Comitetul de supraveghere al Casei de Ajutor Reciproc (Instituție Financiar Nebancară) a Salariaților din Învățământul Preuniversitar Județul Hunedoara, întrunit în ședința din data de 04 februarie 2026, convocă Conferința de Alegeri a organizației pentru data de miercuri, 25 martie 2026.
Conferința se va desfășura la I.S.J. Hunedoara - Sala „Spiru Haret” începând cu ora 13:00.
Pe agenda de lucru a Conferinței sunt înscrise următoarele puncte:
- Raportul Comitetului de supraveghere;
- Raportul financiar contabil;
- Raportul Comisiei de cenzori;
- Propuneri de modificare a dobânzilor;
- Dezbateri;
- Aprobarea materialelor prezentate;
- Alegerea Președintelui, Comitetului de supraveghere și a Comisiei de cenzori.
Toate materialele supuse dezbaterii membrilor CAR vor fi postate pe site, pe măsură ce vor fi elaborate:
Convocator Conferință CAR (IFN) SIP Hunedoara
Agenda de lucru
Regulamentul de organizare a conferinței
Comisiile de lucru
În lucru:
Raportul Comitetului de supraveghere
Raportul financiar contabil
Bilanțul
Raportul Comisiei de cenzori
Materiale atașate: (click pe fiecare)
Convocator Conferință CAR (IFN) SIP Hunedoara
Agenda de lucru
Regulament organizare conferință
Comisiile de lucru
Stimați colegi,
Așa cum bine știți, încă din luna februarie, FSE „SPIRU HARET” și FSLI au declanșat un amplu referendum în rândul membrilor, având ca principal obiectiv consultarea privind neparticiparea la simularea examenelor naționale și/sau declanșarea grevei în perioada acestora. Înțelegem perfect presiunea sub care vă desfășurați activitatea, iar acest demers este tocmai pentru a ne asigura că vocea dumneavoastră este auzită și respectată.
În mod regretabil – dar previzibil – Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare au ignorat semnalul nostru de alarmă și încearcă să forțeze organizarea acestor simulări.
Atragem atenția asupra faptului că Ministerul Educației și Cercetării a emis Procedura nr. 25350/03.03.2026 privind organizarea și desfășurarea simulării examenelor naționale. Imediat după aceea, asupra conducerilor unităților de învățământ au început presiunile din partea inspectoratelor școlare, care:
• solicită propuneri de cadre didactice pentru comisiile de organizare;
• somează școlile să trimită macheta cu comisia centrului de examen de la nivelul unității de învățământ
• semnarea de declarații pe proprie răspundere în care își asumă îndeplinirea sarcinilor asumate, respectarea termenelor stabilite, păstrarea confidențialității privind activitatea în cadrul procesului de scanare/încărcare/transfer/evaluare a lucrărilor scrise.
Mai mult, se cere nominalizarea unui număr de asistenți mai mare cu 10% față de necesar.
Dragi colegi, NU SEMNAȚI!
Având în vedere referendumul în curs de desfășurare și
decizia noastră comună de a protesta față de condițiile actuale din sistem,
VĂ SOLICITĂM FERM să NU semnați niciun document (cerere, declarație etc.) prin care să vă asumați participarea la simulările examenelor naționale din luna martie.
NU CEDAȚI presiunilor de a fi incluși în organizarea simulărilor. Validitatea demersului nostru depinde de solidaritatea și unitatea noastră. Nu putem accepta să fim tratați ca simpli executanți, în timp ce revendicările noastre legitime sunt ignorate.
Dacă nici acum, în al doisprezecelea ceas, nu dăm dovadă de unitate și nu blocăm organizarea simulărilor examenelor naționale, riscăm ca veniturile să ne fie afectate și mai mult, în urma măsurilor de austeritate ale Guvernului.
Astăzi, de la ora 12:00, ne-am întors în stradă!
De data aceasta în fața Palatului Cotroceni.
De peste 4 luni așteptăm ca Președintele României să ne invite la discuții pentru a analiza împreună efectele Legii 141/2025 asupra sistemului de învățământ.
Asta după ce pe 8 septembrie 2025, la finalul marșului de protest la care au participat peste 30.000 de angajați din educație, ni s-a promis că în două luni ne vom revedea cu analizele gata făcute. Termenul a expirat de mult, iar promisiunile au rămas, din nou, doar pe hârtie.
Astăzi am vrut să vedem ce mai face domnul Președinte.
Să-i amintim că educația nu poate fi pusă pe pauză!
Imagini pe contul de Facebook, aici:
https://www.facebook.com/sip.hunedoara/
sau aici:
https://www.facebook.com/reel/3906007976368324
În aceste zile se finalizează demersurile relative la elaborarea și aprobarea planurilor de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026, ceea ce înseamnă, într-o atmosferă departe de a fi plăcută, numeroase noi probleme cu care sistemul educațional preuniversitar se confruntă.
Dăruiți cu o guvernare caracterizată de un profund dezinteres față de traiul „muritorilor de rând”, educația românească, inclusiv cea hunedoreană, continuă să încaseze lovitură după lovitură într-un „război” (chiar dacă nedeclarat) prin care politicul pare să-și propus ca daunele să fie pe cât se poate de mari.
