„România se află într-un moment decisiv pentru parcursul său către un nou ciclu de dezvoltare”, se apreciază în debutul Programului de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR-GRUPUL PARLAMENTAR AL MINORITĂȚILOR NAȚIONALE, în 88 de pagini încercându-se să se traseze liniile directoare pentru concretizarea intențiilor unui „Guvern puternic”, capabil să își asume „implementarea unor reforme structurale fundamentale, bună guvernare, dezvoltarea României, respectul pentru cetățeni și consolidarea democrației”.
Ce să zicem? Că, fără să ne asumăm lectura cuvânt cu cuvânt a celor 88 de pagini, repede convinși asupra „aspirațiilor” noului val de reforme (oare le mai știe cineva numărul?), n-am prea reușit să vedem vreo măsură pe cât de mică care să ne vorbească despre faptul că ne va fi mai bine și că nivelul nostru de trai va crește? Adevărat, dar poate că nu am fost noi suficient de atenți, iar totodată ne cam lipsește abilitatea de a „deduce” din toate măsurile preconizate faptul că „râurile de lapte și miere” își vor găsi calea pe meleagurile noastre (cu speranța că nu într-atât încât să ne trezim inundați), împlinind până și elucubrațiile care rătăcesc Țara Făgăduinței pe meleagurile mioritice.
Sau poate doar suntem noi prea chițibușari sau de-a dreptul irevențioși față de marele „adevăr” al ideii că „ne-am născut pentru a munci” (...pentru alții)...
Dar nu vom face politică (când trebuie să „înjuri” pe mai toată lumea, ce sens mai are să „înjuri”?)! Rămânem doar la măsurile preconizate, iar dintre acestea cele care vizează educația în mod direct (Programul de guvernare 2025-2028 în integralitatea sa este atașat acestui articol). Astfel, undeva pe la pagina 59 debutează secțiunea dedicată educației și cercetării, iar pe mai puțin de trei pagini („răi” până la capăt, am spune că „greutatea” educației în programul de guvernare este pe măsura bugetului acordat acesteia) se „rezolvă” cam tot ceea ce este de pus la punct în această privință întru rezolvarea „crizei economico-financiare a țării” în care ne-am trezit cumva peste noapte (?!).
Lăsând de-o parte faptul că întreaga situație cam aduce cu lucruri pe care le-am mai trăit (de înțeles pe undeva, mulți dintre „fruntașii” actuali fiind aceeași sau măcar „hrăniți” din același izvor care tot propovăduiește „salvarea Românei” – ptiu... chiar ne-a trecut prin minte că am fi mai salvați dacă nu s-ar tot încerca să fim salvați, dar am aruncat repede pe fereastră ideea: de ce salvarea nu ar fi și ea un instrument la fel de bun pentru a obține puterea politic? - iar dacă nu ne-au ieșit ochii suveranizați, se pare că ne vor ieși în dorința de a fi salvați cu orice preț), vom indica doar noutățile...
Ce ziceți? Ați mai auzit, ba chiar de multă vreme astfel de „chestii”? Evident. Pe când credeam că s-a reușit inversarea trendului în ceea ce privește educația românească și începeam să avem impresia că nu banii sunt principalul obiectiv în domeniu, ci chiar educația, mai mult ca sigur în viitor va fi nevoie să o luăm de la capăt. Un „capăt” care se anunță chiar mai dificil, munca zi-lumină și plata ca pentru necalificați ridicându-se ca veritabili stâlpi ai reformării educației.
Regândirea „titularizării”, comasări/restructurări de unități școlare, tăieri de sporuri și indemnizații, generalizarea învățământului dual în învățământul tehnologic etc. sunt și ele măsuri „aflate pe țeavă”, urmând pe cât de curând să „stropească” în toate direcțiile.
Cu alte cuvinte, și în încheiere, este nevoie de vidanjare, ba chiar de o mare vidanjare, deși se pare că vom rămâne la datul cu mătura, fără să „îndrăznească” cineva să ridice covoarele fie doar și pe la colțuri...
