Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
Federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – au declanșat referendum pentru ca, în data de 8 septembrie 2025, începând cu ora 9:00, în toate unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai celor două federații să se boicoteze începerea cursurilor anului școlar 2025-2026.
MOTIVELE PROTESTULUI:
De asemenea, trebuie să ținem cont și de faptul că se pregătește eliminarea titularizării în sistemul de învățământ, măsură care va lovi în toate cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
În aceste zile, când – prin Legea nr. 141/2025 – educația este grav afectată de măsuri care aduc prejudicii majore sistemului de învățământ, subminând munca profesorilor, viitorul copiilor și încrederea părinților, este esențial ca, în data de 8 septembrie, membrii de sindicat și toți salariații din educație:
➢ să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026;
➢ să nu desfășoare niciun fel de activități specifice începutului de an școlar: să nu organizeze ședințe cu părinții; să nu participe la ședințele organizate de unitatea de învățământ; să nu ridice/împartă manualele; să nu desfășoare activități cu elevii/preșcolarii etc.;
➢ să poarte însemne distinctive referitoare la protest (banderole, ecusoane etc.);
➢ să participe la acțiunile de protest organizate de federațiile noastre în București sau, după caz, la cele organizate de sindicatele afiliate în municipiile reședință de județ.
Nu putem sta deoparte când respectul față de educație este înlocuit cu dispreț.
Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice, în timp ce în spatele lor se iau decizii care pun în pericol viitorul copiilor noștri.
Adresăm, pe această cale, rugămintea ca părinții și elevii să fie solidari cu acțiunile noastre și să nu participe la activitățile preconizate a se derula pe data de 8 septembrie 2025 la nivelul unităților de învățământ.
Pe 8 septembrie, alegerea este a fiecăruia dintre noi: putem să ne asumăm consecințele boicotării începutului de an școlar și să arătăm că suntem uniți, că nu mai acceptăm jumătăți de măsură și că vrem o educație care să ridice România – nu să o doboare – alegând să fim împreună la Marșul Educației SAU putem sta deoparte (lăsând impresia că suntem mulțumiți și acceptăm necondiționat măsurile dispuse abuziv împotriva învățământului).
Pe 8 septembrie 2025, ieșim în stradă pentru Marșul Educației – un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești!
Stimați politicieni și reprezentanți ai administrației locale,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional, organizează în data de 8 septembrie 2025, BOICOTAREA începerii anului școlar prin neparticiparea la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026 și la niciun fel de activități specifice începutului de an școlar.
În consecință, pe 8 septembrie, în prima zi de școală, vă solicităm să faceți un gest de decență și respect: EVITAȚI UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT! Nu participați la festivitățile de deschidere a anului școlar și nu vă asociați cu evenimentele din această zi. Nu sunteți bineveniți!
Atitudinea partidelor din care faceți parte față de educație (prin tăierile bugetare, comasarea școlilor și creșterea normei didactice) a demonstrat o lipsă totală de respect față de revendicările noastre legitime și față de sistemul de învățământ. Măsurile pe care Guvernul le-a promovat sub pretextul „reducerii cheltuielilor bugetare” au avut ca unic scop o politică de austeritate care lovește direct în calitatea actului educațional și în viitorul copiilor.
Voi, politicienii, mai ales în anii electorali, ați transformat școala, dintr-un sanctuar al cunoașterii, într-un subiect de campanie; iar acum, în loc să vă asumați consecințele, doriți să pozați în binefăcători. Sărbătorirea deschiderii anului școlar, alături de profesorii și elevii pe care i-ați ignorat și i-ați umilit, ar fi o ofensă și o ipocrizie de neiertat. În loc să veniți să țineți discursuri goale, vă solicităm să susțineți protestul nostru. Vă cerem să înțelegeți că școala românească este în suferință și că gesturile dumneavoastră de imagine nu își mai au locul într-o zi marcată de o nemulțumire generală.
Știm, sunt primari care au fost alături de școală, care ar merita să fie în față noastră în această zi – primari care au alocat sume importante pentru școlile din localitățile pe care le gestionează. Acestora le mulțumim pentru implicare și sperăm să ne susțină și să ne înțeleagă demersul.
Mesajul zecilor de mii de cadre didactice este:
NU VENIȚI LA FESTIVITĂȚI!
Lăsați cadrele didactice, copiii și părinții să boicoteze prima zi de școală – o zi care, din cauza politicilor partidelor aflate la guvernare, va fi una de luptă, nu de sărbătoare! În acest fel, veți demonstra că ne sunteți alături, în aceste momente în care este în joc viitorul tinerelor generații și al României.
Ultima perioadă, după cum o trăim cu toții, este una agitată din numeroase puncte de vedere. Menținându-ne la educație și la problemele acesteia, cu precădere la faptul că trenează rezolvarea lor, este de subliniat, desigur, în primul rând, dezinteresul și chiar disprețul guvernanților cu privire la educație. Ceea ce nu înseamnă că sunt singurii „actori” relevanți. În acest sens, rândurile următoare reprezintă o încercare de a privi, la modul general, și în ograda proprie.
