Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ protestează față de intenția grupului de lucru de la Palatul Cotroceni de a majora norma didactică a cadrelor didactice. Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra calității actului educațional, a sănătății mentale a profesorilor și a viitorului învățământului românesc.
Într-un context în care sistemul educațional se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, majorarea normei didactice nu face decât să agraveze problemele existente. Creșterea numărului de ore de predare săptămânale va conduce inevitabil la:
Este evident faptul că experții care lucrează la identificarea soluțiilor pentru reducerea deficitului bugetar nu cunosc în mod concret activitatea unui cadru didactic, mai ales în învățământul preuniversitar. Dacă aceștia ar preda o oră la o clasă cu peste 25 de copii, dintre care unii cu cerințe educaționale speciale (fără profesor de sprijin, așa cum ar trebui), s-ar convinge imediat cât de stresantă este activitatea didactică.
Facem apel la factorii decidenți să renunțe la această măsură pripită și să inițieze un dialog real cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ. Este momentul ca educația să fie tratată cu respectul și seriozitatea pe care le merită. Este momentul ca atât promisiunile făcute după greva generală din 2023, cât și cele din campania electorală să devină realitate – nu cu măsuri de austeritate care nu fac decât să slăbească pilonii fundamentali ai sistemului de învățământ.
Propunerea de majorare a normei didactice este doar o soluție contabilă, aplicată pe un sistem deja fragil, care are nevoie de sprijin, nu de povară suplimentară.
De fapt, o analiză a normei didactice de predare la nivel european, conform datelor oficiale, scoate în evidență că în majoritatea acestor țări, norma didactică de predare este mai mică decât cea din România.
Nu învățământul este vinovat pentru că cei care au fost la putere în ultimii ani nu au rezolvat problema pensiilor speciale!
Nu învățământul este vinovat că guvernele României nu au fost în stare să facă reformele necesare pentru a primi bani din PNRR!
Nu învățământul este de vină că în ultimii 20 de ani numărul angajaților din autoritățile centrale și locale s-a dublat, în condițiile în care numărul angajaților din sistemul de învățământ a scăzut în aceeași perioadă cu circa 10%!
Nu învățământul este de vină pentru corupția transpartinică!
Nu educația este de vină pentru că instituțiile statului nu pot eradica corupția și evaziunea fiscală!
Nu mai protejați marii evazioniști fiscali! Diminuarea cu numai 20% a evaziunii fiscale rezolvă acoperirea deficitului bugetar din acest an! Credem că a sosit momentul ca Ministerul de Finanțe să iasă public cu lista marilor datornici la bugetul de stat!
Pentru salariații din învățământ creșterea normei de predare este inacceptabilă!
Nu mai sacrificați încă o dată sistemul de învățământ pentru a acoperi sinecurile de partid!
Și, nu uitați:
EDUCAȚIA NU ESTE O FABRICĂ!
EDUCAȚIA ESTE O INVESTIȚIE, NU O CHELTUIALĂ!
DOCUMENTE ATAȘATE
- Comunicat de presă
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2025, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat joi, 29 mai, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 2-3 iunie 2025, în intervalul orar 9.00-16.00.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către Consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 4 – 12 iunie.
Alte detaliile se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT 2025,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040371.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040370.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040496.pdf
Fișele de (auto)evaluare (22) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040548.pdf
DOCUMENTE ATAȘATE
Gradația de merit 2025 Rezultate inițiale
Miercuri, 4 iunie 2025, a avut loc ședința Consiliului Liderilor S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 127 persoane, lideri de grupe sindicale, lideri de zonă, președintele, consilierul juridic al organizației, alături de aceștia fiind prezenți membrii Comitetului de Supraveghere C.A.R. (I.F.N.) SIP Județul Hunedoara, precum și membrii Comisiilor de cenzori S.I.P. Județul Hunedoara și C.A.R. (I.F.N.) SIP Județul Hunedoara. De asemenea, cu această ocazie a fost realizată și o ședință a Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse, ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței au fost:
- Buletin informativ 49
- Buletin informativ 49 - supliment
- Comunicat de presa
- Situații statistice iunie 2025
- Situații financiare aprilie 2025
- Situații financiare mai 2025
- Oferta SIP Tour
- Afiș „Ziua mondială a educației”
- Afiș „Magister”
- Afiș „ProfArt”.
