Statutul CAR (IFN) SIP Hunedoara.
STATUTUL
C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. HUNEDOARA
CAPITOLUL I - DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1.
Denumirea asociației este: CASA DE AJUTOR RECIPROC (INSTITUȚIE FINANCIARĂ NEBANCARĂ) A SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR - JUDEȚUL HUNEDOARA, denumită în continuare C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
Art. 2.
(1) Sediul C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara este în Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, Județul Hunedoara.
(2) În funcție de interesele bunei desfășurări a activității, Comitetul de supraveghere poate decide schimbarea sediului asociației la o altă adresă, pe raza județului, cu îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.
Art. 3.
C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara este persoană juridică română, organizată în conformitate cu legile din România și cu prevederile prezentului Statut.
Art. 4.
Sigiliul C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara are următorul înscris: CASA DE AJUTOR RECIPROC (I.F.N.) S.I.P. Hunedoara.
CAPITOLUL II - SCOPUL ȘI OBIECTIVELE
Art. 5.
C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara este o asociație fără scop patrimonial, creată pe baza liberului consimțământ și voinței de asociere a salariaților din învățământ, membri de sindicat, precum și a colaboratorilor, având ca scop dezvoltarea legăturilor de solidaritate, sprijin și întrajutorare materială a membrilor săi, prin acordarea de împrumuturi.
Art. 6.
Activitatea C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara are la bază următoarele obiective:
a) întrajutorarea membrilor săi prin acordarea de împrumuturi cu dobândă minimă;
b) creșterea numărului de membri pe baza liberului consimțământ al acestora;
c) participarea tuturor membrilor la buna desfășurare a activității și la controlul utilizării fondurilor;
d) administrarea fondurilor potrivit prevederilor prezentului statut și normelor financiare în vigoare.
CAPITOLUL III - PRINCIPIILE DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara
Art. 7.
C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara se organizează pentru colaboratorii și membrii de sindicat din unitățile de învățământ din județul Hunedoara, unde există grupe sindicale sau membri ai S.I.P. Județul Hunedoara, indiferent de numărul membrilor care solicită aceasta.
Art. 8.
(1) Principiul fundamental de organizare și funcționare a C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara este independența raporturilor cu alte asociații, organizații politice sau religioase, organe/instituții/autorități administrative și economice. C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara este independentă față de partidele politice, de organele puterii executive, legislative și judecătorești, de alte grupuri și formațiuni ale sistemului instituțional, de asociații și organizații diverse sau culte.
(2) În activitatea C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara se aplică următoarele principii democratice de organizare și funcționare:
a) alegerea în mod democratic, prin vot, a organelor proprii de conducere;
b) adoptarea hotărârilor cu majoritate simplă de voturi;
c) prezentarea periodică a situației organizatorice și financiare;
d) controlul activității C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara de către cenzorii proprii.
Art. 9.
(1) C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara funcționează pe baza statutului propriu, aprobat de Conferința C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Județul Hunedoara.
(2) C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara poate întreține relații de colaborare, și poate derula schimburi de opinii și experiență cu asociații similare din străinătate.
(3) În cazul în care instituțiile statului ori alte instituții sau organizații de orice fel lezează interesele, C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, acesta este împuternicit, în urma hotărârii organelor colective de conducere, să apeleze la formele legale de protest pentru apărarea acestor interese.
CAPITOLUL IV - MEMBRII C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara
Art. 10.
(1) Membrii C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara pot fi salariați, colaboratori, membri de sindicat ai S.I.P. Județul Hunedoara din unitățile de învățământ din județul Hunedoara, fără deosebire de rasă, naționalitate, sex, vârstă, religie, convingeri politice sau religioase.
(2) Persoanele care doresc să devină membri ai C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara trebuie să adere, să recunoască și să respecte prevederile prezentului Statut.
(3) Calitate de membru al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara nu exclude calitatea de membru a două sau mai multe case de ajutor reciproc, în același timp .
(4) Pensionarii pot fi menținuți ca membri ai C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
Art. 11.
