În curând, după cum bine cunoaștem, se va împlini un an de la adoptarea unei noi legi a învățământului preuniversitar, și anume Legea nr. 198/2023 (publicată în Monitorul Oficial la 5 iulie 2023 și intrată în vigoare începând cu 3 septembrie 2023).
Anunțată cu „surle și trâmbițe” la acel moment, subliniindu-se inclusiv că respectiva lege constituie un răspuns adecvat la problemele existente în educația românească, cele mai grave dintre acestea semnalate cu fără drept de apel și de greva generală derulată în învățământul preuniversitar, constatăm la ora actuală că respectiva lege este aproape „degeaba”.
Pornind din start cu decalaje mari în ceea ce privește implementarea unora dintre măsuri, ineficacitatea sa a fost accentuată de seria de măsuri economico-financiare adoptate la finalul anului trecut, majoritatea prevederilor implicând creșterea bugetului educației, cu excepția salarizării, fiind amânate pentru anul școlar 2025-2026 (inclusiv reorganizările instituționale).
Mai mult, chiar dacă Ministerul Educației a publicat periodic calendare prin care își asuma, cu termene precise, elaborarea actelor normative subsecvente, puține dintre termenele respective au și fost respectate. Nu știm foarte precis câte din cele aproape 300 de acte normative au fost adoptate, ordinele ministrului educației fiind lovite într-o mare măsură de o secretomanie care le face adesea greu accesibile, dar am fi tentați să pariem că numărătoarea pe degete ar putea fi arhisuficientă.
Iar dacă este să privim rezultatele, ajungem uneori să regretăm chiar și așteptarea...
Un foarte bun exemplu în această privință sunt recentele proiecte ale Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, respectiv Statutul elevului.
Nu vom intra aici în amănuntele conținutului acestor proiecte, de analizat și de încercat a fi corectate în alte contexte, inclusiv prin propuneri trimise direct către Ministerul Educației și/sau către organizațiile sindicale, dar spiritul acestor documente, în pofida tuturor dificultăților și problemelor pe care educația este nevoită să le înfrunte zi de zi, este ușor de recunoscut în prevederi mult discutate în aceste zile.
Ne gândim aici în primul rând la dublarea numărului de absențe nemotivate la care intervine sancțiunea scăderii notei la purtare, respectiv 40 de absențe. Inițiativă, se pare, chiar a doamnei ministru, fără nicio justificare rațională (exceptând poate cine știe ce speranțe politice), cu atât mai mult cu cât, chiar dacă problema este trecută curent sub preș, principala problemă a calității educației în România este absenteismul, motivat sau nemotivat, oficial sau neoficial, poate avea un succes teribil în măsura în care ne dorim ceea ce în ultimul număr al Buletinului Informativ „Magister” numeam „școala fără școală”.
Fiindcă, la un calcul elementar, nu rămâne prea multă școală: un an școlar are în medie 36 de săptămâni de cursuri, de aici trebuind eliminate din start „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, la care inevitabil sunt de adăugat (cu indulgență), dacă nu suntem tentați de ipocrizie, prima și ultima săptămână de școală, aproximativ o săptămână reprezentată de diferitele sărbători legale și aproximativ o săptămână dedicată diferitelor simulări și testări.
Au rămas aproximativ 30 de săptămâni de cursuri, din care va trebui să scădem desigur zilele de învoire la cererea părinților, dar și nenumăratele motivări medicale, care vor reduce și mai mult timpul pe care elevii îl petrec efectiv la cursuri, fără să uităm desigur activitățile extracurriculare, acestea având cu siguranță utilitatea lor, dar care, realizate aproape exclusiv în timpul orelor de curs, contribuie și ele din plin la „îmbunătățirea” rezultatelor școlare.
Ce rămâne? Maxim două treimi din numărul inițial de săptămâni de cursuri (cu suspiciunea că ne dovedim destul de generoși). Cam de aici discutăm atunci când vorbim de absențe nemotivate. Iar 40 de absențe sunt aproape o săptămână și jumătate de cursuri (facem abstracție de măsura în care sunt consemnate respectivele absențe nemotivate), așa încât, bazându-ne pe cifrele medii privind absenteismul, cu siguranță cam tot elevul va mai beneficia de aproape două săptămâni de timp liber fără ca acest lucru să atragă după sine vreo sancțiune. Iar dacă își mai asumă și vreun punct-două pe la purtare și douăzeci de săptămâni de cursuri vor putea să pară cam prea mult (iar dacă aproape va bufnit râsu-plânsu, gândiți-vă și la prevederea potrivit căreia unitatea de învățământ anunță pe cei competenți să intervină atunci când elevul a absentat la 75% din numărul orelor de curs). Cu siguranță, la disciplinele cu o oră de curs pe săptămână cam așa stau lucrurile (iar între noi fie vorba, ținând seama de ușurința cu care se obțin motivările medicale, pe care nimeni nu vrea să le reglementeze, și de măsura în care se consemnează absențele, chiar și 20 de absențe nemotivate pentru un punct la purtare se dovedește în realitate prea mult)...