Este bine măcar că măturile se dovedesc un instrument universal, arătându-se pe zi ce trece că vom fi obligați și noi să apelăm la ele, chiar dacă în cu totul alte scopuri decât cele preconizate de „puternicul Guvern Taie de unde poți!” cu care ne-am procopsit. Evident că vom încerca, fiindcă ținând-o tot așa, peste câțiva ani o să fim mai rău decât eram la finalul lui 2024, iar resentimentul va fi într-atât de răspândit că nici măcar cea „din urmă soluție” nu ne va mai fi la îndemână.
În rest, vă așteptăm la proteste... și concediu plăcut!
Dragi colegi,
Ne aflăm, fără îndoială, într-un moment crucial pentru viitorul învățământului românesc și, implicit, pentru viitorul nostru, al angajaților din învățământ. Ceea ce Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării propun nu este doar un set de măsuri politice, ci reglementări care vor influența direct salarizarea noastră, condițiile de muncă, finanțarea educației și chiar statutul și demnitatea profesiei didactice. NOI am ajuns pentru EI doar niște cifre într-o filă contabilă.
În timp ce EI își văd liniștiți de treabă, de sinecurile politice, pe NOI ne obligă să suportăm costurile exceselor lor, diminuându-ne veniturile.
Printre măsurile anunțate este și cea conform căreia ar urma să crească norma didactică de predare cu maximum 2 ore, lucru pe care îl respingem, având în vedere consecințele acesteia. Măsura este propusă în contextul în care, în sistemul de învățământ preuniversitar, sunt mulți colegi care, peste cele 18 ore de predare efectivă, mai au și ore de învățare remedială, ore de pregătire suplimentară pentru concursuri/olimpiade, ore de consiliere, precum și activități extracurriculare/extrașcolare, de întocmire a dosarelor pentru burse sociale etc.
În acest context, nu putem să nu ne întrebăm:
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI nu sunt capabili sau nu vor să stopeze evaziunea fiscală?
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI și-au angajat rudele și pilele pe salarii de zeci de mii de euro?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să beneficieze de pensii speciale?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu avionul la clasa business?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să-și deconteze chiria de la bugetul de stat?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu automobile cumpărate de la bugetul de stat?
DE CE NOI TREBUIE SĂ SUFERIM PENTRU BUNĂSTAREA LOR?
Dragi colegi,
Puterea noastră stă în unitate și în acțiuni comune. Fragmentarea și apatia nu ne vor aduce niciun beneficiu. Acum este momentul să fim mai solidari ca niciodată, să lăsăm deoparte orice divergențe minore și să ne concentrăm pe obiectivul comun: un învățământ de calitate, respectat și finanțat corespunzător.
Nu trebuie să ne temem să ne facem vocea auzită! Să cerem răspunsuri la întrebările de mai sus politicienilor locali, parlamentarilor din circumscripțiile noastre! Să ne arătăm nemulțumirea și în mediul online împotriva celor cu putere de decizie!
Trebuie ca, prin presiunea pusă de NOI, să-i determinăm pe EI să ia toate măsurile necesare pentru ca învățământul să nu fie afectat.
Sperăm ca EI să identifice măsurile și sursele corecte, care să conducă la diminuarea deficitului bugetar, astfel încât să nu fim tot NOI sacrificații „de serviciu”!
Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă din partea noastră, a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare.
Marți, 24 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă cererile de pensionare la limită de vârstă pentru 4 cadre didactice, începând cu data de 01.09.2025.