(1) Dobândirea calității de membru al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara se face pe baza exprimării voinței libere a fiecărui salariat, colaborator sau membru al S.I.P. Județul Hunedoara sau prin transfer de la o altă casă de ajutor reciproc pe bază de cerere-tip sau cerere de mână.
(2) Cererea se discută și se aprobă în Comitetul de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara. Vechimea ca membru al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara se calculează din momentul aprobării cererii de înscriere de către Comitetul de Supraveghere.
(3) În cazul în care instituțiile statului ori alte instituții sau organizații de orice fel lezează interesele, C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, acesta este împuternicit, în urma hotărârii organelor colective de conducere, să apeleze la formele legale de protest pentru apărarea acestor interese.
Art. 12.
(1) Membrii C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara au următoarele drepturi:
a) să aleagă și să fie aleși în organele de conducere ale C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
b) să primească împrumuturi după trecerea unui termen de 3 luni de la înscriere și plata cotizației sau imediat după data sosirii fondului social transferat, după caz;
c) să beneficieze de împrumuturi corespunzător fondului social propriu, în limita cuantumului acordat de C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
d) să primească dobândă la fondul social propriu, atunci când se acordă;
e) să participe la analiza, dezbaterea și soluționarea tuturor problemelor ce cad sub competența C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și să facă propuneri pentru îmbunătățirea activității C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și a statutului său;
f) să se adreseze organelor de conducere ale C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara în orice problemă care privește situația lor personală sau activitatea casei de ajutor reciproc.
(2) Femeile, pe durata concediilor de maternitate și a concediilor pentru creșterea și îngrijirea copilului de până la 2, respectiv 3 ani pot beneficia de scutire de la plata depunerilor la fondul social, fără pierderea calității de membru al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și a vechimii în C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, cu aprobarea Comitetului de Supraveghere.
(3) Membrii C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara care se află în situație temporară de șomaj își mențin calitatea de membri, cu aprobarea Comitetului de Supraveghere, dacă garantează rambursarea împrumutului, conform legislației în vigoare și prezentului Statut. Aceștia pot solicita reeșalonarea ratelor, cu respectarea termenului stabilit de prezentul Statut.
Art. 13.
(1) În cazul în care membrii constată că, în desfășurarea activității C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, Comitetul de Supraveghere sau unii membri din conducerea asociației nu respectă prevederile statutare, că se comit abuzuri sau sunt lezate drepturile din statut, pot solicita convocarea Conferinței C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara pentru a se stabili măsuri corespunzătoare.
(2) În situația de la alin. (1), convocarea conferinței se face dacă aceasta a fost solicitată de cel puțin 1/25 din numărul membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
Art. 14.
(1) Drepturile membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara asupra fondului social propriu nu sunt supuse prescripției, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) Membrii C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara au dreptul să introducă în cerere și clauza testamentară. În baza acesteia, în caz de deces al membrului C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, depunerile la fondul social al acestuia și alte drepturi cuvenite titularilor se restituie moștenitorilor legali, la cererea acestora, după ce s-au reținut datoriile către C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara. În situația în care sumele împrumutate nu pot fi acoperite din fondul social, recuperarea se va face, potrivit prevederilor legale.
Art. 15.
Membrii C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara au următoarele obligații:
a) să respecte prevederile prezentului Statut, normele de funcționare, hotărârile Conferinței și ale Comitetului de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
b) să participe la buna desfășurare a activității C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, la elaborarea și înfăptuirea hotărârilor Conferinței;
c) să se ocupe de atragerea de noi membri în C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
d) să depună lunar, la fondul social propriu, o sumă cuprinsă între 5 și 300 de lei; cuantumul depunerii lunare poate fi modificat, la solicitarea membrului C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, cu aprobarea Comitetului de Supraveghere;
e) să achite lunar ratele și dobânda la împrumutul contractat, la data și în cuantumul stabilite.
CAPITOLUL V - ORGANELE DE CONDUCERE ȘI CONTROL ALE C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara
Art. 16.
(1) Organul suprem de conducere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara este Conferința C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
(2) Conferința C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara se convoacă o dată pe an sau ori de câte ori este necesar, de către Comitetul de Supraveghere, cu cel puțin 15 zile înainte.