Un alt exemplu, la fel de bun, mai ales din perspectiva percepției sociale, este cel legat de deja celebrele „centre de detenție” care ar urma să se înființeze în școli. Desigur, proiectele în cauză nu pomenesc de așa ceva, ci doar de posibilitatea ca „în cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.”
Ceva de speriat? Nicidecum, ci am spune că o rezolvare oarecum doar în glumă a solicitării mereu reiterate de cadrele didactice de a li se furniza instrumentele necesare pentru a putea desfășura netulburați activitatea didactică. Dreptul la educație revine fiecărui elev, așa încât elevul care împiedică derularea unei ore de curs se face vinovat nu numai de acest lucru, ci și de încălcarea flagrantă a dreptului la educație al tuturor celorlalți elevi, fără a uita respectul datorat cadrului didactic, care ar trebui să fie cel puțin pe măsura respectului solicitat.
Fără să fie vorba măcar despre reținerea în activitatea școlară după orele de curs (oricum, este de estimat că limitarea la durata acelei ore de curs va accentua în primul rând doar „traficul” din școală), deși o astfel de măsură este practicată în multe alte sisteme educaționale, printre acestea și dintre cele către care privim cu invidie, întreaga mass-media românească, dovedind o maximă „apreciere” față de educație, a titrat doar despre „centrele de detenție” care urmează a fi înființate în școli.
În ce ne privește, suntem tentați să liniștim pe toată lumea: chiar dacă o astfel de măsură ar putea reprezenta un plus pentru derularea în condiții mai bune a orelor de curs, eliberate acestea de toți acei elevi care au chef de orice altceva cu excepția educației (intervenția aici cu mereu repetatele idei legate de motivație, supraîncărcare a programelor, predarea învechită etc. nu ar face, ținând seama de realitatea în care ne „bălăcim”, nimic altceva decât să aducă argumente în plus pentru existența marțienilor), chiar și în măsura în care prevederea va trece de „oprobiul” public, ea va fi aproape inaplicabilă: va fi necesară cel puțin o sală (evident, în școlile mari mult mai multe, fiindcă nu prea am vedea eficiența unei măsuri prin care aduni „zurbagiii” laolaltă), dar mai ales cadre didactice care să se ocupe îndeaproape de respectivii elevi... Ceea ce înseamnă bani! Ori, nu credem că mai este un secret pentru cineva, orice idee este bună în educație până la bani, moment în care se rupe filmuʼ.
Exemplele ar putea continua, dar credem că exemplele aduse în discuție sunt suficiente, iar proiectele mai sus amintite nu fac decât să ne întărească o idee enunțată și aceasta în ultimul număr al Buletinului informativ „Magister”, respectiv aceea în care estimam o „incapacitate funcțională” care pare să fi lovit Ministerul Educației. Reconfirmată mult prea frecvent, constatarea pare să anunțe ceva ce în economie se numește simplu „faliment”...
Cu siguranță nu ne vom confrunta cu un faliment efectiv al Ministerului Educației, dar nici bucuria rezolvării vreuneia dintre probleme nu ne va fi dat să o trăim. Mai ales că se anunță multe altele de calibru asemănător: accentuarea descentralizării (în pofida faptului că fiecare nouă măsură în acest sens a mai salvat din banii și responsabilitățile ministeriale, dar asta doar în schimbul subminării calității educației), proiectele unor noi planuri cadru, noi programe școlare, noi standarde profesionale pentru cadrele didactice (realizate de o echipă de experți în care nu este prezent niciun profesor din învățământul gimnazial sau liceal), standarde de evaluare (strecurate și ele ca idee în proiectele amintite) etc.
Cunoaștem nepăsarea profundă a clasei politice față de salariați. Și poate nu ar fi atât o problemă dacă ea nu s-ar accentua până la a trece în dispreț răzbunător de fiecare dată când „parveniților” democratic în funcții le ajunge la îndemână abuzul de putere.
Exemplele nu lipsesc, încălcările legislației în vigoare fiind la ordinea zilei, de unde și miile de procese pe care organizațiile sindicale le inițiază și le câștigă întru apărarea drepturilor membrilor de sindicat. Iar în cazurile extreme ajungi, vorba românească, să cam „mori cu... în mână”, dreptatea, fiindcă despre ea ar fi vorba, dovedindu-se un concept aproape imposibil de înțeles de „onorabilii” decidenți.
