În cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației 2024”, în perioada 1-31 octombrie, se va organiza, la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, Salonul Județean „ProfArt”.
Acesta are drept scop să aducă în atenția publicului colegii profesori care îmbină activitatea la catedră cu preocuparea pentru artele vizuale.
Tema ediției din acest an: „eleganța culorii”.
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 01-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean „ProfArt”, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza, în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației”, vineri, 4 octombrie 2024.
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Afiș: „ProfArt 2024 – eleganța culorilor”
În perioada 4-11 octombrie 2024, S.I.P. Județul Hunedoara va organiza, în cadrul manifestărilor din „Săptămâna educației”, a X-a ediție a concursului de manuscrise „Magister”.
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Afiș „Magister” 2024
A fost definitivat programul activităților ce vor fi organizate de S.I.P. Județul Hunedoara cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, în perioada 4-11 octombrie, sub genericul ,,Săptămâna educației 2024''.
Programul activităților:
• Vineri, 4 octombrie, Deva, sediul I.S.J. Hunedoara, sala „Spiru Haret”: conferința-dezbatere „Educație și (re)formare”;
• Vineri, 4 octombrie, Deva, Galeria Națională de Artă „Forma”: vernisajul salonului județean „ProfArt 2024 - Eleganța culorii”; lansarea volumului „ProfArt 2023 – Inspirație”
• Vineri, 4 octombrie, Deva, Galeria Națională de Artă „Forma”: lansare de carte – concursul de manuscrise „Magister”;
• Vineri, 11 octombrie, Hunedoara, „EuroSportCenter” și Colegiul Economic ,,Emanuil Gojdu”: activități sportive – „Cupa Educatorului” la fotbal și gimnastică.
Salonul Județean ProfArt – ediția 2024
Tema ediției: eleganța culorii
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 1-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean ProfArt, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024).
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Concursul de manuscrise „Magister” – ediția 2024
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Cupa „Educatorul” la minifotbal și gimnastică
Participarea este deschisă tuturor membrilor de sindicat constituiți în echipe de băieți și fete la nivelul celor 13 zone sindicale. Contează participarea și buna dispoziție și mai puțin locul în clasament.
Afiș: „Săptămâna educației 2024”
Referitor la ultimele informaÈ›ii apărute în spaÈ›iul public cu privire la eventuala îngheÈ›are a anului È™colar, Monica Anisie, ministrul EducaÈ›iei È™i Cercetării, face următoarele precizări:
„Vreau să îi asigur pe elevi, studenÈ›i, profesori È™i părinÈ›i că la acest moment nu luăm în calcul îngheÈ›area anului È™colar sau amânarea examenelor cu un an. SpecialiÈ™tii din Ministerul EducaÈ›iei È™i Cercetării lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenÈ›ie È™i la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educaÈ›ie din statele Uniunii Europene.
Ministerul EducaÈ›iei se preocupă de modul în care elevii îÈ™i continuă învățarea de acasă È™i obiectivul MEC este ca niciunul dintre elevi, studenÈ›i sau profesori să nu aibă de suferit.
În ceea ce-i priveÈ™te pe elevii care trebuie să susÈ›ină Evaluarea NaÈ›ională È™i examenul naÈ›ional de Bacalaureat sau studenÈ›ii care trebuie să îÈ™i susÈ›ină examenele de finalizare a studiilor, Ministerul EducaÈ›iei È™i Cercetării va prezenta variantele posibile pe care le ia în calcul în situaÈ›ia în care se va prelungi această stare de urgență. De asemenea, precizăm că toate scenariile vor fi dezbătute cu toÈ›i actorii educaÈ›ionali (reprezentanÈ›ii elevilor, studenÈ›ilor, părinÈ›ilor, sindicatelor È™i reprezentanÈ›ii Consiliului NaÈ›ional al Rectorilor), iar decizia va fi luată de comun acord.
Este important de precizat faptul că scenariile gândite de experÈ›ii ministerului vor fi aplicate în funcÈ›ie de evoluÈ›ia crizei provocate de coronavirus în România È™i în acord cu deciziile Comitetului NaÈ›ional pentru SituaÈ›ii Speciale de Urgență.
Le mulÈ›umesc colegilor mei, profesori, pentru tot efortul depus în această perioadă È™i îi îndemn să continue învățarea prin cursurile online alături de elevii/studenÈ›ii lor.
Fac din nou un apel la calm È™i îi rog pe elevi È™i studenÈ›i să stea în casă È™i să continue învățarea de acasă. Un îndemn vine È™i pentru părinÈ›i, pe care îi rog să ia toate măsurile pentru a proteja sănătatea copiilor noÈ™tri È™i pentru a-i susÈ›ine în activitatea de învățare de acasă.
MulÈ›umesc universităților È™i institutelor de cercetare, cadrelor didactice È™i cercetărilor care fac eforturi pentru a asigura asistenÈ›a necesară pentru combaterea COVID-19. Ministerul EducaÈ›iei È™i Cercetării face tot posibilul pentru a susÈ›ine aceste eforturi”, a declarat Monica Anisie, ministrul educaÈ›iei È™i cercetării.
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Comunicat de presă MEC | 123.641 | APPLICATION/PDF | 2020-03-24 10:10:13 |