Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
Prin O ME nr. 4308/22.04.2024 a fost aprobată Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024.
Actul normativ din acest an aduce modificări minore , atât din punct de vedere procedural, cât și în ceea ce privește criteriile și subcriteriile evaluate.
Limitându-ne la fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal, modificările semnalate regăsindu-se, după caz și specific, și în celelalte fișe de evaluare, semnalăm următoarele:
1. introducerea la subcriteriul 1. c) și a tematicilor incluzive alături de cele inovative;
2. introducerea la subcriteriul 1. f) a etapelor locale în ceea ce privește calitatea de membru al comisiilor de evaluare/organizare a olimpiadelor/concursurilor de profil;
3. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 c.) cu 1 punct;
4. introducerea la criteriul 2 f.) și a activității din cadrul comisiilor de acordare a burselor;
5. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 h.) cu 1 punct;
6. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 i.) cu 1 punct;
7. introducerea unui subcriteriu la criteriul 2, respectiv 2 j.), relativ la participarea la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale, căruia îi sunt alocate 3 puncte;
8. introducerea la subcriteriul 3 b1.) a coordonării activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde”;
9. creșterea nivelului maximal al punctajului în cazul subcriteriilor 4 a2.) și 4 a3.), fără însă a se modifica punctajul maximal acordat pentru subcriteriul 4 a.);
10. eliminarea din subcriteriul 4 c.) a activității în cadrul comisiilor și consiliilor.
Ținând seama de întârzierea cu care a fost adoptat în acest an ordinul de ministru, calendarul concursului este unul destul de strâns:
1. 29-30 aprilie 2024: detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară, stabilirea numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal/domenii;
2. 8-10 mai 2024: aprobarea numărului de locuri, pe categorii de personal și discipline/domenii, în baza hotărârii comisiei paritare, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar;
3. 13-21 mai 2024: depunerea dosarelor de către candidați la secretariatul unității/instituției de învățământ;
4. 22-23 mai 2024: depunerea dosarelor de către unitățile de învățământ la secretariatul inspectoratului școlar;
5. 24 mai-12 iunie 2024: analiza dosarelor, evaluarea dosarelor, aprobarea listei punctajelor acordate;
6. 13-14 iunie 2024: depunerea contestațiilor și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite;
7. 17 iunie-28 iunie 2024: soluționarea contestațiilor și validarea rezultatelor finale;
8. până la 4 iulie 2024: înaintarea listelor către Ministerul Educației;
9. până la 9 august 2024: emiterea ordinului de ministru.
Transmițând succes tuturor candidaților la concursul pentru obținerea gradației de merit din acest an, S.I.P. Județul Hunedoara se va implica, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul observatorilor desemnați, în toate etapele ce urmează a se desfășura.
METODOLOGIA și GRAFICUL concursului sunt postate la rubrica JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ sau aici: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47.
Miercuri, 17 aprilie 2024, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 13 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse, ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței au fost: Situație statistică privind numărul membrilor de sindicat S.I.P. Județul Hunedoara; Situații financiare martie 2024.
Dintre problemele propuse pe ordinea de zi sau ridicate în timpul ședinței subliniem:
1. Acordarea drepturilor salariale restante, în conformitate cu O.U.G. nr. 48/2022, precum și a drepturilor salariale obținute prin sentințe judecătorești – aflate, în principiu, în cel de al treilea an de plată, acestea au presupus plata unor sume diferite de la o persoană la alta, în funcție de situația specifică (reamintim că drepturile salariale implicate, obținute toate prin demersuri sindicale, privesc diferențele salariale cuvenite și neacordate relative la aplicarea vechilor tranșe de vechime, precum și calculul la salariul de încadrare aflat în plată a dirigenției, gradației de merit, sporului de învățământ simultan, sporului de învățământ special și a vizei de control financiar preventiv);
2. Finalizarea discuțiilor privind metodologia pentru obținerea gradației de merit, aceasta urmând a fi adoptată în perioada următoare – în raport cu prevederile metodologiei de anul trecut, modificările implicate sunt minore;
3. Respingerea fermă a unor inițiative legislative precum „STUD-IN-VEST”, un proiect inițiat de Nicolae Ciucă și Gabriel Andronache, potrivit căreia absolvenții români de studii superioare ale unor universități din străinătate ar urma să ocupe posturi în învățământul preuniversitar românesc cu granturi de 15.000 lei/lună/grant, asta în condițiile în care salarizarea maximală din sistemul educațional românesc este inferioară acestui nivel, pe lângă caracterul absolut discriminatoriu al unei astfel de măsuri fiind de subliniat faptul că o astfel de inițiativă este echivalentă cu încercarea de arunca la gunoi întregul învățământ românesc;
4. Alocarea sprijinului financiar pentru membrii de sindicat – prima etapă a sprijinului financiar alocat de organizația sindicală membrilor de sindicat, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, presupune acordarea fiecărui membru de sindicat a unor tichete sociale în valoare de 100 lei (se acordă numai membrilor de sindicat, la nivelul unei singure grupe sindicale în fiecare caz, indiferent de numărul școlilor în care se derulează activitatea și se deține calitatea de membru de sindicat cu drepturi depline, respectiv se deține această calitate în fiecare dintre unitățile de învățământ cu care un membru are un contract de muncă activ);
5. Continuarea demersurilor de clarificare a îndeplinirii condițiilor legale și statutare în ceea ce privește calitatea de membru de sindicat, fiind „descoperite” în continuare numeroase anomalii – s-a reamintit faptul că această calitate, cu aspectele pozitive pentru salariații din sistemul educațional și cu beneficiile ce decurg de aici, o au, legal și statutar, doar salariații care plătesc în mod complet și integral cotizația sindicală (0,75% din veniturile brute obținute, atât în situația în care există un singur contract de muncă, cât și în cea a existenței mai multor contracte individuale de muncă);
S-a reiterat că în contextul actual este important:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme, după cum s-a dovedit, scopului existenței sale.
