Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ protestează față de intenția grupului de lucru de la Palatul Cotroceni de a majora norma didactică a cadrelor didactice. Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra calității actului educațional, a sănătății mentale a profesorilor și a viitorului învățământului românesc.
Într-un context în care sistemul educațional se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, majorarea normei didactice nu face decât să agraveze problemele existente. Creșterea numărului de ore de predare săptămânale va conduce inevitabil la:
Este evident faptul că experții care lucrează la identificarea soluțiilor pentru reducerea deficitului bugetar nu cunosc în mod concret activitatea unui cadru didactic, mai ales în învățământul preuniversitar. Dacă aceștia ar preda o oră la o clasă cu peste 25 de copii, dintre care unii cu cerințe educaționale speciale (fără profesor de sprijin, așa cum ar trebui), s-ar convinge imediat cât de stresantă este activitatea didactică.
Facem apel la factorii decidenți să renunțe la această măsură pripită și să inițieze un dialog real cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ. Este momentul ca educația să fie tratată cu respectul și seriozitatea pe care le merită. Este momentul ca atât promisiunile făcute după greva generală din 2023, cât și cele din campania electorală să devină realitate – nu cu măsuri de austeritate care nu fac decât să slăbească pilonii fundamentali ai sistemului de învățământ.
Propunerea de majorare a normei didactice este doar o soluție contabilă, aplicată pe un sistem deja fragil, care are nevoie de sprijin, nu de povară suplimentară.
De fapt, o analiză a normei didactice de predare la nivel european, conform datelor oficiale, scoate în evidență că în majoritatea acestor țări, norma didactică de predare este mai mică decât cea din România.
Nu învățământul este vinovat pentru că cei care au fost la putere în ultimii ani nu au rezolvat problema pensiilor speciale!
Nu învățământul este vinovat că guvernele României nu au fost în stare să facă reformele necesare pentru a primi bani din PNRR!
Nu învățământul este de vină că în ultimii 20 de ani numărul angajaților din autoritățile centrale și locale s-a dublat, în condițiile în care numărul angajaților din sistemul de învățământ a scăzut în aceeași perioadă cu circa 10%!
Nu învățământul este de vină pentru corupția transpartinică!
Nu educația este de vină pentru că instituțiile statului nu pot eradica corupția și evaziunea fiscală!
Nu mai protejați marii evazioniști fiscali! Diminuarea cu numai 20% a evaziunii fiscale rezolvă acoperirea deficitului bugetar din acest an! Credem că a sosit momentul ca Ministerul de Finanțe să iasă public cu lista marilor datornici la bugetul de stat!
Pentru salariații din învățământ creșterea normei de predare este inacceptabilă!
Nu mai sacrificați încă o dată sistemul de învățământ pentru a acoperi sinecurile de partid!
Și, nu uitați:
EDUCAȚIA NU ESTE O FABRICĂ!
EDUCAȚIA ESTE O INVESTIȚIE, NU O CHELTUIALĂ!
DOCUMENTE ATAȘATE
- Comunicat de presă
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2025, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat joi, 29 mai, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 2-3 iunie 2025, în intervalul orar 9.00-16.00.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către Consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 4 – 12 iunie.
Alte detaliile se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT 2025,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040371.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040370.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040496.pdf
Fișele de (auto)evaluare (22) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040548.pdf
DOCUMENTE ATAȘATE
Gradația de merit 2025 Rezultate inițiale
Joi, 29 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor de gradație de merit
II. Aprobarea Raportului de analiză al execuției bugetare pe trimestrul I 2025
III. Prezentarea Raportului rezultat în urma misiunii de audit a programului „Școală după școala”
IV. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor de gradație de merit. (Anexa 1)
II. Se aprobă Raportul de analiză al execuției bugetare pe trimestrul I 2025. (Anexa 2)
III. Se informează despre Raportul rezultat în urma misiunii de audit a programului „Școală după școala”, eșantion de 10 școli. S-a pus accent pe punctele slabe constatate
IV. Diverse:
1. Se revine asupra demisiei directorului adjunct de la Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani și se aprobă scurtarea perioadei de preaviz, pe motive medicale. Se aprobă demisia începând cu data de 01.06.2025.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Pentru o corectă informare a membrilor de sindicat participanți la grevă, facem următoarele precizări:
Greva a fost declanșată în baza Referendum-ului desfășurat la finalul lunii aprilie – începutul lunii mai.