(3) Conferința este statutar întrunită în prezența a 2/3 din delegați, iar hotărârile se adoptă cu majoritatea simplă a celor prezenți. Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispozițiilor prezentului Statut și ale legislației în vigoare sunt nule.
Art. 17.
Conferința C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara are următoarele competențe:
a) aprobă Statutul C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
b) aprobă Normele interne de creditare și Anexele acestora;
c) dezbate și aprobă raportul anual al Comitetului de Supraveghere și al Comisiei de Cenzori;
d) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli și execuția bugetară;
e) hotărăște asupra cuantumului depunerilor la fondul social și împrumuturilor, asupra termenului de recuperare și modalităților de reținere a ratelor lunare, asupra condițiilor de reînscriere a foștilor membri, precum și asupra nivelului dobânzii la împrumuturile acordate;
f) alege prin vot, o dată la 4 ani, președintele, membrii Comitetului de Supraveghere și membrii Comisiei de Cenzori;
g) confirmă anual Comitetul de supraveghere; revocă mandatul Comitetului de Supraveghere, al Comisiei de Cenzori sau al unor membri ai acestor organe, înainte de expirarea perioadei pentru care au fost alese/aleși în cazul în care și-au pierdut calitatea de membru, au încălcat Statutul C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara sau hotărârile Conferinței, au comis abuzuri în gestionarea fondurilor sau greșeli în conducerea și controlul activității financiar-contabile;
h) decide asupra folosirii fondului de rezervă al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și împuternicește în acest scop Comitetul de Supraveghere;
i) hotărăște scoaterea din funcțiune sau vinderea mijloacelor fixe din dotarea C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și împuternicește în acest scop Comitetul de Supraveghere;
j) hotărăște asupra destinațiilor și cuantumului repartizării veniturilor proprii, conform prezentului Statut și împuternicește în acest scop Comitetul de Supraveghere;
k) hotărăște afilierea sau dezafilierea la și de la uniuni teritoriale; afilierea se face prin document scris, la cererea C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, cu respectarea Statutului uniunii teritoriale;
l) decide fuzionarea cu alte case de ajutor reciproc și lichidarea C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
Art. 18.
(1) Comitetul de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara este organul executiv de conducere a activității între două conferințe.
(2) Comitetul de Supraveghere este format din președintele CAR (IFN ) SIP Hunedoara și 4 membri.
(3) Comitetul de Supraveghere are următoarele competențe:
a) asigură aplicarea prevederilor prezentului Statut și a hotărârilor Conferinței și îndeplinirea celorlalte obligații ce revin C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
b) actualizează Normele interne de creditare și Anexele acestora;
c) elaborează și asigură realizarea bugetului de venituri și cheltuieli;
d) decide în termen de 5 zile asupra situațiilor de conflict privind viza de control financiar preventiv;
e) asigură integritatea fondurilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
f) organizează evidența membrilor, activitatea financiar-contabilă, controlul financiar;
g) păstrează documentele conferințelor și ședințelor comitetului de supraveghere CAR (IFN) SIP Hunedoara;
h) analizează și soluționează cererile de înscriere, de împrumut și de retragere, cererile de reînscriere, reclamațiile, propunerile și sesizările de orice fel din partea membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și altele asemenea;
i) stabilește, pentru membrii care solicită împrumuturi, pe baza prevederilor prezentului Statut și hotărârii Conferinței, modul de acordare a împrumuturilor și de restituire a acestora; aprobă amânarea și reeșalonarea ratelor în situații deosebite;
j) asigură urmărirea și recuperarea debitelor;
k) reprezintă, prin președinte, C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara în raporturile cu terții - organizații sindicale, conduceri ale unităților de învățământ, alte case de ajutor reciproc / instituții financiare nebancare, cu instituții financiare și de credit, cu instanțele judecătorești, cu organele administrației de stat centrale și locale, cu alte persoane fizice și juridice;
l) pregătește Conferința C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și stabilește norma de reprezentare, dar nu mai mult de 1 delegat la 25 de membri;
m) face publicitate activității C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara în unitățile de învățământ;
n) apără drepturile ce decurg din prezentul Statut ale membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, în relațiile cu autoritățile statului, alte persoane fizice și juridice;
o) stabilește salariul personalului angajat și indemnizațiile persoanelor care fac parte din organele de conducere și control ale C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
p) decide asupra folosirii fondului de rezervă al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
q) hotărăște scoaterea din funcțiune sau vinderea mijloacelor fixe din dotarea C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
r) hotărăște afilierea sau dezafilierea la și de la uniuni teritoriale; afilierea se face prin document scris, la cererea C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, în urma hotărârii Conferinței, cu respectarea Statutului uniunii teritoriale.