În cadrul ședințelor au fost abordate probleme de actualitate, prezentate și în Buletinul informativ „Magister” nr. 49 și în suplimentul revistei:
- Final de an școlar marcat de problemele specifice, dar și de alegeri, precum și de cele două rapoarte (QX și O.C.D.E.);
- Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu;
- Raportul O.C.D.E „Educație și competențe în România” – 2025;
- Monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ;
- Registrul general de evidență a salariaților REGES-ONLINE;
- Voucherele de vacanță;
- Gradația de merit;
- Participarea la examenele naționale;
- 5 iunie – zi nelucrătoare;
- „Săptămâna educației” 2025;
- Amenințări (posibile) la adresa organizației;
- Situații statistice;
- Situații financiare.
Detalii privind aspectele discutate, precum și toate materialele utilizate în cadrul ședinței se regăsesc la rubrica S.I.P. HUNEDOARA / Activitate / Consiliul Liderilor,
link direct:
Vineri, 11 septembrie, a avut loc, în sistem videoconferință, ședința cu directorii unităților de învățământ din județul nostru. Au participat 147 persoane, directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ din județul nostru, inspectori din cadrul I.S.J. Hunedoara
Toate subiectele abordate au privit deschiderea anului școlar. Principalele informații prezentate au fost următoarele:
Andreea Feraru, de la Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara și Viorel Timotei, de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Hunedoara
- fiecare unitate de învățământ va avea arondat un polițist de proximitate sau jandarm;
- a fost creat un compartiment nou: Direcția Poliție Siguranță Școlară, în cadrul căruia funcționează 6 polițiști;
- activitatea celor două instituții se va concentra pe activități de prevenție;
Ilie Pârvan, I.S.J Hunedoara, inspector școlar general:
- modificarea scenariilor de deschidere a anului școlar: nu mai există unități în scenariul roșu; 66 unități cu personalitate juridică în scenariul verde, 56 unități în scenariul galben;
- echipe de la DSP și ITM vor vizita școlile în perioada 14-24 septembrie; „intervenția” acestora va fi în sensul „îndrumării” conducerilor unităților de învățământ;
- realizarea stocurilor de materiale igienico-sanitare;
- necesitatea legăturii permanente cu elevii și părinții;
- documentele manageriale necesare noului an școlar realizate până la începutul lunii octombrie;
- concentrarea pe activitățile manageriale; plata cu ora, în medie 4-6 ore;
Iolanda Iacob, I.S.J Hunedoara, inspector școlar general adjunct:
- realizarea de proceduri clare, eficiente care să fie cunoscute de tot personalul;
- echipe bine organizate care să colaboreze între ele;
- evitarea festivităților;
- stabilirea programului conform R.O.F.U.I.P.;
- transportul în siguranță al elevilor;
- personalizarea actului didactic;
- imprimarea unei atitudini și a unei atmosfere calme, echilibrate;
Mihaela Manolea, I.S.J Hunedoara, inspector pentru management instituțional:
- modificările L.E.N.; ultima modificare 20 august 2020;
- constituirea legală a consiliilor de administrație;
- contractele educaționale pentru elevii din clasele de început de ciclu;
Cristina Bauman, I.S.J Hunedoara, inspector de specialitate:
- precizări privind manualele pentru acest an școlar;
- comenzi pentru manualele de clasa a VIII-a până la 16 septembrie;
Camelia Beșleagă, I.S.J Hunedoara, inspector pentru managementul resurselor umane (M.R.U.):
- compartimentul M.R.U. analizează situația posturilor vacante;
- solicită completarea machetelor specifice;
- marți-miercuri, 14-15 septembrie va avea loc o nouă ședință publică de repartizare pe posturi;
- pentru pensionările anticipate s-a solicitat Casei Județene de Pensii Hunedoara emiterea mai rapidă a deciziilor de pensionare;
Mariana Miertoiu, I.S.J. Hunedoara, contabil șef:
- precizări privind depunerea de proiecte conform O.U.G. 144/2020 pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile;
- I.S.J. Hunedoara va intra în proiecte de parteneriat doar cu unele școli rurale doar în cazurile în care unitatea nu poate realiza achizițiile;
- s-au alocat sume pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești și a dobânzilor;
Ion Nistor, I.S.J. Hunedoara, consilier juridic:
- toate ordinele de ministru sunt grupate pe un portal special creat de M.E.C.