte, dar cu siguranță suferindă, care pur și simplu nu interesează! (Desigur, cunoaștem toate așa-zisele „argumente” (care amestecă indistinct pierderea banilor, a vechimii, a pensiei, a gradelor didactice și a orice vă mai trece prin cap), dar credem că explicațiile oferite au „înțepat” fără drept de apel toate aceste baloane de săpun , în măsura în care, firește, dorim să vedem acest lucru.) Este cu atât mai greu de înțeles atitudinea colegilor care au refuzat pur și simplu să exprime o opțiune în cadrul referendumului... ca și cum motivațiile care au condus la declanșarea referendumului le-ar fi total străine. Știm că nu este cazul, „plângerile” fiind frecvente și acute, exprimate în mod direct, dar mai ales pe rețelele sociale, reclamând mai ales... lipsa de acțiune!
„Ne vom scărpina în cap” și vom merge mai departe, ignorând epidemia de ipocrizie (manifestată chiar la modul în care unii dintre cei mai vocali „reclamatori” ai situației dezastruoase sunt „fentatorii” de la boicotul simulărilor examenelor naționale, relevați după aceea ca „negaționiști” ai grevei) care pare să ne năpădit. Apreciem acest lucru cu atât mai mult cu cât limitarea la observarea „paiului din ochiul celuilalt” și revoltele sau adevăratele războaie... doar virtuale (concretizate cel mult în abandonarea chiar a celor care îi chemau la acțiune) par să fi devenit „competențe” cu mult mai larg răspândite la nivel național decât la nivel județean. Dar poate că este cu mult mai bine să lăsăm cifrele să vorbească:
| Centralizator date referendum privind declanșarea grevei generale | ||||||
| Zona | Nr. membri sindicat | Număr repon-denți | Număr neparti-cipanți | DA | NU | Pondere opțiuni DA |
| Deva | 1029 | 615 | -414 | 371 | 244 | 36,05% |
| Hunedoara | 776 | 704 | -72 | 424 | 280 | 54,63% |
| Petroșani | 548 | 488 | -60 | 309 | 179 | 56,38% |
| Brad | 387 | 323 | -64 | 179 | 144 | 46,25% |
| Hațeg | 356 | 331 | -25 | 249 | 82 | 69,94% |
| Orăștie | 335 | 317 | -18 | 170 | 147 | 50,74% |
| Rural | 271 | 267 | -4 | 194 | 73 | 71,58% |
| Lupeni | 228 | 207 | -21 | 135 | 72 | 59,21% |
| Simeria | 217 | 202 | -15 | 124 | 78 | 57,14% |
| Vulcan | 215 | 211 | -4 | 128 | 83 | 59,53% |
| Călan | 187 | 177 | -10 | 92 | 85 | 49,19% |
| Petrila | 183 | 180 | -3 | 102 | 78 | 55,73% |
| Uricani | 70 | 65 | -5 | 33 | 32 | 47,14% |
| TOTAL | 4802 | 4087 | -715 | 2510 | 1577 | 52,30% |
raportat la numărul de membri
| Centralizator date referendum privind declanșarea grevei generale - F.S.E. „Spiru Haret” | |||||
| Nr. membri sindicat | Număr repondenț | Număr neparticipanți | DA | NU | Pondere opțiuni DA |
| 61812 | 36901 | -24911 | 14191 | 22710 | 22,93% |
Vom remarca faptul că la nivelul federației doar două organizații
județene au trecut pragul de 50% (Harghita și Hunedoara)
Desigur, ar fi multe de comentat, dar apreciem că nu prea mai sunt multe... de spus. Indiferent de cât de dificile devin încercările de a rezolva problemele deja existente și totodată de a stopa noile amenințări care se profilează la adresa salariaților din educație, indisponibilitatea la dialog a guvernanților, capcanele manipulatorii în care cad unii dintre noi, ipocrizia unora dintre colegi, teama altora, dezimplicarea, dezinteresul, opțiunile politice și orice am mai putea enumera drept cauze ne-au condus la imposibilitatea declanșării în acest moment a unui conflict de muncă radical. Și chiar dacă singură o grevă generală ne putea aduce în situația unei reeditări a succesului din 2023 în promovarea și apărarea drepturilor salariaților din educație, lupta trebuie să continue. Reușita este însă strict condiționată, cu atât mai evident în actualul context, doar de implicarea fiecăruia dintre noi.
Colegiile Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au analizat rezultatele referendumului intern privind oportunitatea declanșării grevei generale în învățământul preuniversitar începând cu data de 25 mai 2026.
În urma centralizării opțiunilor exprimate de membrii de sindicat, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile obiective și statutare pentru declanșarea acestui protest. Concret, din totalul membrilor celor două federații, procentul celor care au votat „DA” la referendumul pentru declanșarea grevei generale este de 19,2%.
Acest rezultat, insuficient pentru inițierea unei acțiuni de o asemenea amploare, este, în principal, efectul contextului politic generat de demiterea Guvernului Bolojan – o situație imposibil de anticipat la momentul inițierii consultării.
Mulți dintre colegii care au votat „DA” pentru greva generală au demonstrat că sunt gata de luptă. Însă, în același timp, pe toate canalele de comunicare, am primit și am ascultat cu atenție mesajele venite din teritoriu. Există o îngrijorare reală și perfect întemeiată: o grevă declanșată acum, fără a avea la masa negocierilor un Guvern cu puteri depline, va rămâne fără niciun rezultat.