Art. 19.
(1) Comitetul de Supraveghere se întrunește în ședințe lunare sau ori de câte ori este nevoie.
(2) Comitetul de Supraveghere se întrunește statutar în prezența a cel puțin 2/3 din membrii săi, iar hotărârile se iau cu majoritatea simplă a membrilor prezenți. Hotărârile adoptate de Comitetul de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara fără respectarea hotărârilor Conferinței a prevederilor prezentului Statut sunt nule.
(3) Membrii Comitetului de Supraveghere răspund solidar față de C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara pentru modul în care își îndeplinesc atribuțiile asumate conform competențelor.
(4) În conformitate cu dispozițiile art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 266/2006, persoanele care fac parte din Comitetul de Supraveghere trebuie să îndeplinească, cumulativ, cel puțin următoarele condiții:
a) să aibă onorabilitatea corespunzătoare funcției;
b) să nu fi cauzat, prin activitatea lor, falimentul unui agent economic;
c) să aibă studii superioare;
d) să aibă experiență într-un domeniu considerat relevant de Banca Națională a României.
(5) Nu pot fi membri ai Comitetului de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara persoanele care sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, pentru infracțiuni de fals sau uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită.
(6) La ședințele Comitetului de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara poate participa, în calitate de observator, un membru al Biroului Executiv al S.I.P. Județul Hunedoara, la invitația Comitetului de Supraveghere. În calitate de observatori, membrii Biroului Executiv al S.I.P. Județul Hunedoara au acces la toate documentele C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și au dreptul de a semnala președintelui eventualele nerespectări ale Statutului sau ale dispozițiilor legale; observatorii confirmă, prin semnătură, alături de membrii Comitetului de Supraveghere, documentele fiecărei ședințe.
Art. 20.
(1) Președintele este ales prin vot secret de Conferința CAR (IFN) SIP Hunedoara pe o perioadă de 4 ani. În situația vacantării funcției pe durata mandatului, prin conferință extraordinară se va alege un președinte interimar.
(2) Președintele C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara are următoarele competențe:
a) coordonează și conduce activitatea Comitetului de Supraveghere;
b) realizează legătura operativă a organelor de conducere ale C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara în relațiile cu terți;
c) are specimen de semnătură în bancă și aprobă cheltuielile specifice în normele de competență financiară ale C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
d) prezintă lunar Comitetului de Supraveghere situația financiară a C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
e) dispune în scris delegarea membrilor/salariaților C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara pentru realizarea unor sarcini specifice activității C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
f) orice alte competențe care îi revin potrivit legii, prezentului statut sau hotărârilor organelor de conducere ale C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
Art. 21.
(1) C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara este verificată de cenzorii proprii. Cenzorii sunt subordonați numai Conferinței C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, căreia îi prezintă rapoarte în legătură cu activitatea desfășurată.
(2) Comisia de cenzori este formată din 3 membri: președinte și doi membri.
(3) Cenzorii trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile prevăzute la art. 19 alin. (4) din prezentul Statut.
(4) Cenzorii nu pot fi în același timp și membri ai Comitetului de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și nu pot primi atribuții cu răspundere financiar-gestionară în cadrul C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
(5) Nu pot fi cenzori persoane care sunt rude cu membrii Comitetului de Supraveghere sau salariații C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
(6) Comisia de cenzori are următoarele competențe:
a) verifică activitatea organizatorică și financiară a C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara trimestrial, prin sondaj și anual, de fond;
b) poate participa, fără drept de vot, la ședințele Comitetului de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
(7) Cenzorii răspund solidar, conform prevederilor statutare și legale în vigoare, pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate ca urmare a alegerii lor în această funcție.
