În cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației 2024”, în perioada 1-31 octombrie, se va organiza, la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, Salonul Județean „ProfArt”.
Acesta are drept scop să aducă în atenția publicului colegii profesori care îmbină activitatea la catedră cu preocuparea pentru artele vizuale.
Tema ediției din acest an: „eleganța culorii”.
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 01-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean „ProfArt”, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza, în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației”, vineri, 4 octombrie 2024.
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Afiș: „ProfArt 2024 – eleganța culorilor”
În perioada 4-11 octombrie 2024, S.I.P. Județul Hunedoara va organiza, în cadrul manifestărilor din „Săptămâna educației”, a X-a ediție a concursului de manuscrise „Magister”.
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Afiș „Magister” 2024
A fost definitivat programul activităților ce vor fi organizate de S.I.P. Județul Hunedoara cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, în perioada 4-11 octombrie, sub genericul ,,Săptămâna educației 2024''.
Programul activităților:
• Vineri, 4 octombrie, Deva, sediul I.S.J. Hunedoara, sala „Spiru Haret”: conferința-dezbatere „Educație și (re)formare”;
• Vineri, 4 octombrie, Deva, Galeria Națională de Artă „Forma”: vernisajul salonului județean „ProfArt 2024 - Eleganța culorii”; lansarea volumului „ProfArt 2023 – Inspirație”
• Vineri, 4 octombrie, Deva, Galeria Națională de Artă „Forma”: lansare de carte – concursul de manuscrise „Magister”;
• Vineri, 11 octombrie, Hunedoara, „EuroSportCenter” și Colegiul Economic ,,Emanuil Gojdu”: activități sportive – „Cupa Educatorului” la fotbal și gimnastică.
Salonul Județean ProfArt – ediția 2024
Tema ediției: eleganța culorii
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 1-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean ProfArt, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024).
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Concursul de manuscrise „Magister” – ediția 2024
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Cupa „Educatorul” la minifotbal și gimnastică
Participarea este deschisă tuturor membrilor de sindicat constituiți în echipe de băieți și fete la nivelul celor 13 zone sindicale. Contează participarea și buna dispoziție și mai puțin locul în clasament.
Afiș: „Săptămâna educației 2024”
Miercuri, 30 martie 2022, în sala ,,Spiru Haret'' de la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, s-a desfășurat Conferința de alegeri a Casei de Ajutor Reciproc (Instituție Financiară Nebancară ) a Salariaților din Învățământul Preuniversitar Județul (CAR (IFN) SIP) Hunedoara.
La Conferință au participat 147 de delegați din toate zonele județului reprezentându-i pe cei peste 2.500 de membri ai CAR (IFN) SIP Hunedoara.
Agenda de lucru a Conferinței a cuprins:
- Raportul Comitetului de supraveghere;
- Raportul financiar contabil; bilanțul contabil;
- Raportul Comisiei de cenzori;
- Propuneri pentru modificarea dobânzii la împrumutul tradițional;
- Dezbateri;
- Aprobarea materialelor și a propunerilor prezentate;
- Prezentarea candidaturilor/propunerilor pentru funcțiile de:
Alegerea candidaților pe funcții.
Derularea lucrărilor Conferinței s-a realizat potrivit acestei ordini de zi.
Cele mai importante hotărâri luate în cadrul Conferinței se referă la următoarele aspecte:
- Aprobarea rapoartelor de activitate prezentate;
- Scăderea dobânzii la împrumutul tradițional (bonificat pentru membrii de sindicat) la 2,5%.
De asemenea, Conferința a stabilit prin vot organele de conducere, supraveghere și control pentru următorii 4 ani, astfel:
Comitetul de supraveghere
a. Comitetul de supraveghere
i. Rusu Paul – președinte
ii. Baciu Camelia – membru
iii. Stoica Dija – membru
iv. Colhon Vasilica - membru
v. Sturza Crina - membru
b. Comisia de cenzori
i. Cazacu Mihaela
ii. Șoș Claudia
iii. Trif Lidia
Materiale prezentate în cadrul Conferinței:
- Raportul Consiliului de Supraveghere
- Raportul financiar contabil
- Raportul Comisiei de cenzori
Documente atașate:
- Raportul Consiliului de Supraveghere
- Raportul financiar contabil
- Raportul Comisiei de cenzori
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Raport de activitate al Comitetului de supraveghere 2018-2021 | 345.902 | APPLICATION/PDF | 2022-04-01 15:34:39 |
2 | Raportul Comisiei de cenzori pentru anul 2021 | 1.698.550 | APPLICATION/PDF | 2022-04-01 15:36:00 |
3 | Raportul financiar-contabil pentru anul 2021 | 574.934 | APPLICATION/PDF | 2022-04-01 15:35:27 |