Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
Federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – au declanșat referendum pentru ca, în data de 8 septembrie 2025, începând cu ora 9:00, în toate unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai celor două federații să se boicoteze începerea cursurilor anului școlar 2025-2026.
MOTIVELE PROTESTULUI:
De asemenea, trebuie să ținem cont și de faptul că se pregătește eliminarea titularizării în sistemul de învățământ, măsură care va lovi în toate cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
În aceste zile, când – prin Legea nr. 141/2025 – educația este grav afectată de măsuri care aduc prejudicii majore sistemului de învățământ, subminând munca profesorilor, viitorul copiilor și încrederea părinților, este esențial ca, în data de 8 septembrie, membrii de sindicat și toți salariații din educație:
➢ să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026;
➢ să nu desfășoare niciun fel de activități specifice începutului de an școlar: să nu organizeze ședințe cu părinții; să nu participe la ședințele organizate de unitatea de învățământ; să nu ridice/împartă manualele; să nu desfășoare activități cu elevii/preșcolarii etc.;
➢ să poarte însemne distinctive referitoare la protest (banderole, ecusoane etc.);
➢ să participe la acțiunile de protest organizate de federațiile noastre în București sau, după caz, la cele organizate de sindicatele afiliate în municipiile reședință de județ.
Nu putem sta deoparte când respectul față de educație este înlocuit cu dispreț.
Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice, în timp ce în spatele lor se iau decizii care pun în pericol viitorul copiilor noștri.
Adresăm, pe această cale, rugămintea ca părinții și elevii să fie solidari cu acțiunile noastre și să nu participe la activitățile preconizate a se derula pe data de 8 septembrie 2025 la nivelul unităților de învățământ.
Pe 8 septembrie, alegerea este a fiecăruia dintre noi: putem să ne asumăm consecințele boicotării începutului de an școlar și să arătăm că suntem uniți, că nu mai acceptăm jumătăți de măsură și că vrem o educație care să ridice România – nu să o doboare – alegând să fim împreună la Marșul Educației SAU putem sta deoparte (lăsând impresia că suntem mulțumiți și acceptăm necondiționat măsurile dispuse abuziv împotriva învățământului).
Pe 8 septembrie 2025, ieșim în stradă pentru Marșul Educației – un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești!
Stimați politicieni și reprezentanți ai administrației locale,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional, organizează în data de 8 septembrie 2025, BOICOTAREA începerii anului școlar prin neparticiparea la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026 și la niciun fel de activități specifice începutului de an școlar.
În consecință, pe 8 septembrie, în prima zi de școală, vă solicităm să faceți un gest de decență și respect: EVITAȚI UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT! Nu participați la festivitățile de deschidere a anului școlar și nu vă asociați cu evenimentele din această zi. Nu sunteți bineveniți!
Atitudinea partidelor din care faceți parte față de educație (prin tăierile bugetare, comasarea școlilor și creșterea normei didactice) a demonstrat o lipsă totală de respect față de revendicările noastre legitime și față de sistemul de învățământ. Măsurile pe care Guvernul le-a promovat sub pretextul „reducerii cheltuielilor bugetare” au avut ca unic scop o politică de austeritate care lovește direct în calitatea actului educațional și în viitorul copiilor.
Voi, politicienii, mai ales în anii electorali, ați transformat școala, dintr-un sanctuar al cunoașterii, într-un subiect de campanie; iar acum, în loc să vă asumați consecințele, doriți să pozați în binefăcători. Sărbătorirea deschiderii anului școlar, alături de profesorii și elevii pe care i-ați ignorat și i-ați umilit, ar fi o ofensă și o ipocrizie de neiertat. În loc să veniți să țineți discursuri goale, vă solicităm să susțineți protestul nostru. Vă cerem să înțelegeți că școala românească este în suferință și că gesturile dumneavoastră de imagine nu își mai au locul într-o zi marcată de o nemulțumire generală.
