La mijlocul lunii noiembrie, Ministerul Educației a dat publicității documentul „Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar, pe etape de carieră și pe niveluri de învățământ”. Menit să ghideze procesele de elaborare a planurilor de învățământ și a standardelor de calitate pentru programele de studii universitare pentru formarea inițială a cadrelor didactice, precum și a politicilor de evoluție în carieră, conform noilor legi ale educației, își propune totodată să contribuie la promovarea imaginii profesionale și sociale a cadrului didactic și la asigurarea unei educații de calitate și sprijinirea dezvoltării armonioase a fiecărui copil/elev.
Profilul profesional al cadrului didactic din învățământul preuniversitar evidențiază acele competențe care orientează programele de formare inițială și care sunt completate, actualizate și consolidate prin activități de dezvoltare profesională continuă, rolul său fiind de a promova îmbunătățirea continuă a practicilor educaționale.
Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic sunt organizate pe niveluri de învățământ, 7 domenii de competențe și etape de carieră didactică. Domeniile de competențe implicate sunt: cunoașterea elevilor și a modului în care aceștia învață; curriculum și proces didactic, mediu de învățare și stare de bine; consilierea elevilor, colaborarea cu familia/tutorii și comunitatea; etică, reflexivitate și învățare continuă; dezvoltare instituțională; tehnologie digitală în educație. Pentru cadrul didactic din învățământul preuniversitar, care a dobândit licențierea, cariera didactică include etapele de evoluție profesională marcate prin gradele didactice: gradul didactic II și gradul didactic I.
Atașăm acestui articol broșura publicată de Ministerul Educației.
Miercuri, 6 noiembrie 2024, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat cei 13 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins, ca de obicei, următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse, ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței au fost: Informare privind cardurile de dezvoltarea a carierei didactice/profesionale, Informare privind stadiul elaborării Metodologiei privind decontarea ochelarilor, Situații financiare pentru luna septembrie, Situații statistice privind borderourile, numărul de membri, alte materiale.
Dintre problemele mai importante propuse pe ordinea de zi sau ridicate în timpul ședinței subliniem:
1. Toate acțiunile organizate în cadrul manifestării denumite generic „Săptămâna educației 2024” au fost apreciate. Se așteaptă și alte idei din partea membrilor pentru diversificarea activităților.
2. Personalul nedidactic a primit a doua tranșă de creșteri salariale din acest an: 5 % începând cu data de 1 septembrie.
3. A început alimentarea cardurilor de dezvoltare a carierei didactice/profesionale. Există o serie de restanțe din anul trecut. În măsura în care acestea ne-au fost semnalate, ne vom implica în rezolvarea situațiilor punctuale.
4. În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara din luna octombrie au fost discutate o serie de probleme semnalate de colegii noștri:
a. Au fost plătite activitățile desfășurate în cadrul comisiilor de la examenele naționale; sunt restanțe pentru 10 școli care nu au depus actele la timp.
b. Nu au fost decontate cheltuielile de transport/cazare pentru membrii acestor comisii deoarece M.E. nu a alocat banii necesari; s-a solicitat suplimentarea fondurilor (adresa I.S.J. 790/15.10.2024).
c. Pentru alimentarea voucherelor de vacanță cuvenite personalului angajat după 1 septembrie, cele restante și plata sentințelor în acest sens s-au solicitat M.E. sumele necesare (adresa I.S.J. 795/M/16.10.2024).
d. Există restanțe mari în decontarea navetei personalului din I.S.J. și din unitățile conexe. Se așteaptă rectificarea bugetară. Dacă până în luna decembrie nu se vor recupera restanțele, S.I.P. Hunedoara va acționa în instanță.
e. I.S.J. Hunedoara a suspendat plata sporului pentru condiții de muncă fără a face dovada unor măsuri concrete de îmbunătățire a acestora. În cadrul ședinței nu au fost oferite explicații acceptabile. S.I.P. Hunedoara a acționat în instanță, iar în cursul zilei de 7 noiembrie a obținut suspendarea hotărârii I.S.J.
Prin urmare, demersul nostru este legitim și recomandăm colegilor din școli să continue procedurile pentru acordarea acestui spor.
5. În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara din această lună se va negocia concediul suplimentar pentru directorii/directorii adjuncți din unitățile de învățământ. Pentru personalul de execuție din acestea, negocierea se desfășoară în comisiile paritare de la nivelul unității.
6. În luna decembrie se vor acorda tichete sociale membrilor de sindicat.
7. Calitatea de membru S.I.P. Hunedoara: se descoperă în continuare o serie de „anomalii” în ceea ce privește calitatea de membru de sindicat. Doar salariații care plătesc în mod complet și integral cotizația sindicală (0,75% din veniturile brute obținute, atât în situația în care există un singur contract de muncă, cât și în cea a existenței mai multor contracte individuale de muncă) sunt membrii cu drepturi depline. Ceilalți colegi pot sta în continuare „la cotitură” în speranța că vor beneficia și ei de rezultatele obținute de colegii sindicaliști.
