Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
Astăzi, 03.04.2024, în organizarea Ministerului Educației, în intervalul orar 8.30-10.30, s-a derulat o videoconferință având ca temă modulul OUG 48 din programul de salarizare EDUSAL, respectiv plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021, dar și a drepturilor salariale recunoscute prin sentințe judecătorești sau alte acte normative.
Videoconferința, condusă de domnul Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, la care au putut participa reprezentanți din toate unitățile de învățământ din România, a fost susținută în cea mai mare parte de doamna Adriana Batovici, consilier în cadrul acestei instituții și totodată, din câte s-a putut desprinde, specialistul cel mai avizat în programul de salarizate EDUSAL.
Problematica detaliată pe parcursul a aproape două ore, sesiunea de întrebări având o durată de aproximativ 15 minute, a aprofundat la obiect și deosebit de clar modalitatea de lucru în acest modul (existând deja la dispoziția unităților de învățământ și un manual detaliat de operare), inclusiv prin oferirea de exemple particulare.
Astfel, oprindu-ne doar la cele mai relevante din problemele aduse în discuție, respectiv numeroasele recomandări făcute, fără a intra în detaliile procedurale, sunt de semnalat:
1. Solicitarea de a se elimina personificarea EDUSAL-ului („EDUSALUL a făcut...”, „așa a dat EDUSALUL...” etc.) – programul lucrează cu datele introduse din unitățile de învățământ, așa încât dacă acestea nu sunt corecte, nu vor fi corecte nici calculele, iar erorile vor fi inevitabile;
2. Plățile, inclusiv în ceea ce privește contribuțiile, banii alocați fiind acoperitori la nivel național (disponibili deja începând de azi la nivelul ISJ-urilor), se fac în ziua de plată, adică 14 ale lunii, după aceea sumele necheltuite întorcându-se la Ministerul Finanțelor (în conformitate cu legislația în vigoare) – procedura, valabilă la modul general, nu mai permite amânarea sau plata ulterioară prin state rectificative (de exemplu, există deja școli care au închis statele de plată pentru luna martie, fără diferențele salariale, intenția fiind probabil de a plăti în acest mod, deși o astfel de posibilitate nu mai există), aspect valabil și în ceea ce privește contribuțiile (anul trecut erau plătite contribuții pentru drepturi date în aprilie și prin luna august);
3. Modulul OUG 48 realizează corecții în raport cu tranșele plătite anterior (existând dorința de a încheia cu aceste corecții în acest moment), fiind numeroase cazurile în care sunt necesare astfel de corecții prin prisma calculelor făcute în școli și a sumelor transmise ca necesar (persoane cu sume primite până în prezent mai mici, dar și persoane cu sume primite mult mai mari);
4. Recomandarea ca recuperările să se facă pe seama diferențelor salariale cuvenite în acest an, decizia finală fiind însă a fiecărui angajator, în situația în care diferențele salariale cuvenite sunt mai mici decât sumele de recuperat „portița” sugerată fiind aceea de a recupera aceste sume anul viitor, din diferențele salariale aferente (decizia, s-a reiterat, este însă a angajatorului), în măsura în care vor exista (modulul permite o astfel de anticipare), altfel trebuind stabilite modalități concrete de recuperare;
5. Recuperările ulterioare acestui moment, până la plățile diferențelor salariale aferente anului viitor, se vor face prin state rectificative;
6. Situațiile în care se impune recuperarea trebuie în mod necesar discutate (cu recomandarea ca raportul global care se realizează să fie analizat în amănunt la nivelul unității de învățământ și verificate, cel puțin prin sondaj, toate datele introduse, calculele și rezultatele obținute), obligatoriu aduse la cunoștința persoanelor afectate, astfel încât să se decidă asumat în ceea ce privește modalitatea de recuperare;
7. Reținerea și virarea contribuțiilor, care se poate face doar în ziua plății, trebuie însoțită de depunerea declarațiilor aferente (sunt frecvente situațiile în care banii au fost reținuți, virați, dar nu au fost depuse declarațiile aferente, ceea ce, evident, generează erori);
8. Unitățile de învățământ nu trebuie să se ferească de asumarea responsabilității, iar toate persoanele care trebuie să beneficieze de restanțe salariale trebuie aduse în modul (s-a explicat în detaliu modalitatea în care se procedează inclusiv cu persoanele care au părăsit sistemul educațional, persoanele cu contractul de muncă suspendat, persoanele decedate etc., subliniindu-se că trebuie specificate toate detaliile pentru a evita apariția erorilor și a blocajelor);
9. Sumele care urmează a fi plătite nu trebuie „scăpate” în conturi neverificate (cu precădere în cazul celor care au părăsit sistemul educațional), fiind de preferat ca acolo unde nu există date certe cu privire la cont sumele să fie păstrate mai degrabă în numerar în casieria unității;
