La mijlocul lunii noiembrie, Ministerul Educației a dat publicității documentul „Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar, pe etape de carieră și pe niveluri de învățământ”. Menit să ghideze procesele de elaborare a planurilor de învățământ și a standardelor de calitate pentru programele de studii universitare pentru formarea inițială a cadrelor didactice, precum și a politicilor de evoluție în carieră, conform noilor legi ale educației, își propune totodată să contribuie la promovarea imaginii profesionale și sociale a cadrului didactic și la asigurarea unei educații de calitate și sprijinirea dezvoltării armonioase a fiecărui copil/elev.
Profilul profesional al cadrului didactic din învățământul preuniversitar evidențiază acele competențe care orientează programele de formare inițială și care sunt completate, actualizate și consolidate prin activități de dezvoltare profesională continuă, rolul său fiind de a promova îmbunătățirea continuă a practicilor educaționale.
Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic sunt organizate pe niveluri de învățământ, 7 domenii de competențe și etape de carieră didactică. Domeniile de competențe implicate sunt: cunoașterea elevilor și a modului în care aceștia învață; curriculum și proces didactic, mediu de învățare și stare de bine; consilierea elevilor, colaborarea cu familia/tutorii și comunitatea; etică, reflexivitate și învățare continuă; dezvoltare instituțională; tehnologie digitală în educație. Pentru cadrul didactic din învățământul preuniversitar, care a dobândit licențierea, cariera didactică include etapele de evoluție profesională marcate prin gradele didactice: gradul didactic II și gradul didactic I.
Atașăm acestui articol broșura publicată de Ministerul Educației.
Miercuri, 6 noiembrie 2024, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat cei 13 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins, ca de obicei, următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse, ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței au fost: Informare privind cardurile de dezvoltarea a carierei didactice/profesionale, Informare privind stadiul elaborării Metodologiei privind decontarea ochelarilor, Situații financiare pentru luna septembrie, Situații statistice privind borderourile, numărul de membri, alte materiale.
Dintre problemele mai importante propuse pe ordinea de zi sau ridicate în timpul ședinței subliniem:
1. Toate acțiunile organizate în cadrul manifestării denumite generic „Săptămâna educației 2024” au fost apreciate. Se așteaptă și alte idei din partea membrilor pentru diversificarea activităților.
2. Personalul nedidactic a primit a doua tranșă de creșteri salariale din acest an: 5 % începând cu data de 1 septembrie.
3. A început alimentarea cardurilor de dezvoltare a carierei didactice/profesionale. Există o serie de restanțe din anul trecut. În măsura în care acestea ne-au fost semnalate, ne vom implica în rezolvarea situațiilor punctuale.
4. În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara din luna octombrie au fost discutate o serie de probleme semnalate de colegii noștri:
a. Au fost plătite activitățile desfășurate în cadrul comisiilor de la examenele naționale; sunt restanțe pentru 10 școli care nu au depus actele la timp.
b. Nu au fost decontate cheltuielile de transport/cazare pentru membrii acestor comisii deoarece M.E. nu a alocat banii necesari; s-a solicitat suplimentarea fondurilor (adresa I.S.J. 790/15.10.2024).
c. Pentru alimentarea voucherelor de vacanță cuvenite personalului angajat după 1 septembrie, cele restante și plata sentințelor în acest sens s-au solicitat M.E. sumele necesare (adresa I.S.J. 795/M/16.10.2024).
d. Există restanțe mari în decontarea navetei personalului din I.S.J. și din unitățile conexe. Se așteaptă rectificarea bugetară. Dacă până în luna decembrie nu se vor recupera restanțele, S.I.P. Hunedoara va acționa în instanță.
e. I.S.J. Hunedoara a suspendat plata sporului pentru condiții de muncă fără a face dovada unor măsuri concrete de îmbunătățire a acestora. În cadrul ședinței nu au fost oferite explicații acceptabile. S.I.P. Hunedoara a acționat în instanță, iar în cursul zilei de 7 noiembrie a obținut suspendarea hotărârii I.S.J.
Prin urmare, demersul nostru este legitim și recomandăm colegilor din școli să continue procedurile pentru acordarea acestui spor.
5. În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara din această lună se va negocia concediul suplimentar pentru directorii/directorii adjuncți din unitățile de învățământ. Pentru personalul de execuție din acestea, negocierea se desfășoară în comisiile paritare de la nivelul unității.
6. În luna decembrie se vor acorda tichete sociale membrilor de sindicat.
7. Calitatea de membru S.I.P. Hunedoara: se descoperă în continuare o serie de „anomalii” în ceea ce privește calitatea de membru de sindicat. Doar salariații care plătesc în mod complet și integral cotizația sindicală (0,75% din veniturile brute obținute, atât în situația în care există un singur contract de muncă, cât și în cea a existenței mai multor contracte individuale de muncă) sunt membrii cu drepturi depline. Ceilalți colegi pot sta în continuare „la cotitură” în speranța că vor beneficia și ei de rezultatele obținute de colegii sindicaliști.
8. Este important în continuare:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim mai „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme, după cum s-a dovedit, scopului existenței sale;
- să sprijinim activitatea liderului de sindicat, inclusiv prin participarea la ședințele de sindicat și realizarea în timp util a diferitelor documente.
