Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ protestează față de intenția grupului de lucru de la Palatul Cotroceni de a majora norma didactică a cadrelor didactice. Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra calității actului educațional, a sănătății mentale a profesorilor și a viitorului învățământului românesc.
Într-un context în care sistemul educațional se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, majorarea normei didactice nu face decât să agraveze problemele existente. Creșterea numărului de ore de predare săptămânale va conduce inevitabil la:
Este evident faptul că experții care lucrează la identificarea soluțiilor pentru reducerea deficitului bugetar nu cunosc în mod concret activitatea unui cadru didactic, mai ales în învățământul preuniversitar. Dacă aceștia ar preda o oră la o clasă cu peste 25 de copii, dintre care unii cu cerințe educaționale speciale (fără profesor de sprijin, așa cum ar trebui), s-ar convinge imediat cât de stresantă este activitatea didactică.
Facem apel la factorii decidenți să renunțe la această măsură pripită și să inițieze un dialog real cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ. Este momentul ca educația să fie tratată cu respectul și seriozitatea pe care le merită. Este momentul ca atât promisiunile făcute după greva generală din 2023, cât și cele din campania electorală să devină realitate – nu cu măsuri de austeritate care nu fac decât să slăbească pilonii fundamentali ai sistemului de învățământ.
Propunerea de majorare a normei didactice este doar o soluție contabilă, aplicată pe un sistem deja fragil, care are nevoie de sprijin, nu de povară suplimentară.
De fapt, o analiză a normei didactice de predare la nivel european, conform datelor oficiale, scoate în evidență că în majoritatea acestor țări, norma didactică de predare este mai mică decât cea din România.
Nu învățământul este vinovat pentru că cei care au fost la putere în ultimii ani nu au rezolvat problema pensiilor speciale!
Nu învățământul este vinovat că guvernele României nu au fost în stare să facă reformele necesare pentru a primi bani din PNRR!
Nu învățământul este de vină că în ultimii 20 de ani numărul angajaților din autoritățile centrale și locale s-a dublat, în condițiile în care numărul angajaților din sistemul de învățământ a scăzut în aceeași perioadă cu circa 10%!
Nu învățământul este de vină pentru corupția transpartinică!
Nu educația este de vină pentru că instituțiile statului nu pot eradica corupția și evaziunea fiscală!
Nu mai protejați marii evazioniști fiscali! Diminuarea cu numai 20% a evaziunii fiscale rezolvă acoperirea deficitului bugetar din acest an! Credem că a sosit momentul ca Ministerul de Finanțe să iasă public cu lista marilor datornici la bugetul de stat!
Pentru salariații din învățământ creșterea normei de predare este inacceptabilă!
Nu mai sacrificați încă o dată sistemul de învățământ pentru a acoperi sinecurile de partid!
Și, nu uitați:
EDUCAȚIA NU ESTE O FABRICĂ!
EDUCAȚIA ESTE O INVESTIȚIE, NU O CHELTUIALĂ!
DOCUMENTE ATAȘATE
- Comunicat de presă
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2025, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat joi, 29 mai, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 2-3 iunie 2025, în intervalul orar 9.00-16.00.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către Consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 4 – 12 iunie.
Alte detaliile se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT 2025,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040371.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040370.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040496.pdf
Fișele de (auto)evaluare (22) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040548.pdf
DOCUMENTE ATAȘATE
Gradația de merit 2025 Rezultate inițiale
Joi, 29 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor de gradație de merit
II. Aprobarea Raportului de analiză al execuției bugetare pe trimestrul I 2025
III. Prezentarea Raportului rezultat în urma misiunii de audit a programului „Școală după școala”
IV. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor de gradație de merit. (Anexa 1)
II. Se aprobă Raportul de analiză al execuției bugetare pe trimestrul I 2025. (Anexa 2)
III. Se informează despre Raportul rezultat în urma misiunii de audit a programului „Școală după școala”, eșantion de 10 școli. S-a pus accent pe punctele slabe constatate
IV. Diverse:
1. Se revine asupra demisiei directorului adjunct de la Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani și se aprobă scurtarea perioadei de preaviz, pe motive medicale. Se aprobă demisia începând cu data de 01.06.2025.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Ținând cont de revendicările sindicale, de absența unui răspuns al guvernanților la problemele existente în educație și semnalate de organizațiile sindicale, ieri, 15 mai, în cadrul Consiliului Liderilor F.S.E. „Spiru Haret” s-a decis derularea în toate unitățile de învățământ a unei greve de avertisment în data de 17 mai, în intervalul orar 11.00-13.00 și a grevei generale începând cu data de 22 mai.
Decizii asemănătoare, în baza rezultatelor referendumului organizat (la nivelul județului Hunedoara s-au pronunțat pentru grevă generală 87,22% dintre membrii de sindicat, în timp ce la nivelul federației opțiunile favorabile acesteia au fost de 73.23%), precum și a participării numeroase la mitingul și marșul de protest din 10 mai, au fost luate și de celelalte două federații sindicale din educație.
Din punct de vedere legal, declanșarea acestor acțiuni extreme de protest este justificată în primul rând de refuzul Ministerului Educației de a începe negocierea colectivă în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar.
Totodată, sunt de reamintit salarizarea umilitoare a personalului din învățământ, scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, neacordarea unor drepturi prevăzute de legislația în vigoare, lipsa investițiilor în infrastructura școlară, eterna subfinanțare a educației, anomaliile existente în salarizarea personalului didactic de conducere, îndrumare și control, precum și multe altele asupra cărora guvernanții nu găsesc răgazul de a se apleca, preferând „eforturile” sterile pentru promovarea și adoptarea pachetului legislativ „România Educată” (cu un conținut, cel puțin în ceea ce privește învățământul preuniversitar, la fel de steril și inutil).
Ca atare, principalele solicitări formulate de organizațiile sindicale, în numele membrilor de sindicat, sunt:
1. majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
2. instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
3. plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
4. acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
5. acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
6. creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
7. renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.
Uniți suntem puternici!