10. Calculul contribuțiilor se face prin respectarea întocmai a legislației în vigoare, clară în această privință (s-au semnalat situații în care acestea sunt determinate pe proceduri legale abrogate, de unde apariția unor erori și semnalarea „disfuncționalităților” programului de salarizare);
11. Modulul va genera și o Fișă a beneficiarului (o astfel de posibilitate existând și anul trecut, deși sunt suficient de multe situațiile în care acestea nu au fost aduse la cunoștința celor îndreptățiți), recomandarea fiind aceea de a comunica această fișă tuturor celor îndreptățiți (salariatului, după cum s-a reiterat de mai multe ori, trebuie să i se aducă la cunoștință toate aspectele legate de salarizarea sa, inclusiv în ceea ce privește diferențele salariale);
12. Răspunsul pentru erorile descoperite, în măsura în care s-au reverificat datele introduse, inclusiv printr-o nouă preluare a datelor, ținând seama de numărul foarte mare de beneficiari (peste 230.000), este unul singur: apelul la „Suport tehnic”.
În concluzie, după cum s-a subliniat inclusiv de secretarul de stat, se dorește ca toți oamenii să beneficieze de toate drepturile cuvenite înainte de Sărbătorile Pascale, existând banii necesari, dar acest lucru se poate realiza doar în măsura în care se acționează „corect și la timp”.
Miercuri, 17 aprilie 2024, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 13 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse, ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței au fost: Situație statistică privind numărul membrilor de sindicat S.I.P. Județul Hunedoara; Situații financiare martie 2024.
Dintre problemele propuse pe ordinea de zi sau ridicate în timpul ședinței subliniem:
1. Acordarea drepturilor salariale restante, în conformitate cu O.U.G. nr. 48/2022, precum și a drepturilor salariale obținute prin sentințe judecătorești – aflate, în principiu, în cel de al treilea an de plată, acestea au presupus plata unor sume diferite de la o persoană la alta, în funcție de situația specifică (reamintim că drepturile salariale implicate, obținute toate prin demersuri sindicale, privesc diferențele salariale cuvenite și neacordate relative la aplicarea vechilor tranșe de vechime, precum și calculul la salariul de încadrare aflat în plată a dirigenției, gradației de merit, sporului de învățământ simultan, sporului de învățământ special și a vizei de control financiar preventiv);
2. Finalizarea discuțiilor privind metodologia pentru obținerea gradației de merit, aceasta urmând a fi adoptată în perioada următoare – în raport cu prevederile metodologiei de anul trecut, modificările implicate sunt minore;
3. Respingerea fermă a unor inițiative legislative precum „STUD-IN-VEST”, un proiect inițiat de Nicolae Ciucă și Gabriel Andronache, potrivit căreia absolvenții români de studii superioare ale unor universități din străinătate ar urma să ocupe posturi în învățământul preuniversitar românesc cu granturi de 15.000 lei/lună/grant, asta în condițiile în care salarizarea maximală din sistemul educațional românesc este inferioară acestui nivel, pe lângă caracterul absolut discriminatoriu al unei astfel de măsuri fiind de subliniat faptul că o astfel de inițiativă este echivalentă cu încercarea de arunca la gunoi întregul învățământ românesc;
4. Alocarea sprijinului financiar pentru membrii de sindicat – prima etapă a sprijinului financiar alocat de organizația sindicală membrilor de sindicat, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, presupune acordarea fiecărui membru de sindicat a unor tichete sociale în valoare de 100 lei (se acordă numai membrilor de sindicat, la nivelul unei singure grupe sindicale în fiecare caz, indiferent de numărul școlilor în care se derulează activitatea și se deține calitatea de membru de sindicat cu drepturi depline, respectiv se deține această calitate în fiecare dintre unitățile de învățământ cu care un membru are un contract de muncă activ);
5. Continuarea demersurilor de clarificare a îndeplinirii condițiilor legale și statutare în ceea ce privește calitatea de membru de sindicat, fiind „descoperite” în continuare numeroase anomalii – s-a reamintit faptul că această calitate, cu aspectele pozitive pentru salariații din sistemul educațional și cu beneficiile ce decurg de aici, o au, legal și statutar, doar salariații care plătesc în mod complet și integral cotizația sindicală (0,75% din veniturile brute obținute, atât în situația în care există un singur contract de muncă, cât și în cea a existenței mai multor contracte individuale de muncă);
S-a reiterat că în contextul actual este important:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme, după cum s-a dovedit, scopului existenței sale.
