Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
Federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – au declanșat referendum pentru ca, în data de 8 septembrie 2025, începând cu ora 9:00, în toate unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai celor două federații să se boicoteze începerea cursurilor anului școlar 2025-2026.
MOTIVELE PROTESTULUI:
De asemenea, trebuie să ținem cont și de faptul că se pregătește eliminarea titularizării în sistemul de învățământ, măsură care va lovi în toate cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
În aceste zile, când – prin Legea nr. 141/2025 – educația este grav afectată de măsuri care aduc prejudicii majore sistemului de învățământ, subminând munca profesorilor, viitorul copiilor și încrederea părinților, este esențial ca, în data de 8 septembrie, membrii de sindicat și toți salariații din educație:
➢ să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026;
➢ să nu desfășoare niciun fel de activități specifice începutului de an școlar: să nu organizeze ședințe cu părinții; să nu participe la ședințele organizate de unitatea de învățământ; să nu ridice/împartă manualele; să nu desfășoare activități cu elevii/preșcolarii etc.;
➢ să poarte însemne distinctive referitoare la protest (banderole, ecusoane etc.);
➢ să participe la acțiunile de protest organizate de federațiile noastre în București sau, după caz, la cele organizate de sindicatele afiliate în municipiile reședință de județ.
Nu putem sta deoparte când respectul față de educație este înlocuit cu dispreț.
Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice, în timp ce în spatele lor se iau decizii care pun în pericol viitorul copiilor noștri.
Adresăm, pe această cale, rugămintea ca părinții și elevii să fie solidari cu acțiunile noastre și să nu participe la activitățile preconizate a se derula pe data de 8 septembrie 2025 la nivelul unităților de învățământ.
Pe 8 septembrie, alegerea este a fiecăruia dintre noi: putem să ne asumăm consecințele boicotării începutului de an școlar și să arătăm că suntem uniți, că nu mai acceptăm jumătăți de măsură și că vrem o educație care să ridice România – nu să o doboare – alegând să fim împreună la Marșul Educației SAU putem sta deoparte (lăsând impresia că suntem mulțumiți și acceptăm necondiționat măsurile dispuse abuziv împotriva învățământului).
Pe 8 septembrie 2025, ieșim în stradă pentru Marșul Educației – un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești!
Stimați politicieni și reprezentanți ai administrației locale,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional, organizează în data de 8 septembrie 2025, BOICOTAREA începerii anului școlar prin neparticiparea la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026 și la niciun fel de activități specifice începutului de an școlar.
În consecință, pe 8 septembrie, în prima zi de școală, vă solicităm să faceți un gest de decență și respect: EVITAȚI UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT! Nu participați la festivitățile de deschidere a anului școlar și nu vă asociați cu evenimentele din această zi. Nu sunteți bineveniți!
Atitudinea partidelor din care faceți parte față de educație (prin tăierile bugetare, comasarea școlilor și creșterea normei didactice) a demonstrat o lipsă totală de respect față de revendicările noastre legitime și față de sistemul de învățământ. Măsurile pe care Guvernul le-a promovat sub pretextul „reducerii cheltuielilor bugetare” au avut ca unic scop o politică de austeritate care lovește direct în calitatea actului educațional și în viitorul copiilor.
Voi, politicienii, mai ales în anii electorali, ați transformat școala, dintr-un sanctuar al cunoașterii, într-un subiect de campanie; iar acum, în loc să vă asumați consecințele, doriți să pozați în binefăcători. Sărbătorirea deschiderii anului școlar, alături de profesorii și elevii pe care i-ați ignorat și i-ați umilit, ar fi o ofensă și o ipocrizie de neiertat. În loc să veniți să țineți discursuri goale, vă solicităm să susțineți protestul nostru. Vă cerem să înțelegeți că școala românească este în suferință și că gesturile dumneavoastră de imagine nu își mai au locul într-o zi marcată de o nemulțumire generală.
Știm, sunt primari care au fost alături de școală, care ar merita să fie în față noastră în această zi – primari care au alocat sume importante pentru școlile din localitățile pe care le gestionează. Acestora le mulțumim pentru implicare și sperăm să ne susțină și să ne înțeleagă demersul.
Mesajul zecilor de mii de cadre didactice este:
NU VENIȚI LA FESTIVITĂȚI!
Lăsați cadrele didactice, copiii și părinții să boicoteze prima zi de școală – o zi care, din cauza politicilor partidelor aflate la guvernare, va fi una de luptă, nu de sărbătoare! În acest fel, veți demonstra că ne sunteți alături, în aceste momente în care este în joc viitorul tinerelor generații și al României.
Referitor la desfășurarea activităților didactice online, prin intermediul tehnologiei și al internetului, facem o serie de precizări.
Ideile de bază sunt următoarele:
- desfășurarea activităților didactice online nu este facultativă, ea fiind reglementată de mai multe acte normative;
- pe durata desfășurării acestor activități, cadrele didactice beneficiază de protecția legii;
- activitățile online nu pot fi înregistrate, multiplicate sau transmise fără acordul cadrului didactic;
- transmiteți elevilor și părinților o notificare în acest sens (model atașat)
Pentru a veni în sprijinul colegilor noștri și al unităților de învățământ, anexăm un model de notificare pe care acestea din urmă o pot transmite elevilor și părinților, prin care li se aduc la cunoștință dispozițiile art. 272 mai sus citate, precum și interdicția de a înregistra/multiplica activitatea didactică, în absența acordului expres al cadrului didactic.