„Precum o minge...
10 februarie 2022. O dată fără importanță, particularizând o zi care totuși nu este diferită de oricare altă zi. Sau poate va fi, până la sfârșitul său urmând ca cine știe ce evenimente să ne prindă în vâltoarea lor. Dar nu are importanță nici măcar asta. Orice s-ar întâmpla, rândurile care urmează nu au decât o legătură pasageră cu această zi. Fiindcă ce legătură ar putea să aibă 10 februarie 2022 cu o discuție despre sindicate, acesta fiind subiectul a ceea ce urmează? Niciuna!
Și totuși...
Sindicatele, o părere doar influențată cu siguranță și de contextul particular al situației actuale, nu (mai) sunt jucători. Sindicatul, la nivel general, ca organizație, a rămas doar o minge pasată, jucată de oricine are interesul să intre pe terenul de joc, pornind de la simplii salariați și mergând până la decidenții politici.
Cum am ajuns aici? Greu de spus, fiindcă sunt multe de neînțeles, mai ales în ceea ce privește acțiunea sindicatelor. Restrângându-ne la sindicatele din educație, adică personalizând lucrurile, deși lucrurile se pot extrapola ușor și la un nivel mai general, ne rămân un „mister” următoarele (comentariile aferente fiecărei întrebări sunt personale și limitate la modesta capacitate de înțelegere de care dăm dovadă, într-atât că se poate sări de la o întrebare la alta fără a le mai citi):
1. De ce sunt sindicatele ignorate politic?
Știm, prin lege sindicatele sunt independente politic și mai ales „nu pot desfășura activități cu caracter politic”, după cum precizează primele rânduri din legea dialogului social. Activitatea politică, pe de altă parte, aplecându-ne asupra legii partidelor politice, poate fi desfășurată doar de partidele politice, care „promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri”. Până aici lucrurile par clare: sindicatele nu și-au propus așa ceva și nu au acționat în acest sens. De aici însă și până la a te feri ca de ciumă de partidele și de oamenii politici distanța este una destul de mare. Evident politicile promovate de un partid sau altul sunt diferite și la fel de evident acestea se pot dovedi mai mult sau mai puțin în folosul intereselor profesionale și sindicale. Independența, totuși, nu înseamnă echidistanță, așa cum par să se fi convins sindicatele, ci doar a nu fi la „remorca” unuia sau altuia. Opiniile politice ale membrilor de sindicat sunt diferite? Corect și la nivel de individ este problema fiecăruia, dar la nivel de organizație a arăta clar că o anumită viziune politică este de preferat alteia fiindcă satisface într-o mai mare măsură interesele profesionale și sindicale nu mai are de-a face cu apartenența sau înclinația politică a fiecăruia, ci cu pragmatica îndeplinirii scopului pentru care exiști ca organizație. Altfel, în realitate și nu într-o lume croită principial, cu mulți de „dacă” și mândră de valorile sale, independența echidistantă se traduce doar în ignoranță (din partea celorlalți).
2. De ce nu reușesc să-și dovedească sindicatele puterea?
„Uniți suntem puternici!” este unul din sloganurile (cu nenumărate forme și variații) prin care sindicatele încearcă să strângă sub „stindardele” lor cât mai mulți membri. O reușită relativă, depinzând de numeroși factori. Da, numărul poate reprezenta un factor de succes și pe această cale, un factor care poate conferi o anumită magnitudine puterii. Totuși, „uniți” nu înseamnă necesar toți, sau în număr cât mai mare, ci trimite la o legătură de o anumită natură. Cu alte cuvinte, „uniți” n-are de-a face decât pe departe cu „adunați”, ceea ce face cu atât mai ciudată „obsesia” pentru numere. Desigur, este nevoie de reprezentativitate, deci de număr, dar a te crampona de fiecare membru, mai ales promovând interesul personal (nu al cuiva anume, ci al fiecărui membru de sindicat) în detrimentul celor colective, nu mai are de-a face cu puterea ci denotă doar slăbiciune (una care va deveni vizibilă chiar atunci când ar fi necesară manifestarea puterii). Sună poate cinic, dar interese colective înseamnă că organizația, ca singura care le apără și le promovează pe acestea, trece înaintea oricărui interes personal și doar în această măsură poate fi vorba de putere. Stau lucrurile astfel? Aș zice mai curând că nu, ținând seama de eficiența deosebită a șantajelor individuale: „voi ieși din sindicat dacă...”, „îmi voi da demisia dacă...” și alte variații pe această temă. Iar pentru ca nici numărul său fie o problemă, ar fi de amintit că sindicatele din țări cu un nivel mult mai slab de sindicalizare (Franța, Germania, ca să oferim niște exemple relevante) au un impact mult mai puternic decât pe acolo pe unde gradul de sindicalizare este mai mare. Dar cine știe, poate că pe acolo sunt uniți și nu adunați.