Totodată, menținem următoarele solicitări adresate tuturor membrilor de sindicat:
- să respingă suplinirea colegilor aflați în concedii medicale pe bază de învoire colegială, legală fiind încheierea de contracte de muncă și plata muncii suplimentare;
- să solicite conducerii unității de învățământ demararea și finalizarea procedurilor pentru acordarea sporului pentru condiții de muncă;
- să sprijine activitatea liderului de sindicat, inclusiv prin participarea la ședințele de sindicat și realizarea în timp util a diferitelor documente.
Toate materialele utilizate în cadrul ședinței se regăsesc la rubrica S.I.P. HUNEDOARA / Activitate / Biroul Executiv - link direct: https://nou.siphd.ro/?a=3121&t=2024.
Redăm, în cele ce urmează, in extenso, editorialul „Eșuarea educației?”, publicat de Andrei Marga, ministru al educației în perioada 1997-2000, pe site-ul jurnalul.ro.
Șocați de măsurile anunțate de Ministerul Învățământului, mulți mă întreabă îngrijorați: încotro merge educația din țara noastră?
Încep răspunsul cu observația că, în orice țară, schimbările majore se pregătesc și se discută public pe un proiect demn de nume. În Romania, în clipa de față, nu există un proiect de ameliorare la propriu a educației.
Să ne amintim istoria. Reforma din 1996-2000 a făcut trecerea educației de la socialismul oriental, la societatea bazată pe libertăți și drepturi ale individului și cetățeanului. Măsurile ei sunt listate și oricine le poate examina (A. Marga, Anii reformei 1997-2000, 2006). Reforma de atunci a adus educația din România la nivelul țărilor dinamice ale Europei Centrale – Ungaria, Polonia, Cehia. A fost și singura reformă indigenă a educației, recunoscută internațional.
Ulterior, politizarea și amatorismul au distrus într-o măsură și tradiția și măsuri ale reformei, încât România a rămas în urmă. Pe acest fond, unii concetățeni au devenit, explicabil, reticenți la schimbări.
Educația este chemată însă să pregătească noi generații în vederea lumii ce vine. De aceea, după distrugerile amintite, dar și odată cu evoluția – inclusiv în urma pandemiei și a conflictului armat – spre o lume a națiunilor care se asumă pe sine, care își respectă suveranitatea și securitatea și care cooperează neîngrădit, este nevoie de o nouă reformă serios elaborată a educației. Multe țări o fac deja. În Franța, educația își asumă că „voința de a fi o națiune, una dincolo de toate diferențele, își are sursa în școală” (Jean-Michel Blanquer, L'Ecole de demain, Odile Jacob, Paris, 2016, p.13). Se anticipează o schimbare, iar educația știe ce are de făcut.
O asemenea reformă nu este însă în capul decidenților carpatici. Aceștia au anunțat recent noi încropeli, mai curând din ambiții de inși nimeriți la decizii, decât din competență. Acum, de pildă, se vrea aplicarea rețetelor libertinajului preluat din învățământul nordic la elevi și se aruncă alte prafuri în ochii naivilor.
Se vorbește de un miliard de euro alocați combaterii abandonului școlar, la care, în ultimii ani, România deține recordul internațional. Se invocă „bani care vin”. Numai că banii gestionați în mod diletant nu duc la nimic. În definitiv, și dacă vin bani (care, oricum, nu sunt un cadou!) nu înseamnă că trebuie cheltuiți pe improvizații.
Se vrea schimbarea programului de pregătire curentă a elevilor adaptând anul școlar la sezoanele turistice, renunțând la teze, făcând o medie pe an, lăsând profesorului evaluarea și înlăturând ierarhizările. Desigur, autonomia dascălului este vitală, dar nu aici erau piedici.
