Federațiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar și superior – FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” și FEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ „ALMA MATER” – afiliate confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național C.S.D.R, C.N.S.L.R. – FRĂȚIA și Carte Alfa, resping categoric ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar.
Propunere de introducere a unei indemnizații „de senioritate” este umilitoare, iar întreaga anexă privitoare la învățământ (în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizațiilor sindicale) demonstrează desconsiderarea personalului din educație.
PREȘEDINTE PREȘEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET” F.N.S. „ALMA MATER”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
O victorie cu gust amar…
sau despre zeloți și mileiști autohtoni
Suntem în preajma unui nou an școlar, unul care se anunță deja ca greu și zbuciumat. Ca și cel pe care tocmai l-am trăit, anticiparea din debutul celui abia trecut cum că va sta sub semnul „austerității, minciunilor și ... al protestelor” confirmându-se cu vârf și îndesat. Am avut parte din toate acestea, iar lucrurile nu par să se fi încheiat, în pofida blocării deocamdată a mult-discutatei legi a salarizării în sistemul public.
Un fapt îmbucurător, dar care nu ar trebui să ne oprească din a auzi tot mai frecventele clamări care vehiculează o nețărmurită admirație pentru un individ ajuns la putere prin Argentina, Javier „Drujbă” Milei pe numele și supranumele sale, și ale sale „mari” reforme. Exemplu preferat al liberalilor și useriștilor români, este privit aproape cu adulație de indivizi ziși politicieni preocupați însă mai curând de averile celor mai avuți decât de cei care se mai recunosc încă români. „Marcator”, se spune, al unui mare succes: eficiența abordării de tip „drujbă” în ceea ce privește cheltuielile publice. Copiată aceasta, este drept într-un stil ceva mai „șmecheresc”, și de cel care va rămâne în posteritate drept „Ilie Sărăcie” (aflat într-o concurență acerbă pentru „cel mai bun din parcare” cu „Piticul atomic” sau „Premierul-zero”), abordarea a reușit în Argentina să triumfe împotriva inflației, ba chiar să genereze o creștere economică (speranțele și amintitului confrate mioritic). De apreciat la o primă vedere, dar în realitate un avertisment sumbru despre unde pot duce abordările libertariano-progresiste (iar aici citiți ce trebuie raportat la politica românească). „Marile succese” sunt în fapt rezultatele unui colaps deliberat și orchestrat al veniturilor populației, salariile și pensiile fiind într-atât de zdrobite încât partea din „plăcinta” națională (cunoscută sub numele de „P.I.B.”) s-a tot și se tot micșorează pentru cetățeanul de rând. Instituționalizarea unor salarii și pensii mici, a unui nivel de trai redus la minim și „modernizarea muncii” (a se citi creșterea numărului de ore de muncă și dereglementarea legislativă în sensul revenirii la un statut al muncii aducând cu cel din secolul XIX) sunt adevăratele unelte ale „marii victorii”.
Sună cunoscut toate acestea? Cu siguranță. Limbajul nu este același, dar măsurile luate sau încercate sunt suficient de străvezii pentru a nu exista umbră de îndoială în ceea ce privește modelul. Începând cu reducerile drastice ale cheltuielilor publice (cu precădere în domenii vitale precum educația și sănătatea, dar fără a leza „scurgerile” bugetare atâta vreme cât nu este vorba de salarii, pensii sau responsabilitate socială), încercările de destructurare a instituțiilor statului (nu pentru o mai bună funcționare, ci pentru un transfer al controlului din public în privat sau chiar mai simplu adesea, pe modelul „pleacă ai voștri ca să vină ai noștri”) și mergând până la recent eșuata lege a salarizării.
