Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
Federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – au declanșat referendum pentru ca, în data de 8 septembrie 2025, începând cu ora 9:00, în toate unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai celor două federații să se boicoteze începerea cursurilor anului școlar 2025-2026.
MOTIVELE PROTESTULUI:
De asemenea, trebuie să ținem cont și de faptul că se pregătește eliminarea titularizării în sistemul de învățământ, măsură care va lovi în toate cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
În aceste zile, când – prin Legea nr. 141/2025 – educația este grav afectată de măsuri care aduc prejudicii majore sistemului de învățământ, subminând munca profesorilor, viitorul copiilor și încrederea părinților, este esențial ca, în data de 8 septembrie, membrii de sindicat și toți salariații din educație:
➢ să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026;
➢ să nu desfășoare niciun fel de activități specifice începutului de an școlar: să nu organizeze ședințe cu părinții; să nu participe la ședințele organizate de unitatea de învățământ; să nu ridice/împartă manualele; să nu desfășoare activități cu elevii/preșcolarii etc.;
➢ să poarte însemne distinctive referitoare la protest (banderole, ecusoane etc.);
➢ să participe la acțiunile de protest organizate de federațiile noastre în București sau, după caz, la cele organizate de sindicatele afiliate în municipiile reședință de județ.
Nu putem sta deoparte când respectul față de educație este înlocuit cu dispreț.
Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice, în timp ce în spatele lor se iau decizii care pun în pericol viitorul copiilor noștri.
Adresăm, pe această cale, rugămintea ca părinții și elevii să fie solidari cu acțiunile noastre și să nu participe la activitățile preconizate a se derula pe data de 8 septembrie 2025 la nivelul unităților de învățământ.
Pe 8 septembrie, alegerea este a fiecăruia dintre noi: putem să ne asumăm consecințele boicotării începutului de an școlar și să arătăm că suntem uniți, că nu mai acceptăm jumătăți de măsură și că vrem o educație care să ridice România – nu să o doboare – alegând să fim împreună la Marșul Educației SAU putem sta deoparte (lăsând impresia că suntem mulțumiți și acceptăm necondiționat măsurile dispuse abuziv împotriva învățământului).
Pe 8 septembrie 2025, ieșim în stradă pentru Marșul Educației – un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești!
Stimați politicieni și reprezentanți ai administrației locale,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional, organizează în data de 8 septembrie 2025, BOICOTAREA începerii anului școlar prin neparticiparea la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026 și la niciun fel de activități specifice începutului de an școlar.
În consecință, pe 8 septembrie, în prima zi de școală, vă solicităm să faceți un gest de decență și respect: EVITAȚI UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT! Nu participați la festivitățile de deschidere a anului școlar și nu vă asociați cu evenimentele din această zi. Nu sunteți bineveniți!
Atitudinea partidelor din care faceți parte față de educație (prin tăierile bugetare, comasarea școlilor și creșterea normei didactice) a demonstrat o lipsă totală de respect față de revendicările noastre legitime și față de sistemul de învățământ. Măsurile pe care Guvernul le-a promovat sub pretextul „reducerii cheltuielilor bugetare” au avut ca unic scop o politică de austeritate care lovește direct în calitatea actului educațional și în viitorul copiilor.
Voi, politicienii, mai ales în anii electorali, ați transformat școala, dintr-un sanctuar al cunoașterii, într-un subiect de campanie; iar acum, în loc să vă asumați consecințele, doriți să pozați în binefăcători. Sărbătorirea deschiderii anului școlar, alături de profesorii și elevii pe care i-ați ignorat și i-ați umilit, ar fi o ofensă și o ipocrizie de neiertat. În loc să veniți să țineți discursuri goale, vă solicităm să susțineți protestul nostru. Vă cerem să înțelegeți că școala românească este în suferință și că gesturile dumneavoastră de imagine nu își mai au locul într-o zi marcată de o nemulțumire generală.