2. Se aprobă cererea unui cadru didactic de pensionare anticipată.
3. Se aprobă obținerea titlului de Colegiu Național pentru Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara.
4. Se aprobă cererea de concediu de odihnă a directorului Școlii Primare Hășdău.
5. Se informează despre hotărârea Consiliului Local Geoagiu pentru schimbarea destinației Școlii Primare Cigmău.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Gubernationem habemus! Într-adevăr, după lungi străduințe, absolut nejustificate în raport cu ceea ce a ieșit ar spune cârtitorii, prin mila cine știe cui, am fost „fericiți” cu un nou guvern. Nu ne vom întreba „Și la ce bun?”, ținând cont că prin măsurile anunțate pare să existe o inexorabilă voință de a da lucrurile în urmă cu ceva mai bine de 15 ani (fără să fie o surpriză faptul că multe dintre ideile de acum reprezintă o reșapare a celor de atunci, având în vedere că multe dintre figurile actuale aflate în prim plan acum s-au format la „școala” de atunci), ci, într-o abordare pozitivă vom încerca doar să aducem în discuție unele dintre ideile cu care noii decidenți și-au asumat să plece la drum. Iar mai precis ne vom referi la două dintre acestea, unele care privesc în mod direct educația...
Norma didactică și timpul de lucru de 40 de ore
Problemă aflată aproape pe buzele tuturor, cei din învățământ speriați de reducerea unor venituri și așa departe de a sublinia importanța permanent clamată a educației, ceilalți bucuroși că indivizii aceia care muncesc doar 18 ore pe săptămână vor fi puși în sfârșit la treabă (puteți acompania aici cu hăhăitul din acele vremuri mai de demult, scos de un celebru politician, „tătucă” pentru o parte dintre cei de acum) și vor munci și ei 40 de ore ca toată lumea.
Capacitatea redusă de înțelegere aici (în primul rând dacă luăm în calcul titlurile din presă și declarațiile politicienilor) pare împinsă la extrem. Da, norma de predare la profesori este de 18 ore/săptămână (excluzând educatorii și învățătorii, care sunt normați pe post), dar acestea sunt doar activitățile didactice, ceea ce ne plasează undeva în medie, sistemele educaționale europene fiind deosebit de diverse (minimul ar fi de 14 ore, iar maximul de 24 de ore).
De fapt, întrebarea decisivă (evitată însă atât de politicieni, cât și de „marii specialiști” în educație) aici ar fi dacă aceste ore se cer a fi pregătite, cu atât mai mult cu cât educația românească suferă în continuare de o penurie cruntă de resurse educaționale. Probabil am mobilat școlile, am înghesuit, cu sau fără cap, și aparatură din cea mai diversă prin sălile de clasă, dar dacă cineva crede că predatul se rezumă doar la atât este cel puțin... știți dumneavoastră cum. Lecțiile se cer proiectate și pregătite, testele se cer create și apoi corectate, materialele didactice ce urmează a fi utilizate se cer inventate sau măcar identificate etc. Ceea ce înseamnă timp. Mai puțin la un cadru didactic cu experiență, dar destul de mult la un debutant. Care ar fi acel timp? Cel puțin o jumătate de oră pentru fiecare oră de curs, fără să mai aducem în discuție numărul tot mai mare al copiilor cu cerințe educative speciale, caz în care am vorbi despre minim o jumătate de oră/copil.
Mergem mai departe... Dirigenție și consiliere, elevi și părinți, sunt activități derulate curent, mari consumatoare de timp, pornind de la un minim, am aprecia, de două ore pe săptămână și oprindu-ne, după caz, cine știe unde... Intermezzo: „Dragi părinți, directori, inspectori, primari și tot ceea se mai nimerește, nu mai sunați și nu mai înroșiți WhatsApp-ul până târziu în noapte!”
Activități de formare? Sunt obligatorii, iar un calcul elementar, deși lipsa competențelor în matematică se vede mai la tot pasul (ilustrativă în acest sens fiind ideea școlii de la 8 la 17, o simplă scădere arătând că ar fi vorba de 9 ore/zi și de 48 de ore/săptămână - dar gura păcătosului adevăr grăiește, cam acolo fiind în prezent timpul real de lucru al unui cadru didactic), ar arăta că înseamnă minim 1,5-2 ore pe săptămână.
Activități administrative? Fără număr, constatăm imediat, pornind de la zecile de comisii din fiecare școală (sunt necesare ore întregi numai pentru enumerarea tuturor hârtiilor care trebuie realizate), trecând prin raportările pentru orișice, solicitate de orișicine, și ajungând la cam tot ceea ce vă trece prin cap, inclusiv distribuția de lapte, cornuri, mere, mese calde, până într-acolo că un minim de 3-4 ore/săptămână ar ține de o abordare deosebit de lejeră.