În urma numeroaselor runde de negociere purtate cu reprezentanții Guvernului și ai Ministerului Educației, situația este următoarea:
I. De la declanșarea grevei generale, în timpul negocierilor, Guvernul României a propus vouchere, devenite ulterior prime, acordate in 5 Iunie și 5 Octombrie, pentru personalul didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) al căror cuantum a crescut de la 2500 lei la 4000 lei, respectiv pentru personalul nedidactic (al căror cuantum a crescut de la 1000 lei la 1500 lei).
1. Deși federațiile sindicale au respins oferta Guvernului, în data de 1 Iunie a fost promovată O.U.G. nr. 53/2023, prin care s-au majorat salariile de bază gradația 0 ale personalului didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) cu 1000 lei brut lunar (ceea ce însemnau procente de majorare cuprinse între 17% și 25%, respectiv creșteri nete ce variau de la ~580 lei la ~950 lei lunar, în funcție de încadrare), iar pentru personalul nedidactic o creștere a salariului de bază 400 lei brut lunar pentru gradația 0 (ajungându-se la creșteri nete cuprinse între ~230 și ~280 lei lunar; această creștere se adăuga procentului de 9% de care o parte dintre salariații personal nedidactic a beneficiat în baza O.U.G. nr. 45/2023, prin care s-au acordat salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022).
În Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 53/2023 se preciza că: „Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pe o perioadă de 3 ani, după cum urmează: 1. 40% în primul an; 2. 30% în al doilea an; 3. 30% în al treilea an.”
De asemenea, Guvernul a aprobat Declaraţia privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ şi stabilirea unor principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ şi valorizarea carierei didactice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 502/08.06.2023, document de asemenea considerat insuficient de partea sindicală.
2. În continuare, revendicările membrilor de sindicat au fost de a se acorda majorări salariale suplimentare și de a se cuprinde în textul actului normativ prevederile referitoare la instituirea principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie și la acordarea primei tranșe de majorare salarială, de cel puțin 45%, din creșterea prevăzută de noua lege a salarizării, de la 01.01.2024.
În data de 10 iunie 2023, oferta Guvernului a fost suplimentată în sensul intenției de promovare a două ordonanțe de urgență privind:
a) - majorarea salariilor de bază gradația 0 ale personalului didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) cu 1.300 lei brut lunar în loc de 1.000 lei (ceea ce înseamnă procente de majorare cuprinse între 21% și 32%, creșterea medie fiind de 25%, respectiv creșteri nete ce variază de la ~760 lei la ~1420 lei lunar, în funcție de încadrare și majorările salariale cuvenite), iar pentru personalul nedidactic aceeași creștere a salariului de bază cu 400 lei brut lunar pentru gradația 0 (ajungându-se la creșteri nete cuprinse între ~230 și ~280 lei lunar; această creștere se adaugă procentului de 9% de care o parte dintre salariații personal nedidactic beneficiază în baza O.U.G. nr. 45/2023, prin care s-au acordat salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022); principiile mai sus enunțate se regăseau în textul ordonanței de urgență, în preambulul acesteia (nu în Nota de fundamentare), cu mențiunea că tranșa de majorare de la 01.01.2024 urma să fie de 50% din creșterea prevăzută de noua lege a salarizării;
b) - acordarea unei prime de carieră didactică, pentru personalul didactic (inclusiv personalul didactic auxiliar), în cuantum de 1.500 lei net atât în luna octombrie 2023 – pentru a fi utilizată în anul școlar 2023/2024, cât și pentru următorii ani școlari, respectiv în până în anul școlar 2026/2027;
- de asemenea, pentru personalul nedidactic, acordarea unei prime de carieră profesională în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar; pentru aceeași perioadă.
Membrilor de sindicat li s-au adus la cunoștință cele de mai sus prin intermediul organizațiilor sindicale afiliate.