Cunoaștem cu toții măsurile adoptate în detrimentul educației prin Legea nr. 141/2025 și alte acte normative, efectele negative fiind departe de a se fi epuizat. Un aspect major al acestor efecte se relevă, după cum apreciam deja, în aceste zile, creșterea numărului de elevi la clasă (în răspăr cu majoritatea politicilor educaționale europene), cumulată aceasta cu o reducere a numărului de educabili, conducând la reduceri substanțiale în ceea ce privește numărul claselor și implicit a numărului posturilor din sistemul educațional (estimările inițiale ale sindicatelor în această privință se dovedesc pe zi ce trece tot mai corecte, chiar dacă pe când erau făcute politicul, dar nu numai, atribuia acestora o viziune catastrofică).
Mai concret, oprindu-ne la învățământul liceal, acolo unde efectele sunt cele mai vizibile, ceea ce nu înseamnă că nu există pe toate ciclurile de școlarizare, și particularizând la nivelul județului Hunedoara, reducerea numărului de potențiali absolvenți de clasa a VIII-a cu mai bine de 300 și creșterea numărului de elevi la clasă au condus la aprobarea de către I.S.J. Hunedoara a unui număr de 100 de clase de învățământ liceal pentru anul școlar 2026-2027.
Evident, acordarea a doar 100 de clase, în raport cu solicitările făcute, și anume de 113 clase, a fost receptată, pe bună dreptate, deosebit de negativ, generând supărări, revolte... și demersuri, mai mult sau mai puțin publice, de a determina o revenire asupra numărului de clase aprobat pentru unele unități de învățământ. Supărări îndreptățite, indiferent de natura sau de prestigiul respectivelor școli, dar care par să-și rateze adevăratele „ținte” în manifestarea lor.
Suntem de acord că frecvent diriguitorii județeni ai învățământului se dovedesc mai patroni decât patronii sau că pozițiile publice (unde cel mai bun exemplu este recentul „tămbălău” suscitat de publicarea de către sindicat al efectelor măsurilor antieducaționale ale guvernului Bolojan) neagă adesea realitatea de la „firul ierbii”. Susținem de asemenea toate acele colective de colegi care încearcă să arate că, având în vedere plusvaloarea pe care o oferă din punct de vedere educațional, acordarea unui număr inferior de clase în raport cu solicitările formulate nu este corectă.
Totuși, nu putem să nu constatăm faptul că incorectitudinea acuzată își ratează oarecum „ținta”. Supărarea, și trebuie să fim supărați, este de adresat guvernanților, iar lupta trebuie să fie împotriva aberantelor măsuri adoptate de aceștia. Știm că demersurile sindicatelor au fost ignorate de către o parte dintre colegi, ba chiar au fost luate în zeflemea (am putea să ne amintim episodul boicotării deschiderii anului școlar și să insistăm pe faptul că supărările sunt mai accentuate chiar pe unde boicotarea a cam fost... boicotată), dar înțelegând chiar și motivațiile mai mult decât egoiste, vom reaminti ceea ce reprezintă esența tuturor acțiunilor sindicale: câștigul veritabil este doar acela de care putem beneficia dacă nu toți, cel puțin cea mai mare parte dintre noi. Iar în spiritul acestei idei nu vom sprijini în niciun fel acele „căderi” care maschează de fapt atacul la adresa altor unități sau forme de învățământ.
Soluția la problema planului de școlarizare este de altfel una deosebit de simplă: o simplă reducere a numărului de elevi la clasă cu 2 locuri ar asigura imediat necesitățile existente. Nu mai vorbim de o reducere mai substanțială (care ne-ar plasa mai aproape de mediile europene), cu beneficii evidente și în ceea ce privește calitatea educației.
Dar trăim în țara în care trăim și mai ales avem guvernanții pe care îi avem (orice discriminare pe criterii de „culoare” în această privință este partizană și neîntemeiată), așa încât soluțiile simple, dar mai ales cele care rezolvă cu adevărat problemele vor fi refuzate întotdeauna, singura cale practicabilă în beneficiul tuturor dovedindu-se aceea a încercării impunerii lor. Ceea ce nu se poate întâmpla, după cum au dovedit-o mișcările de protest din 2023, doar dacă toți cei care înțeleg că mai binele propriu nu poate decurge cu adevărat decât din mai binele comun acționează împreună.
Altfel spus, ținând seama de astfel de aspecte, dar și de toate cele care nu fac decât să „mai arunce câte o mână de țărână” peste educație, rezolvarea acestor probleme și nu numai va depinde de implicarea noastră, a tuturor, în protestele care vor urma în șirul celor deja realizate și care probabil vor culmina, după „pohta” marilor noștri „conducători”, cu o nouă grevă generală. Creșterea normei didactice, creșterea numărului de elevi la clasă, reducerea salarizării pentru plata cu ora etc., toate acestea pot fi date înapoi în măsura în care înțelegem că reușita depinde de fiecare dintre noi într-o acțiune comună.