Marius Nistor: ,,Pentru a se menține la Putere vor o populație cât mai puțin instruită''
Tipul știrii:
Actualitate
Data știrii:
20.2.2012
Data ultimei actualizări:
27.07.2024
Numărul de vizualizări:
2428
Liderul federației sindicale Spiru Haret, Marius Nistor, spune că e greu de crezut că noul ministru al Educației va opera o schimbare
Jurnalul Național: Daniel Funeriu, controversatul ministru al Educației, a fost înlocuit. Ce ar trebui să facă de-acum înainte Cătălin Baba, noul ministru, pentru a rezolva problemele din sistem?
Marius Nistor: Este greu de crezut că noul ministru al Educației va opera o schimbare. Greii Partidului Democrat-Liberal se retrag de pe primele poziții, locul lor fiind preluat de cei aflați pe locurile doi și trei. Deci este greu de crezut că, acum, Cătălin Baba va face altceva decât ce a făcut domnul Funeriu până în momentul de față.
Reproșuri pentru Funeriu
Care au fost greșelile majore ale ministrului Daniel Funeriu?
Lipsa dialogului social. A desființat, de fapt, Comisia de dialog social care ar fi trebuit să funcționeze la nivelul Ministerului Educației, a ignorat în totalitate orice punct de vedere privitor la legislație, la modul în care ar fi trebuit rezolvate unele probleme, puncte de vedere venite din partea profesioniștilor, din partea asociațiilor de părinți și din partea sindicatelor. Pe de altă parte, el este minstrul care a acceptat ca o lege de o importanță extraordinar de mare pentru un stat să fie adoptată prin asumarea răspunderii guvernamentale și nu să fie rezultatul unui consens politic.
O lege care nu este rezultatul unui consens politic va fi și ea modificată o dată cu schimbarea regimului politic. Pe de altă parte, avem o lege care, prin cele peste o sută și ceva de metodologii, devine prea stufoasă și greu accesibilă pentru majoritatea salariaților din sistem.
Care sunt punctele ce ar trebui schimbate în această lege?
Eu aș merge pe o altă variantă: care sunt punctele din lege care ar trebui să rămână și care ar trebui puse în aplicare. În primul rând, structura consiliilor de administrație. Legea prevede o anumită structură care ar fi trebuit respectată. Din cauza instrucțiunilor promovate de ministrul Educației, structura consiliilor de administrație nu respectă prevederile legii și, drept urmare, rectorii se află într-o postură foarte delicată de a încălca legea cu bună știință.
Pe de altă parte, este vorba despre efectivele de elevi la clasă. Legea aceasta conține un lucru bun: faptul că nu se dă nici un fel de derogare pentru depășirea numărului de elevi la clasă. În realitate, pe baza unei instrucțiuni a ministrului Funeriu, legea este încălcată. Pe de altă parte, prin încadrarea profesorilor pentru învățământul preșcolar și primar pe funcții și salarizarea conform studiilor pe care dânșii le au. Ei bine, lucrul acesta nu a fost aplicat începând cu data apariției legii, respectiv 9 februarie 2011.
Pe de altă parte, trebuie să constatăm cu regret că această lege permite politizarea sistemului de învățământ, creează foarte multe discriminări în rândurile elevilor, este o lege care va trebui modificată, dar este foarte clar, cu actuala majoritate parlamentară, acest lucru nu se va întâmpla. Și mai este ceva important: legea cuprinde un articol care se referă foarte clar la bugetul care trebuie alocat Educației. Se stipulează foarte clar și este angajamentul tuturor partidelor politice, ca Educația să beneficieze de minimum 6% din Produsul Intern Brut (PIB). În realitate, cu încălcarea prevederilor legale, bugetul alocat Educației este de 2,3% din PIB, cel mai mic buget din ultimii 20 de ani.
Picior luate pe picior
Cum se va realiza practic trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și introducerea clasei pregătitoare?
Referitor la programele școlare și la schimbarea structurii sistemului de învățământ cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și a grupei pregătitoare transformate în clasă pregătitoare, din punct de vedere administrativ, cei care au venit cu astfel de idei nu au fost foarte bine pregătiți, iar reacțiile lor au fost pur și simplu pompieristice, generând haos și incertitudine în rândul elevilor și al părinților. Lucrurile acestea nu se pot face de pe o zi pe alta, nu se pot face doar declarativ. Ele trebuie gândite bine, astfel încât, în momentul în care sunt aplicate, să nu apară nici un fel de disfuncționalitate.