CAPITOLUL VI - FONDURILE C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara
Art. 22.
(1) Fondurile utilizate de C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara pentru acordarea împrumuturilor membrilor săi și desfășurarea activității proprii provin din:
a) fondul social al membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara constituit prin contribuțiile acumulate ale acestora;
b) fondul de rezervă acumulat.
(2) Veniturile C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara sunt obținute din circuitul fondurilor prevăzute la alin. (1) în sistemul împrumuturilor acordate membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, precum și din dobânzile primite pentru disponibilul din contul curent la instituția financiară bancară.
Art. 23.
Fondul social al membrilor se folosește exclusiv în scopul de întrajutorare pentru aceștia, prin acordarea de împrumuturi. La sfârșitul fiecărui an fondul social poate crește cu dobânda repartizată membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, după deducerea cheltuielilor statutare, conform hotărârii Comitetului de Supraveghere.
Art. 24.
Veniturile realizate se reîntorc la fondul social al membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, după suportarea din acestea, conform hotărârii Conferinței, a următoarelor:
a) cheltuielile de funcționare și organizare a C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, pentru gestionarea în deplină siguranță a fondurilor și asigurarea evidenței concrete a acestora (salariile personalului angajat, indemnizațiile persoanelor ce fac parte din organele de conducere și control, datorii către bugetul statului etc.);
b) o cotă pentru constituirea fondului de rezervă al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, corespunzător nevoilor.
Diferența rezultată se repartizează membrilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara la fondul social.
Art. 25.
Fondurile bănești ale C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara se păstrează la o instituție financiar-bancară stabilită prin hotărâre a Comitetului de Supraveghere.
CAPITOLUL VII - ACORDAREA ȘI RESTITUIREA ÎMPRUMUTURILOR
Art. 26.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora, cu modificările și completările ulterioare, C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara acordă împrumuturi numai membrilor săi, pe baza unui contract de împrumut în formă scrisă, a Normelor interne de creditare și a Anexelor acestora. Contractul de împrumut constituie titlu executoriu.
Art. 27.
Membrii C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara beneficiază de împrumuturi în funcție de:
a) vechimea ca membru C.A.R.(IFN) S.I.P. Județul Hunedoara;
b) mărimea fondului social al solicitantului;
c) posibilitățile de restituire ale solicitantului;
d) respectarea obligațiilor asumate prin cerere pentru restituirea împrumutului;
e) disponibilitățile bănești ale C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
f) plafonul maxim stabilit de Conferința C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara;
g) garantarea împrumutului care depășește valoarea fondului social.
Art. 28.
Tipurile de împrumuturi, mărimea acestora, condițiile de acordare și de restituire, documentația aferentă, precum și orice alte prevederi referitoare la administrarea acestora se stabilesc, în conformitate cu hotărârile Conferinței, prin Normele interne de creditare.
CAPITOLUL VIII - FUZIUNEA, DIVIZAREA, DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA C.A.R. (IFN) S.I.P. HUNEDOARA
Art. 29.
Fuziunea, divizarea, dizolvarea și lichidarea CAR (IFN) SIP Hunedoara, în baza hotărârii Conferinței Extraordinare, sau de drept, se face în condițiile Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora - republicare.
CAPITOLUL IX - DISPOZIȚII FINALE
Art. 30.
(1) C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara asigură secretul operațiunilor efectuate.
(2) Documentele C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara pot fi prezentate pentru control altor organe decât cele din prezentul Statut numai cu aprobarea și în prezența Comitetului de Supraveghere.
(3) Organelor de control specializate ale statului li se pot pune la dispoziție, în condițiile legii și ale prezentului Statut, spre verificare, documentele de evidență privind proveniența și legalitatea veniturilor C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, precum și documentele privind cheltuielile cu salariile, din care rezultă reținerile calculate și virate la bugetul satului.
Art. 31.
Prezentul Statut a fost adoptat în Conferința de alegeri a C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara din data de 28.03.2018.