Cu alte cuvinte, progresul în ierarhia diferitelor funcții publice pare să se însoțească în mod inevitabil cu analfabetism legislativ și social tot mai accentuat, într-atât că reverberațiile asurzitoare mai sunt doar cele ale unui manelism deosebit de ipocrit.
Surzenia administrativ-guvernamentală la huiduielile pe care se străduie să le acopere dând „muzica” și mai tare este pe deplin ilustrată de un recent ordin al ministrului educației, și anume O ME nr. 4517/2023, act normativ adoptat „pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 81/A/2024 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul 3694/221/2022”. Da, ați citit bine: „maneaua”, urmând să devină imediat destul de clar de ce am încadra actul în cauză într-o mai puțin onorabilă categorie, ministerială are un scop deosebit de precis, maculând până la capăt o epopee care durează deja de mai mult de cinci ani.
Recapitulând rapid, este vorba despre încercările S.I.P. Județul Hunedoara de a determina respectarea legii în ceea ce privește acordarea sporului pentru condiții de muncă în educația județeană. Da, avem o legislație în această privință, destul de complicată de altfel (ca mai în majoritatea cazurilor în care este vorba de a da ceva și celui de la „șaibă”). Totuși, fără să aspirăm la măcar o trecătoare privire admirativă din partea lui Sisif, există în județul Hunedoara beneficiari ai acestui drept începând cu 2018 (salariați ai I.S.J. Hunedoara), în prezent fiind în curs demersuri juridice relative la alte trei unități de învățământ.
În pofida însă câștigului de cauză obținut în instanțele de judecată, inclusiv plata curentă a acestui drept, Ministerul Educației a refuzat sistematic să pună în aplicare sentințele opozabile, sumele cuvenite fiind obținute doar retroactiv. Așa că a fost nevoie de încă un demers, iar în pofida perplexității judecătorilor cu privire la manelistele reacții ministeriale, a fost finalizat în mod pozitiv și acesta. Concret, S.I.P. Județul Hunedoara a obținut o sentință favorabilă prin care Ministerul Educației este obligat să modifice programul de salarizare EDUSAL așa încât să devină posibilă plata curentă a acestui drept.
Credeți că lucrurile au ajuns la capăt? Nicidecum. „Cireașa de pe tort”, refrenul dacă vreți, pentru a rămâne în orizontul deschis, reprezentată de ordinul mai sus menționat, ne împinge din răsputeri în cel mai crunt absurdistan. Țineți-vă bine: EDUSALUL va fi deblocat doar pentru salariații pentru care există sentințe (cu alte cuvinte, singurul mod în care se poate obține acest drept statuat de lege este judecata), aceștia nominalizați expres în ordinul în cauză. Iar în ciuda lui Sisif, fiindcă tot l-am adus în discuție, consilierului juridic al inspectoratului școlar, căruia i se oferă cu acest prilej acces securizat în aplicație, va introduce LUNAR datele sentințelor civile pronunțate (număr sentință civilă și dată de pronunțare, număr și dată dosar, CNP membru de sindicat), datele buletinelor de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, precum și multe altele, tot lunar urmând să realizeze un raport relativ la datele introduse etc. Lună de lună, ca și cum, în viziunea ministerului, lumea se tot cere a fi recreată...
Crud adevăr, dar cam așa stau lucrurile: în loc ca Ministerul Educației să se preocupe de respectarea legilor existente, de exemplu să ceară socoteală tuturor unităților de învățământ care nu au derulat procedurile de acordare a acestui spor, deși un astfel de demers reprezintă o obligație, încearcă să demonstreze pe toate căile posibile că „zăhărelul” nu este pentru toată lumea (salariații din minister beneficiază de acest spor, acordat acesta printr-un simplu ordin de ministru). Dar ce să ne mirăm, că se întâmplă la case și mai mari?
Vă mai aduceți aminte de ochelarii de vedere și de decontarea contravalorii acestora? Probabil că da, dacă este să avem în vedere faptul că întrebările în această privință revin periodic. Zilele acestea Guvernul României s-a învrednicit să bage în seamă acest lucru elaborând normele metodologice privind decontarea dispozitivelor de corecție speciale, cele care lipseau pentru concretizarea prevederilor legale. O veste bună s-ar putea spune... dar numai în măsura în care nu vă apucați să citiți și actul normativ în cauză. Fiindcă, dacă vă pune cumva cel amintit în titlu să faceți o astfel de greșeală cu siguranță veți lovi cu basca de pământ (în pofida vremurilor de mai tristă amintire implicate). Chichițele, procedurile și demersurile necesare, întinse pe două pagini și jumătate, l-ar lăsa și pe cel rătăcit prin junglă să iasă la liman față de cel care ar încerca, în limita „extraordinarei” sume de 500 de lei, să solicite un astfel de decont. Curat murdar!