În această ultimă privință, am înclina mai întâi să spunem că o parte a clasei politice românești s-a mai trezit la realitate, ba chiar ne-am dori o astfel de trezire care să scoată România din fruntea topurilor cu creșterea marilor averi și a acumulărilor de capital și poate să o urce de pe ultimele poziții în ceea ce privește salarizarea, pensiile și nivelul de trai. Nu de alta, dar „fantasticul” P.I.B. despre care ni se tot povestește ar permite cu vârf și îndesat. Ne-am dori, o repetăm, deși eșecul acestei legi pare a se datora mai curând (doar?) presiunilor sindicale (din educație și sănătate, respectiv domeniul public), beneficiare acestea, trebuie să o recunoaștem, de anumite jocuri politice al căror scop rămâne încă neclar. Evident, ar fi de dorit ca cei care au blocat proiectul așa-zisei legi a salarizării în domeniul public, o lege a sărăcirii în fapt, să o fi făcut convinși că și cei de rând merită să trăiască și ei mai bine, dar avem încă rezerve în acest sens.
Iar motivele sunt destul de simple: chiar dacă la nivel general s-a blocat această lege menită să ne facă mai săraci, zbaterea cotidiană își păstrează ritmul, pe zi ce trece mai tăindu-se câte ceva. Iar începutul de an școlar pare să vină cu o intensificare a măsurilor menite să mai distrugă și ceea ce mai funcționează. Fără îndoială, ne gândim la nenumăratele inițiative de încadrare în subfinanțarea programată a sistemului educațional, în prezent fiind în curs „adecvarea” personalului didactic auxiliar și administrativ la numărul de formațiuni de studiu și numărul de copii/elevi. Inițiată și aceasta, ca multe altele, prin tot felul de circulare și adrese (multe abuzând de o interpretare „creativă” a legii), venerate acestea mai ceva ca textele sfinte de către tot ocupantul de funcție, chiar dacă prin fiecare dintre acestea responsabilitatea efectivă este pusă în cârca executantului ținător de scaun, se purcede la înfăptuirea sa. Cu alte cuvinte, va urma un nou „măcel”, pompos îmbrăcat în sintagma „încadrarea în buget”, actanți fiind zeloții isejiști întru zelotificarea celor care diriguiesc la firul ierbii, se spune, bunul mers al școlilor (în realitate „terorizați” cu proiectatul concurs de scaune din acest an). Oarecum de înțeles zelul, având în vedere criticile ministeriale relative la faptul că educația hunedoreană numără cei mai puțini copii/elevi pe cap de personal didactic auxiliar, respectiv pe cap de personal administrativ, bucurându-se totodată de un loc eminent în depășirea bugetului alocat. De înțeles, de acord, dar numai în măsura în care tot ceea ce contează este scaunul propriu, indiferent care ar fi acela, fiindcă altfel ne-am putea gândi că situația educației hunedorene este cea mai bună în ceea ce privește încadrarea cu personal (în realitate insuficient, în pofida bălmăjelilor lemnoase cu care ministerialii împroașcă isejiștii, iar aceștia directorii), totodată dovedind fără drept de apel că celebrul „cost per capita” este de fapt un instrument de degradare programată a educației.
Dar să ne bucurăm de victoria obținută (lăsând de-o parte pentru moment norma didactică crescută, plata cu ora anemică, reduceri de venituri, reduceri de activitate, prime de carieră didactică cu care nu prea ai ce face, manuale lipsă, standarde de evaluare inaplicabile etc.), cu atât mai mult atunci când guvernanții, dintre care mulți nu au călcat pe la un loc de muncă adevărat în viața lor sau dacă au făcut-o vreodată au dat de mult uitării o astfel de „înjosire” existențială, iar „pensia” și-o programează prin Monaco sau Dubai, clamează că eșecul legii salarizării în domeniul public se datorează „șantajiștilor sindicali”. Parcă ți se încarcă inima de energie și voie bună. Din păcate, revenind la realitate, „victoria” este doar una de etapă. Obținută cu foarte mare greutate, ținând seama de o anumită dezimplicare a membrilor de sindicat (lipsa apetenței pentru mișcări de protest, acceptarea îngăduitoare a măsurilor reductive, a comasărilor/reducerilor de clase și școli etc.), este doar un pas, lupta guvernanților întru organizarea „scurgerilor” banului public în alte buzunare fiind doar amânată pentru ultima parte a acestui an.