ANEXĂ: REGULAMENT DE ORGANIZARE A CONFERINȚEI
Capitolul I - Dispoziții generale
Art. 1. Conferința se constituie din membrii Comitetului de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara și delegații mandatați de membrii C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, conform normei de reprezentare stabilită de Statut.
Art. 2. Conferința este statutar și legal constituită în condițiile validării mandatelor a 2/3 din numărul delegaților cu drept de vot.
Art. 3. În situația nerealizării prezenței statutare, Conferința se va întruni în următoarele 30 zile, fiind necesară prezența a cel puțin 1/2 plus 1 din delegați.
Art. 4. La Conferință participă, de drept, membrii Comisiei de Cenzori.
Art. 5. La Conferință pot participa invitați cu statut de observatori din partea unor organizații din țară și străinătate, precum și din partea unor instituții care au relații de colaborare cu C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara.
Art. 6. Convocarea Conferinței în ședințe ordinare se face de către Comitetul de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, cu cel puțin 15 de zile înaintea datei de începere a lucrărilor.
Art. 7. Convocarea Conferinței în ședințe extraordinare se face la cererea Comitetului de Supraveghere al C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara, în maxim 15 de zile de la data emiterii hotărârii.
Capitolul II - Organizarea Conferinței
Art. 8. Organizarea Conferinței este de competența Comitetului de Supraveghere, care stabilește:
a. Componența nominală a Comisiei de organizare, Secretariatului și a următoarelor comisii:
- Comisia de protocol (dacă este cazul);
- Comisia de validare a mandatelor și numărarea a voturilor;
- Comisia pentru Statut (dacă este cazul);
b. Agenda de lucru a Conferinței și programul acesteia;
c. Locul de desfășurare a lucrărilor Conferinței;
d. Lista participanților:
- numărul delegaților structurilor organizatorice;
- invitați;
- observatori;
e. Bugetul alocat desfășurării lucrărilor Conferinței.
Capitolul III - Atribuțiile și competențele comisiilor
Art. 9. Comisia de organizare coordonează întreaga activitate și are în subordine următoarele comisii de lucru:
- Secretariatul Conferinței;
- Comisia de protocol;
- Comisia de validare a mandatelor și numărare a voturilor;
- Comisia pentru Statut.
Art. 10. Comisia de organizare își desfășoară activitatea pe toată perioada pregătirii, organizării și desfășurării Conferinței și are în principal următoarele atribuții și competențe:
- asigurarea și pregătirea sălii Conferinței;
- asigurarea spațiilor de cazare / masă pentru participanți (dacă este cazul);
- asigurarea tuturor mijloacelor necesare pregătirii, organizării și desfășurării Conferinței (rechizite, mijloace de transport, aparatura de multiplicare, etc.);
- atragerea de sponsori;
- marcarea căilor de acces spre sălile de lucru;
- pregătirea spațiilor pentru:
o elaborarea și multiplicarea documentelor Conferinței;
o post de prim ajutor;
o sală de protocol (dacă este cazul);
o comisii de lucru;
o bufet de incintă;
- asigură serviciile de sonorizare, înregistrare, audio-video, multiplicare, tehnoredactare a materialelor, primiri și transmiteri de informații prin telefon, fax și e-mail;
- întocmește lista cu numărul delegaților la Conferință;
- pregătește mapele cuprinzând seturile cu materiale supuse dezbaterii Conferinței;
- asigură multiplicarea materialelor, altele decât cele prevăzute în mape;
- se ocupă de confecționarea ecusoanelor pentru participanții la Conferință, astfel:
o delegați - roșu
o invitați - albastru
o invitați străini - verde
o presă - galben
Art. 11. Secretariatul Conferinței își desfășoară activitatea pe toată perioada pregătirii, organizării și desfășurării Conferinței, precum și maximum 7 zile după încheierea lucrărilor, pentru întocmirea tuturor documentelor rezultate din Conferință și are, în principal, următoarele atribuții:
a. asigură întocmirea procesului-verbal privind desfășurarea lucrărilor Conferinței, înregistrarea audio și video a acestora;
b. urmărește aplicarea corectă a Regulamentului de organizare și funcționare a Conferinței, abaterile constatate fiind comunicate Comisiei de cenzori;
c. colectează și înaintează Prezidiului moțiunile depuse de participanții la Conferință.
