Reprezentând o constantă a manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, acestea derulate sub genericul „Săptămâna educației”, vineri, 9 octombrie 2026, a avut loc lansarea volumelor selectate în cadrul ediției din acest an, a XIII-a, a Concursului de manuscrise „Magister”.
Lansarea volumelor, a căror prezentare a fost realizată de doamna Simona Țene, inspector școlar pentru limba și literatura română la I.S.J. Hunedoara, s-a realizat într-un cadru festiv la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, în prezența autorilor, a reprezentanților S.I.P. Județul Hunedoara în calitate de inițiatori și organizatori ai concursului, dar și în prezența unui numeros public.
Beneficiind de colaborarea Editurii Karina, prin Alin Bonța, volumele laureate ale acestei ediții a concursului, în cadrul celor trei secțiuni, au fost:
Secțiunea „Literatură”
- volumul de poezie „Catedra dintre lumină și rană”, autor Doina Bălțat;
- volumul de poezie „Îngerii lucrează în schimburi?”, autor Mihai Marc;
Secțiunea „Tratate/Studii”
- volumul de critică literară „Sub semnul lecturii”, autor Doina Bălțat;
- volumul „Karate-Do. Drumul caracterului”, coord. Marius Liviu Biji
Secțiunea „Didactica”
- volumul „CooLit – Literatura română pentru liceeni în 600 de întrebări”, autor Anamaria Muntean;
- volumul „Între teatru și comunicare didactică”, autor Florina Poenaru.
Documente atașate:
Prezentare volume premiate
Vineri, 9 octombrie 2026, în cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației”, dedicate acestea zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, a avut loc, la sala „Spiru Haret” de la I.S.J. Hunedoara, în organizarea S.I.P. Județul Hunedoara, conferința/dezbatere „Educația este putere”.
La lucrările Conferinței au participat aproximativ 180 persoane: lideri de sindicat, directori, inspectori, cadre didactice și invitați.
De asemenea, au fost prezenți în calitate de invitați o serie de reprezentanți ai administrației publice centrale, județene și locale:
Széll Lörincz – Instituția Prefectului Județul Hunedoara - prefect;
Alin Adam Țambă – Consiliul Județean Hunedoara - vicepreședinte;
Radu Trifon – Episcopia Devei și Hunedoarei – părinte consilier eparhial;
Natalia Intotero – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Ilie Toma – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Tiberiu Claudiu Barstan – Parlamentul României - deputat A.U.R.;
Pollyanna Hannellore Hangan – Parlamentul României - deputat U.S.R.;
Anamaria Gavrilă – Parlamentul României - deputat P.O.T.;
Vasilică Potecă – Parlamentul României - senator A.U.R;
Călin Petru Marian – Parlamentul României - senator P.N.L.;
Emil Ioan Rîșteiu – Primăria Simeria – primar;
Furdui Ovidiu Ilie – Primăria Crișcior – primar.
Maria Ștefănie – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – inspector școlar general.
Conferința, dorită de către S.I.P. Județul Hunedoara ca un prilej de a aduce față în față oameni politici, decidenți hunedoreni și salariați din educație, a debutat în conținutul său prin prezentarea materialului suport intitulat „Educația este putere.” (atașat prezentului articol). Prin acesta, cu referire directă la problemele educației hunedorene și nu numai, pornindu-se de la multiplele semnificații ale „puterii” educației, inclusiv puterea sindicală dovedită în 2023, dar și în acest an prin blocarea unei legi a salarizării injuste, s-a solicitat oamenilor politici și decidenților să se poziționeze în raport cu sloganul global UNICEF din acest an, și anume „Alături de profesori”, adresându-se direct următoarea întrebare:
Oameni politici, dar și decidenți, sunteți gata să fiți, prin fapte și mai ales bugete, „Alături de profesori”, alături de educație și de puterea sa, sau veți continua să vă temeți de puterea educației, indiferent de aspectul adus în discuție?