Știm, sunt primari care au fost alături de școală, care ar merita să fie în față noastră în această zi – primari care au alocat sume importante pentru școlile din localitățile pe care le gestionează. Acestora le mulțumim pentru implicare și sperăm să ne susțină și să ne înțeleagă demersul.
Mesajul zecilor de mii de cadre didactice este:
NU VENIȚI LA FESTIVITĂȚI!
Lăsați cadrele didactice, copiii și părinții să boicoteze prima zi de școală – o zi care, din cauza politicilor partidelor aflate la guvernare, va fi una de luptă, nu de sărbătoare! În acest fel, veți demonstra că ne sunteți alături, în aceste momente în care este în joc viitorul tinerelor generații și al României.
Miercuri, 22.01.2020, la sediul Ministerului EducaÈ›iei È™i Cercetării, începând cu orele 8.00, a avut loc o videoconferință prezidată de doamna Anisie, ministru al educaÈ›iei, È™i domnul Costache, ministru al sănătății, la care au participat, alături de secretari de stat din cele două ministere, conducerile inspectoratelor È™colare judeÈ›ene, preÈ™edinÈ›ii federaÈ›iilor sindicale din educaÈ›ie, reprezentanÈ›ii organizaÈ›iilor sindicale judeÈ›ene, precum È™i reprezentaÈ›i ai organizaÈ›iilor de părinÈ›i.
Pe ordinea de zi a acestei videoconferințe, au fost precizate, inițial, două probleme:
- frecvenÈ›a cu care apar la nivelul unităților de învățământ intoxicaÈ›ii cauzate de operaÈ›iunile de dezinsecÈ›ie È™i dezinfecÈ›ie;
- premisele unei epidemii de gripă È™i măsurile care trebuie adoptate în gestionarea unei astfel de situaÈ›ii.
IntervenÈ›iile efective, în special din partea doamnei ministru È™i a reprezentaÈ›ilor organizaÈ›iilor sindicale, au depășit cadrul temelor comunicate.
Din intervențiile participanților la videoconferință, pe temele comunicate, sunt de subliniat:
1. Doamna ministru Anisie:
- acordarea unei atenÈ›ii deosebite situaÈ›iilor în care se realizează dezinfecÈ›ii È™i dezinsecÈ›ii, mergând până la inspectarea spaÈ›iilor care au fost supuse unor astfel de proceduri de către medicii de la cabinetele medicale È™colare È™i menÈ›inerea unui contact permanent cu DirecÈ›ia de Sănătate Publică;
- realizarea triajului copiilor, în vederea preîntâmpinării factorilor favorizanÈ›i pentru declanÈ™area unei epidemii de gripă, de către personal medical de specialitate, fără a se omite faptul că părinÈ›ii nu trebuie să-È™i aducă copii bolnavi în colectivele È™colare;
- identificarea de către ministerul sănătății a soluÈ›iilor care ar permite ca fiecare unitate È™colară să aibă arondat personal de specialitate (această idee a fost formulată ca „provocare” pentru ministrul sănătății);
2. Domnul ministru Costache:
- cu privire la firmele care realizează dezinfecÈ›ii È™i dezinsecÈ›ii, s-a operat modificarea legislaÈ›iei, astfel încât a fost instituită o procedură strictă de avizare a acestora, iar în ceea ce priveÈ™te firmele care funcÈ›ionează deja vor fi demarate controale ale DSP la toate acestea;
- structurile teritoriale sunt pregătite în eventualitatea declanșării unei epidemii de gripă, urmând ca în cel mai scurt timp să fie finalizată o procedură comună a celor două ministere cu privire la modalitățile de gestionare a unor situaÈ›ii specifice.
