Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – vă solicită să dispuneți, în regim de urgență, revocarea Circularei nr. 26564/17.04.2026, aprobată de secretarul de stat Sorin Ion, referitoare la transmiterea datelor privind reducerea cheltuielilor de personal în anul 2026 față de anul 2025, pentru inspectoratele școlare și unitățile de educație extrașcolară.
Domnule Ministru,
În primul rând, vă rugăm să observați că Circulara nr. 26564/17.04.2026 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor obligatorii ale art. 4 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (înregistrat la M.M.F.T.S.S.-U.P.D.S.P.S. sub nr. 1104/09.07.2025 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 5/14.08.2025), în condițiile în care federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar nu au fost consultate anterior emiterii acesteia.
În plus, deși în conținutul Circularei nr. 26564/17.04.2026 se invocă prevederile art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, prin solicitarea de a se raporta cu celeritate datele privind reducerea cheltuielilor de personal se încalcă însăși prevederile exprese ale art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026 care exceptează de la măsura reducerii cheltuielilor de personal din cadrul UNITĂȚILOR și INSTITUȚIILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT.
Vă rugăm să aveți în vedere că legiuitorul nu a exceptat doar unitățile de învățământ preuniversitar, ci a exceptat TOATE UNITĂȚILE ȘI INSTITUȚIILE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT.
În ceea ce privește unitățile de educație extrașcolară, redăm prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează aceste unități:
- potrivit art. 19 lit. c), unitățile de educație extrașcolară din sistemul național de învățământ (cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor, Palatul Național al Copiilor din București și centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București pentru Excelență) fac parte din rețeaua școlară;
- pct. 47 din Anexa la lege: „47. Rețeaua școlară națională reprezintă totalitatea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților de educație extrașcolară acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, cuprinse în sistemul național de învățământ preuniversitar.”
- pct. 50 din Anexa la lege: „50. Sistemul național de învățământ preuniversitar este constituit din totalitatea unităților de învățământ de stat, particular și confesionale, precum și a unităților de educație extrașcolară, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în cadrul de organizare prevăzut de prezenta lege.”
Din prevederile legale mai sus redate rezultă că unitățile de educație extrașcolară sunt parte a sistemului național de învățământ preuniversitar și sunt parte componentă a rețelei școlare, deci sunt unități din învățământul preuniversitar de stat.
Faptul că, potrivit art. 145 din Legea nr. 198/2023, Ministerul Educației și Cercetării asigură finanțarea unităților pentru activități extrașcolare nu constituie un argument pentru a dispune unităților de educație extrașcolară să ia măsuri de reducere a cheltuielilor de personal.
În ceea ce privește inspectoratele școlare, acestea sunt în mod evident instituții care funcționează în învățământul preuniversitar – a se vedea în acest sens dispozițiile art. 3 lit. s), art. 53, art. 63 alin. (5) rap. la alin. (1), art. 78 alin. (3), art. 115 alin. (2) lit. j), art. 119 alin. (1) etc. din Legea nr. 198/2023.
În consecință, unitățile de educație extrașcolară și inspectoratele școlare fac parte din categoria UNITĂȚILOR ȘI INSTITUȚIILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, astfel că sunt exceptate de la măsura reducerii cheltuielilor de personal în anul 2026.
Pentru aceste considerente, se impune, în regim de urgență, revocarea Circularei nr. 26564/17.04.2026.
(Dacă suntem) UNIȚI suntem puternici!
Iar având în vedere rezultatele, nu suntem!
Cunoaștem cu toții motivațiile care ne-au condus la organizarea acestui referendum, deosebit de succint ele putând fi rezumate în „scăderea drastică a veniturilor în educație”... precum și amenințările care se profilează, bine cunoscute și acestea, cel puțin din informările transmise de organizația sindicală...