„Educația s-a descompus!” spune un reputat manager din industrie, atenționând că au contribuit multe forțe. În opinia mea, descompunerea s-a petrecut, în primul rând, din cauza amatorismului, nepriceperii și lipsei de răspundere la decidenți. Dar cum să nu se descompună educația când nicio persoană cu pregătire profesională, civică, etică indiscutabilă nu este astăzi la deciziile țării? Cum să nu se descompună când se vede bine și în cazul penibilelor proiecte de legi ale noii Securități că scopul decidenților nu este propășirea țării, ci propria căpătuială împilând cetățenii? Și că ele nu au de a face cu libertățile și drepturile democratice sau cu patriotismul?
Unii rectori îmi spun că se anunță măsuri surpriză, tot într-o optică demult depășită. Alte inovații („comisie de tutoriat”, „catalog electronic” etc.) sunt rezolvări triviale ce nu merită discuția.
La întrebarea „Încotro merge educația actuală?”, mă grăbesc să subliniez că sunt numeroase locuri în care ea funcționează și în România ca oriunde în lume. Am în vedere școli și licee, mai ales private, care nu cedează reglementărilor și deciziilor nechibzuite, sau departamente universitare care sunt la nivel competitiv. Numai că acestea sunt doar insule.
Sistemul de educație din țară se degradează de la o zi la alta. Oricât s-ar ideologiza discuția, este evident că degradarea nu ține de istorie (trecutul comunist sau ce a urmat). Ea este rezultatul aducerii la decizii a unor inși tot mai nepricepuți în ultimii douăzeci de ani. Faptele o atestă punct cu punct. Și mai direct, eronata legislație din 2011 își spune din plin cuvântul. Cât timp este în aplicare, aceasta va genera degradare.
Ministrul actual a și recunoscut că învățământul a atins în 2022 treapta cea mai de jos a performanței: foarte mulți elevi au dificultăți cu cititul și cu scrisul corect. Or, atunci când nu mai asigură nici deprinderea elementară a cititului, educația eșuează!
Demnitarul nu a menționat cauza, dar cine judecă lucid înțelege că statul însuși a fost condus spre eșuare. Chiar „președintele” spunea că „statul a eșuat”. Dar asta s-a întâmplat cu aproape orice: firme indigene, justiția, asistența socială, parlamentul, sănătatea, democrația, mișcarea sindicală, partidele politice, politica externă. Iar educația este la rând.
Pe tot ce au pus mâna actualii decidenți s-a prăbușit! Au sporit în schimb deciziile de azi pe mâine, desfigurarea instituțiilor democrației, prin instrumentarea noii Securități și a justiției în sistem de „președinție africană”, inegalitățile între cetățeni, corupția și devalizarea.
De altfel, tot mai mulți oameni constată că nu există capacitate la decidenți de a concepe dezvoltarea țării. Rezultatele sintetice se văd în nepriceperea de a opri creșterea prețurilor, inflația și îndatorarea fără precedent a României. Țară care, obiectiv, nu ar trebui să aibă necazuri!
Iată doar câțiva indicatori factuali ai eșuării actuale a educației.
Criza gravă a educației a fost semnalată deja cu ani în urmă (vezi Criza educației. Indicatori de stare și rezolvări, 2020). Dar, în pandemie, autoritățile din România au adăugat măsuri greșite, neîntâlnite pe continent, ținând, în esență, de simpla incompetență. Ca efect, sute de mii de elevi și studenți nu au mai beneficiat de educație la propriu, nici măcar atât cât a fost posibil.
Manageri din economie, administrație și cultură reclamă de ani buni tot mai slaba pregătire a absolvenților. Acum, această evaluare se generalizează. Slaba pregătire este ascunsă sub pojghița „pilelor”, ce se extinde ca o molimă în societate, imitându-i, desigur, pe cei de sus. Nu mai sunt concursuri pe bune și abundă cariere publice ale inșilor fără valoare.
Nu mai este încredere în pregătirea sistematică. Firmele recurg pe scară crescândă la calificare la locul de muncă. Până și în presă se fac „școli” ce vor să substituie studiul din facultăți.
Voința de părăsire a educației naționale și, desigur, a țării este tot mai mare. Odinioară „fuga de ceea ce este în țară” era la licențiați, apoi la studenți. Mai nou, ea a prins și la elevi. O directoare de liceu din Capitală spunea deunăzi că 60% dintre elevi vor să plece din țară!
