Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
Federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – au declanșat referendum pentru ca, în data de 8 septembrie 2025, începând cu ora 9:00, în toate unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai celor două federații să se boicoteze începerea cursurilor anului școlar 2025-2026.
MOTIVELE PROTESTULUI:
De asemenea, trebuie să ținem cont și de faptul că se pregătește eliminarea titularizării în sistemul de învățământ, măsură care va lovi în toate cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
În aceste zile, când – prin Legea nr. 141/2025 – educația este grav afectată de măsuri care aduc prejudicii majore sistemului de învățământ, subminând munca profesorilor, viitorul copiilor și încrederea părinților, este esențial ca, în data de 8 septembrie, membrii de sindicat și toți salariații din educație:
➢ să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026;
➢ să nu desfășoare niciun fel de activități specifice începutului de an școlar: să nu organizeze ședințe cu părinții; să nu participe la ședințele organizate de unitatea de învățământ; să nu ridice/împartă manualele; să nu desfășoare activități cu elevii/preșcolarii etc.;
➢ să poarte însemne distinctive referitoare la protest (banderole, ecusoane etc.);
➢ să participe la acțiunile de protest organizate de federațiile noastre în București sau, după caz, la cele organizate de sindicatele afiliate în municipiile reședință de județ.
Nu putem sta deoparte când respectul față de educație este înlocuit cu dispreț.
Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice, în timp ce în spatele lor se iau decizii care pun în pericol viitorul copiilor noștri.
Adresăm, pe această cale, rugămintea ca părinții și elevii să fie solidari cu acțiunile noastre și să nu participe la activitățile preconizate a se derula pe data de 8 septembrie 2025 la nivelul unităților de învățământ.
Pe 8 septembrie, alegerea este a fiecăruia dintre noi: putem să ne asumăm consecințele boicotării începutului de an școlar și să arătăm că suntem uniți, că nu mai acceptăm jumătăți de măsură și că vrem o educație care să ridice România – nu să o doboare – alegând să fim împreună la Marșul Educației SAU putem sta deoparte (lăsând impresia că suntem mulțumiți și acceptăm necondiționat măsurile dispuse abuziv împotriva învățământului).
Pe 8 septembrie 2025, ieșim în stradă pentru Marșul Educației – un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești!
Stimați politicieni și reprezentanți ai administrației locale,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional, organizează în data de 8 septembrie 2025, BOICOTAREA începerii anului școlar prin neparticiparea la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026 și la niciun fel de activități specifice începutului de an școlar.
În consecință, pe 8 septembrie, în prima zi de școală, vă solicităm să faceți un gest de decență și respect: EVITAȚI UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT! Nu participați la festivitățile de deschidere a anului școlar și nu vă asociați cu evenimentele din această zi. Nu sunteți bineveniți!
Atitudinea partidelor din care faceți parte față de educație (prin tăierile bugetare, comasarea școlilor și creșterea normei didactice) a demonstrat o lipsă totală de respect față de revendicările noastre legitime și față de sistemul de învățământ. Măsurile pe care Guvernul le-a promovat sub pretextul „reducerii cheltuielilor bugetare” au avut ca unic scop o politică de austeritate care lovește direct în calitatea actului educațional și în viitorul copiilor.
Voi, politicienii, mai ales în anii electorali, ați transformat școala, dintr-un sanctuar al cunoașterii, într-un subiect de campanie; iar acum, în loc să vă asumați consecințele, doriți să pozați în binefăcători. Sărbătorirea deschiderii anului școlar, alături de profesorii și elevii pe care i-ați ignorat și i-ați umilit, ar fi o ofensă și o ipocrizie de neiertat. În loc să veniți să țineți discursuri goale, vă solicităm să susțineți protestul nostru. Vă cerem să înțelegeți că școala românească este în suferință și că gesturile dumneavoastră de imagine nu își mai au locul într-o zi marcată de o nemulțumire generală.
Știm, sunt primari care au fost alături de școală, care ar merita să fie în față noastră în această zi – primari care au alocat sume importante pentru școlile din localitățile pe care le gestionează. Acestora le mulțumim pentru implicare și sperăm să ne susțină și să ne înțeleagă demersul.