Evident, există și varianta declarației pe proprie răspundere din partea părinților/elevilor majori, însă aceasta presupune o birocratizare excesivă a activității la nivelul unității de învățământ, care se impune a fi evitată (mai ales în contextul actual).
Opinăm că varianta transmiterii notificării anexate (inclusiv online) părinților/elevilor este mai simplă și mai eficientă, dovada comunicării putând fi făcută cu orice mijloace.
Comentarii
Pe durata desfășurării acestor activități, cadrele didactice beneficiază de protecția instituită de art. 272 alin. (3) și (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora:
„Art. 272 (3) Înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.
(4) Multiplicarea, sub orice formă, a înregistrărilor activității didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv."
Sunt, deci, interzise atât înregistrarea activității didactice (de către elevi, părinți, terțe persoane}, cât și multiplicarea înregistrărilor, în absența acordului expres al cadrului didactic care realizează respectiva activitate.
În același timp, desfășurarea activității didactice online nu este facultativă (pentru cadrele didactice), ea fiind reglementată prin acte normative și acte administrative cu caracter normativ, între care:
1. Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare:
„Art. 251 (1) În 'situați în care se instituie starea de urgență sau starea de asediu potrivit prevederilor constituționale, activitățile desfășurate În Învățământul preșcolar și școlar se pot desfășura și online pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învățătură prevăzut la art. 32 din Constituția României, republicată,
(2) Pentru învățământul preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării elaborează Metodologia derulării activităților În unitățile de învățământ în sistem online, care cuprinde precizările necesare astfel încât să se asigure desfășurarea activităților în cele mai bune condiții_"
2. O.M.E.C. nr. 4247/13.05.2020 pentru modificarea și completarea Metodologiei de evaluare anuală a activității personalului didactic și didactic auxiliar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6.143/2011:
Art. I pct. 2. La articolul 7 alineatul (2), literele a), b), c), f) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) Domeniul Proiectarea activității, cu următoarele criterii de performanță:
(...) (Hi) folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor - TIC În activitatea de proiectare didactică;
(iv) proiectarea activităților-suport pentru învățarea în mediul online și a instrumentelor de evaluare aplicabile online, din perspectiva principiilor de proiectare didactică; (...)
b) Domeniul Realizarea activităților didactice, cu următoarele criterii de performanță:
(...) (ii) utilizarea eficientă a resurselor materiale din unitatea de Învățământ În vederea optimizării activităților didactice, inclusiv utilizarea TIC;
(iii) utilizarea de resurse educaționale deschise, aplicații online, crearea și susținerea sesiunilor de Învățare pe platforme educaționale;
(...) (v) organizarea și desfășurarea activităților didactice, curriculare și extracurriculare În mediul școlar, extrașcolar și În mediul online; (...)
c) Domeniul Evaluarea rezultatelor învățării, cu următoarele criterii de performanță: (...) (iii)utilizarea diverselor instrumente de evaluare, inclusiv a celor online;
(...) (vii) realizarea și aplicarea unor instrumente de evaluare a activității online, valorizarea rezultatelor evaluării și oferirea de feedback fiecărui elev.
f) Domeniul Contribuția la dezvoltarea instituțională și promovarea unității școlare, cu următoarele criterii de performanță:
(...) (iii)promovarea imaginii unității de învățământ în comunitate prin participarea și rezultatele elevilor la olimpiade, concursuri, competiții, activități extracurriculare și extrașcolare realizate în mediul școlar, extrașcolar și în mediul online;
(iv) realizarea/participarea la programe/activități de prevenire și combatere a violenței și a bullyingului în mediul școlar și/sau în mediul online;
(...) (vii)promovarea de activități de învățare interactive prin utilizarea unor instrumente realizate cu ajutorul tehnologiei. (...)".
În raport de modificările mai sus citate, prin același ordin de ministru au fost modificate în mod corespunzător FIȘA-CADRU DE AUTOEVALUARE/EVALUARE în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din Învățământul preuniversitar (anexa nr. 1 la ordin) și FIȘA-CADRU a postului - cadru didactic în Învățământul preuniversitar (anexa nr. 2 la ordin).
3. Ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2:
În anexa nr. 1 - GHIDUL privind măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar în perioada pandemiei COVID-19 - sunt reglementate expres, în funcție de scenariile de funcționare a unităților sau a instituțiilor de învățământ preuniversitare (stabilite în raport de situația epidemiologică generală, de particularitățile regionale și de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte) ore online ca alternativă la învățământul fată în fată și utilizarea de metode de predare online.
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Notificare elevi/părinți | 11.536 | APPLICATION/VND.OPENXMLFORMATS-OFFICEDOCUMENT.WORDPROCESSINGML.DOCUMENT | 2020-09-11 15:57:04 |