Art. 12. Comisia de protocol asigură desfășurarea normală a lucrărilor Conferinței, având, în principal, următoarele atribuții:
a. transmite invitațiile pentru Conferință, în țară și străinătate;
b. elaborează lista invitaților de presă acreditați;
c. primește corespondenții de presă acreditați, invitații din țară și străinătate;
d. asigură distribuirea mapelor și ecusoanelor pentru invitați și ziariști;
e. organizează eventualele conferințe de presă;
f. asigură programul invitaților străini;
g. elaborează și distribuie buletinele de presă.
Art. 13. Comisia de validare a mandatelor și numărare a voturilor este formată din 3-5 persoane, își desfășoară activitatea pe toată perioada lucrărilor Conferinței și are următoarele atribuții principale:
a. verifică prezența delegaților, invitaților și observatorilor participanți la Conferință;
b. asigură distribuirea mapelor, ecusoanelor, a mandatelor pentru delegați la intrarea în sală;
c. verifică respectarea prevederilor cu privire la desemnarea delegaților, conform normei de reprezentare;
d. prezintă, la deschiderea lucrărilor sau/și de câte ori se solicită de către Prezidiul Conferinței, Raportul privind validarea mandatelor;
e. asigură și validează numărarea voturilor în toate procedurile de vot.
Art. 14. Comisia pentru Statut este formată din 3-5 persoane, își desfășoară activitatea pe toată perioada pregătirii și desfășurării Conferinței și are următoarele atribuții principale:
a. formulează propuneri de modificare a Statutului C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara corespunzător modificărilor legislative care impun acest lucru și/sau pentru adaptarea Statutului la modificările apărute în viața asociației;
b. adună propunerile de modificare a Statutului primite de la membrii asociației și le introduce în materialul care va fi prezentat Conferinței;
c. prezintă și motivează Conferinței propunerile de modificare a Statutului;
d. supune votului Conferinței propunerile de modificare a Statutului.
Capitolul IV - Modul de desfășurare a lucrărilor
Art. 15. Lucrările Conferinței sunt prezidate de Comitetul de Supraveghere. Președintele conduce lucrările Conferinței pe toată durata desfășurării acestora.
Art. 16. Prezidiul va supune spre aprobare participanților Comisiile de lucru, Agenda de lucru a Conferinței și Programul de desfășurare a acesteia.
A. Mandatul
Art. 17. Atribuirea mandatului de delegat la Conferință se face de către Comisia de validare a mandatelor și numărare a voturilor conform situației centralizată de către Secretariatul Conferinței în baza listelor întocmite. Validarea mandatelor se face obligatoriu la începutul lucrărilor Conferinței.
Art. 18. Mandatul validat asigură delegatului următoarele drepturi:
- dreptul de înscriere la cuvânt;
- dreptul de a participa la vot;
- dreptul de a prezenta moțiuni, amendamente și propuneri de rezoluții.
B. Dreptul la cuvânt
Art. 19. Dreptul la cuvânt îl au numai delegații mandatați, iar cu aprobarea Prezidiului și invitații.
Art. 20. Fiecare delegat se poate înscrie la cuvânt o singură dată pentru fiecare problemă abordată din Agenda de lucru a Conferinței.
Art. 21. Fiecare delegat înscris la cuvânt are la dispoziție 3 minute pentru fiecare problemă abordată, cu excepția cazului în care Prezidiul decide altfel.
Art. 22. Delegații pot face interpelări numai la dezbaterea problemelor prevăzute în Agenda de lucru a Conferinței.
Art. 23. O problemă, odată votată și aprobată, nu se va mai supune revotării. Toate amendamentele care tratează diferit aceeași problemă, vor fi discutate în paralel și vor fi supuse votului, o singură dată.
C. Votul
Art. 24. Conferința hotărăște cu jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate cu excepția cazurilor prevăzute expres de Statut.
