Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ protestează față de intenția grupului de lucru de la Palatul Cotroceni de a majora norma didactică a cadrelor didactice. Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra calității actului educațional, a sănătății mentale a profesorilor și a viitorului învățământului românesc.
Într-un context în care sistemul educațional se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, majorarea normei didactice nu face decât să agraveze problemele existente. Creșterea numărului de ore de predare săptămânale va conduce inevitabil la:
Este evident faptul că experții care lucrează la identificarea soluțiilor pentru reducerea deficitului bugetar nu cunosc în mod concret activitatea unui cadru didactic, mai ales în învățământul preuniversitar. Dacă aceștia ar preda o oră la o clasă cu peste 25 de copii, dintre care unii cu cerințe educaționale speciale (fără profesor de sprijin, așa cum ar trebui), s-ar convinge imediat cât de stresantă este activitatea didactică.
Facem apel la factorii decidenți să renunțe la această măsură pripită și să inițieze un dialog real cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ. Este momentul ca educația să fie tratată cu respectul și seriozitatea pe care le merită. Este momentul ca atât promisiunile făcute după greva generală din 2023, cât și cele din campania electorală să devină realitate – nu cu măsuri de austeritate care nu fac decât să slăbească pilonii fundamentali ai sistemului de învățământ.
Propunerea de majorare a normei didactice este doar o soluție contabilă, aplicată pe un sistem deja fragil, care are nevoie de sprijin, nu de povară suplimentară.
De fapt, o analiză a normei didactice de predare la nivel european, conform datelor oficiale, scoate în evidență că în majoritatea acestor țări, norma didactică de predare este mai mică decât cea din România.
Nu învățământul este vinovat pentru că cei care au fost la putere în ultimii ani nu au rezolvat problema pensiilor speciale!
Nu învățământul este vinovat că guvernele României nu au fost în stare să facă reformele necesare pentru a primi bani din PNRR!
Nu învățământul este de vină că în ultimii 20 de ani numărul angajaților din autoritățile centrale și locale s-a dublat, în condițiile în care numărul angajaților din sistemul de învățământ a scăzut în aceeași perioadă cu circa 10%!
Nu învățământul este de vină pentru corupția transpartinică!
Nu educația este de vină pentru că instituțiile statului nu pot eradica corupția și evaziunea fiscală!
Nu mai protejați marii evazioniști fiscali! Diminuarea cu numai 20% a evaziunii fiscale rezolvă acoperirea deficitului bugetar din acest an! Credem că a sosit momentul ca Ministerul de Finanțe să iasă public cu lista marilor datornici la bugetul de stat!
Pentru salariații din învățământ creșterea normei de predare este inacceptabilă!
Nu mai sacrificați încă o dată sistemul de învățământ pentru a acoperi sinecurile de partid!
Și, nu uitați:
EDUCAȚIA NU ESTE O FABRICĂ!
EDUCAȚIA ESTE O INVESTIȚIE, NU O CHELTUIALĂ!
DOCUMENTE ATAȘATE
- Comunicat de presă
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2025, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat joi, 29 mai, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 2-3 iunie 2025, în intervalul orar 9.00-16.00.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către Consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 4 – 12 iunie.
Alte detaliile se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT 2025,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040371.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040370.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040496.pdf
Fișele de (auto)evaluare (22) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2025
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040548.pdf
DOCUMENTE ATAȘATE
Gradația de merit 2025 Rezultate inițiale
Joi, 29 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor de gradație de merit
II. Aprobarea Raportului de analiză al execuției bugetare pe trimestrul I 2025
III. Prezentarea Raportului rezultat în urma misiunii de audit a programului „Școală după școala”
IV. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor de gradație de merit. (Anexa 1)
II. Se aprobă Raportul de analiză al execuției bugetare pe trimestrul I 2025. (Anexa 2)
III. Se informează despre Raportul rezultat în urma misiunii de audit a programului „Școală după școala”, eșantion de 10 școli. S-a pus accent pe punctele slabe constatate
IV. Diverse:
1. Se revine asupra demisiei directorului adjunct de la Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani și se aprobă scurtarea perioadei de preaviz, pe motive medicale. Se aprobă demisia începând cu data de 01.06.2025.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
În perioada 2-5 decembrie 2024 au avut loc, în conformitate cu prevederile statutare, lucrările Consiliului Național F.S.E. „Spiru Haret”, fiind prezenți un număr de 133 delegați. S.I.P. Județul Hunedoara a fost reprezentat de o delegație formată din 10 persoane, membri ai Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.