Totodată, menținem următoarele solicitări adresate tuturor membrilor de sindicat:
- să respingă suplinirea colegilor aflați în concedii medicale pe bază de învoire colegială, legală fiind încheierea de contracte de muncă și plata muncii suplimentare;
- să solicite conducerii unității de învățământ demararea și finalizarea procedurilor pentru acordarea sporului pentru condiții de muncă;
- să sprijine activitatea liderului de sindicat, inclusiv prin participarea la ședințele de sindicat și realizarea în timp util a diferitelor documente.
Toate materialele utilizate în cadrul ședinței se regăsesc la rubrica S.I.P. HUNEDOARA / Activitate / Biroul Executiv - link direct: https://nou.siphd.ro/?a=3121&t=2024.
Formarea continuă a cadrelor didactice cuprinde dezvoltarea profesională și evoluția în carieră conform art. 242, alin. (1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Formarea continuă reprezintă, potrivit legislației în vigoare, atât un drept, cât și o obligație. Astfel, personalul didactic, precum și personalul de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar este obligat să participe periodic la programe de formare continuă, astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovării examenului de definitivare în învățământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile (CPT).
Furnizorii de formare continuă acreditați, atât din sectorul public de educație cât și privat, sunt organizați în Registrul național al furnizorilor de formare continuă acreditați, tot aici regăsindu-se și oferta de programe de formare continuă acreditate.
După cum s-a informat la momentul respectiv, Metodologia-cadru privind asigurarea calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile a fost modificată în această vară prin O ME nr. 4224/2022, prin Nota nr. 4663/DGMRURS/2022 fiind transmise în teritoriu și procedurile corespondente.
Noutatea majoră implicată de noile reglementări este posibilitatea de a echivala în credite profesionale transferabile a cursurilor de formare pentru care până în prezent se recunoșteau doar ore de formare, precum și posibilitatea echivalării diferitelor alte activități derulate de cadrele didactice și care contribuie la dezvoltarea personală și profesională a acestora.
Noua metodologie implementează în primul rând o nouă structurare a programelor de formare continuă, care include și recunoașterea contextelor informale și non-formale, după cum urmează:
Categoria 1 - Programe pentru dezvoltare profesională continuă acreditate, numite în continuare programe acreditate constituie forme ale dezvoltării profesionale continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, în domeniul de specializare corespunzător funcției didactice ocupate sau în domeniul psihopedagogic și metodic pentru evoluția în cariera didactică și management educațional strategic, pentru care validarea calitativă se realizează prin alocare de credite profesionale transferabil.
Categoria 2 - Programe pentru dezvoltare profesională continuă complementare, numite în continuare programe complementare constituie forme ale dezvoltării profesionale continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, în domenii complementare specializării, pentru care validarea calitativă se realizează prin recunoaștere și echivalare în credite profesionale transferabile a competențelor certificate de furnizorul de formare în documente de certificare eliberate ca urmare a absolvirii programului.
Categoria 3 - Programe pentru dezvoltare personală și abilitare funcțională, numite în continuare programe pentru abilitare funcțională constituie forme ale dezvoltării personale a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, în sensul dezvoltării abilităților și deprinderilor în domenii conexe domeniului educațional dar care asigură suport pentru autonomia pedagogică și pentru dezvoltarea comportamentelor sociale adecvate (inclusiv activități de tipul sesiunilor de comunicări științifice, simpozioane, workshopuri și alte activități cu impact asupra stilului pedagogic și asupra autonomiei profesionale a cadrului didactic), pentru care validarea calitativă se realizează prin recunoaștere și echivalare în credite profesionale transferabile a competențelor demonstrate de cadrul didactic în procesul de predare-învățare-evaluare.
Evaluarea și validarea achizițiilor dobândite de personalul didactic prin diferite programe și forme de organizare a formării continue se realizează pe baza Sistemului de acumulare, recunoaștere și echivalare a creditelor profesionale transferabile.
Recunoașterea, echivalarea și validarea achizițiilor dobândite de personalul didactic prin diferite programe și forme de organizare a formării continue, la nivelul fiecărei unități de învățământ, se realizează de către Comisia de Mentorat Didactic și Formare în Cariera Didactică - CMDFCD, cu atribuții prevăzute de Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ - ROFUIP.
Unitatea de învățământ, prin CMDFCD, eliberează anual o adeverință din care să rezulte îndeplinirea condiției de formare continuă, conform unui model elaborat de Ministerul Educației
Pentru îndeplinirea condiției de formare de 90 de CPT, fiecărui cadru didactic, la nivelul unității de învățământ, prin CMDFCD, i se calculează numărul de credite profesionale transferabile dobândite, după formula:
a) minimum 40 credite profesionale transferabile dobândite prin participarea la programe acreditate;
b) maximum 35 credite profesionale transferabile dobândite prin participarea la programe complementare;
c) maximum 15 credite profesionale transferabile dobândite prin participarea la programe pentru abilitare funcțională.
Informații suplimentare în această privință se regăsesc în infograficul de mai jos (plasat și la rubrica Informații utile/Infografice/Cariera didactică), în timp ce legislația implicată este disponibilă în cadrul rubricilor Juridic/ Legislație/Raporturi de muncă/Cariera didactică și Ministerul Educației/Ordine de ministru.
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Modificări în formarea continuă | 6.235.399 | APPLICATION/PDF | 2022-11-22 10:58:19 |