Toate materialele utilizate în cadrul ședinței se regăsesc la rubrica S.I.P. HUNEDOARA / Activitate / Biroul Executiv - link direct: https://nou.siphd.ro/?a=3121&t=2024 .
Luni, 18 noiembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Aviz conform rețea școlară, an școlar 2024-2025
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Se acordă aviz conform pentru toate UAT-urile care au depus proiecte pentru modificarea rețelei școlare pentru anul școlar 2024-2025.
III. Diverse:
1. Se aprobă efectuarea unor demersuri pentru obținerea de la M.E. a avizului pentru promovarea în grad profesional a unui consilier I în consilier IA.
2. Se prezintă soluția pentru acordarea bursei de excelență olimpică unui elev de la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie.
3. Se aprobă acordarea celor 10 zile de concediu de odihnă suplimentar întregului personal de conducere din unitățile de învățământ și unitățile conexe.
4. Referitor la situația de la C.S.E.I. „Rudolf Steiner” Hunedoara, s-a hotărât, pentru cadrul didactic implicat, constituirea comisiei de disciplină la nivelul unității, iar pentru directorul unității s-a hotărât întocmirea unui raport de către comisie.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA – CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
În cadrul unei emisiuni TV, È™i anume ,,Cafeneaua NaÈ›iei', a lui DragoÈ™ Pătraru, care o avea ca invitată pe doamna Monica Anisie, noul ministru al educaÈ›iei, punându-se problema creÈ™terii bugetului pentru educaÈ›ie (actualul ministru al finanÈ›elor a susÈ›inut că va aloca 6% din PIB), a fost purtat dialogul redat în continuare.
Monica Anisie: V-am spus, și bugetul acesta trebuie să crească gradual, pentru că nu poți să dai din primul moment fără să știi niște măsuri pe care le vei lua pe termen scurt, mediu și lung. Vă spun de ce. Pentru că, hai să spunem că astăzi ni se dau cei 6% din PIB. Astăzi! Dar eu, pe construcția pe care o am acum, cu cei 6% nu am ce să fac.
Dragoș Pătraru: Ia uite cum triplați salariile, cu ăia 6% și i-am rezolvat!
Monica Anisie: StaÈ›i puÈ›in! E important numai să triplăm salariile, sau trebuie să mă gândesc...
DragoÈ™ Pătraru: Păi nu, triplezi salariile, dar „veniÈ›i încoace” să vedeÈ›i ce se întâmplă acum. V-am triplat salariile, dar - ca la medici - cine mai face abuzuri, cine încalcă regulile, cine nu se pregăteÈ™te foarte bine pentru ore, cine mai violează limba română È™.a.m.d., afară! Că aÈ™a se face - întâi îÈ›i dau È™i dup-aia îÈ›i cer. Nu putem să le cerem acestor oameni încontinuu, fără să le dăm! N-ar fi aÈ™a corect?
Monica Anisie: Da, dar nu ar fi corect să ne gândim să investim banii aceÈ™tia nu numai în salarii, ci să găsim È™i niÈ™te măsuri care să conducă la progresul educaÈ›ional al elevului? De exemplu, măsura unei mese la È™coală, sau măsura unei È™coli după È™coală, adică after-school-ul acela să nu-l mai plătească părintele ci să fie, să stea copilul la È™coală să îÈ™i facă lecÈ›iile...
Dragoș Pătraru: Păi vedeți că aveți ce să faceți cu banii! De ce ziceți că pe construcția asta nu aveți ce să faceți cu banii?
Monica Anisie: Întâi trebuie... În 2016, È™tiÈ›i, am construit acel program care se cheamă „masa la È™coală”, „masa caldă” cum o È™tie toată lumea, am construit acel program pentru 50 de unități să fie un program pilot, să vedem cum merge, se pretează, avem cantine, avem posibilități să realizăm asta? Și am pilotat pe 50 de unități de învățământ. Și au trecut trei ani, tot 50 de unități de învățământ sunt. Adică în loc să creÈ™ti... anul ăsta 50, anul viitor 100. Să mă apuc să construiesc cantine, nu să stau È™i să aÈ™tept anual È™i să zic „dar acuma ce fac?” Că dacă vreau să măresc la 100 de unități de învățământ constat că nu am 100 de unități (n.n. cu cantine).
DragoÈ™ Pătraru: Am înÈ›eles, dar de unde trebuie să înceapă, nu de la alocarea banilor?
Monica Anisie: Ba da, dar această alocare trebuie gândită într-un mod constructiv. Adică eu iau banii ăia È™i ce să fac cu ei?
Nu comentăm, între timp doamna ministru încercând să „clarifice” afirmaÈ›iile sale. De altfel, scopul selectării acestui fragment nu È›ine în mod direct de problema adusă în discuÈ›ie, ci mai curând este un „semnal” cu privire la avalanÈ™a de declaraÈ›ii relative la sistemul educaÈ›ional pe care ocupanta scaunului ministerial a declanÈ™at-o din momentul instalării. Utilizând cele mai diverse canale mass-media, dar fără ca problemele să fie ridicate efectiv în interiorul sistemului până în prezent, pornind de la exprimarea unor aprecieri favorabile cu privire la forma iniÈ›ială a legii educaÈ›iei È™i până la „evaluarea prietenoasă” solicitată cadrelor didactice, în nici două săptămâni s-a cam pus totul pe masă. Rămâne de văzut ce se va putea „pregăti” efectiv din toate aceste ingrediente.