Plagiatele și diplomele fără acoperire sufocă ordinea valorilor din România actuală. Curtea Constituțională a luat decizia, pare-se unică în istorie, de a recunoaște diploma doctoratelor, incluzând cele plagiate. Probabil că efectivul plagiatelor este mare, încât ruinează pretenția de normalitate!
În 2012, am lăsat universitatea pe care o conduceam în anticamera primelor cinci sute, în cea mai exigentă ierarhizare din lume, alături de universități din țări vecine. Alte universități din țară o urmau. Acum, totul se transformă într-un vis. Nepotismul cel mai mare din istorie, slaba cultură instituțională, inorganizarea eforturilor trag în jos învățământul superior din România. Un expert străin, vizitator recent, spunea că ceea ce este cel mai interesant în universitățile de la Carpați sunt festivitățile de început și de sfârșit de studii!
S-a ajuns să nu se mai înțeleagă noțiunile care se folosesc în comunicarea de zi cu zi. O analiză internațională, din iunie 2022, spune că elevii din România nu înțeleg presa cotidiană, deși ea este în românește și în limbajul curent.
Peste toate, un „proiect” fără cultura educației, numit „România educată”, îi ține pe unii captivi și educația în impas. Nu se știe nici acum cine este needucat, după cum și celălalt „proiect”, „România normală”, nu a spus nici astăzi cine este anormal. În orice caz, cetățenii sunt induși în eroare cu o impostură.
Când măsluirea pornește de sus, ea capătă greutate. Nepregătirea profesională, lipsa civismului și imoralitatea se regăsesc apoi în ungherele societății.
În timp, mi-am mai spus părerea despre acest „proiect” mediocru care imprimă o direcție greșită. Revin acum pe scurt, nu din alt motiv decât acela că „proiectul” cheltuie bani și contribuie la noi eșecuri!
Desigur, „desideratele proiectului” sună pompos, dar sunt doar parole ciupite de ici și colo. Se vorbește, de pildă, de „educație de calitate pentru toți”, dar această deviză a fost deja elaborată, mult mai temeinic, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Acum este doar o lozincă. Se vorbește de „educație individualizată, diversitate”, dar aceasta era concepută deja în Curriculumul Național (1998), luat internațional ca referință. Putem da multe alte exemple.
În „proiect” sunt cuantificate ținte. „Președintele” declara că va reduce „analfabeții funcționali” la 20% și elevii care sunt sub reperele PISA la 15%. Să fim serioși, așa ceva ar fi un dezastru, ca și abandonul școlar anunțat pentru 2030, de 10%! Educația din România ar fi caz clinic.
Se promit 30% discipline opționale în învățământ, până în 2030, dar acest parametru se realizase deja în Curriculumul Național, iar în unele universități de multă vreme. Li se promit studenților 20% la mobilități externe și se preconizează venirea a 10% „studenți internaționali”, din totalul studenților, fără să se știe ce presupun acestea.
Și dacă ar fi atinse aceste ținte, România ar rămâne în urmă. Cu asemenea opțiuni „proiectul România educată” condamnă țara la înapoiere.
Cine proiectează educația ar trebui să cunoască politici educaționale, ceva administrație, drept, sociologie, psihologie, pedagogie. Or, diletantismul „proiectului România educată” este izbitor, la fiecare pas. Bunăoară, autorii au auzit că refrenul timpului ar fi „competențele” și vor, de pildă, un „nou curriculum”, centrat pe „competențe”. Doar că se înșală. Discuția din Franța și mai ales din Germania și Austria ultimilor ani atestă că educația solidă este astăzi pe „tripticul competențe, abilități, educație pentru valori”. Acest triptic apropie educația de educația clasică, și o deschide spre viața de azi.
Multe prevederi ale „proiectului România educată” pastișează prevederi anterioare și le dau ca noutăți. De pildă, posibilitatea elevilor de a trece de la un liceu profesional, la unul teoretic sau vocațional, punerea profesionalului pe baza cooperării cu mediul privat, consorțiile regionale, desființarea schimburilor în școli, reabilitarea bibliotecilor, reconsolidarea liceelor agricole, descentralizarea, universitățile producătoare de tehnologie. Sunt măsuri ce se regăsesc deja în reforma din 1997-2001, dacă nu chiar în legislația anterioară, unele mergând până la 1968.