8. Este important în continuare:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim mai „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme, după cum s-a dovedit, scopului existenței sale;
- să sprijinim activitatea liderului de sindicat, inclusiv prin participarea la ședințele de sindicat și realizarea în timp util a diferitelor documente.
Toate materialele utilizate în cadrul ședinței se regăsesc la rubrica S.I.P. HUNEDOARA / Activitate / Biroul Executiv - link direct: https://nou.siphd.ro/?a=3121&t=2024 .
Luni, 18 noiembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Aviz conform rețea școlară, an școlar 2024-2025
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Se acordă aviz conform pentru toate UAT-urile care au depus proiecte pentru modificarea rețelei școlare pentru anul școlar 2024-2025.
III. Diverse:
1. Se aprobă efectuarea unor demersuri pentru obținerea de la M.E. a avizului pentru promovarea în grad profesional a unui consilier I în consilier IA.
2. Se prezintă soluția pentru acordarea bursei de excelență olimpică unui elev de la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie.
3. Se aprobă acordarea celor 10 zile de concediu de odihnă suplimentar întregului personal de conducere din unitățile de învățământ și unitățile conexe.
4. Referitor la situația de la C.S.E.I. „Rudolf Steiner” Hunedoara, s-a hotărât, pentru cadrul didactic implicat, constituirea comisiei de disciplină la nivelul unității, iar pentru directorul unității s-a hotărât întocmirea unui raport de către comisie.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA – CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
CoaliÈ›ia 52 a apărut ca o nevoie urgentă de încurajare a dialogului între societatea civilă È™i autoritățile publice È™i de îmbunătățire a cadrului legal existent, fiind formată din cetățeni È™i asociaÈ›ii legal constituite, care cunosc È™i au exersat aplicarea Legii 52/2003 privind transparenÈ›a decizională în administraÈ›ia publică din România.
Anul 2012 a început cu proteste în stradă. Românii din zeci de oraÈ™e au cerut respect È™i au solicitat să fie ascultaÈ›i. Liderii politici au declarat că susÈ›in dialogul È™i transparenÈ›a. PreÈ™edintele Traian Băsescu a spus că „ne trebuie mult mai multă transparență... care trebuie înÈ›eleasă È™i de ministere È™i de autoritatea locală”. USL a reacÈ›ionat la manifestările din stradă È™i la cererile societății civile spunând că „orice guvernare nu se poate realiza decât împreună cu societatea È™i în condiÈ›iile unui dialog constant È™i sistematic”.
AÈ™a s-a născut CoaliÈ›ia 52, care propune soluÈ›ii decidenÈ›ilor politici È™i le oferă ocazia să-È™i recâÈ™tige credibilitatea. Scopul CoaliÈ›iei este de a promova modificări ale legii care să garanteze consultări publice corecte È™i oneste, inclusiv sancÈ›iuni pentru cei care o încalcă. Până în 9 februarie, au aderat la coaliÈ›ie 217 reprezentanÈ›i ai societății civile, iar lista este în continuare deschisă pe www.advocacy.ro.
Astăzi a fost lansată CoaliÈ›ia 52 din Deva, în cadrul unei conferinÈ›e de presă susÈ›inută de lideri de sindicat din cadrul Uniunii JudeÈ›ene CNSLR-Frăția Hunedoara, în timpul căreia a fost anunÈ›ată strategia de amendare a Legii 52/2003, privind transparenÈ›a decizională în administraÈ›ia publică.
ReprezentanÈ›ii CoaliÈ›iei 52 din Deva consideră că trebuie îmbunătățit dialogul între societatea civilă È™i autoritățile publice. Amendamentele propuse de coaliÈ›ie vizează:
- mărirea perioadei de consultare publică;
- organizarea dezbaterilor publice după o procedură unică;
- sancÈ›iuni directe pentru È™efii instituÈ›iilor în care nu se respectă Legea 52.
SoluÈ›iile de schimbare a Legii 52/2003 au venit ca urmare a rezultatelor unei cercetări la nivel naÈ›ional, care arată că aplicarea legii este în prezent una formală, deficitară È™i nefuncÈ›ională.
Primul pas în campania de advocacy îl constituie organizarea de mese rotunde, în peste 20 de localități din România, în data de 17 februarie. Au fost invitaÈ›i să participe parlamentari, consilieri locali È™i judeÈ›eni, conducerile primăriilor È™i ale consiliilor judeÈ›ene, din aceste oraÈ™e. Cu această ocazie, decidenÈ›ii politici vor avea ocazia să-È™i exprime opinia față de demersul CoaliÈ›iei 52.
Colegi din CoaliÈ›ia 52 au organizat astăzi conferinÈ›e de presă similare È™i la Oradea, Cluj-Napoca, Satu Mare, BraÈ™ov, Târgu MureÈ™, Arad, ReÈ™iÈ›a, TimiÈ™oara, ConstanÈ›a, Tulcea, Bacău, IaÈ™i, Suceava, CălăraÈ™i, PloieÈ™ti, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Craiova È™i BucureÈ™ti.
Detalii despre demersurile Coaliției 52 puteți solicita la:
Paul Rusu, tel. 0723 172 891
Victor Bratu, tel. 0741 083 003