Mesajul zecilor de mii de cadre didactice este:
NU VENIȚI LA FESTIVITĂȚI!
Lăsați cadrele didactice, copiii și părinții să boicoteze prima zi de școală – o zi care, din cauza politicilor partidelor aflate la guvernare, va fi una de luptă, nu de sărbătoare! În acest fel, veți demonstra că ne sunteți alături, în aceste momente în care este în joc viitorul tinerelor generații și al României.
Conferința Anuală a C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Județul Hunedoara a fost convocată pentru data de 31.03.2021. Având în vedere instituirea stării de alertă și imposibilitate desfășurării normale a Conferinței, Comitetul de Supraveghere al C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Județul Hunedoara a propus desfășurarea online a activităților Conferinței Anuale 2021.
Astfel, cu o lună înainte de data Conferinței, o parte din materialele Conferinței (convocator, comisii de lucru, agenda de lucru, propuneri de modificare a cuantumului împrumuturilor și a dobânzilor la împrumuturi, regulamentul) au fost postate pe site-ul organizației și au fost transmise tuturor liderilor grupelor sindicale prin e-mail.
Cu două săptămâni înainte de data desfășurării Conferinței s-au transmis și celelalte materialele ale Conferinței: Raportul Comitetului de Supraveghere privind activitatea din anul 2020, Raportul financiar contabil și bilanțul pentru anul 2020, Raportul Comisiei de Cenzori privind gestiunea în anul 2020, Delegație, Buletinul de vot special. Toate aceste materiale pot fi consultate/descărcate aici.
În data de 31 martie 2021 lucrările Conferinței s-au desfășurat online, în format video-conferință. Au participat 143 delegați din toate unitățile de învățământ unde sunt constituite grupe ale C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Județul Hunedoara.
Conferința C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Județul Hunedoara a hotărât următoarele:
1. Se aprobă desfășurarea on-line a Conferinței anuale a CAR (IFN) SIP Hunedoara.
2. Se aprobă Raportul de activitate al Comitetului de supraveghere pentru anul 2020.
3. Se aprobă Raportul financiar contabil pentru anul 2020.
4. Se aprobă bilanțul contabil pentru anul 2020.
5. Se aprobă Raportul Comisiei de cenzori pentru anul 2020.
6. Se aprobă reducerea dobânzii reale la împrumuturi tradiționale cu dobândă bonificată (doar pentru membrii S.I.P. Județul Hunedoara) la 3% / an.
7. Se aprobă reducerea dobânzii reale la împrumuturile rapide cu dobândă bonificată (doar pentru membrii S.I.P. Județul Hunedoara) la 2% pe trei luni.
8. Se aprobă reducerea dobânzii reale la împrumuturile tradiționale fără dobândă bonificată la 10 % / an.
9. Se aprobă reducerea dobânzii reale la împrumuturile rapide fără dobândă bonificată la 5% pe trei luni.
10. Se aprobă creșterea cuantumului maxim al împrumutului clasic la suma de 50.000 lei.
11. Se stabilește perioada maximă de rambursare a împrumutului la 6 ani.
12. Se aprobă creșterea cuantumului maxim al cotizației lunare (contribuția la propriul fond social) la 500 lei.
13. Se stabilește numărul de giranți astfel: 1 girant pentru fiecare tranșă de 10.000 lei împrumutați peste suma care nu este garantată de fondul social și salariul net al persoanei.
14. Se validează componența Comitetului de supraveghere în actuala componență (Baciu Camelia, Colhon Vasilica, Rusu Paul, Stoica Dija, Sturza Crina).
Alte detalii privind activitatea C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Județul Hunedoara:
- Istoric,
- Statut,
- Conducere,
- Cum poți deveni membru,
- Norme de creditare,
- Forme de împrumut,
- Accesare împrumut,
- Modele documente,
- Conferința de alegeri,
- Conferința anuală,
- Protecția datelor cu caracter personal,
- Contact,
pot fi consultate/descărcate de pe site-ul www.siphd.ro, de la rubrica C.A.R. Hunedoara.