Ce ar mai fi de spus? Nenumărate! Dar ne vom opri aici, mulțumind din inimă Ministerului Educației, Guvernului României și tuturor celor care deosebit de serviabili compun „corul” susținătorilor în „maneaua disprețului profund” pentru reconfirmarea repetată a unui adevăr mereu evident: „pălmași” fiind, binele ni se oferă doar pe măsura eforturilor și luptei comune pentru mai bine.
Vineri, 28 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Validarea rezultatelor finale ale concursului de acordare a gradațiilor de merit, sesiunea 2024
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cu rezultatele finale ale concursului de acordare a gradațiilor de merit, sesiunea 2024, conform anexă.
II. Diverse:
1. Se aprobă transformarea postului șef Birou salarizare de la I.S.J. Hunedoara în șef Serviciu salarizare și administrativ, prin promovarea personalului.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
După cum, desigur, cunoașteți, încă de la suspendarea cursurilor în luna martie, au fost unități de învățământ și inspectorate școlare care au avansat ideea încheierii de acte adiționale la contractele individuale de muncă ale cadrelor didactice, pentru schimbarea locului și felului muncii – muncă de la domiciliu + telemuncă, prin aplicarea dispozițiilor art. 108-110 din Codul muncii și ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă. La momentul respectiv, au fost transmise puncte de vedere, acolo unde ni s-a solicitat, prin care am arătat că nu se impune încheierea de acte adiționale, nefiind întrunite condițiile legale în acest sens, lămurindu-se astfel problema.
În prezent, ca urmare a apariției O.M.E.C. nr. 4135/2020 privind aprobarea INSTRUCȚIUNII pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line – prin care se reglementează inclusiv actualizarea fișelor posturilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, cu atribuții referitoare la activitățile de învățare on-line – se acreditează din nou ideea încheierii unor acte adiționale, inclusiv retroactiv (respectiv din luna martie), pentru modificarea felului și locului muncii.
În cele ce urmează, vom arăta de ce NU TREBUIE încheiate acte adiționale la contractele individuale de muncă ale cadrelor didactice, pornind de la prevederile legale aplicabile în materie și având în vedere situația de fapt.
Astfel:
I. Cursurile din unitățile de învățământ preuniversitar au fost suspendate în data de 11 martie 2020.
Ulterior, prin Decretul nr. 195/2020, a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României, cu o durată de 30 de zile. La art. 49 din Anexa nr. 1 la Decret (Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă), se stipulează: „Art. 49. Pe durata stării de urgență, cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă.”
Prin Decretul nr. 240/2020, starea de urgență a fost prelungită cu încă 30 de zile, la art.
77 și 78 din Anexa nr. 1 dispunáºndu-se:
„Art. 77. Pe durata stării de urgență, se suspendă toate activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și studenților în unitățile și instituțiile de învățământ.
Art. 78. Pe durata stării de urgență, unitățile de învățământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităților, desfășurarea de activități din planurile de învățământ, în format online. Derularea acestor activități, precum și modul de recuperare a elementelor care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării.”
Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de organ al administrației publice centrale care coordonează și controlează sistemul național de învățământ, este cel care trebuie să stabilească modalitatea de desfășurare a activității la nivelul unităților de învățământ, sub toate aspectele.
Ori, Ministerul Educației nu a emis niciun act administrativ cu caracter normative prin care să dispună încheierea de acte adiționale la contractele individuale de muncă ale cadrelor didactice. Dacă Ministerul Educației ar fi intenționat să fie încheiate sute de mii de acte adiționale la contractele individuale de muncă, ar fi dispus acest lucru prin Instrucțiunea aprobată prin OMEC nr. 4135/2020. Cum nu a făcut-o, rezumându-se doar la actualizarea fișelor postului, nu se pune problema încheierii de acte adiționale.