De asemenea, a fost prezentat și conținutul mapei conferinței (atașat prezentului articol), acesta aducând în discuție principalele probleme ale sistemului educațional:
- trendul negativ al progresului României în ceea ce privește obiectivul „Educație de calitate”, în ultimii ani înregistrându-se mai curând o creștere a decalajului în raport cu mediile Uniunii Europene;
- trendul descendent al rezultatelor obținute la testările internaționale, dar și în cazul examenelor naționale, cumulate acestea cu ratele mari ale abandonului școlar și absenteismului;
- subfinanțarea constantă și acutizată a școlii românești, cea mai redusă la nivelul Uniunii Europene, indiferent dacă sunt considerate fondurile publice sau fondurile private;
- supraaglomerarea colectivelor de elevi, desființarea sistematică a unităților de învățământ din mediul rural, ratele mici de cuprindere în învățământul obligatoriu;
- supraaglomerarea timpului de lucru al cadrelor didactice, care depășește curent 40 de ore/săptămână, tendință accentuată de creșterea normei didactice, dar și de atribuirea a tot mai multe sarcini administrative;
- amenințările relative la asigurarea resursei umane calificate în sistemul educațional prin prisma reducerii veniturilor salariaților din educație, coroborat cu proiectele vehiculate în acest an cu privire la legea salarizării, toate acestea confirmând fără drept de apel dezinteresul clasei politice și nu numai pentru educație.
Pe parcursul conferinței, alternând cu luările de poziții ale oamenilor politici și decidenților educaționali au fost punctate de către salariații din educația hunedoreană și alte probleme, dintre care se pot aminti:
- datoria oamenilor politici și a decidenților de a face ceva concret și adecvat realității pentru învățământ, nu dictat doar de interese politice și contabile;
- bulversările aduse calendarului școlar în fiecare an și necesitatea de a reveni la un calendar școlar clar și precis (cursuri 15 septembrie-15 iunie), fără a se da posibilitatea modificării acestuia potrivit altor interese;
- birocratizarea excesivă a procesului didactic, ultimul pas fiind cel care impune existența unui portofoliu personal de dimensiuni considerabile, și transformarea profesorului în funcționar public, asistent social, statistician etc.
- fragmentarea normei didactice în multe cazuri în mult prea multe școli și lipsa personalului calificat etc.
Luările de poziție? Printre multe altele, următoarele (fără a preciza nominal pe cei care le-au susținut):
- în ultimii ani s-au făcut pași importanți pentru modernizarea școlilor, dar nu trebuie uitat că în centrul priorităților educației trebuie să fie profesorul ca cel care are puterea de a face educația;
- avem adesea impresia că suntem niște cobai, ceea ce se resimte nu doar în mediul educațional;
- în măsura în care copiii sunt cea mai importantă resursă a României trebuie să o dovedim și printr-un buget public adecvat;
- inadecvarea tăierilor care au afectat sistemul educațional sub actuala guvernare, după ce în prealabil au fost adoptate legi ale educației cu un proces minim de consultare;
- multe dintre măsurile adoptate la nivelul Parlamentului sunt „deturnate” de către diferitele nivele ale executivului;
- suntem părtași și vinovați pentru eșecul educației, dar la fel cum unii dintre noi ar trebui să plece acasă, la fel ar trebui să plece acasă și profesorii care nu își fac treaba;
- școala românească insistă prea mult pe memorare, fără a prioritiza gândirea critică și capacitatea de utilizare a cunoștințelor;
- se ignoră „elefantul din cameră”: salarizarea, dar și celelalte așa-zis reforme din ultimii ani, în realitate aberații;
- problema proiectului legislativ relativ la introducerea uniformelor școlare, prilej cu care chiar s-a cerut un vot al sălii (în proporție covârșitoare în favoarea introducerii acestora) etc.
Desigur, întâlnirea a fost presărată de inevitabilele dispute ale oamenilor politici, care, la modul general și aproape fără excepție, și-au arătat susținerea pentru educație. Mai mult, problemele educației au fost punctate incisiv, cumva inedit într-un astfel de context, chiar și de factorii decidenți locali (în pofida faptului că deciziile curente sunt într-o anumită măsură antagonice cu astfel de poziționări).
Întâlnirea s-a finalizat prin sublinierea faptului că salariații și sindicatele din educație știu foarte bine ceea ce vor. Problema ar fi cu cei care creează legile, pe de o parte, cu cei care iau decizii întru aplicarea lor, pe de altă parte. Aici ar fi nevoie să se gândească foarte profund la ceea ce este de făcut întru binele educației, iar nu întru satisfacerea intereselor de partid, protejarea scaunului propriu sau salvgardarea obiectivelor bugetar-contabilicești.