„Proiectul” confundă noțiuni simple. „Curriculumul școlar” depinde de „definirea standardelor”, dar depinde mai mult de scopul asumat al educației. „Guvernanța” nu este același lucru cu „administrația” și, cu atât mai puțin, cu „adecvarea profesiilor la piață”. „Evaluarea” nu ține loc de învățământ bine organizat, „calitatea” nu se reduce la „standardele de siguranță” și „reziliența campusurilor”.
„Președintele” spunea că ținta „proiectului” este „eliminarea barierelor birocratice”. Or, barierele efective sunt acum sociale, economice și profesionale. Se vorbește apoi de „centrarea educației pe elev”, ignorându-se că până și elevii au observat că sub această deviză slăbește învățarea. De altfel, în educația inovativă de azi, cum se observă în SUA, China, Germania, se întărește centralitatea profesorului. Se vrea „bacalaureat bazat pe competențe” – or bacalaureatul este, începând cu tradițiile franceză și germană, care l-au creat, și cu ministrul Constantin Angelescu, care l-a introdus în România, un examen al maturității culturii generale. Se spune că liceele pot introduce admitere înaintea „evaluării naționale”. Dar de ce nu s-ar reveni la sistemul mai bun, din legea din 1995, cu „capacitate” și „bacalaureat” ca examene de talie națională, pe temelia cărora să se construiască treptele educației?
În fapt, „proiectul” exprimă o abordare cam rurală, a unor persoane vizibil fără lecturi și cunoștințe. Ar fi fost mai bine ca banii pentru educație, dacă tot se împrumută (și vor fi returnați de generațiile viitoare!) sau sunt granturi, să meargă la necăjiți. Adică la prea numeroșii copii nevoiași, la familii în dificultate, la comunități sărace, pentru a asigura premise și pentru educația lor.
Nici măcar prevederea democrației – care este cel mai bun cadru de educație – nu are trecere în „proiectul România educată”. Valorile nici atât! În vreme ce în diferite alte țări scopul civico-democratic al educației este în față!
„Proiectul România educată” stă pe ideea mărginită după care confruntarea dintre „suveranism” și „globalism” ar fi fost deja tranșată. Fals, căci istoria rămâne deschisă! „Proiectul” este fără cap și va duce la o educație pe măsură.
Ce-i de făcut? S-a ajuns, într-adevăr, jos, când cititul și scrisul pun probleme, încât trebuie luate lucrurile de la capăt și în întregul lor. Reparațiile nu mai dau rezultate.
Totul începe cu proiectarea. Luarea de la rădăcină a nevoilor României a devenit imperativă. Miezul operației rămâne curriculumul școlar și universitar – care are vaste implicații în cele din urmă în cultura și viața națiunii. În definitiv, ar trebui observat că a scăzut grija pregătirii nu doar la elevi. Curriculumul din România trebuie din capul locului regândit în vederea unei relansări culturale și societale.
Urgența numărul unu a educației din România este înlăturarea segregării sociale. Sociologii ne spun că analfabetismul, nu doar cel funcțional, concurează nivelul interbelic. Așa stând lucrurile, copilul necăjit ar trebui ajutat imediat cu bani de lumină în casă, de transport, de hrană și rechizite. Dar trebuie oprită și continuarea necăjirii pe scară mare de azi.
Este ora efortului inteligent în țară, nu a libertinajului. Infrastructura educației și tehnicalitățile trebuie, firește, ameliorate, dar fără soluții educaționale noi, rezultatele vor fi aceleași.
România înfruntă o criză economică. Se trăiește din împrumuturi pe generații. Ea este lovită și de o răsturnare a ierahiei valorilor, care demotivează cetățenii și face ca țara să aibă cea mai mare (proporțional, adesea și absolut!) emigrație din lume în timp de pace. Este și o criză a creativității – ce se vede și în jubilația când „ni se dă”, „primim”, „ni se alocă”, în loc „să producem”. Nu este alternativă la învățătură temeinică, la reclădirea ierarhiilor din societate pe criterii profesionale, civice și morale și la efortul propriu.
Mărturisesc că, pentru reforma din 1997-2000 am pregătit mii de oameni care lucrau în educație. I-am pregătit nu doar pentru implementare, ci pentru elaborarea detaliată de soluții de schimbare și probarea lor. Nu este posibil altfel, căci elaborări din birou nu dau rezultate. Revenirea la proiecte veritabile discutate public este condiția generală acum a multor altor măsuri, despre care am scris în alte locuri (Andrei Marga, Reforma modernă a educației, 2016; Andrei Marga, Educația responsabilă, 2019), încât nu le repet.