II. Prestarea activității în regim de telemuncă se realizează numai în condițiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă. Cităm din cuprinsul actului normativ:
„Art. 2 În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) telemuncă - forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor;
b) telesalariat - orice salariat care desfășoară activitatea în condițiile prevăzute la lit. a). Art. 5 alin. (2) În cazul activității de telemuncă, contractul individual de muncă conține,
în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, următoarele: a) precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă; b) perioada și/sau zilele în care telesalariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator; c) locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, convenite de părți; d) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului; e) modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat; f) responsabilitățile părților convenite în funcție de locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, inclusiv responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă în conformitate cu prevederile art. 7 și 8; g) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la locul desfășurării activității de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz; h) obligația angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispozițiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil și/sau regulamentul intern, în materia protecției datelor cu caracter personal, precum și obligația telesalariatului de a respecta aceste prevederi; i) măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaților și care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat; j) condițiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activității în regim de telemuncă.
Art. 7. Angajatorul are următoarele obligații specifice privind securitatea și sănătatea în muncă a telesalariatului: a) să asigure mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, cu excepția cazului în care părțile convin altfel; b) să instaleze, să verifice și să întrețină echipamentul de muncă necesar, cu excepția cazului în care părțile convin altfel; c) să asigure condiții pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de desfășurare a activității de telemuncă și utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la schimbarea locului de desfășurare a activității de telemuncă, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea oricărei noi proceduri de lucru”.
Deci, prestarea de către salariat a activității în forma telemuncă presupune o serie de obligații ale angajatorului – detaliate explicit în textul de lege – obligații pe care unitățile de învățământ nu le pot îndeplini. Acesta este și motivul pentru care, prin Decretul nr. 240/2020 și prin O.M.E.C. nr. 4135/2020 s-a reglementat organizarea de către unitățile de învățământ, pe durata stării de urgență, a desfășurării de activități din planurile de învățământ, în format on-line, doar în măsura posibilităților, urmând ca acestea să realizeze planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare on-line, ce vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.
Mai mult, la art. 5 alin. (2) sunt enumerate o serie de clauze care trebuie să se regăsească în mod obligatoriu în contracte și care, în situația dată, sunt imposibil a fi respectate [a se vedea, în acest sens, lit. d), f) și g)].
În consecință, apreciem că unitățile de învățământ nu pot solicita cadrelor didactice consimțământul în vederea încheierii unor acte adiționale la contractele individuale de muncă pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, nefiind întrunite condițiile Legii nr. 81/2018.
III. Munca la domiciliu își are consacrarea legislativă în dispozițiile art. 108-110 din Codul muncii, dintre care le evidențiem pe cele ale art. 109, potrivit cărora:
„Art. 109. Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă și conține, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3), următoarele:
a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu;
b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său și modalitatea concretă de realizare a controlului;
c) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime și materialelor pe care le utilizează în activitate, precum și al produselor finite pe care le realizează.”
Din textul mai sus citat, rezultă că, dacă am accepta ideea muncii desfășurate la domiciliu, ar fi nevoie de încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, act care se supune rigorilor legislației în vigoare:
1. încheiere în formă scrisă, cu acordul ambelor părți și semnarea de către acestea – aceasta este o procedură nerealistă în acest moment și irealizabilă, prin raportare la ordonanțele militare care restricționează circulația persoanelor, salariații în cauză nebeneficiind de adeverințe de la angajator pentru a se putea deplasa la unitățile de învățământ;
2. înregistrare în Revisal cu cel puțin o zi anterior modificării [în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) lit. e) si art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind Registrul general de evidență a salariaților]; nu se pune problema retroactivității actelor adiționale.
În consecință, și sub aceste aspecte, nu se pune problema modificării contractelor individuale de muncă ale cadrelor didactice.
IV. Actualizarea fișei postului nu presupune încheierea unui act adițional: fișa postului este anexă la contractul individual de muncă și este elaborată în conformitate cu fișa- cadru aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 6143/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Vă rugăm să observați că Instrucțiunea aprobată prin O.M.E.C. nr. 4135/2020 prevede, în primul rând, obligația Ministerului Educației de a actualiza „actele normative care reglementează fișa postului cadrelor didactice și evaluarea acestora, incluzând atribuții specifice și indicatori de performanță, referitori la proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare on-line” [art. 6 alin. (3)] și abia apoi obligația unităților de a actualiza „fișele posturilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, cu atribuții referitoare la activitățile de învățare on-line” [art. 8 lit. l)].
În plus, așa cum am arătat la pct. I, nicăieri în Instrucțiune nu se instituie obligativitatea pentru unitățile de învățământ să încheie acte adiționale.
Pentru toate aceste considerente, în absența unor dispoziții exprese ale Ministerului Educației și Cercetării și a modificării cadrului legislativ, apreciem că modificarea contractelor individuale de muncă ale cadrelor didactice care desfășoară activitate de predare on-line este nu doar inoportună, ci și lipsită de suport legal.