Răspunsul federațiilor sindicale dat Guvernului în dimineața zilei de 11 iunie 2023 a fost că oferta se respinge atâta timp cât cele două principii nu se regăsesc în textul unui articol din cuprinsul unui act cu caracter normativ.
3. În urma discuțiilor purtate în dimineața zilei de 12 iunie 2023 cu reprezentanții Guvernului, Colegiile Liderilor F.S.L.I. și F.S.E. „SPIRU HARET” au hotărât în ședințele de astăzi, 12.06.2023, suspendarea grevei generale condiționată de instituirea în ordonanța de urgență a celor două principii mai sus detaliate.
Față de răspunsul federațiilor sindicale, Guvernul a acceptat și această solicitare, iar în ședința de Guvern de astăzi, 12 iunie 2023, au fost aprobate cele 2 ordonanțe de urgență, respectiv:
1) Cea privind primele de carieră didactică și de carieră profesională, în cuantumurile mai sus detaliate (încă nepublicată în Monitorul Oficial la momentul întocmirii prezentei informări);
2) Cea privind majorarea salariilor de bază gradația 0 ale personalului didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) cu 1.300 lei brut lunar, iar pentru personalul nedidactic creșterea salariului de bază de 400 lei brut lunar pentru gradația 0 + articol nou în care se reglementează expres că:
Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari – art. III alin. (2)
Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024 – art. III alin. (3)
În aceste condiții, Guvernul a dat curs și acestei solicitări a părții sindicale.
Actul în cauză a devenit Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514/2023.
Precizăm totodată că, în situația în care nu obțineam astăzi adoptarea ordonanțelor de urgență în cauză, în contextul demisiei Primului ministru, Guvernul interimar nu ar mai fi putut, potrivit legislației, să adopte acte normative cu valoare de lege (ordonanțe/ordonanțe de urgență).
4. Având în vedere discuțiile de pe rețelele de socializare referitoare la „renunțarea la revendicarea privind indexarea anuală a salariilor cu rata inflației”, se impun următoarele precizări:
1) federațiile sindicale au susținut această revendicare, în timpul rundelor de negocieri avute de la momentul declanșării grevei, însă Guvernul a respins solicitarea noastră motivând că nu se poate acorda indexarea salariilor cu inflația doar pentru personalul din învățământ;
2) majorările salariale acordate prin O.U.G. nr. 57/2023 acoperă rata inflației (de cca 14%) procentul de creștere instituit fiind, în medie, 25%, astfel încât nu se poate afirma că federațiile sindicale care au declanșat conflictul colectiv de muncă și greva la nivel de sector de negociere colectivă au renunțat la această revendicare.
II. În ceea ce privește Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar, în plus față de ce am avut în contractul anterior, părțile au convenit asupra unor drepturi suplimentare, pe care le-am detaliat în Informarea comună a F.S.LI și F.S.E. „SPIRU HARET” nr. 339/509/07.06.2023. La acest moment, negocierile pe contractul colectiv sunt suspendate și urmează a fi reluate în perioada imediat următoare, o serie dintre propunerile federațiilor sindicale fiind rămase în divergență.
III. Referitor la procedura de urmat în situația suspendării grevei, vă rugăm să aveți în vedere faptul că Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, prevede doar că: „Pe perioada negocierilor, organizatorii grevei pot conveni cu angajatorul suspendarea temporară a grevei. Dacă negocierile eşuează, greva va fi reluată, fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor procedurale preliminare prevăzute de lege.” – art. 162 alin. (3).
Obligația de notificare a angajatorului de către salariatul grevist există numai în situația retragerii din grevă.
În aceste condiții, având în vedere Comunicatul emis astăzi de F.S.L.I. și F.S.E. „SPIRU HARET” – prin care se anunță suspendarea grevei generale, precum și declarațiile doamnei Ligia Deca, ministrul educației, privitoare la faptul că de mâine (13.06.2023) se reiau cursurile în toate unitățile de învățământ, nu este nevoie ca salariații aflați în grevă să depună o cerere pentru suspendarea din grevă; este suficient să se prezinte la locul de muncă și să își desfășoare activitatea în mod normal, consemnând ca atare în condica de prezență.