Documente atașate:
- Incitare Conferința „Educația este putere”
- Mapa Conferinței „Educația este putere”
Ajuns la cea de a XIII-a ediție, Salonul Județean ProfArt, în cadrul manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, acestea derulate sub genericul „Săptămâna educației”, a fost lansat vineri, 9 octombrie 2026.
Beneficiind de sprijinul și implicarea domnului Robert Humel, curator al expoziției, ediția din acest an a Salonului a reunit, sub tema „InterSpații”, 34 de expozanți, salariați din educația hunedoreană, lucrările expuse acoperind o arie vastă de expresie artistică.
Lansarea Salonului a fost onorată și de o laudatio semnată de domnul Marin Florin Ilieș, director al Colegiului Național „Decebal” Deva, acesta concluzionând că prin această manifestare și prin tema aleasă „arta și educația își recunosc misiunea comună: aceea de a face lumea nu doar mai frumoasă, ci și mai profund umană”.
Expoziția va fi găzduită de Galeria Națională de Artă „Forma” până la finalul lunii octombrie 2026, în perioada 1 noiembrie 2026-31 august 2027 lucrările expuse urmând a putea fi admirate la sediul S.I.P. Județul Hunedoara.
Totodată, cu această ocazie a avut loc și lansarea volumului dedicat ediției 2025 a Salonului Județean „ProfArt”, sub tema „Peisaje mentale”, volum apărut în condiții grafice extraordinare prin grija Editurii Karina din Deva și care reunește lucrările celor 37 de expozanți ai acestei ediții.
Documente atașate:
UNIȚI PENTRU O VIAȚĂ DECENTĂ!
UNIȚI PENTRU O ȘCOALĂ RESPECTATĂ!
Peste 2.500 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” vor participa la protestul național din data de 29 Octombrie 2025, organizat de cele patru mari confederații sindicale (Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România și Confederația Sindicală Națională Meridian). Angajații din educație se solidarizează cu celelalte categorii profesionale și ies în stradă pentru a apăra viitorul învățământului românesc.
Protestăm pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem în care se promovează austeritatea din cauza incompetenței și a lipsei de responsabilitate a celor aflați la conducerea țării. Trebuie să ne facem auzite revendicările și să cerem măsuri concrete, juste si imediate pentru protejarea angajaților.
Nu mai acceptăm batjocura decidenților politici și inechitatea!
La nivelul sectorului de activitate învățământ preuniversitar, FSE „SPIRU HARET” solicită abrogarea imediată a măsurilor anti-educație cuprinse în Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare și a actelor subsecvente, care au generat haos în unitățile de învățământ și nemulțumire în rândul salariaților, prin:
În plus, colegii noștri – personal didactic auxiliar și administrativ – sunt în continuare forțați să lucreze peste program și să acopere mai multe posturi (fără plata orelor suplimentare și a sporului pentru condiții de muncă), din cauza insuficienței resursei umane (în contextul blocării concursurilor și al salarizării nemotivante) și a sarcinilor birocratice numeroase și uneori aberante trasate de forurile superioare.
Atragem atenția opiniei publice și factorilor de decizie că toate aceste măsuri de „eficientizare” impuse împotriva învățământului vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung. Deciziile Guvernului vor conduce, în final, la scăderea calității actului educațional și la periclitarea viitorului tinerelor generații și al școlii românești.
„Măsurile luate prin Legea nr. 141/2025 au condus la o creștere a volumului de muncă și a stresului pentru personalul din școli, dublată de diminuarea veniturilor salariale. Motivația colegilor noștri este la un minim istoric. Nu putem accepta ca educația să fie considerată un cost inutil, pe care să-l poți reduce din pix, oricând, fără consecințe pe termen mediu și lung. Educația trebuie să reprezinte o investiție prioritară și să fie protejată și suținută. Vom protesta ferm până când această lege va fi abrogată!”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.
FSE „SPIRU HARET” face apel la membrii săi și la toți angajații din sistemul de învățământ să se alăture acțiunilor de protest din 29 octombrie, pentru a transmite Guvernului un mesaj clar:
Educația nu trebuie sacrificată!
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”