Oricum, „șantajiști sindicali” sună foarte bine venind din partea celor care ne conduc, deși de dorit ar fi ca „șantajul” să îmbrace cămașa forței, una suficient de mare pentru ca aberanți de genul care produc astfel de sintagme sau care țin să precizeze că „bugetarii și pensionarii nu produc nimic, ci doar generează costuri, fiind paraziți care își vor omorî curând gazda, sugând prea mult sânge” să-și găsească, oricât de necreștinește sună, obștescul sfârșit... politic și social. Din nefericire, incapacitatea salariaților din mediul privat de a se organiza, de a-și apăra și promova propriile interese (faptul că aproape o treime dintre ei sunt plătiți la salariul minim, chiar și acesta departe de posibilitățile pe care le oferă P.I.B.-ul României, se datorează chiar acestei incapacități de organizare sindicală) și subminarea permanentă a sindicatelor din domeniul public, ne plasează destul de departe de o astfel de forță. Ceea ce nu înseamnă că lupta nu se poate sau nu ar mai trebui dusă...
Fiind conștienți că la întrebarea „ce te-ar face să dai votul unui politician care prin ideologie și program îți spune că nu-l interesează amărâții de salariați și pensionari, ci cei care „duc în spate” România spre culmi de bunăstare și progres?” nu vom reuși să dăm vreun răspuns, după cum rămân la fel de misterioase bălmăjelile antisindicale având în vedere că doar prin faptul că mai rezistăm în aceste organizații ne este un pic mai bine, pornim cu încredere în noul an școlar, încredere că va trebui să luptăm... și o vom face indiferent de numărul zeloților și mileiștilor ieșiți în cale.
Un an școlar pe cât se poate de fructuos!
Luni, 7 septembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Evaluare directori unități învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Se aprobă situația calificativelor acordate celor 167 de directori și directori adjunct astfel:
165 de directori și directori adjunct au obținut calificativul „Foarte bine” și 2 calificativul „Bine”.
III. Diverse:
1. Se aprobă diminuarea cu 1 clasă a IX-a, învățământ profesional.
2. Se aprobă rapoartele de doctorat pentru directorii unităților de învățământ.
3. Se aprobă protocolul de colaborare dintre „Fund World Vision” și I.S.J. Hunedoara.
4. Se aprobă numirea reprezentantului legal al I.S.J. Hunedoara în cele 2 proiecte în parteneriat cu C.J.R.A.E. Hunedoara.
5. Se prezintă, spre informare, ordinul de serviciu – corp control M.E.C, tematica de control.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
În Monitorul Oficial nr. 1086 din data de 12 noiembrie a fost publicat O MEC nr. 5578/2021 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2022-2023, conținutul propriu-zis al metodologiei fiind de regăsit în Monitorul Oficial nr. 1086 bis din aceeași dată.