Și totuși! Afectând până în prezent aproape în exclusivitate profesorii și ocupanții de funcții de conducere, ținând seama de rezultatele referendumului, ar fi de sesizat în primul rând că solidaritatea a devenit un termen poate mult prea complex pentru a mai suscita emoție la fiecare dintre noi. Astfel, încercând să înțelegem reacțiile colegilor din nedidactic, din auxiliar, din învățământul preșcolar și primar, dar fără a uita personalul de conducere, în majoritate negative în raport cu ideea declanșării unei greve generale (fără niciun fel de personalizare aici, raportat la o anumită școală sau zonă), singura idee care ar putea fi luată în calcul s-ar lega îndeaproape de „capra vecinului”, poate nu pe moarte, dar cu siguranță suferindă, care pur și simplu nu interesează! (Desigur, cunoaștem toate așa-zisele „argumente” (care amestecă indistinct pierderea banilor, a vechimii, a pensiei, a gradelor didactice și a orice vă mai trece prin cap), dar credem că explicațiile oferite au „înțepat” fără drept de apel toate aceste baloane de săpun , în măsura în care, firește, dorim să vedem acest lucru.) Este cu atât mai greu de înțeles atitudinea colegilor care au refuzat pur și simplu să exprime o opțiune în cadrul referendumului... ca și cum motivațiile care au condus la declanșarea referendumului le-ar fi total străine. Știm că nu este cazul, „plângerile” fiind frecvente și acute, exprimate în mod direct, dar mai ales pe rețelele sociale, reclamând mai ales... lipsa de acțiune!
„Ne vom scărpina în cap” și vom merge mai departe, ignorând epidemia de ipocrizie (manifestată chiar la modul în care unii dintre cei mai vocali „reclamatori” ai situației dezastruoase sunt „fentatorii” de la boicotul simulărilor examenelor naționale, relevați după aceea ca „negaționiști” ai grevei) care pare să ne năpădit. Apreciem acest lucru cu atât mai mult cu cât limitarea la observarea „paiului din ochiul celuilalt” și revoltele sau adevăratele războaie... doar virtuale (concretizate cel mult în abandonarea chiar a celor care îi chemau la acțiune) par să fi devenit „competențe” cu mult mai larg răspândite la nivel național decât la nivel județean. Dar poate că este cu mult mai bine să lăsăm cifrele să vorbească:
| Centralizator date referendum privind declansarea grevei generale | ||||||
| Zona | Nr. membri sindicat | Număr repondenți | Număr neparti-cipanți | DA | NU | Pondere opțiuni DA |
| Deva | 1029 | 615 | -414 | 371 | 244 | 36,05% |
| Hunedoara | 776 | 704 | -72 | 424 | 280 | 54,63% |
| Petroșani | 548 | 488 | -60 | 309 | 179 | 56,38% |
| Brad | 387 | 323 | -64 | 179 | 144 | 46,25% |
| Hațeg | 356 | 331 | -25 | 249 | 82 | 69,94% |
| Orăștie | 335 | 317 | -18 | 170 | 147 | 50,74% |
| Rural | 271 | 267 | -4 | 194 | 73 | 71,58% |
| Lupeni | 228 | 207 | -21 | 135 | 72 | 59,21% |
| Simeria | 217 | 202 | -15 | 124 | 78 | 57,14% |
| Vulcan | 215 | 211 | -4 | 128 | 83 | 59,53% |
| Călan | 187 | 177 | -10 | 92 | 85 | 49,19% |
| Petrila | 183 | 180 | -3 | 102 | 78 | 55,73% |
| Uricani | 70 | 65 | -5 | 33 | 32 | 47,14% |
| TOTAL | 4802 | 4087 | -715 | 2510 | 1577 | 52,30% |
raportat la numarul de membri
| Centralizator date referendum privind declansarea grevei generale - F.S.E. „Spiru Haret” | |||||
| Nr. membri sindicat | Număr repondenț | Număr neparticipanți | DA | NU | Pondere opțiuni DA |
| 61812 | 36901 | -24911 | 14191 | 22710 | 22,93% |
Vom remarca faptul că la nivelul federației doar două organizații județene au trecut pragul de 50% (Harghita și Hunedoara)
Desigur, ar fi multe de comentat, dar apreciem că nu prea mai sunt multe... de spus. Indiferent de cât de dificile devin încercările de a rezolva problemele deja existente și totodată de a stopa noile amenințări care se profilează la adresa salariaților din educație, indisponibilitatea la dialog a guvernanților, capcanele manipulatorii în care cad unii dintre noi, ipocrizia unora dintre colegi, teama altora, dezimplicarea, dezinteresul, opțiunile politice și orice am mai putea enumera drept cauze ne-au condus la imposibilitatea declanșării în acest moment a unui conflict de muncă radical. Și chiar dacă singură o grevă generală ne putea aduce în situația unei reeditări a succesului din 2023 în promovarea și apărarea drepturilor salariaților din educație, lupta trebuie să continue. Reușita este însă strict condiționată, cu atât mai evident în actualul context, doar de implicarea fiecăruia dintre noi.