3. De ce sunt dependente sindicatele?
S-ar putea ridica o obiecție aici: mai sus se afirma independența (fie ea și cu mai ciudatul înțeles care i s-a dat), iar acum trecem la dependență? Totuși, nu este vorba despre nicio contradicție și nici despre un răspuns deja asumat. Astfel, pentru a ne face înțeleși, este evident că sindicatele sunt dependente în primul rând de membrii lor, o problemă parțial atinsă, în ceea ce privește numărul, la punctul precedent. Totodată, această dependență relativă la membri mai are un aspect: cotizația. Știm, o problemă deosebit de dezbătută, mai ales în ceea ce privește mărimea sa, iar cu legătură directă o anumită „competiție” în a o reduce pe cât se poate de mult (punând astfel, evident, încă o dată interesul personal înaintea celui colectiv), pe alocuri devenind chiar derizorie, adică abia reușind să țină pe linia de plutire acele organizații (probabil cât să nu-și dea seama cei îmbarcați că de fapt au eșuat deja). Mai mult, chiar și puținul adunat se folosește cel mai adesea în alte scopuri, care dintr-un anumit punct de vedere, evident cel al prevalenței interesului personal, se arată nobil (se vine în sprijinul direct al membrului de sindicat), dar care din punct de vedere organizațional este extrem de păgubos (adică se pervertește însuși scopul existenței sale). Cadouri, tichete de toate felurile, ajutoare și multe altele întorc membrilor de sindicat o mare parte din cotizații (cu o largă susținere, motivate până și cu absurdități precum „doar sunt banii mei”). Sindicatele sunt dependente, inevitabil, de cotizații, însă practica actuală aduce mai curând cu un viciu ce afectează deopotrivă și organizațiile și membrii lor.
4. De ce sunt comode sindicatele?
O ridicare de umeri ar fi probabil cel mai comod răspuns. Dar renunțând la această comoditate, ne-am putea gândi la lucruri ceva mai incomode. De exemplu, la cotizații. Nu la mărime, ci la modul în care sunt strânse. Pe statul de plată (dincolo de anumite sincope mai funebre, cu ceva timp în urmă), știm răspunsul, simplu, eficient și mai ales comod. Cu amenințarea, desigur, că nu se va mai întâmpla acest lucru dacă... Iar după aceea, un alt exemplu, ne-am putea gândi la sedii, respectiv la inexistența lor în proprietate și, pe cale de consecință, la dependența în această privință chiar de cei de care ar mai fi nevoie „să te iei” când și când. Desigur, este de dorit să ai de unde să-ți faci treaba, cu atât mai comod dacă ți se pun la dispoziție astfel de spații. Toate bune, dacă nu ne-am aminti și faptul că orice comoditate înseamnă instalarea unei dependențe până într-acolo că după o vreme dispariția sa ar avea proporții apocaliptice. Sau cam așa s-ar vedea lucrurile dinspre comoditate, ceea ce aduce, încă o dată, cu un viciu, de altfel strâns împletit acesta cu cel amintit ceva mai sus (ca să fim mai clar măcar într-o privință: pentru sedii proprii ar fi nevoie de bani, dar banii sunt prinși în mare măsură într-un „para-ndărăt” împachetat pe cât de frumos în diferite forme).
5. De se abțin de la acțiune sindicatele?
Aici problemele care ar putea fi aduse în discuție sunt și mai multe, începând cu cele amintite precedent, dar la care s-ar putea adăuga numeroase altele. Dar ne vine în minte cu precădere una: contractul colectiv de muncă. Legislația românească, evident descurajantă, coercitivă și cu bogate nuanțe de antisindicalism, impune imposibilitatea declanșării unor forme de protest mai severe, precum greva generală, în condițiile existenței unui contract colectiv de muncă. Particular, în educație avem așa ceva. Desigur, el ar putea fi denunțat, asumând pierderea drepturilor consfințite de acesta. Firave acestea (comparativ cu ceea ce oferă la modul general legislația, contractele colective de muncă neputând excede chiar legislația existentă), oferă totuși câteva avantaje (paritare ar fi cele mai comune), apreciate la nivel personal (indiferent despre cine este vorba și în ce moment). Iar personal? Da, din nou personalul excede colectivul, căci colectivul poate fi interesat înainte de toate doar de salariu, chiar ceea ce nu se permite a fi atins în contractul colectiv de muncă, dar nu se permite nici o luptă ceva mai agresivă pentru acesta în măsura existenței unui contract colectiv de muncă.
Sună a cerc vicios? Cam este! Și nimeni nu pare să găsească o cale de ieșire. Cum nu? Foarte simplu, s-ar putea renunța la el... Serios? Chiar nu ați citit celelalte întrebări?
Ne oprim aici, deși întrebările ar mai fi multe. Desigur, ceea ce contează, după cum subliniam deja, sunt chiar întrebările. Puteți ignora comentariile sau chiar să vă declarați profundul dezacord. Dar încercați să (vă) răspundeți la întrebări (fără a căuta vinovați anume, că nu există, ceea ce înseamnă totodată că oricine este vinovat). Nici nu are importanță dacă veți găsi sau nu răspunsuri. Marea problemă ar fi cu ceea ce facem, dacă este de făcut ceva... Dar poate că nici măcar asta nu se merită!”