Activități metodice, activități remediale, activități de pregătire pentru performanță, activități extrașcolare, activități extracurriculare, activități de reprezentare, activități festive etc. etc. etc. Pe toate acestea cine le mai numără?
Facem o adunare (pe un minim)? 18 ore (norma didactică) + 9 ore (pregătire activități de predare) + 2 ore (formare continuă și activități metodice) + 3 ore (activități de dirigenție și consiliere) + 4 ore (activități administrative) + 4 ore (activități educative complementare)... și s-au cam terminat cele 40 de ore, fiind departe de a acoperi întreaga activitate a unui cadru didactic.
Urâtă treabă! Parcă munceam pe cât se poate de puțin, până într-acolo că dacă am sta să calculăm cu sinceritate, ar cam trebui să tot fim plătiți suplimentar (iar o ponderare din acest punct de vedere a lucrurilor, îndepărtează repede și acuzele legate de faptul că numărul zilelor de școală este mic în România: în ansamblu, cadrele didactice din România nu muncesc nici pe departe mai puțin decât colegii lor europeni, ba cel mai probabil lucrurile stau exact pe dos ).
Și am putea continua cu toate aceste aspecte, dar ați înțeles esențialul: optați pentru ce credeți dintre expresiile din prima parte a titlului, deși, după mintea noastră, ar trebui luate cum omnibus (să sperăm că ne mai amintim în mod corect ceva latină).
Plata cu ora
În această privință, prima ideea care ne-a trecut prin cap se leagă de o disciplină încă inexistentă, dar poate de dezvoltat ținând seama de brambureala care caracterizează unele minți, și anume matematica ignoranței. Având în minte confuzia sistematică dintre plata cu ora pentru orele de curs realizate peste norma obligatorie de predare și personalul didactic încadrat la plata cu ora, cei care nu au în spate o normă de bază, am face tot câteva calcule elementare...
La ora actuală, o oră de curs plătită în regim la plata cu ora se determină prin raportarea salariului la numărul de ore aferent normei de predare. Adică, pentru a lua un exemplu, un salariu de 8000 lei brut se va împărți la 72 în cazul profesorilor (18 ore/săptămână x 4 săptămâni), ceea ce revine la aproximativ 110 lei/oră de curs. Corect am spune, fiind vorba despre o aceeași activitate. Apelând însă la habarnismul devenit politică de stat, vom împărți la 160 (40 ore/săptămână x 4 săptămâni), ceea ce înseamnă fix 50 de lei.
Și poate unele cadre didactice vor accepta că munca lor nu valorează nici măcar cât cea a unui necalificat sau a unui pierde vară care mai mișcă și el câte ceva când și când (deși, dacă vor lua în calcul propria demnitate, este drept că terfelită atât de politicieni, cât și de mai întreaga societate, refuzul în a mai realiza vreo oră dincolo de norma de predare ar trebui să fie unanim), dar este evident că nu va mai veni nimeni să predea toate acele ore care nu pot fi acoperite nici măcar la plata cu ora peste norma de predare. În definitiv, de ce ar accepta cineva să fie plătit cu mai puțin de salariul minim pe economie (50 lei x 72 ore maxim înseamnă „fantastica” sumă de 3600 lei brut). Dur, probabil va face trimitere la anumite operațiuni de introducere a ceva în diverse locuri mai sensibile...
V-ați cam lămurit? Cu certitudine, fără să mai insistăm și asupra altor măsuri preconizate (deși nu ne putem abține din a aduce în discuție una de-a dreptul hilară: cine Scaraoțchi va mai conduce școlile dacă directorii vor fi degrevați nu din norma de predare ci din restul programului lucru?). De unde și a doua parte a titlului, un sofism evident (amfibolie), care ne permite să cam încheiem aici. Urâta educație…