Art. 25. Votul se exprimă în mod liber și deschis, cu excepția alegerilor sau în cazurile solicitate expres de către Plenul Conferinței.
Art. 26. Conferința poate decide cu majoritate simplă, exprimarea prin vot secret și în alte situații.
Art. 27. Procedura votului deschis se desfășoară prin ridicarea mandatului, majoritatea simplă decizând rezultatul votului.
Art. 28. În caz de balotaj, la exercitarea votului deschis, se va proceda la revotare.
Art. 29. În cazurile exercitării votului secret, Conferința poate completa Comisia de numărare și validare a voturilor cu persoane din rândul delegaților mandatați.
Art. 30. Delegații la Conferință își vor exercita individual votul secret, în conformitate cu instrucțiunile de votare, pe buletine de vot ștampilate, primite de la Comisia de validare a mandatelor și numărare a voturilor.
Art. 31. Buletinele de vot vor fi depuse în urna sigilată, în prezența membrilor Comisiei de validare și numărare a voturilor.
Capitolul V - Moțiuni, rezoluții și amendamente
Art. 32. Moțiunile, amendamentele și rezoluțiile înaintate în scris Conferinței vor fi preluate de Secretariatul Conferinței, cu excepția celor de procedură. Acestea vor fi verificate dacă respectă problematica Conferinței după care vor fi înaintate pentru a fi supuse dezbaterii participanților.
Art. 33. În cazurile în care sunt mai multe amendamente, Prezidiul va stabili ordinea în care acestea vor fi dezbătute și supuse votului Conferinței.
Art. 34. Fiecare amendament poate fi retras de delegatul care l-a propus.
Art. 35. Moțiunile de procedură vor fi depuse, în scris, în numele delegatului sau delegației, numai la Prezidiul Conferinței.
Art. 36. Prin moțiune de procedură se înțelege:
a. moțiuni care solicită revenirea la o anumită problemă a Agendei de lucru;
b. moțiuni care propun amânarea discutării sau examinării unei probleme din Agenda de lucru;
c. moțiuni care propun suspendarea ședinței;
d. moțiuni care propun trecerea la votarea unei probleme din Agenda de lucru;
e. moțiuni care propun trecerea la următorul punct al Agendei de lucru;
f. moțiuni care atenționează asupra nerespectării Statutului sau a Regulamentului.
Art. 37. Nici o moțiune, amendament sau rezoluție nu va fi declarată adoptată, dacă nu se întrunește numărul majoritar de voturi.
Capitolul VI - Depunerea candidaturilor
Art. 38. Candidaturile pentru funcțiile de președinte, membri ai Comitetului de supraveghere și membri ai Comisiei de cenzori vor fi depuse și înregistrate la secretariatul C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara cu minim 5 zile înainte de Conferință.
Art. 39. Candidații vor depune la secretariatul C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara un dosar care va cuprinde următoarele:
- cerere de candidatură;
- curriculum vitae;
- certificat de cazier judiciar și fiscal sau declarație pe proprie răspundere.
Art. 40. Dosarele candidaților vor fi predate, cu 5 zile înainte de începerea lucrărilor Conferinței, Comisiei de validare a mandatelor și numărare a voturilor.
Capitolul VII - Dispoziții finale
Art. 41. Obiecțiile cu privire la prezența în sală a unui delegat, invitat sau observator vor fi înaintate secretariatului Conferinței, iar după verificare, concluziile vor fi înaintate prezidiului Conferinței cu informațiile corespunzătoare. Prezidiul Conferinței va supune obiecțiile respective dezbaterii și votului participanților pentru a hotărî acceptarea sau neacceptarea obiecțiilor prezentate.
Art. 42. Prezidiul Conferinței poate supune recuzarea delegatului care nu respectă normele de etică și prevederile prezentului regulament.
Art. 43. În calitate de organism de conducere a Conferinței, prezidiul poate lua măsuri care să asigure desfășurarea coerentă a lucrărilor și respectarea timpului afectat fiecărei probleme din agenda de lucru, conform programului.
Art. 44. Prezentul regulament a fost aprobat în Conferința anuală a C.A.R. (IFN) S.I.P. Hunedoara din data de 27.03.2019.