Cu toate acestea, nemulțumirile angajaților din sistemul educațional sunt pe deplin legitime și rămân de actualitate. Colegiile Liderilor celor două federații reafirmă angajamentul de a prezenta oficial lista de revendicări noului Guvern, imediat după învestirea acestuia. Și nu numai: vom continua presiunile în Parlament și îi vom aduce aminte încă o dată Președintelui Nicușor Dan că are o restanță față de noi.
Avertizăm pe această cale că, în situația extrem de probabilă în care viitorul Executiv va fi refractar la problemele care afectează grav învățământul preuniversitar – atât salariații, cât și beneficiarii primari – acțiunile de protest vor fi reluate. Acestea se vor desfășura conform unui nou calendar, stabilit exclusiv în urma consultării membrilor noștri.
Educația din România traversează una dintre cele mai profunde crize din ultimii 35 de ani. Doar prin unitate și solidaritate putem impune soluționarea problemelor din acest domeniu strategic, iar forța sindicatelor din educație stă astăzi, mai mult ca oricând, în implicare și susținere din partea tuturor membrilor.
Colegiile liderilor
F.S.L.I. și F.S.E. „SPIRU HARET”
14 mai 2026
De 5 iunie, de Ziua Învățătorului, obișnuim să evocăm parcursul profesional al colegilor noștri dragi care se află la final de carieră. Evenimentul „Dascălului hunedorean, cu dragoste", în care am fi avut ocazia să ne exprimăm recunoștința față de cele 50 de cadre didactice care au ales să intre onorabil în noua etapă a vieții lor, îl marcăm, în contextul actual, în mediul online.
Gândurile noastre alese și gratitudinea multor generații de elevi le cuprindem într-un buchet simbolic, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să-i țină mulți ani, în sănătate și putere, spre bucuria familiilor și a comunității noastre hunedorene.
Primiți cu drag cadoul nostru de suflet, eseul distinsei doamne profesoare Silvia Beldiman, rostit la prima ediție a evenimentului:
„Deși pentru timpul universal, viața noastră e o clipă, se spune că este timp pentru toate: pentru învățat și muncit, pentru iubire și suferință, pentru bucurie și vise, pentru naștere și moarte. Și pentru zbatere. Mai ales pentru zbatere. Continuă și ziditoare. Pentru că ea te construiște ca om, ca personalitate, ca ființă socială, ca seamăn al semenilor tăi cu care te-ai intersectat pe cărările vieții, ca dascăl, deci, ca ziditor.
Când vine clipa să te întrebi ce-ai lăsat în urma ta, flash-uri de viață îți copleșesc ființa și imagini înrămate în nostalgia trecerii îți lovesc retina, se estompează momente grele și dureri și rămâne ceea ce ai dăruit, pentru că ai vrut sau a trebuit: de la caietele ticsite de planuri de lecție din anii de debut, la rândurile interminabile de porumb de pe hotarele patriei, care te-au făcut să nu mai mănânci mămăligă tot restul vieții, ședințe lungi și adesea plicticoase în care aceleași și aceleași lucruri se repetau an de an, obsedant și năucitor, până la timpul mai nou al marilor speranțe și, uneori, al marilor dezamăgiri.
Și peste toate, ca o limfă a timpului, imaginea școlii tale în care ai lăsat ani din viață între două țipete stridente ale soneriei ce anunța pauza în care nu aveai timp decât să vorbești tot despre elevii tăi.
Răzbate din urmă privirea senină, ca un petic de cer, a elevilor care ți-au bucurat viața și ți-au menținut tinerețea spiritului. Și-atunci tresari și te întrebi: oare, le-am spus tot ce trebuia și le-am zâmbit destul, le-am predat lecțiile esențiale de viață, așa încât anii lor de școală să fi avut sens?
Dar, înainte de a-ți răspunde, răzbate ca un ecou ciudat și dureros, vocea propriului tău copil pe care, atunci, aproape că nu-l auzeai de după maldărul de lucrări de control pe care, neapărat, trebuia să le corectezi până a doua zi: „Mamă, și eu sunt copil, ca și elevii tăi!"
Atunci, scuturi capul cu îndârjire, vrând să rupi șirul gândurilor, dar tot nu poți fugi de întrebarea ce-ți lovește tâmpla, nemilos: „Dar, EU, eu unde am fost în toți acești ani?" Și, nu găsești decât un singur răspuns: EU AM FOST IUBIRE!
Cu iubire vă îmbrățișez pe toți, pentru bucuria și onoarea de a vă fi avut colegi pe drumul lung și deloc ușor al dăscăliei. Pentru că acum, împreună cu toți cei din generația mea, închid pentru ultima oară catalogul și cobor, într-un mers lent și imaginar treptele de marmură ale școlii mele.
Și nu mai știu ce e cu visul acesta de o clipă, ce se numește viață, pentru că, între ATUNCI și ACUM nu pare a fi decât o zbatere de pleoape.
Rămas bun, celor ce veți continua să dați culoare tinereții și viselor copiilor acestei țări, așa cum macii roșii ai câmpurilor, prin trecerea lor efemeră, dau, an de an, splendoarea holdelor de grâu!"
LA MULȚI ANI, TUTUROR DASCĂLILOR HUNEDORENI!
din partea reprezentaților
Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și ai
Sindicatului Învățământ Preuniversitar Județul Hunedoara