Or, în privința clasei zero sau a clasei pregătitoare, trecute de la grădiniță la nivelul de învățământ primar, problemele sunt deosebit de grave. Lăsând la o parte obligativitatea cadrelor didactice ca într-un timp foarte scurt să realizeze un nou recensământ, de data aceasta al elevilor, lăsând la o parte o metodologie stufoasă care nu spune mare lucru, lăsând la o parte imposibilitatea multor școli generale de a primi două rânduri noi de clase, și mă refer aici la clasa zero și la clasa a IX-a, de asemenea, trebuie să luăm în calcul și faptul că, deși declarativ, școlile sunt pregătite să preia aceste clase, în mod real, acest lucru nu se poate realiza.
Plec de la o declarație a ministrului, conform căreia, cel puțin din punctul de vedere al mobilierului, toate lucrurile sunt puse la punct, există un mobilier reglabil. Ceea ce nu explică domnul ministru este următorul lucru: clasa zero va avea program de dimineață, iar mobilierul va fi reglat pentru copii, dar după-amiază vor veni elevii din clasele mai mari, iar mobilierul va trebui reglat din nou. Or, ministrul Educației este cel care a fost de acord cu blocarea tuturor posturilor vacante, iar în momentul de față, noi nu avem personal nedidactic suficient pentru a asigura buna funcționare a unităților școlare. Criza resursei umane este extraordinar de gravă.
Haos și incertitudine în sistem
Cum se poate rezolva această criză? Ce soluții mai există în acest moment?
Nu am garanția, nu am încrederea, că un nou ministru va putea schimba ceva. Plec de la declarația domnului președinte Băsescu, cel care spunea foarte clar: „Legea Educației Naționale asumate pe baza răspunderii guvernamentale este foarte bună, ea a asigurat reforma sistemului de învățământ, care era prea stufos, cu prea mulți angajați”. Deci, nu se va schimba nimic atâta vreme cât avem aceeași coaliție guvernamentală, cât avem același președinte care, fără să țină cont de interesele celor 4.500.000 de elevi, ține cu insistență la această lege care, repet, nu este rezultatul consensului, ci este doar o minciună poleită politic.
Președintele României și ministrul Educației vor fi obligați să dea socoteală la un moment dat pentru faptul că au acceptat subfinanțarea sistemului de învățământ și vorbim nu despre cadrele didactice, ci despre milioanele de elevi, pentru că finanțarea per elev a scăzut dramatic. Ei vor răspunde pentru birocratizarea sistemului de învățământ, lucru realizat „grație” ministrului Funeriu, prin încălcarea principiilor care au stat la baza realizarii acesteia. Birocratizare, politizare, subfinanțare, acestea sunt cele trei elemente foarte importante care au condus la starea de haos și incertitudine din sistemul educațional.
Există și al patrulea element, strâns legat de bugetul alocat educației: câtă vreme reprezentanții Guvernului nu vor înțelege că această categorie socio-profesională trebuie să fie recompensată din punct de vedere financiar conform importanței activității pe care o prestează, nu se va schimba nimic în bine în sistemul educațional. Tinerii bine pregătiți nu sunt interesați să vină în sistemul de învățământ, iar dascălii care sunt în pragul pensionării, abia așteaptă să iasă din sistem. Cei care au de pierdut sunt copiii.
Ce interes au avut să distrugă sistemul de învățământ?
Tot ceea ce au făcut cei care se află la putere în momentul de față a avut drept scop decredibilizarea angajaților din învățământ, mergându-se pe ideea „medicii sunt corupți, polițiștii sunt corupți, dascălii sunt corupți''. Pentru un partid care are politici dictatoriale, pentru un președinte care are un comportament dictatorial, pentru a se putea menține la putere au nevoie de o populație cât mai puțin instruită, cât mai puți educată. Ca să realizezi acest lucru trebuie să nu asiguri finanțarea corespunzătoare sistemului de educație, trebuie să decredibilizezi cadrele didactice și ți-ai atins obiectivul.
În momentul de față, cadrele didactice nu mai pot să ofere modele credibile elevilor, pentru că modelele sunt în momentul de față cele pe care le oferă președintele țării și cei care-l înconjoară. Voi cita chiar din materialul domnului Miclea (Mircea Miclea, președintele Comisiei prezidențiale pentru Educație, n.r.), care a stat la baza strategiei privind reforma învățământului preuniversitar și la baza funcționării comisiei prezidențiale, că motorul dezvoltării economice a unui stat îl constituie educația. Dacă n-ai investit în educație, atunci nu poți vorbi în nici un caz despre dezvoltare economică, despre ieșirea din criză și din recesiune.
(Articol preluat din ,,Jurnalul național'', 17.02.2012, autor DIANA SCARLAT)