Știm, sunt primari care au fost alături de școală, care ar merita să fie în față noastră în această zi – primari care au alocat sume importante pentru școlile din localitățile pe care le gestionează. Acestora le mulțumim pentru implicare și sperăm să ne susțină și să ne înțeleagă demersul.
Mesajul zecilor de mii de cadre didactice este:
NU VENIȚI LA FESTIVITĂȚI!
Lăsați cadrele didactice, copiii și părinții să boicoteze prima zi de școală – o zi care, din cauza politicilor partidelor aflate la guvernare, va fi una de luptă, nu de sărbătoare! În acest fel, veți demonstra că ne sunteți alături, în aceste momente în care este în joc viitorul tinerelor generații și al României.
Către instituțiile și unitățile de învățământ din județul Hunedoara
Doamnei/Domnului Director
FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” – federație sindicală reprezentativă la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar,
Având în vedere:
1) REFUZUL NEJUSTIFICAT al Ministerului Educației de a începe negocierea colectivă în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar – refuz decurgând din neîndeplinirea obligației legale de convocare a părților îndreptățite să negocieze, prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social [în condițiile în care federațiile sindicale reprezentative au solicitat negocierea colectivă prin adresele comune înregistrate la Ministerul Educației sub nr. 9607/20.04.2023, respectiv sub nr. 9786/02.05.2023, ca urmare a încetării efectelor Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar, înregistrat la M.M.P.S.-D.D.S. sub nr. 651/28.04.2021, potrivit art. 183 alin. (6) din Legea nr. 367/2022];
2) salarizarea umilitoare a personalului din învățământ, ale căror salarii sunt poziționate în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, care constituie cauza principală a deficitului de resursă umană calificată;
3) scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, ca urmare a creșterii generalizate a prețurilor și a ratei inflației;
4) neacordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile;
5) anomaliile existente în salarizarea personalului didactic de conducere, de îndrumare și control, ale căror venituri au rămas nemodificate în ultimii patru ani, fiind inferioare celor ale personalului didactic din subordine;
6) lipsa investițiilor în infrastructura școlară, dar și perpetua subfinanțare a sistemului de învățământ, reflectată în baza materială precară a celor mai multe unități școlare;
Față de REFUZUL Ministerului Educației de declanșare a procedurii de negociere colectivă, în cadrul căreia urmau a fi discutate revendicările federațiilor sindicale reprezentative privind drepturi cuvenite personalului din învățământ potrivit contractului colectiv (astfel cum au fost acestea prezentate în proiectul Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar, depus la Ministerul Educației cu adresa comună nr. 282/268/09.05.2023, înregistrată cu nr. 9904/09.05.2023),
dublat de refuzul guvernanților de a purta negocieri reale cu federațiile sindicale din educație și de a adopta măsuri concrete pentru:
1. majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
2. instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației;
3. plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
4. acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
5. acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
6. creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
7. renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației,
În baza rezultatelor referendum-ului desfășurat în rândul membrilor de sindicat,
Ținând cont de hotărârile adoptate, conform art. 147 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, de către Colegiul Liderilor Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în ședința din data de 15.05.2023,
În conformitate cu dispozițiile art. 146 alin. (3) și art. 147 alin. (4) din Legea nr. 367/2022,
Vă NOTIFICĂ următoarele:
1) în data de 17 mai 2023 se va desfășura GREVA DE AVERTISMENT în instituțiile și unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.L.I. și F.S.E. „SPIRU HARET”, în intervalul orar 11:00-13:00;
2) începând din data de 22 mai 2023 se va declanșa GREVA GENERALĂ în instituțiile și unitățile de învățământ în care membrii de sindicat afiliați federației noastre și-au exprimat, în scris, opțiunea de declanșare a grevei generale.
Anexăm prezentei notificări hotărârea Colegiului Liderilor Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” din data de 15.05.2023, privind declanșarea grevei.