Ședințele derulate în această perioadă s-au axat în principal pe problemele existente în sistemul public de educație din România, dar nu au ignorat nici perioada relativ tulbure din punct de vedere politic. În acest context, sunt de subliniat următoarele:
1. F.S.E. „Spiru Haret” nu este implicată și nu va fi implicată politic, promovarea și apărarea intereselor membrilor de sindicat presupunând capacitatea de a dialoga și negocia cu oricare dintre forțele politice care asigură guvernarea României;
2. Onorarea până în prezent, de către actuala guvernare, a majorărilor salariale asumate în urma grevei generale din 2023, pentru prima dată salariul mediu net din învățământ ajungând să depășească salariul mediu net din economie (în luna septembrie 2024, 5775 lei față de 5228 lei);
3. Nu există certitudini în ceea ce privește ultima etapă a creșterilor salariale preconizate (printr-o viitoare lege a salarizării unice), dar anul 2025 va pretinde din partea sindicatelor din educație să se concentreze pe obligarea viitorului Guvern al României să respecte angajamentele asumate față de salariații din educație;
4. Salariații din educație trebuie să fie pregătiți pentru a răspunde eventualelor „provocări” pe care o viitoare configurație politică ajunsă la guvernare le poate iniția, iar aici sunt de luat în calcul „solicitările” de descentralizare extremă a sistemului public de educație (incluzând aici desființarea totală a inspectoratelor școlare, angajarea la nivelul unității de învățământ, consilii de administrație cu o majoritate de reprezentare din partea părinților etc.), „transformarea” titularizării (de la dispariție la obligativitatea unor examene de reconfirmare periodice), „spiritul” viitoarelor planuri-cadru (cu presiuni pe o reducere semnificativă a disciplinelor de învățământ și totodată pe o preponderență a opțiunii elevilor) etc.
5. Înmulțirea pierderilor de membri de sindicat generată de creșterile salariale din educație (cu „motivații” precum „ce poate sindicatul să îmi mai ofere?”, „cotizația a devenit prea mare”, „oricum beneficiază toată lumea de ceea ce câștigă sindicatul” etc.), ignorându-se faptul că acestea, dar și multe dintre drepturile salariaților din educație, au devenit posibile doar prin acțiune sindicală - nu trebuie ignorate, în acest context, nici campaniile antisindicale duse pe rețelele sociale cu scopul evident de a destructura organizațiile existente, ceea ce reiterează necesitatea utilizării cu reținere a acestora;
6. Dificultățile generate de actuala legislație în ceea ce privește obținerea în instanță a drepturilor cuvenite și neacordate, în acest sens o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție eliminând din calculul indemnizației de concediu indemnizația de hrană (un ultim demers în această privință este în curs la nivelul instanțelor europene) etc.
Sinteza activității F.S.E. „Spiru Haret” din ultima perioadă a fost dezbătută și pusă la dispoziția delegaților participanți sub forma unui document de sine stătător – acesta se regăsește ca atașament la prezentul articol.
Concluzia asumată de Consiliul Național F.S.E. „Spiru Haret”, implicit de organizațiile sindicale afiliate, a insistat pe faptul că singurele interese care au fost promovate și apărate sunt cele ale membrilor de sindicat, orice acțiuni viitoare fiind de canalizat tot în această direcție, acțiunea sindicală dovedindu-se ca fiind singura modalitate eficientă în acest sens.
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Sinteza activitatii F.S.E. „Spiru Haret” | 1.888.249 | APPLICATION/PDF | 2024-12-09 20:23:31 |