Marți, 05 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Validare listă posturi vacante/rezervate valabile pentru concursul național de ocupare posturi, 2026
II. Solicitări de la unități de învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă lista posturilor vacante/rezervate valabile pentru concursul național de ocupare posturi, 2026, conform anexei 1.
Se fac precizări referitor la modificarea posturilor din palate și cluburi, radiere posturi și durata de valabilitate.
II. Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” Brad – se aprobă transformarea grupă mică SBS în grupă mare SBS.
III. Diverse:
1. Se aprobă lista excepții EduSal pentru luna aprilie2026.
2. Președintele S.I.P. Județul Hunedoara solicită convocarea reprezentantului S.I.P. Județul Hunedoara la ședințele cu personalul I.S.J. Hunedoara.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Materialele puse la dispoziție mai jos privesc funcționarea S.I.P. Județul Hunedoara ca organizație sindicală, ele fiind ordonate după denumire (în ordine alfabetică).
Modele de materiale de uz general
Modele de materiale pentru liderii de sindicat
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Cerere de înscriere în sindicat - model 2025 | 222.218 | APPLICATION/PDF | 2019-08-27 16:37:30 |
| 2 | Cerere de retragere din sindicat | 75.577 | 2019-08-27 16:37:30 | |
| 3 | Notă de transfer într-o altă grupă sindicală - model 2025 | 198.510 | APPLICATION/PDF | 2019-08-27 16:37:30 |
| 4 | Comisia paritară - model decizie de constituire | 112.317 | 2019-08-27 16:37:30 | |
| 5 | Comisia paritară - model solicitare convocare | 166.316 | APPLICATION/PDF | 2019-08-27 16:37:30 |
| 6 | Comisia paritară - regulament de organizare și funcționare (DOCX) | 25.919 | APPLICATION/VND.OPENXMLFORMATS-OFFICEDOCUMENT.WORDPROCESSINGML.DOCUMENT | 2022-05-17 14:27:10 |
| 7 | Comisia paritară - regulament de organizare și funcționare (PDF) | 157.649 | APPLICATION/PDF | 2022-05-17 14:28:03 |
| 8 | Recensământul membrilor - adeverință (DOCX) | 13.700 | APPLICATION/VND.OPENXMLFORMATS-OFFICEDOCUMENT.WORDPROCESSINGML.DOCUMENT | 2019-08-27 16:37:30 |
| 9 | Recensământul membrilor - adeverință (PDF) | 162.462 | APPLICATION/PDF | 2019-08-27 16:37:30 |
| 10 | Recensământul membrilor - tabel (DOC) | 82.432 | APPLICATION/MSWORD | 2019-08-27 16:37:30 |
| 11 | Recensământul membrilor - tabel (PDF) | 192.795 | APPLICATION/PDF | 2019-08-27 16:37:30 |
| 12 | Ședinţe de sindicat - model convocator | 76.998 | 2019-08-27 16:37:30 | |
| 13 | Ședințe de sindicat - model proces verbal | 213.985 | 2019-08-27 16:37:30 | |
| 14 | Tichete sociale - tabel nominal beneficiari (DOC) | 92.672 | APPLICATION/MSWORD | 2022-03-31 12:08:19 |
| 15 | Tichete sociale - tabel nominal beneficiari (PDF) | 190.135 | APPLICATION/PDF | 2022-05-17 14:30:05 |