Din intervențiile celorlalți participanți la videoconferință, semnalăm următoarele:
3. Domnul preÈ™edinte Marius Nistor (F.S.E. „Spiru Haret”):
- înainte de videoconferință, îÈ™i propusese să critice ministerul pornind de la ideea vehiculată de presă potrivit căreia cadrele didactice ar trebui să realizeze triajul copiilor, dar È›inând cont de cele discutate este evident că nu este rolul cadrelor didactice, doamna ministru confirmând că nu s-a cerut È™i nu s-a transmis aÈ™a ceva;
- nevoia de mai mulÈ›i medici È™colari nu este una nouă, în pofida importanÈ›ei prezenÈ›ei personalului de specialitate în unitățile de învățământ, dar până în prezent ea nu a fost rezolvată, chiar dimpotrivă (importanÈ›a „punerii pe picioare” a cabinetelor medicale È™colare a fost subliniată È™i de reprezentantul părinÈ›ilor);
- solicitarea de a fi luată în calcul, pe lângă epidemia de gripă È™i o altă ,,epidemie', respectiv cea care loveÈ™te elevii după finalizarea admiterii în învățământul liceal, o „epidemie” care este întreÈ›inută cu largul concurs al medicilor (domnul ministru Costache a recunoscut că problema există È™i în alte domenii, oferind ca exemplu epidemia de „concedii medicale”, în prezent lucrându-se la elaborarea unor mecanisme de control mai strict);
- stoparea măsurilor contradictorii legate de debirocratizare, procesul prin care au fost „tăiate” diferite hârtii fiind însoÈ›it de un altul, paralel, care accentuează birocraÈ›ia (epidemia de „hârtii”), un bun exemplu fiind implementarea unor măsuri privind preîntâmpinarea segregării în unitățile È™colare care, în ceea ce priveÈ™te cadrele didactice, presupune realizarea unei multitudini de activități suplimentare, „producerea” a tot felul de documente È™i urcarea acestora pe o platformă (doamna Anisie a promis că se va ocupa de această problemă);
- cele două ministere ar trebui să finalizeze lista și legislația cu privire la bolile care sunt incompatibile cu profesia didactică (domnul ministru Costache a apreciat că se va elabora un ordin comun);
- readucerea în discuÈ›ie È™i rezolvarea problemei relative la bolile profesionale specifice domeniului educaÈ›ional (problemă reiterată È™i de la nivelul judeÈ›ului IaÈ™i);
4. Domnul președinte Simion Hăncescu (F.S.L.I.):
- contractul colectiv de muncă prevede gratuitatea vaccinării cadrelor didactice, pe cheltuiala angajatorului (ministerului), ceea ce însemna că aceste sume trebuiau prinse în buget, lucru care nu s-a întâmplat, propunerea fiind de a identifica banii necesari È™i de a se realiza acest lucru;
- propunerea de organizare a unei alte videoconferinÈ›e în care să poată fi ridicate diferite probleme existente în sistemul educaÈ›ional (doamna ministru Anisie a precizat că va lua în calcul această propunere).
Doamna ministru Anisie, în afara ordinii de zi stabilite, a mai adus în discuÈ›ie alte câteva probleme:
- solicitarea ca în unitățile de învățământ care organizează învățământ seral È™i cu frecvență redusă cursurile să se realizeze cu adevărat, iar elevii care figurează înscriÈ™i la acestea să existe È™i fizic, trasând ca sarcină inspectoratelor È™colare verificarea acestor aspecte în perioada următoare;
- legat de această ultimă problemă, existenÈ›a unei corelaÈ›ii reale, pentru a preîntâmpina intervenÈ›ia È™i a altor organe de stat, între educabilii care figurează ca înscriÈ™i È™i deÈ›inerea în mod real a calității de elev trebuie avută la toate nivelurile de învățământ;
- în toate situaÈ›iile în care posturi din sistemul educaÈ›ional au fost ocupate prin detaÈ™are din alte domenii, iar aceste detașări au încetat, se pot organiza concursuri pentru ocuparea respectivelor posturi.