Structura metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar următor este la fel cu cea din anul trecut:
Capitolul I Dispoziții generale (art. 1 - art. 6)
Capitolul II Constituirea, încadrarea și vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar/consorții școlare, ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învățământ, a aprobării proiectelor planurilor de școlarizare și a ofertei educaționale
Secțiunea 1 - Constituirea normei didactice de predare și încadrarea personalului didactic de predare titular și a cadrelor didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată (art. 7 - art. 23)
Secțiunea a 2-a - Întregirea normei didactice de predare a personalului didactic de predare titular în două sau mai multe unități de învățământ ori pe două sau mai multe specializări (art. 24)
Secțiunea a 3-a - Stabilirea cadrelor didactice care intră în reducere de activitate. Completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată pentru personalul didactic de predare titular și pe perioadă determinată pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21, alin (4) și (6) la nivelul unității/unităților de învățământ/consorțiului școlar sau în unități de învățământ din aceeași localitate (art. 25 - art. 26)
Secțiunea a 4-a - Soluționarea cererilor de transfer, la nivelul unităților de învățământ, ale cadrelor didactice titulare detașate în interesul învățământului pentru nesoluționarea restrângerii de activitate (art. 27)
Secțiunea a 5-a - Constituirea normei didactice de predare, întregirea și completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, la nivelul unității de învățământ în care sunt angajate (art. 28)
Secțiunea a 6-a - Menținerea în activitate a personalului didactic, ca titular, la cerere, în funcția didactică, peste vârsta de pensionare (art. 29 - art. 32)
Capitolul III Organizarea și desfășurarea etapei de completare a normei didactice de predare-învățare-evaluare a personalul didactic de predare, la nivelul inspectoratului școlar (art. 33)
Capitolul IV Organizarea și desfășurarea transferării personalului didactic de predare disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare
Secțiunea 1 - Dispoziții generale (art. 34 – art. 41)
Secțiunea a 2-a - Organizarea și desfășurarea transferului consimțit între unitățile de învățământ (art. 42 – art. 45)
Secțiunea a 3-a - Organizarea și desfășurarea transferării personalului didactic de predare disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare, prin repartizare organizată de inspectoratul școlar (art. 46 – art. 49)
Secțiunea a 4-a - Organizarea și desfășurarea transferării personalului didactic de predare disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare, prin repartizare organizată de inspectoratul școlar, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (art. 50)
Capitolul V Modificarea contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate, în condițiile art. 931 din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare (art. 51 – art. 53)
Capitolul VI Pretransferul personalului didactic de predare. Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră
Secțiunea 1 - Pretransferul consimțit între unitățile de învățământ preuniversitar al personalului didactic de predare (art. 54 – art. 58)
Secțiunea a 2-a - Pretransferul personalului didactic de predare titular prin schimb de posturi/în baza consimțământului scris (art. 59)
Secțiunea a 3-a - Pretransferul, la cerere, al personalului didactic de predare titular, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (art. 60)
Secțiunea a 4-a - Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui un post didactic complet/o normă didactică de predare-învățare-evaluare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră (art. 61)
Secțiunea a 5-a - Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei prin schimb de posturi/catedre prin consimțământ scris (art. 62)
Capitolul VII Prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul școlar 2022-2023, pentru cadrele didactice care au dobândit cel puțin definitivarea în învățământ sau care promovează examenul național de definitivare în învățământ sau care promovează examenul național de definitivare în învățământ sesiunea 2022, care au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte) la concursurile naționale, sesiunile 2021, 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 și/sau 2018 pentru învățători/institutori/profesori pentru învățământ primar (art. 63)
Capitolul VIII Organizarea și desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar
Secțiunea 1 - Dispoziții generale (art. 64-66)
Secțiunea a 2-a - Înscrierea candidaților și disciplinele de concurs (art. 67)
Secțiunea a 3-a - Comisiile de concurs (art. 68 – art. 72)
Secțiunea a 4-a - Desfășurarea probei scrise în cadrul concursului (art. 73)
Secțiunea a 5-a - Repartizarea candidaților și a cadrelor didactice pe posturile didactice/catedrele declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar (art. 74 - 76)
Secțiunea a 6-a - Dispoziții finale privind organizarea și desfășurarea concursului (art. 77 – art. 79)
Secțiunea a 7-a - Organizarea și desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (art. 80 – art. 81)
Capitolul IX Stabilirea personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular în învățământul preuniversitar și se reîncadrează în funcția de personal didactic, în anul școlar 2022-2023, cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării (art. 82 – art. 83)
Capitolul X Detașarea personalului didactic de predare titular în învățământul preuniversitar (art. 84 – art. 86)
Capitolul XI Prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2022-2023, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată (art. 87)
Capitolul XII Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar pe perioadă determinată cu personal didactic de predare calificat și în regim de plata cu ora
Secțiunea 1 - Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar pe perioadă determinată de candidați rămași nerepartizați după concursul național, sesiunea 2022 și de candidați în baza rezultatelor obținute la concursurile naționale, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016 (art. 88 – art. 93)
Secțiunea a 2-a - Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar cu personal didactic de predare calificat în regim de plată cu ora (art. 94 – art. 96)
Secțiunea a 3-a - Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar cu personal didactic de predare calificat în regim de plată cu ora, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (art. 97)
Capitolul XIII Organizarea și desfășurarea concursului/testării la nivel județean/nivelul municipiului București pentru ocuparea posturilor/catedrelor rămase vacante/rezervate în învățământul preuniversitar (art. 98 – art. 104)
Capitolul XIV Organizarea și desfășurarea concursului la nivel județean/nivelul municipiului București pentru ocuparea posturilor/catedrelor rămase vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (art. 105)
Capitolul XV Dispoziții finale (art. 106 – art. 117)
Anexa 1 INFORMAȚII CUPRINSE ÎN LISTA POSTURILOR DIDACTICE /CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE
Anexa 2 CRITERII ȘI PUNCTAJE PENTRU EVALUAREA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE
Anexa 3 INFORMAȚII CE CONȚIN DATE CU CARACTER PERSONAL CARE SE AFIȘEAZĂ ATÂT ÎN FORMAT LETRIC, CÂT ȘI PE PAGINA DE INTERNET A MINISTERULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘI A INSPECTORATELOR ȘCOLARE ÎN CADRUL ETAPELOR DE MOBILITATE A PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Anexa 4 PROBA PRACTICĂ/ORALĂ DE CUNOAȘTERE A LIMBII ÎN CARE URMEAZĂ SĂ SE FACĂ PREDAREA PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE DIN UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT AVÂND CLASE SPECIALE DE LIMBI STRĂINE CU PROGRAM INTENSIV ȘI/SAU BILINGV SAU DIN UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT AVÂND CLASE/GRUPE CU PREDARE ÎN LIMBILE MINORITĂȚILOR NAȚIONALE SAU ÎN ALTĂ LIMBĂ DECÂT ACEEA ÎN CARE CANDIDAȚII ȘI-AU EFECTUAT STUDIILE
Anexa 5 FIȘA DE EVALUARE A LECȚIEI UTILIZATĂ ÎN CADRUL INSPECȚIILOR SPECIALE LA CLASĂ
Anexa 6 PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE EDUCAȚIE ARTISTICĂ SPECIALIZATĂ SPECIALIZĂRILE: MUZICĂ, COREPETIȚIE, COREGRAFIE ȘI ARTA ACTORULUI
Anexa 7 PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE CONSITUITE DIN DISCIPLINE INFORMATICE
Anexa 8 PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE DIN PALATELE ȘI CLUBURILE COPIILOR ȘI ELEVILOR
Anexa 9 PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE VACANTE/REZERVATE - Disciplinele INSTRUIRE PRACTICĂ ȘI ACTIVITĂȚI DE PRE-PROFESIONALIZARE - MAIȘTRI INSTRUCTORI / PROFESORI DE INSTRUIRE PRACTICĂ
Anexa 10 PROBA METODICO-PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE DIN UNITĂȚILE CU ÎNVĂȚĂMÂNT SPORTIV INTEGRAT ȘI SUPLIMENTAR
Anexa 11 PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE - Disciplinele: ARTE PLASTICE, DECORATIVE, AMBIENTALE, ARHITECTURĂ, DESIGN
Anexa 12
I. PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE LA CLASELE/GRUPELE/UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT CARE ȘCOLARIZEAZĂ ELEVI CU DEFICIENȚE DE AUZ;
II. PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE LA CLASELE/GRUPELE/UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT CARE ȘCOLARIZEAZĂ ELEVI CU DEFICIENȚE DE VEDERE
Anexa 13 LISTA CANDIDAȚILOR REPARTIZAȚI
Anexa 14 MODELE DE CERERI:
- Cerere pentru completarea normei didactice de predare;
- Cerere pentru obținerea acordului/acordului de principiu pentru transfer/pretransfer consimțit între unități de învățământ/modificarea repartizării pe perioada viabilității postului;
- Cerere de transfer pentru restrângere de activitate/pretransfer consimțit între unități de învățământ (sau la cerere în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2)/modificarea repartizării pe perioada viabilității postului;
- Cerere de repartizare pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioada viabilității postului, conform prevederilor art. 931 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Cerere de pretransfer prin schimb de posturi prin consimțământ scris/ modificarea repartizării pe perioada viabilității postului prin schimb de posturi prin consimțământ scris;
- Cerere pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2022-2023;
- Cerere de înscriere la concursul național/județean/testarea la nivel județean de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2022;
- Acord pentru detașare în interesul învățământului în anul școlar 2022-2023;
- Cerere de detașare la cerere prin concurs specific;
- Cerere de detașare în interesul învățământului pentru restrângere de activitate nesoluționată;
- Cerere de angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în baza notei/mediei de cel puțin 7 (șapte) obținute la concursurile naționale pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016;
- Cerere de angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în baza rezultatelor obținute la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar din 2021, 2020 sau 2019;
- Cerere de încadrare în anul școlar 2022-2023 în sistemul de PLATA CU ORA
Anexa 15
I. CALCULUL MEDIEI DE DEPARTAJARE;
II. CALCULUL MEDIEI DE DEPARTAJARE ÎN CAZUL MEDIILOR EGALE, PENTRU ABSOLVENȚII CARE AU FINALIZAT STUDIILE ÎN ALTE ȚĂRI ȘI AU OBȚINUT CERTIFICAT PENTRU ECHIVALAREA STUDIILOR ELIBERAT DE MINISTERUL EDUCAȚIEI DIN ROMÂNIA (M.E.R.)
Anexa 16 SPECIALIZĂRI CARE CONFERĂ DREPTUL DE A OCUPA POSTURI DIDACTICE/CATEDRE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SPECIAL, FĂRĂ SĂ MAI FIE NECESAR UN STAGIU ATESTAT DE PREGĂTIRE TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ ÎN EDUCAȚIE SPECIALĂ, EFECTUAT SEPARAT, ÎN AFARA PREGĂTIRII INIȚIALE
Anexa 17
1. Model raport al comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare constituite la nivelul unității de învățământ, referitor la cadrele didactice care au solicitat transferul pentru restrângere de activitate consimțit între unități de învățământ pe un post didactic/catedră vacant(ă);
2. Model de acord/acord de principiu emis de directorul unității de învățământ privind transferul pentru restrângere de activitate consimțit între unitățile de învățământ;
3. Model raport al comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare constituite la nivelul unității de învățământ, referitor la cadrele didactice care au solicitat pretransferul consimțit între unități de învățământ pe un post didactic/catedră vacant(ă);
4. Model de acord de principiu emis de directorul unității de învățământ privind pretransferul consimțit între unitățile de învățământ; 5. Model de adresă de înștiințare a inspectoratului școlar referitor la acordurile emise pentru transfer pentru restrângere de activitate/pretransfer prin consimțământ între unitățile de învățământ
Anexa 18 ORDINEA OCUPĂRII POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACATNTE/REZERVATE ÎN ȘEDINȚELE DE REPARTIZARE ORGANIZATE LA NIVELUL INSPECTORATELOR ȘCOLARE ÎN PERIOADA 18-24 AUGUST 2022
Anexa 19 C A L E N D A R U L mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2022 – 2023
Anexa 20 PLANURI-CADRU DE ÎNVĂȚĂMÂNT VALABILE PENTRU ÎNCADRAREA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Vom reveni cu informații în ceea ce privește noutățile aduse de această metodologie în perioada următoare.
Ordinul de ministru și metodologia pot fi descărcate accesând rubricile Ministerul Educației/Ordine de ministru/2021 sau Juridic/Legislație/Raporturi de muncă/Mobilitate personal.