Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ protestează față de intenția grupului de lucru de la Palatul Cotroceni de a majora norma didactică a cadrelor didactice. Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra calității actului educațional, a sănătății mentale a profesorilor și a viitorului învățământului românesc.
Într-un context în care sistemul educațional se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, majorarea normei didactice nu face decât să agraveze problemele existente. Creșterea numărului de ore de predare săptămânale va conduce inevitabil la:
Este evident faptul că experții care lucrează la identificarea soluțiilor pentru reducerea deficitului bugetar nu cunosc în mod concret activitatea unui cadru didactic, mai ales în învățământul preuniversitar. Dacă aceștia ar preda o oră la o clasă cu peste 25 de copii, dintre care unii cu cerințe educaționale speciale (fără profesor de sprijin, așa cum ar trebui), s-ar convinge imediat cât de stresantă este activitatea didactică.
Facem apel la factorii decidenți să renunțe la această măsură pripită și să inițieze un dialog real cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ. Este momentul ca educația să fie tratată cu respectul și seriozitatea pe care le merită. Este momentul ca atât promisiunile făcute după greva generală din 2023, cât și cele din campania electorală să devină realitate – nu cu măsuri de austeritate care nu fac decât să slăbească pilonii fundamentali ai sistemului de învățământ.
Propunerea de majorare a normei didactice este doar o soluție contabilă, aplicată pe un sistem deja fragil, care are nevoie de sprijin, nu de povară suplimentară.
De fapt, o analiză a normei didactice de predare la nivel european, conform datelor oficiale, scoate în evidență că în majoritatea acestor țări, norma didactică de predare este mai mică decât cea din România.
Nu învățământul este vinovat pentru că cei care au fost la putere în ultimii ani nu au rezolvat problema pensiilor speciale!
Nu învățământul este vinovat că guvernele României nu au fost în stare să facă reformele necesare pentru a primi bani din PNRR!
Nu învățământul este de vină că în ultimii 20 de ani numărul angajaților din autoritățile centrale și locale s-a dublat, în condițiile în care numărul angajaților din sistemul de învățământ a scăzut în aceeași perioadă cu circa 10%!
Nu învățământul este de vină pentru corupția transpartinică!
Nu educația este de vină pentru că instituțiile statului nu pot eradica corupția și evaziunea fiscală!
Nu mai protejați marii evazioniști fiscali! Diminuarea cu numai 20% a evaziunii fiscale rezolvă acoperirea deficitului bugetar din acest an! Credem că a sosit momentul ca Ministerul de Finanțe să iasă public cu lista marilor datornici la bugetul de stat!
Pentru salariații din învățământ creșterea normei de predare este inacceptabilă!
Nu mai sacrificați încă o dată sistemul de învățământ pentru a acoperi sinecurile de partid!
Și, nu uitați:
EDUCAȚIA NU ESTE O FABRICĂ!
EDUCAȚIA ESTE O INVESTIȚIE, NU O CHELTUIALĂ!
DOCUMENTE ATAȘATE
- Comunicat de presă
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2025, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat joi, 29 mai, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 2-3 iunie 2025, în intervalul orar 9.00-16.00.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către Consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 4 – 12 iunie.
Alte detaliile se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT 2025,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040371.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040370.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040496.pdf
Fișele de (auto)evaluare (22) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040548.pdf
DOCUMENTE ATAȘATE
Gradația de merit 2025 Rezultate inițiale
Joi, 29 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor de gradație de merit
II. Aprobarea Raportului de analiză al execuției bugetare pe trimestrul I 2025
III. Prezentarea Raportului rezultat în urma misiunii de audit a programului „Școală după școala”
IV. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor de gradație de merit. (Anexa 1)
II. Se aprobă Raportul de analiză al execuției bugetare pe trimestrul I 2025. (Anexa 2)
III. Se informează despre Raportul rezultat în urma misiunii de audit a programului „Școală după școala”, eșantion de 10 școli. S-a pus accent pe punctele slabe constatate
IV. Diverse:
1. Se revine asupra demisiei directorului adjunct de la Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani și se aprobă scurtarea perioadei de preaviz, pe motive medicale. Se aprobă demisia începând cu data de 01.06.2025.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Săptămâna trecută a avut loc ședința Consiliului Național Tipartit cu singurul punct pe ordinea de zi: celebra deja Ordonanță „trenulețul”.
În deschiderea ședinței s-a făcut o trecere în revistă a cheltuielilor efectuate de Guvern în 2024, cheltuieli efectuate peste cele prognozate în buget, ceea ce a condus la un deficit de 8,5% raportat la luna noiembrie. Este posibil ca în luna decembrie procentul să fie chiar mai mare.
Câteva din cheltuielile prezentate:
- 18,1 miliarde lei - cheltuieli de personal, aprox. 1% din PIB (în special sănătate și învățământ);
- 13,1 miliarde lei - cheluieli cu asistență socială și pensii;
- 11,4 miliarde lei - cheltuieli bunuri și servicii;
- 19,0 miliarde lei - investiții;
- 4,50 miliarde lei - pe transporturi, etc.
În următorii 7 ani deficitul trebuie redus la 3%, conform înțelegerii cu Comisia Europeană.
La câteva din problemele ridicate de sindicate, inclusiv de Confederația noastră, s-au dat următoarele răspunsuri:
- s-a promis că nu se vor bloca posturile din sănătate, memorandumul existent pe această temă merge înainte;
- se vor găsi soluții pentru a nu bloca posturile din asistență socială și învățământ inclusiv cele care au legătură cu fondurile europene;
- referitor la vocherele de vacanță, în principiu acestea nu se vor elimina, dar se va introduce coplata: pentru un voucher plătești 50%, adică 800 de lei, ulterior primești voucherul de 1600;
- odată cu noul buget vor dispărea facilitățile fiscale existente, începând cu cele din sectorul IT.
După aprobarea bugetului se va discuta și legea salarizării personalului bugetar, forma prezentată deja în discuțiile cu Banca Mondială.
Referitor la Ordonanță, toate Confederațiile și-au exprimat totala nemulțumire și s-a exprimat temerea că de fapt veniturile nu numai vor îngheața, ci se vor reduce.
S-a introdus pe ordinea de zi și punctul referitor la numărul (contingentul) de muncitori străini NON - UE care vor putea lucra legal pe teritoriul țării în 2025 și anume 100.000 de mii. Cifra a fost aprobată.
Informațiile de mai sus ne-au fost furnizate de colegii de la Confederația Naționala a Sindicatelor Libere din România (C.N.S.L.R.) – Frăția.
În zilele următoare vom prezenta mai multe detalii și din partea Federației noastre, precum și acțiunile preconizate.